2,103 matches
-
luni, și mult mai puțini încă au anticipat dimensiunea catastrofei iminente. Preocupările privind costurile umane ale războiului erau legate de ideea larg răspândită că vechea ordine internațională, cu diplomația sa secretă și cu tratatele sale secrete, era în mod clar imorală. Încrederea în necesitatea unei "rupturi" față de vechea ordine încuraja opinia conform căreia studiul istoriei era un ghid imperfect pentru modul în care statele ar trebui să se comporte în viitor. După război, nevoia unei noi discipline academice era considerată esențială
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
economice nu poate justifica excluderea intereselor economice din cadrul politicii externe, costurile urmăririi obiectivelor morale nu justifică excluderea lor categorică din agendele de politică externă. Demersul potrivit este să cântărim costurile și beneficiile urmăririi tuturor intereselor relevante, fie ele morale sau imorale. Valorile morale sunt într-adevăr valori și prin urmare ele trebuie luate în considerare în orice calcul politic rezonabil și realist. Astfel că până și Mearsheimer îngăduie existența "unor motive bune pentru a aplauda invazia Cambogiei din 1978 de către Vietnam
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
capacitatea oamenilor de a îmbunătăți condițiile morale și materiale ale vieții lor, Mueller crede că, așa cum duelul și sclavia au fost până la urmă considerate inacceptabile din punct de vedere moral, războiul este văzut din ce în ce mai mult, în lumea dezvoltată, ca inacceptabil, imoral și necivilizat. Faptul că violența este văzută, pe scară din ce în ce mai largă, ca o formă anacronică de interacțiune socială nu se datorează vreunei schimbări în natura umană ori în structura sistemului internațional. Conform lui Mueller, tendința de dispariție a războiului în
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
atribui accente etice, validând ideea de diversitate și progres intelectual prin dialogul contradictoriu. "Cea mai gravă ofensă care poate fi comisă de o polemică este să-i stigmatizezi pe aceia care au avut o opinie contrară, drept oameni răi și imorali"11. Agon este sinonim cu athlesis și, la origini, semnifica întrecerea sau lupta sportivă, așadar o competiție prenormată al cărei scop principal era oferirea unui spectacol grandios deopotrivă liderilor politici și maselor largi. Astăzi, conceptul de polemică este învestit cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
moralistului) relevă modul combativ de a dialoga cu un tu, de regulă nepersonalizat în text, dar cuprins în textura sa, un tu care desemnează o alteritate compromisă și pe care îl critică, îl ironizează, într-un cuvânt, îl respinge ca imoral (adică inadecvat setului de valori pe care le etalează și le susține eul plural). Cu acest tu își dispută obiectul și îi partajează semificația de bază, învestindu-l cu un sens întotdeauna individualizat. Uneori, acest tu, inclus la nivel frastic
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
exhibându-i caraghios nuditatea: "Pântecul și corespondentele lui, acoperite cu două triunghiuri, vor lăsa vizibilă grațios carnea șoldului albă, iar ombilicul cu mimica lui, reproducând în miniatură expresia de inteligență și sarcasm a figurii dumitale cu frunte abdominală, nu este imoral să fie contemplată pe plajă. (Anacolutul întărește sensul descrierii, prelungind, de fapt, scena rizibilă). După ce vei fi lepădat mantaua ce-ți învăluie statuia și te vei înfățișa naturii flocos și creț la subsuori, lăbărțat cu gingășie și candid în suciturile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
responsabilitatea colectivă. Cinemaul este un fapt moral, televiziunea un fapt social. Primul ține de umanism, căci construiește un real sub responsabilitatea unei priviri, cineastul. Cea de-a doua are o predilecție pentru umanitar, asociind moralizarea și felia de viață. Destul de "imorală" în propriile-i proceduri interne, uitucă, înșelătoare, ademenitoare, prea puțin preocupată de consecințele imaginilor ei și de urmărirea subiectelor, televiziunea excelează totuși în a le face morală altora, nouă. Ni-i înfățișează pe bunii și răii fiecărei zile. Fatal pentru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ci de calitatea mea de om in abstracto. Invers, acțiunea mea este rea atunci când nu se justifică logic, ci prin averea mea, prin condiția mea socială, prin interesele mele de clasă sau de castă, prin pasiunile mele. De aceea conduita imorală a cuiva se recunoaște prin faptul că este strâns legată de individualitatea lui și nu poate fi generalizată"39. Dar individul nu-i satisfăcut dacă este recunoscut doar ca membru al unei comunități, al unei națiuni. El vrea să fie
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
unui om care, pe altundeva, nu încetează să-l elogieze pe Homer. Plasându-se pe o poziție de reformator politic, de educator, el condamnă "poetul" (scriitorul) cetății. Cenzurează, ca un legislator, toate ficțiunile care nu ar fi "favorabile virtuții". Literatura, imorală, nu pare decât, ne avertizează el, să-l pervertească pe cetățean. "Văd (...) multe motive ca să cred că cetatea pe care am fondat-o este cea mai bună, zise Socrate, adresându-se lui Glaucon, unul din discipolii săi și principalul interlocutor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pe nebuni, bărbați sau femei; dar nu trebuie să faci nimic, nici să nu imiți nimic din ceea ce fac". (395d-e, 396a) 2.3. Urmașii lui Platon Mulți teoreticieni, după Platon, în special printre părinții Bisericii, vor taxa teatrul drept imoral. Pentru Tertulian (155-225), care a trăit într-o Cartagină încă foarte mult ancorată în păgânism, teatrul este o invenție a diavolului. Satan le-a insuflat oamenilor ideea despre el căci, introducând cultul eroului, teatrul favorizează idolatria. În tratatul său despre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează; patimile, prin zugrăvirea chinurilor, pericolelor, nenorocirilor care le însoțesc: iată efectele importante ale teatrului." Tragedia este condamnată, de la sfârșitul secolului al XVII-lea, de cei ce o consideră imorală, ca și de cei pe care îi plictisește. Chiar dacă Clasicii noștri au încercat de bine de rău să-i apere moralitatea, fără îndoială pentru a-i îmbuna pe docți, ca și pe Părinții Bisericii, ei au adus totuși în scenă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
secolului al XVIII-lea. Comodă, menținerea acestui personaj îi permite să evite monologurile al căror spațiu vrea să-l limiteze pentru că, în lipsa lor de realism, ele subliniază convențiile. Toți consideră comedia, care, prin râs, atenuează întunecimea viciului, ca fiind profund imorală. Mercier îl condamnă pe Molière în termeni duri. Numai Tartuffe (Le Tartuffe), în care personajul sceleratului este odios, găsește iertare în ochii lui. "Mai ales, dacă zugrăvește viciul, să nu glumească nicicum. Atunci râsul ar deveni sacrilegiu. Viciul trebuie să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă aceste legi pot fi corect respectate? etc." Pentru Rousseau, ca și pentru Platon, teatrul este mai periculos decât celelalte forme de artă, din cauza puterii de iluzionare de care dispune 19. Reluând tezele moraliștilor antici și creștini, el îl consideră imoral în însăși esența lui, căci încurajează pasiunile umane. Majoritatea pieselor franceze oferă spectacolul cu monștri ai căror crime sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile infame. Rousseau neagă posibilitatea existenței acestui teatru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Caragiale în acord cu imaginea comediografului exemplar. Susținerea acesteia este completată și de câteva elemente biografice notorii ale acestui autor comic care, dacă n-a fost persecutat de biserică, a fost în schimb acuzat de imoralitate de către o societate imorală, a fost evaluat depreciativ în mod constant de către un for academic cu un simț al valorii discutabil, a fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vals), I. Valjan (Nodul gordian), T. Arghezi (Seringa), pentru ca în literatura dirijată din regimul comunist care, după 1953, trasa dramaturgilor drept sarcini de partid să scrie "comedii satirice în manieră caragialescă, obiectivele vizate fiind exclusiv cele din trecutul burghezo-moșieresc, afacerist, imoral, escroc în alegeri"51, să se înregistreze multe producții teatrale mediocre, cum ar fi Patriotica română de Mircea Ștefănescu 52, și foarte puține piese notabile. Atunci când acestea ar fi de semnalat, nu doar datorită succesului de public sau al vedetismului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care, din profesori universitari, medici etc. în țara lor transformată într-o "lume concentraționară fără sârmă ghimpată"67, au devenit apatrizi "fără profesie"68 și tratați ca "prizonieri ai lumii libere"69. O imagine pivot a romanului cea a discrepanței imorale dintre huzurul de care se bucură cățelușa Sibyllei și "viața de câine" a prizonierilor din și dinafara temnițelor comuniste transferă în registrul tragic malițioasa izbucnire caragialiană din Búbico. Fără să mai recurgă la anestezice din gama comicului, N.I. Herescu pune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în satira socială a lui Caragiale, rolul sugestiei din poezie"164, după cum sesiza Șerban Cioculescu. În schițele Mici economii, Cadou, Diplomație, Om cu noroc nici un cuvânt al autorului nu indică direct că ceea ce asigură un confort material are un suport imoral, ambiguitățile și aluziile permițând interpretări multiple și menținerea în suspensie a sensului real. Celelalte procedee ale ironiei sunt, de asemenea, folosite cu predilecție în publicistică. Cel mai frecvent este antiparastaza, care stă la baza argumentațiilor din Economii, Liga, Cronica literară
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
quid-pro-quod tragicomic: turcul Iusuf crede că se ospătează dintr-o extrem de gustoasă pastramă, iar ovreiul Aron crede că poate îndeplini dorința răposatului, economisind prin șiretlic banii necesari pentru a transporta cadavrul acestuia. Ambii sunt convinși că ceea ce fac, deși este imoral, va găsi o rezolvare rezonabilă. Însă fatalitatea le dezvăluie ireparabilul ca formă involuntară de detabuizare prin canibalism și impietate filială. Dacă, în general, autorul care recurge la umor negru pare să ignore deliberat reacțiile fiziologice ale receptorului, Caragiale, în schimb
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strictă îngrijire artistică, cu o minunată putere de exactă evocare"16. Deși, asemenea lui Ibrăileanu, vede în Caragiale "singurul nostru dramaturg care a dat eroilor actele stării civile"17, Eugen Lovinescu reducea teatrul acestuia la "o colecție de imbecili, de imorali, de automate ale unei singure formule"18, înscriindu-și astfel observațiile în prelungirea reproșurilor lui Gherea și Pompiliu Eliade privind schematismul personajelor caragialiene. Ținând structural de esența comediei și a tipurilor comice, schematismul psihologic al personajelor din teatrul și din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
viața publică și în cea intimă, stratificând personajele în alegători, candidați și aleși"36. Imaginea promovată și durabilă este cea a politicianului care inversează raportul interes public interes personal, manifestă un comportament labil și oportunist, recurge la mijloace extreme sau imorale pentru atingerea scopurilor deloc altruiste cărora le dă o notă de noblețe prin demagogice discursuri patriotarde. În opera comică a lui Caragiale, politica și familia sunt temele centrale. Dacă de pasiunea politică se face întotdeauna paradă, amorul este invariabil tăinuit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
șantajul, discursul demagogic cuprinzând lozinci prefabricate adaptabile variatului auditoriu, falsificarea și cumpărarea voturilor etc. Ca un veritabil descendent al lui Cațavencu, Decebal deține arta oratorică de a seduce electoratul prin discursuri patriotarde și dovedește adaptabilitate într-un sistem instabil și imoral care nu-i descurajează comportamentul cameleonic. Politica rămâne pentru el o sursă sigură de câștig, un drum cu suișuri și coborâșuri niciodată abandonat. Aceeași perseverență și fidelitate față de muza politică este dovedită de Apostolii din piesa lui Liviu Rebreanu. Într-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de Caragiale prin acte doveditoare precum schițele Om cu noroc, Mici economii, Cadou, Lună de miere, ca să nu mai vorbim de comediile sale, este cel al familiei burgheze care se complace în iluzoria stare de respectabilitate ascunzând un fundament profund imoral. Din cele spuse în capitolul consacrat tipologiei, rezulta deja caracterul de neocolit al reperului caragialian în tratarea acestei teme, precum și relativa bogăție de ilustrări în acest sens. Ar trebui adăugate câteva alte exemple. Astfel, la Tudor Mușatescu, în afară de situația adulterinilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tragice (Vizita bătrânei doamne de Fr. Dürrenmatt), motivul "păcălitorului păcălit", în esență de factură comică, primește valențe tragic-grotești și în drama caragialiană, tocmai prin lipsa de verticalitate spirituală a înșelătorului. Practic, Anca se dovedește a fi mai crudă și mai imorală 54 decât ucigașul "păcălit", astfel încât gestul reparator echivalează mai degrabă cu un abuz, cu o simplă manifestate de răutate, condamnabilă în ochii spectatorului. De altfel, nu este singurul loc în care se poate descoperi o astfel de pervertire a motivului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
claritate, Caragiale nu generează deliberat absurdul, ci îl supune atenției ca pe un corp străin, nociv și înlăturabil. Prin revelarea lui, Caragiale scoate în evidență, de fapt, cancerul social, exteriorizat în declinul limbajului și al comportamentului, descoperit nu doar ca imoral și ilogic, ci și ca inuman, în sensul reificării și al marionetizării. Exploatat cu mult mai multă îndrăzneală în paginile lui Urmuz, absurdul ia forma unui joc cu o singură strategie manierismul, deconcertarea, deturnarea orizontului de așteptare prin deconstrucția formală
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ideea e că... Și le explică toată situația referitoare la Aidan, adăugând amănunte pe care nu i le povestise lui Carol, astfel că amândouă făcură ochii mari și chiar Roy părea stingherit. — Dar asta nu face din ea un om imoral, conchise Darcey. Poate că e cam vacă, dar nu e o infractoare. Și acum își plătește toate greșelile, zise Rosa. Cred că te face să te simți foarte bine. Darcey își dădu seama că ar fi trebuit să fie mulțumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]