2,098 matches
-
generalul Companiei, părintele Roothaan (personaj istoric), lui musiu Rodin (ex-personaj din Evreul rătăcitor). Rudolf de Gerolstein (erou cunoscut din Misterele Parisului) ajungea În posesia lui și-l făcea cunoscut democraților: „Vezi, dragă Lebrenn, cât de bine este urzită intriga asta infernală, câte dureri Înfiorătoare, ce groaznică dominație, ce despotism Îngrozitor rezervă ea Europei și lumii, dacă din nenorocire reușește...“ Ai fi zis că-i prefața lui Nilus la Protocoale. Iar Sue atribuia iezuiților mottoul (pe care Îl vom găsi apoi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ca executor al misiunii mele nelegiuite și sângeroase. — Sator Arepo, Întreb eu batjocoritor, știi tu care este răspunsul final ce se ascunde În spatele Sublimei Anagrame? — Nu, conte, răspunde imprudentul, și aștept să mi-o spui cu cuvintele tale. Un râs infernal izbucnește de pe buzele-mi palide și răsună pe sub vechile bolți. — Naivule! Numai adevăratul inițiat știe că nu știe asta! Da, stăpâne, răspunde prostit curierul cel ciung, cum doriți, eu sunt gata. Ne aflăm Într-o magherniță murdară din Clignancourt. Astă-seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
constă În a ști să găsești punctul de fugă necesar, adică schema cea mai plauzibilă a desfășurării narațiunii. Procesul devorării lucrurilor de către semne este mai Înfricoșător decât orice realitate. Jacopo Belbo, autorul diabolicei construcții, Înțelege prea târziu imposibilitatea opririi mașinăriei infernale și se autosacrifică orgolios În numele semiozei infinite. Oscilațiile Pendulului Înscriu cu sângele lui concluzia negativă a Căutării. Se pare că marele Plan trebuie căutat În altă parte. Eșecul lui Belbo și al semiologiei (de a substitui lumea cu semnele) este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
garanție 86. Acestora li s-a adresat Eiffel 87. E o coincidență curioasă 88. Templierismul e Iezuitism 89. S-a format În sânul tenebrelor celor mai nepătrunse 90. Toate infamiile artibuite Templierilor 91. Cât de bine ați demascat sectele acelea infernale 92. Cu toată puterea și groaza lui Satan 93. În timp ce noi rămânem În spatele cortinei 94. En avoit-il le moindre soupçon? 95. Adică Evreii Cabaliști 96. O acoperire e Întotdeauna necesară 97. Ego sum qui sum 98. Gnoza lui rasistă, riturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
diabolic care ”cântă bolile, criminalii și prostituatele”, dând impresia că poeziile sale sunt inspirate în mod exclusiv din crime, vicii și putrefacții. Baudelaire însuși afirmă cu emfază că: Arta modernă are o tendință esențial demoniacă. Se pare că această parte infernală a omului, pe care omul are plăcerea de a și-o explica lui însuși, crește în fiecare zi, ca și cum diavolul s-ar amuza să o îngrașe prin procedee artificiale, ca și niște îngrășăminte, cu sârguință specia umană pentru a-și
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
cu desenele copiilor cu dizabilități psihice care ar trece cu ușurință drept artiști autentici dacă s-ar lua în considerație faptul că “reacțiile artistice” ale acelor copii sunt emanații sincere și întâmplătoare pe când așa-zișii artiști își încordează în sforțări infernale toți “mușchii” creierului pentru a da naștere unor opere fade și de insignifiantă valoare și care sunt prosusul unor “căutări și frământări lăuntrice mistuitoare”. Caricaturizarea artei, ne avertizează Călinescu, este de asemenea o formă de kitsch: un avantaj ”strategic” extrem de
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
acesta mergea la un film și cînd i se termina schimbul, la miezul nopții, mai vedea unul. La vremea aceea se purtau filmele cu dezastre. Oamenilor le plăcea să vadă cum mor alți oameni sau cum sînt salvați din turnuri infernale sau din fălcile unor creaturi acvatice mîncătoare de carne de om. Stătea În cinema pînă În zori, apoi se ducea acasă și dormea pînă la următorul matineu. Omul acesta era fericit numai În sala de cinema. Realitatea, din care angajații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că, oricare ar fi fost așteptările narative ale lui Margot de la un tată, au fost Îndeplinite, chiar și pentru scurt timp. Îi urează În gînd multe, multe filme Înainte, cu finaluri din ce În ce mai fericite. Cu Margot odată plecată și cu ciocănitul infernal care nu dă nici un semn că s-ar ostoi, Wakefield Începe să fantazeze despre cum ar fi să trăiască undeva, pe un maidan pustiu, sau, și mai bine, În mlaștină sau Într-un parc național. Citește cărți despre casele portabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
aici sălaș de-a lungul timpului. Și, În acest proces, Îl ucide și pe Wakefield. Cam la vremea celei de-a doua reconstrucții, Wakefield deschide ferestruica de la baie care dă spre curtea vecinului și răcnește: — Stop! Oprește imediat zgomotul ăsta infernal! Muncitorii Își ridică privirile din cărămizile lor și restauraționistul apare imediat pe schele. — Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un pachebot venind din Carrara! — E casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ziarul intra la tipar, dar spre marea ușurare a lui Fran se scurse în agitația obișnuită și familiară. Uneori, se ivea câte un eveniment important pe plan local chiar în toiul dimineții și trebuiau să schimbe prima pagină, ceea ce era infernal, dar le oferea rara plăcere de-a le-o lua înainte ziarelor de seară și cotidienelor. În schimb, dacă apărea ceva după ce ziarul intrase la tipar, erau nevoiți să fiarbă în suc propriu, neputincioși, o săptămână întreagă, privind cum rivalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nervos ca să-și piardă timpul cu politețurile. — Cum ai putut să-i faci una ca asta? o întrebă furios. Lui Fran îi trebui un moment ca să-și dea seama că se referea la tatăl ei. — Tocmai vin de la căminul ăla infernal. Ralph stătea acolo în timp ce restul morților vii se uitau la Blue Peter și, Fran, - vocea lui Jack tremura de emoție - făcuse pe el și nimeni din colivia aia aurită nici măcar nu observase, lua-i-ar naiba! Cine a venit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mine. Ben e acasă. El și Ralph sunt prieteni vechi. O să aibă el grijă de Ralph până rezolvăm problema. Slavă Domnului că e încă în vacanță. Urmă o scurtă pauză. — Ai luat decizia bună, Fran. Locul ăla e o văgăună infernală îmbrăcată în pluș. Ne vedem acasă. Fran se liniști pentru prima dată, i se părea, de câteva zile bune. Lui Ralph avea să-i placă la nebunie să stea cu Ben. După o jumătate de oră, îl instalau pe Ralph
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de pușcărie, ca să dau impresie și, făcându-i să mă respecte, să-i oblig să se deschidă cât mai mult. Mă scuzați, dar n-am înțeles insistența pe Robocop, câte sunt, cum sunt, pasiune de cinefil, poate. / E un zgomot infernal, eu aș fi oprit înregistrarea. / Ce spui, reporterule? Marcel nu înțelege subtilitatea întrebării prefăcut cinice, că fiecare se descurcă în pușcărie, pusă tocmai ca să-l facă să reacționeze într-un fel. Am impresia, e mai simplu la cap. Rezultatul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Chiar să fi strigat, tot nu-l auzea nimeni pe Gaston din cauza zgomotului de pe șantier și a aparatului de sudură. Mai cădea din când în când câte o picătură de apă pe gâtul lui Gaston. Cimentul era încă ud. Zgomotul infernal al trenului părea să se apropie. Endō stătu nemișcat o clipă, cu urechile ciulite. Apoi spuse: — Să ne întoarcem. Gaston nici măcar nu avea idee de ce venise Endō acolo. Dar, oricum, nu s-a întâmplat nimic. — Am terminat, nu? Ce facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
scuipat pe sacii de ciment. Și de data aceasta se vedeau firicele de sânge. — Kanai, fratele meu... pentru o crimă pe care n-a comis-o... Kanai țipa cât îl ținu gura, dar țipătul lui nu se auzea din cauza zgomotului infernal de pe șantier. Dacă mai țipi o dată, te împușc pe loc. A ridicat piciorul și l-a lovit fără milă peste mâinile care se agățaseră de sacii de ciment. Pielea de pe degete i s-a jupuit și a început să sângereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
coardă sensibilă, dar și-a oțelit inima, a strâns iar pistolul în mână, l-a dus la tâmpla lui Kanai, prăbușit pe sacii de ciment, și a apăsat pe trăgaci. Trecea un tren prin apropiere. Zgomotul de pe șantier era mai infernal ca oricând. Se apropia de ora prânzului. Degetele însângerate ale lui Kanai, agățate de sacii de ciment, au început să se miște ca niște viermișori. Endō privea încremenit pistolul. Încă nu realiza ce s-a întâmplat. A mai apăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prostul. În realitate era un om deștept, abil, care realiza tot ce se petrece în jurul lui. „Așa stau lucrurile, probabil“, gândi Endō. Îl privi fix, trezindu-i-se o nouă bănuială. Scuipă și porni spre ieșire. Zgomotul de pe șantier era infernal. Endō a privit înapoi și l-a văzut pe Gaston urmându-l șovăitor. — De ce vii după mine? Gaston nu-i răspunse. — Te întrebam de ce vii după mine? N-ai chef s-o ștergi? — Nu plec, Endō-san. Zâmbetul prietenos cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mic pe cerul albastru, până a fost înghițit cu totul de eter. — Hai, nu mai lâncezi atâta! E deja ora zece. De jos se auzea vocea surorii lui care i-a risipit visul. I-a ajuns la urechi și țârâitul infernal al greierilor din grădină. Takamori și-a luat o țigară de la capul patului, a vârât-o între buze, s-a ridicat în capul oaselor și s-a așezat turcește. „Oare unde-o fi plecat Gas-san?“ Trecuse o lună și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
BUONOCORE sunt șterse, roase de patina timpului. — Ce facem? Ăsta nu răspunde, murmură agentul simplu. Din apartamentul 27 se aud voci - ca un bâzâit nedefinit. Cine-i Înăuntru? Mai demult, aici locuiau toți, a spus vecinul - copiii făceau o gălăgie infernală, mergeau cu patinele pe terasă, era inutil să protestezi cu Buonocore, un tip Îngâmfat care se credea Dumnezeu pe pământ, dar apoi mama Îi luase cu ea și nu i-a mai văzut nimeni. Dar astea nu sunt voci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În care agentul obține autonoma disponibilitate a bunului, astfel Încât acesta din urmă să nu mai fie În controlul direct al păgubitului. Vomită și el noțiunile Îngurgitate În săptămânile anterioare. O fabrică, o linie de montaj. Măcinate, amestecate, introduse În mașina infernală, Împachetate și Împrăștiate În lume fără a fi altceva decât niște necunoscuți anonimi - zero. Totuși, Zero reuși să alunge Într-un colț al conștiinței sale acele gânduri apăsătoare și rămase concentrat, supunându-se acelui ritual absurd și gol, un sacrificiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
erau zgomote scurte. Malindi, Jakarta, Samarcand - dacă erau mai lungi. Dar În noaptea asta Camilla nu spuse nimic. Aeroplanele plecară fără țintă și se pierdură - În el. Îi păru rău. Privi stelele false care traversau tavanul. Veneau de la o mașinărie infernală, cumpărată pentru a o hipnotiza și a o adormi, atunci când ea era Încă un bebeluș - dar de care Camilla nu mai voise să se despartă nici după ce crescuse. Ore În șir, roiuri de stele străluceau pe tavanul alb, răsărind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ceva. Și timpul Începu să devină apăsător - asemenea secundelor care trec Între fulger și tunet. — OK, spuse Emma visătoare. Da, vin... Sasha ambală și mașina intră pe șosea. În timp ce Emma, zâmbind, băga mâna În geantă pentru a Închide În sfârșit infernalul telefon care o ținea ancorată de viața ei, trecură pe lângă pancarta albă pe care scria: LA REVEDERE ROMA. Oh it’s such a perfect day I’m glad I spent it with you Oh such a perfect day You just
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vei întâlni. Îți vorbesc acum din Andrei, dar îți voi mai vorbi și din alți oameni. Numele meu este Zogru. Giulia îl privea zâmbind, îi plăcea noul ton și ideea unui alter ego. Voia să-i răspundă, dar zgomotul era infernal. Andrei Ionescu se apropiase de urechea ei și mai spusese încă o dată: - Nu am nici o legătură cu Andrei Ionescu! Eu sunt Zogru. Ține minte numele acesta. Au plecat de la club pe la ora două. Străzile din jur erau destul de animate, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar acest gând îl tulbura și-i aducea la suprafață toate fricile, toate gunoaiele, toate micile mizerii ascunse în scoarța sufletului. Era vinovat și nu mai putea să facă nimic. Îi rămâneau 40 de zile cu ea, 40 de zile infernale, la care se gândește acum, când îl așteaptă de Andrei Ionescu, și nu știe cum s-au dus și ce-a făcut în tot timpul acesta, agonizând în sângele Giuliei. Cel mai mult s-a străduit să iasă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
blestemându-ne teribil pentru că le tulburaseră liniștea. Dimineața n-avea să mai vină niciodată, iar eu tremuram în pături, deși era o noapte caldă. Până la urmă am căzut într-un somn adânc, fără vise. M-am trezit într-un zgomot infernal. Rahela și Bilha erau deja sculate, iar eu avea lângă mine două grămezi de așternuturi frumos împăturite. Îi luase cu ea, mi-am închipuit. Rahela ascunsese idolii fără mine. După ce o urmărisem cu atâta atenție, scăpasem momentul. M-am repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]