1,875 matches
-
P. Valori propune câteva accepții ale termenului: experiența ca o obișnuință prelungită de a împlini cu ușurință anumite lucrări (medic, muncitor); experiența ca sinteză inductivă a realității empirice - sensul folosit de științele naturale; experiența ca intuiție ezoterică a unei realități inefabile și supraumane (experiența ocultă, mistică); experiența harului, de ordin supranatural, cognoscibilă doar pentru credința ca o experiență creștină. Aceste tipuri de experiență ne ajută să identificăm elementele ce caracterizează experiența: faptul de a fi imediat constituie esența experienței, receptivitatea, întrucât
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
principalul mijloc al diferențierii, al separării, care duce la Împietrirea materiei, stare În care aceasta poate fi studiată. Centrifuga poeziei funcționează exact invers : ia tot ce e „solid“ și face materia fluidă. Dar cu ce drept face poezia asta ? CĂci inefabilul stă Înșurubat În materia grea așa cum gaura stă Înfiptă În șvaițer, remanență a bulelor de aer din vremea furiei fermenților. El, inefabilul, transformă definitiv realitatea așa cum fermenții din brânză Îi schimbă acesteia permanent gustul și consistența. Tânjești după ruperea de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
invers : ia tot ce e „solid“ și face materia fluidă. Dar cu ce drept face poezia asta ? CĂci inefabilul stă Înșurubat În materia grea așa cum gaura stă Înfiptă În șvaițer, remanență a bulelor de aer din vremea furiei fermenților. El, inefabilul, transformă definitiv realitatea așa cum fermenții din brânză Îi schimbă acesteia permanent gustul și consistența. Tânjești după ruperea de materie prin topirea și curgerea spre alte Înțelesuri, dar ai În același timp nostalgia neatingerii ei, a păcii și a comuniunii. Înălțând
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
principalul mijloc al diferențierii, al separării, care duce la împietrirea materiei, stare în care aceasta poate fi studiată. Centrifuga poeziei funcționează exact invers : ia tot ce e „solid“ și face materia fluidă. Dar cu ce drept face poezia asta ? Căci inefabilul stă înșurubat în materia grea așa cum gaura stă înfiptă în șvaițer, remanență a bulelor de aer din vremea furiei fermenților. El, inefabilul, transformă definitiv realitatea așa cum fermenții din brânză îi schimbă acesteia permanent gustul și consistența. Tânjești după ruperea de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
invers : ia tot ce e „solid“ și face materia fluidă. Dar cu ce drept face poezia asta ? Căci inefabilul stă înșurubat în materia grea așa cum gaura stă înfiptă în șvaițer, remanență a bulelor de aer din vremea furiei fermenților. El, inefabilul, transformă definitiv realitatea așa cum fermenții din brânză îi schimbă acesteia permanent gustul și consistența. Tânjești după ruperea de materie prin topirea și curgerea spre alte înțelesuri, dar ai în același timp nostalgia neatingerii ei, a păcii și a comuniunii. Înălțând
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
definitiv realitatea așa cum fermenții din brânză îi schimbă acesteia permanent gustul și consistența. Tânjești după ruperea de materie prin topirea și curgerea spre alte înțelesuri, dar ai în același timp nostalgia neatingerii ei, a păcii și a comuniunii. Înălțând, separând inefabilul de materia grea, Poezia creează polaritate : nu e o stare energetică stabilă. Prin urmare, topirea materiei, saltul de la o formă de agregare la alta nu pot fi scopuri ultime, ci doar intermediare. Alta e aventura omului pe pământ și altfel
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
fiind progresivitate absolută, este fatal ca să anuleze tot ceea ce are o consistență finită și o cristalizare formală. Este revelator că arta care exprimă mai bine infinitul, muzica, este aceea care topește formele într-o fluiditate de un farmec ciudat și inefabil. Forma tinde totdeauna să dea un caracter absolut fragmentarului, să-l izoleze într-o autonomie și, individualizând conținuturile, să elimine perspectiva universalului și a infinitului. Nu există forme în lume decât pentru a sustrage conținuturile existenței din haosul și anarhia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce trezește în fiecare dintre noi dorința obscură, de cufundare în întreg. Ea scapă individul de povara singurătății. Îl transportă într-o lume a beției colective, a instinctelor exteriorizate, unde încearcă sentimentul euforic a atotputerniciei sale. Sau, cum spunea Baudelaire, "inefabila orgie, sfîntă preacurvie a sufletului" celui care "se scaldă în gloată". Ce se petrece așadar atunci cînd fiecare ins renunță la partea lui de individual pentru a exalta, pînă la paroxism, partea sa colectivă? Pentru a putea explica lucrurile, trebuie
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
chiar și așa, revoluția a fost confiscată (p. 112). Fără să fie obsedată de vreo teorie anume, demonstrația lui Jean-Marie Le Breton este pertinentă prin nuanțările aduse revoluției din decembrie 1989 în România - mai exact, prin pledoaria pentru caracterul ei inefabil. Tema „teroriștilor” este însă tratată reducționist: dacă aceștia au existat cu adevărat, atunci ei au aparținut unui grup (desigur, minoritar) care primea ordine clare și care respecta o anumită strategie ; dacă nu, atunci poate că au fost inventați - sau ar
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
scriitor care a câștigat un premiu literar, chiar dacă nu cunoaște deloc matematică sau să credem că studenții (știu multe exemple) nu sunt inteligenți pentru că fac multe greșeli de ortografie, deși în alte privințe sunt foarte dotați. Ce este, așadar, această inefabilă inteligență? Când vorbim despre memorie sau despre limbaj, despre perceperea culorilor sau a emoțiilor, toată lumea înțelege mai mult sau mai puțin despre ce este vorba, iar specialiștii nu se confruntă cu mari dificultăți în definirea lor generală. Situația e diferită
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
treptat inventivitatea și vigoarea, el recurge adeseori la instrumente considerate multă vreme apanajul exclusiv al acesteia din urmă (nu disprețuiește verosimilitatea, succesiunea lineară, desfășurările pe orizontală) și reușește astfel - măcar în parte - să depășească impasul orfic al comunicării fondate pe inefabil, pe un moment privilegiat care nu poate fi pe deplin exprimat sau înțeles. În fapt, trăsătura distinctivă a poeziei lui Roberto Deidier este tocmai această permanentă pendulare între căutarea momentului unic și revelația multitudinii particulariilor. Chiar dacă la o privire superficială
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
În fapt, trăsătura distinctivă a poeziei lui Roberto Deidier este tocmai această permanentă pendulare între căutarea momentului unic și revelația multitudinii particulariilor. Chiar dacă la o privire superficială versurile sale par tributare mai curând viziunilor orfice, în care comunicarea se circumscrie inefabilului, unui moment de intuiție absolută ce nu poate fi împărtășit în întregime, totuși, treptat, ajunge să capete pondere interesul față de aspectele prozaice, umile și fragmentare ale vieții de zi cu zi. Nu fără îndreptățire s-a afirmat că poezia lui
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în timp ce standardele compoziției literare moderniste trebuie căutate în poezie, „în caracterul ei independent și autonom, în natura ei divină și, în final, în împotrivirea ei la orice fel de transfer lingvistic”, rezumatul, comentariul, relatarea, fiind considerate incapabile să capteze esența inefabilă a poeziei, standardele compoziției postmoderne ar fi, prin excelență, cele asociate cu ficțiunea și narativul. În consecință, modelul ficțiunii ajunge, în epoca permeabilității și permisivității postmoderne, să se impună deopotrivă în poezie și ca și în teorie. În acest sens
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
poetica „reprezentării” și poetica „reprezentației”)" În legătură cu poezia lui Mircea Ivănescu s-au spus deja foarte multe lucruri, o bună parte dintre aceste afirmații dovedindu-se contradictorii: criticii din generațiile mai vechi au insistat cu precădere asupra strategiilor de corporalizare a inefabilului, ignorând adesea evidența că poezia aceasta nu conține aproape nimic înalt, obscur sau oracular 348; autorii generației optzeci, la rândul lor, au stăruit asupra înclinației lui Mircea Ivănescu spre (auto)ironie și narativitate, revendicându-și-l drept precursor 349 și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de creație. Fragmentul citat este cât se poate de edificator în acest sens, întrucât trădează preocuparea constantă, sistematică a scriitorului de a surprinde momentul privilegiat al intersectării planurilor. Însă amalgamarea diverselor „moduri de a fi” și obstinata tentație a corporalizării inefabilului (imposibilului!?) sunt permanent luate parcă în râs tăcut (ironia discretă a pasajului nu poate trece neobservată). Prin menționarea „globurilor cu încărcături de frumos”, se sugerează, într-un fel, nu numai lipsa de temeinicie a lumilor inventate (biete baloane de săpun
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
iubirii, spiritul cîrtitor al poetului Își amintește de părinții pierduți, de copilăria săracă, de relele timpului. Deși Alexandrescu spune Într-un loc că „n-am cuvinte”, cuvintele (temele sociale și morale) domină discursul erotic. Partea lui mai lirică vorbește de inefabilul iubirii În stilul cunoscut al romanticilor: „un ce melodios”, „un dar ce nume n-are”, o „dulce uitare”. Acest nu știu ce vine, cum s-a văzut, de la cer. Frumusețea pămînteană are un corespondent În lumea prototipurilor, prin femeie vorbește un Înger
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cel mai elocvent pare a fi, și la Alexandrescu, tăcerea. Ochii Îndrăgostitului „Înoată În tăcere”, durerea În amor, „e mută cu deznădăjduirea”. De aici vine uzul limbajului ca expresie a emoției puternice. „Adio! N-am cuvinte” este supremul elogiu adus inefabilului feminin. În stilul lui tenace, Alexandrescu pune de mai multe ori tăcerea să vorbească: „A le simți poci numai; a le descri mi-e greu”, „de-aveam cuvinte...”. Are, bineînțeles, cuvinte din belșug, are chiar mai mult decât alți poeți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nimfă de soare”. În alt loc femeia este „fiica Armoniei”, „o tînără sor” etc. Poetul descrie nu atît femeia cît frumusețea feminină, cea fără nume („un dar, ce nume n-are/În limba muritoare”). CÎteva Însușiri, totuși, din sfera entităților inefabile: armonie, un „ce melodios”, glasul ca un „imn misterios” (auzit „În depărtare” căci poetul percepe totul de la distanță, evită apropierea, intimitatea cu obiectul erotic), apoi: dulceața, tinerețea, blîndețea, eleganța, „flacăra privirei”, „grația zîmbirei” și, În fine, posibilitatea femeii de a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scrie În stil văcărescian poemul Grele chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot ca un uimit”) și nu știe ce zice: „nu știu, nu pricep nimic”... Apare și ideea de inefabil erotic: „la un nu știu ce poftind”. Inefabilul e Însoțit de iritarea spiritului Îndrăgostit: „GÎndul, voia mi-am stricat Caut, privesc nempăcat.” Metafora comitului trece de la Conachi la Pann și, În genere, demonstrația de acolo o regăsim În poemul Un comit cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chinuri m-a cuprins) recurge la această metaforă șireată: mințile i s-au smintit, vorbește aiurea („tot ca un uimit”) și nu știe ce zice: „nu știu, nu pricep nimic”... Apare și ideea de inefabil erotic: „la un nu știu ce poftind”. Inefabilul e Însoțit de iritarea spiritului Îndrăgostit: „GÎndul, voia mi-am stricat Caut, privesc nempăcat.” Metafora comitului trece de la Conachi la Pann și, În genere, demonstrația de acolo o regăsim În poemul Un comit cînd să arată, ușor modificată. Pann pune
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scenariu erotic și un scenariu „scriptual”. II. Alecu Vdcdrescu. Un discurs Îndrăgostit la 1800. Poezia ca „trebuință”. Robia ca stare de grație. Petrecerea cu necazuri. Proba focului și proba discreției. „Miluirea” ca formă de extaz. Un „nu știu ce prea dulce” și inefabilul feminin. Vicleșugurile „simbadiei”. Triada lui Alecu: apa, verdeața și frumusețea. III. Nicolae Vdcdrescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei. Un discurs moral bazat pe conceptul de orînduială firească. „Treaza plăcere” și iubirea moderată. Figura retragerii. IV. Iancu Văcărescu. Psihologia unui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pamvo și Silvan și Sisoe<footnote Ibidem, p. 193. footnote>. Într-una din omiliile sale, Sfântul Grigorie de Nazianz vorbește despre comuniunea cu ființa divină, făcând referire la cele trei lumini dintre care prima este Dumnezeu Lumina cea mai înaltă, inefabilă, a doua îngerii, o anumită revărsare sau comuniune cu prima Lumină, iar o a treia lumină, omul, numit și lumină deoarece spiritul său este iluminat de Lumina primordială care este Dumnezeu<footnote Sf. Grigorie de Nazianz, Despre Botez, V, P.G.
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
spaima sa, striga cu mare glas: <<Doamne miluiește-mă>> (kyrie eleison)! În această lumină, a primit puterea de a vedea și (...) iată că din înălțimea cerurilor i-a apărut un fel de nor foarte luminos, fără margini și plin de inefabila slavă divină (...). În sfârșit, mult după aceea, după ce lumina s-a retras, s-a regăsit în trupul său și în interiorul chiliei sale, cu inima plină de o bucurie negrăită, în timp ce gura sa, cum am zis, striga: <<Doamne miluiește!>> (...) și întreaga
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
feței lui joviale. . - Cît? Întrebă Pomponescu. . - Am făcut aici un calcul minim, vi-l las să-l studiați, di-rectorul de cabinet îmi va comunica aprecierea dumneavoastră. Pomponescu știa ce înseamnă "directorul de cabinet", era organul prin care Gaittany își exercita inefabila sa presiune. Ministrul grifonă o rezoluție de aprobare, cerând organelor competente să refere suma de care se poate dispune. Gaittany se grăbi să iasă cu hârtia și se înfundă în alte zone ale ministerului, unde-și avea oamenii săi. În
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
alt eveniment supărător. Imobilele ar fi fost dimensional mai mult sau mai puțin uniforme și în același stil, însă cu detalii care să le dea personalitate. Ioanide era priceput în a face zece fațade aparent identice și cu toate astea inefabil distincte. Primind o asemenea comandă, putea să-și ridice o casă și pentru el, fără nici un scrupul, totul ar fi fost prevăzut în contract, deoarece angajarea s-ar fi făcut pentru parcul în complexul lui. . - Aș face un lucru bun
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]