14,500 matches
-
să treacă din viața aceasta la cealaltă, numai împăcat cu Tine. Milostivește-te de sufletul lui, Doamne, și nu-l lăsa să piară. Așa se ruga mereu pentru el. Seara, după ce termina ziua de muncă, se așeza în genunchi în fața icoanelor și citea multe rugăciuni, pe care soțul bolnav care stătea în pat le asculta. El, care altădată nu credea, acum le asculta liniștit. Într-o seară, intrând în casă obosită, după ce a trebăluit prin gospodărie, tanti se așeză puțin pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
prevăzuse momentul când urma să moară și îi zise acestei femei: „Hartină, eu voi pleca azi seară”. Și așa a fost. Seara s-au adunat mai multe femei, care țineau lumânări aprinse în mâini și citeau rugăciuni din carte. În fața icoanei Maicii lui Dumnezeu cu pruncul în brațe, ardea voios candela, pe care nimeni nu o văzuse niciodată stinsă. Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cuvinte, nici nu bănuiam că se putea. Totuși, o dorință mare se născuse în sufletul meu de a încerca să spun măcar pe cele ce le știam. Mă uitasem la ceas, era ora 22.00. Privirea mea se îndreptă câtre icoana din ungher (aveam icoană de la părinți) și din adâncul sufletului meu am rostit aceste cuvinte: - Doamne, trezește-mă și pe mine la miezul nopții să fac rugăciune! M-am culcat și adormisem imediat. Într-un moment dat, aud cum soțul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
că se putea. Totuși, o dorință mare se născuse în sufletul meu de a încerca să spun măcar pe cele ce le știam. Mă uitasem la ceas, era ora 22.00. Privirea mea se îndreptă câtre icoana din ungher (aveam icoană de la părinți) și din adâncul sufletului meu am rostit aceste cuvinte: - Doamne, trezește-mă și pe mine la miezul nopții să fac rugăciune! M-am culcat și adormisem imediat. Într-un moment dat, aud cum soțul care stătea la ușa
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe cineva mort. Făceam pași prin odaie și ziceam printre lacrimi: „Nu, Doamne, nu!”, „Numai, nu aceasta!” Îmi apucasem capul cu mâinile și priveam în jur de parcă căutam ceva și nu găseam. În acel moment, văzui chipul Maicii Domnului de pe icoana care era pe perete în camera copiilor. Căzusem în genunchi și plângând, cum nu mai plânsesem în viață altădată, începusem să o rog pe Cea care-și ținea pruncul în brațele sale: - Măiculiță Sfântă, nu lăsa să-mi moară copilul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
călugărul se ruga lui Dumnezeu ca să facă ceva numai să nu poată veni în acea zi, să-i mai dea ceva timp pentru a lucra la traducerea carții. Când intră seara în biserică, o văzu pe doamna închinându-se la icoane. El se întristă și zise în sinea lui: „Doamne, Te-am rugat să faci ceva ca să nu poată veni astăzi.”. A doua zi, trebuia să-i dea cartea. Când a mers la chilie, a luat cartea și s-a apucat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
al meu avea stupi cu albine și ne trimetea căte un borcan de miere și nouă, ca pomană. Când am crescut mare și m-am căsătorit, la Sfânta Cununie am luat pe Sfântul Ilie ca protector al familiei noastre. Avem icoana lui în casă și am toată credința că ne-a apărat și ne apără mereu familia de toate relele. El îmi păzește și copiii și pe noi și casa. Cu un sentiment de mare nostalgie și dor, îmi amintesc de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
prin acea gaură. Nu voi uita niciodată ce am simțit atunci. Mi s-a părut că în interiorul sumbru și rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună, și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul. Prin aceste găuri, intrau și ieșeau ciorile care își făcuseră cuiburi prin unghere. Prezența acestor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
momentul când l-am zărit din nou pe tata, prin foc și fum, ieșind cu un braț de cărți, pe care le-a lăsat jos și a intrat din nou în biserică. Ceilalți scoteau fiecare afară care și ce apuca; icoane, cărți vechi, obiecte de cult pe care le lăsau pentru a fi luate de alții și intrau din nou printre flăcări. Așa i-a păzit Dumnezeu pe toți, până au scos din gura balaurului obiectele din biserică. Nu știu cât a durat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
scăpat pe ucenicii Tăi din primejdia furtunii și a înecului, scapă-ne și pre noi din această primejdie...”. Apoi ieșeam toți, cu preotul în frunte, și făceam înconjorul hotarelor satului rugându-ne. Bărbații purtau atributele necesare din biserică: crucile, steagurile, icoane. Mamele își duceau copiii mici în brațe. Când ne opream pentru citirea rugăciunii și ne așezam în genunchi, nu puteam suporta fierbințeala pământului. Părintele ne îndemna să răbdăm, că zicea el, pentru răbdare se primește răsplată. Și răbdam. Ne întorceam
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
este sărbătoare. Vei face mâine de dimineață aceasta. - Dar ce sărbătoare este, Marie? a întrebat-o el. Eu am pierdut puțin firul. - Astăzi e pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Ion a tresărit uimit. În acel moment, și-a îndreptat privirea către icoană și plin de emoții, cu voce tremurândă, s-a închinat și a mulțumit Cuvioasei Parascheva pentru minunea pe care o făcuse cu el. NOTE ASUPRA LECTURII Alexandru Mihăilă Surprinzătoare în ansamblu, povestirile Lidiei Vrabie din volumul „La lumina candelei” deschid
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele cuvintelor pe hârtie, cu cealaltă răsfoiește pagini din Sfânta Sciptură, totul sub lumina candelei de la icoana Domnului Nostru Iisus Hristos. Deloc întâmplător, așadar, și spre cinstea Lidiei Vrabie, „La lumina candelei” duce mai departe, între oameni, izvorul iubirii creștine! Roman, 16 noiembrie 2014
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întreba ea îndurerată că propriul ei fiu începea să semene tot mai mult cu maidaniștii din vremurile de azi, adică să mestece gumă, să scuipe în valorile universale în care ea crescuse și cărora li s-e închinase ca unor icoane, și ceea ce ei i se părea și mai grav, să facă sex în loc de dragoste. "Vrei să știi ce înseamnă un degeabist?", a întrebat fiul ei cu cinismul său superior, în timp ce mesteca veșnica lui gumă. Este un concept descoperit de mine
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în mintea mea, cu plângerile care nu puteau fi dovedite, așa au ars în camerele de gazare oameni nevinovați, denunțați de oameni "de bine". Începe slujba, un preot ca un artist apare în fața unei mese, amenajată ca un altar, câteva icoane au fost atârnate pe pereți cu doar câteva momente înainte să intre preotul "în scenă". O sală mare, ca un saivan, cu pereți netencuiți, s-a văruit direct peste cărămizi, este împărțită în mai multe sectoare, fiecare sector este destinat
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Marii Revoluții, în centrul orașului îi așteptau tancurile armatei populare, unii răcneau "vreau să mor pentru patrie și popor", alții îngenuncheau de frică, la poarta unei biserici s-au oprit cu toții și au intrat ca aspirați, s-au închinat la icoane, au urcat în turnul bisericii și au tras clopotele îndelung, unii plângeau, alții arborau steaguri, alții l-au scos pe preot cu de-a sila din altar, acesta se pitise sub masă de frică, au luat și prapurii, ca la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lor să le petreacă împreună, oricâte obstacole neașteptate le vor sta în cale. La rândul ei, Voica îi clădise lui Vișinel în inima sa un tron cu flori purtătoare ale unei iubiri pătimașe. Ea asemăna chipul iubitului ei cu o icoană vie, la care se închina în toate ceasurile ei de tihnă sau de trudă. Uneori o mai încerca îndoiala că Vișinel, ajuns în alt mediu, o va părăsi, dar acesta, ori de câte o reîntâlnea, reîmprospăta jurământul făcut cu nenumărate
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se retrăgea la Casa Parohială. După socoteala unor cârcotași, care de altfel păreau a fi persoane de bună-credință, la Bobotează popa strângea bani pentru cel puțin o mașină nouă, iar cu ce mai aduna în Ajunul Crăciunului, când umbla cu „Icoana” din casă-n casă, în doi-trei ani își amortiza darul oferit la Epitropie pentru numirea sa în Parohie. Stau și mă gândesc că prin unele sate izolate și sărace din munți sau de pe malul drept al Prutului, sunt preoți care
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
avea muci în creier și era „plin de șmecherii ca WC-ul de hârtii”, mă stimulau întruna să le luminez bezna minții și să-i fac fericiți. Eu eram moneda lor de schimb, de încredere în fața tuturor, eram ca o „icoană” pentru ei și mă considerau cel mai bun prieten, iar eu nu aveam nimic împotrivă. Mama îmi spunea cu un vizibil regret că eu trebuia să mă nasc fată, datorită fragilității și sensibilității structurii mele sufletești. Frații Costescu, Mihai și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mereu că măsoară nu doar timpul, ci și clipele de viață ale fiecăruia dintre noi), dar pe care ai mei o păstrau cu sfințenie, fiind „un dar de nuntă” primit de la nașii lor. Deasupra mea, pe perete, au atârnat o icoană aurită, dăruită de nașa Rozica, sub care au aprins o candelă minusculă. Mama venea deseori În timpul zilei (mai ales după-amiaza) și mă privea nesfârșit de mult (se uscase toată de când cu povestea mea), Îmi mângâia delicat obrazul, umerii, brațele, sărutându
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de la bucătărie, neînchipuit de trist că va trebui să nu o mai văd un timp. Există În ființa ei un amestec de ceva liniștit și exploziv, de simplu și complicat, de senin și furtună. Există În ființa ei ceva de icoană obrăznicuță, care-o prinde așa de bine! Mă amuză o idee trăsnită, pe care am găsit-o În eseul lui Valeriu despre La Commune de Paris. El susține, În maniera sa pur subiectivă, că soarta comunarzilor ar fi fost cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
clipe, de toate cele pe care viața mi le-a pus în cale drept obstacole, aș spune uneori, imposibil de trecut. Nici nu știi cât de mult înseamnă legătura cu tine! Te rog din suflet, mă închin ca la o icoană, nu mă abandona, scrie-mi câteva rânduri despre tine, despre băiat, despre Alex. Te voi ține la curent privind viața mea, trista mea viață, numai așa vei prețui fericirea ce ți-a fost dată: să ai un soț ca Alex
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
o gratulează cu diminutivul de Vira. Spun unii că ar cam fi plecată de acasă, dar află că e o fată tare bună! - Nu știu de nici o Vira, chiar m-ai făcut curioasă... - Tu, Ina, ești bună de pus la icoană și când cineva are vreo rană pe suflet poate să apeleze la tine, sigur se va tămădui! Ești de o naivitate dezarmantă! - Și de ce anume m-ar interesa persoana de care mi-ai vorbit!? Nu o cunosc, nu mă cunoaște
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
lîngă Vaslui. Trist e că orice hotărîre s-ar lua și azi - nu doar pe vremea Inchiziției, ori a Annei Pauker - cineva stîrnește scandal. Dau un exemplu recent : cererea de retragere a simbolurilor religioase din școli. De ce? Ce deranjează o icoană, ori o cruce, pe unul dintre pereții unei clase de curs? Sau se va propune să scoatem, IARĂȘI, din progra ma școlară, religia? Ciudat! Cristina Modreanu mai scrie cîte-un un reportaj și din...cimitir 8 că doar nu poți să
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
inelul greu de argint cu semnul cornului de cerb pe el, cu alte cuvinte, fapte ce se întâmplaseră prin veacul al XIV-lea când lui Giulea îi fusese arsă casa și chiar și biserica, fără rușine, ca să-l lase fără icoane și fără Dumnezeu. De asemenea, spectatorul trebuia să audă cumva de foamea chinuitoare de întrebări, care l-a făcut pe Mihai să învețe buchiile, ca să poată citi cărțile sfinte. Nu mai vorbesc câte nopți mă întorceam ore în șir, în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
niciodată faptul că în acele momente nu reușisem, cu toate eforturile ambițiosului peste poate de înrăit, să mă transpun suficient în situația lui Karin-tante, că nu participasem suficient de afectiv la ceea ce se petrecea acolo în capela aceea răcoroasă, cu icoane vechi care mai susțineau abia-abia, într-o rână, pereții umflați peste măsură și igrasioși. Abia după zile și săptămâni urma să mi dau seama prin ce momente trecusem. Dinlăuntrul meu, o voce insista: Numai o astfel de împrejurare ne face
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]