3,605 matches
-
rămas în urmă o Maria, care... deschide el brațele într-un gest larg, de apreciere. Te rog! îl temperează Maria făcînd un semn categoric. Este ultima dată cînd mai stau de vorbă cu tine. Din două motive: unul este gelozia, invidia zi-i cum vrei. La nouăsprezece ani, tu ai avut parte de cineva care te-a înălțat. Doi, și cel mai grav: cîți ani au trecut de atunci? Nici măcar zece împliniți. Ai fost în stare să-mi spui că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
capătul aprins al țigării, care pe sticlă strălucea mai roșu. Pe urmă privirea îi lunecă la siluetele masive, familiare, ale copacilor, care se profilau pe un cer întunecat. Liniștea, retrasă în sine, a grădinii îi stârnea întotdeauna felurite emoții: respect, invidie, teamă. Oftă, gândindu-se la acel viitor despre care Alex nu voia să știe nimic. Își coborî privirile. Ceva mic, alb și negru, alerga pe pajiște, iute ca o bilă de popice, și în urmă-i venea un băiețel. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
rău; ne-am întors împotriva lui și l-am abandonat. — Vreau să spun că el ne condamnă pe noi, îi condamnă pe toți, întreaga omenire, condamnă totul cu excepția lui „George însuși“. Are un orgoliu rănit cronic, un resentiment cosmic, o invidie metafizică. George s-a comportat întotdeauna de parc-ar fi fost grav frustrat, de parcă i s-ar fi răpit ceva, ar fi pierdut iremediabil ceva. Presupun că încearcă un sentiment de culpabilitate. Nu-i vorba de culpabilitate, e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o împunsătură de ac, fie ca o forță distructivă sau ca o obsesie ucigașă. S-ar putea spune că mai mulți sunt cei care se ucid pe ei înșiși sau pe alții din vanitate rănită, decât cei ce ucid din invidie, gelozie, răutate sau dorință de răzbunare. În sufletul lui George se săpase o rană adâncă (atât de adâncă încât suntem tentați să o numim „originară“, orice sens ar avea acest cuvânt), o rană în care cea mai mică desconsiderare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
alt om pentru el. Și, în aceeași clipă, în străfundurile minții lui, Tom luă o hotărâre importantă și necesară. Era suficient de meloman încât să recunoască o voce excepțională și să râvnească la ea. Întâi, îl împunse un junghi de invidie pură, un simțământ de pătimașă rivalitate. Dar aproape în aceeași secundă de recunoaștere, sub impulsul afecțiunii reale prin care ne apărăm egoismul, Tom își îmbrățișă moralicește rivalul, absorbindu-l în el, făcând din vocea aceea superbă posesiunea lui. Urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făcând din vocea aceea superbă posesiunea lui. Urma să fie pe veci mândru de Scarlett-Taylor și să considere ca un bun al lui ceea ce mai târziu avea să numească „arma secretă a lui Emma“. Instinctul de proprietate urma să zădărnicească invidia; glasul acela remarcabil și posesorul său erau acum ai lui. În felul acesta, Tom își lărgea cu ușurință ego-ul sau (după părerea noastră), îi spărgea barierele pentru a se putea asocia cu altcineva în proprietatea comună asupra lumii: o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ne face plăcere. Ești un narcisist? — De bună seamă, narcisiștii pot fi de folos și altora, pentru că sunt mulțumiți de ei înșiși. Sunt creativi, imaginativi, au simțul umorului, participă. Cei lipsiți de narcisism nu sunt decât niște uscăciuni roase de invidie și de resentimente. Aceștia sunt cei care denigrează narcisismul. John Robert râse, apoi se încruntă. În clipa aceea mergeau în ritmul mai modest, impus de preot, pe șoseaua numită. Forum Way, care mărginește capătul grădinii Belmont. Dincolo de zidul îngrăditor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe bietul Hector, în timp ce ea era îndrăgostită, fără răspuns, de Joey Tanner, un coleg de la Universitatea din York, unde studia istoria. Brian McCaffrey gândea în sinea lui: „Când stau și văd câtă furie și ciudă și răutate și gelozie și invidie și dorință carnală vinovată port în mine, cum mai pot blama pe oricare altul, pentru orice ar fi?“. Cercetă cu atenție o gâză, invizibilă ca un punctuleț, care se plimba pe dosul palmei lui, o strivi cu un vârf de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui cu Pearl. Puritatea și forța cântecului și dulceața pătrunzătoare, răscolitoare a vocii lui le fascinară, le lăsară încremenite pe cele două fete, așa cum intenționase și Tom. Dar privind la beatitudinea zugrăvită pe chipurile lor, simți o ascuțită împunsătură de invidie. Nu reușea chiar întotdeauna să-și însușească talentul prietenului său până la a-l considera al lui. Nu înțeleg poemul, spuse Hattie, după ce-l felicitase pe Emma. De ce se întreabă dacă „acele tălpi“...? — E un poem, răspunse Tom. Nu-i nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în viața lui de el. Scrisoarea conținea fraze de ură exaltată, ca de pildă: „Aș dori să te ucid!“ și cuvinte insultătoare de felul: „Fals ticălos imaginar, șobolan meschin, nevolnic, incapabil de acțiune, dar scuipându-ți fierea neagră, grețoasă, a invidiei și a neputinței“ sau „faux mauvais cu isprăvile tale idioate de școlar, care nu fac decât să exprime că-ți dai seama cât ești de mediocru“ (și așa mai departe). Răceala și indiferența afișate până atunci nu-l ajutaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ADRIANEI Un scandal Adriana BABEȚI Pentru prima dată de când tot sap la canalul Bega-Bahlui și de când împing amiciția pe axa Timișoara-Iași și retur (deci de vreo 30 de ani), pentru prima dată, deci, simt că mă încearcă un soi de invidie. Prietenească-prietenească, dar totuși zgărmănitoare. De ce? Fiindcă îmi dau seama că, tiptil, de câțiva ani încoace, moldovenii ne-au cam luat caimacul de bănățeni făloși. Sar precum gazela peste premiile palmate ale lui Porumboiu și - oh, zei! - Mungiu, mai fac un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
Aristip în amonte; dar numele lipsește, încă o dată... Un individ asupra căruia și Platon, și Aristotel, și Epicur păstrează tăcerea atunci când tratează problema plăcerii nu poate să fie chiar în întregime rău! Nimeni nu stârnește atâta dispreț, ură, gelozie și invidie fără ca aceasta să însemne implicit că cele susținute de el sunt adevărate... -2Triunghiul subversiv. De aici, necesitatea de a reveni asupra regimului scrierii platoniciene a filosofiei - și a istoriei acesteia! Pentru că eu unul consider că fiul moașei, travestitul parfumat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vreme și după moartea lui: există încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Isus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute de ani de practică neîntreruptă - iată ceva ce poate ispiti răutatea multor filosofi abonați la tezele firmelor concurente! Invidii omenești, prea omenești... A reduce epicurismul la o filosofie a pântecelui, mai exact a părții de jos a acestuia, ține mai mult de discursul lui Athenaios din Dipnosofiștii decât de realitate: în caz contrar, ce-i de făcut cu elogiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
drumuri fără ieșire? Munca nu oferă nicio împlinire? Familia înseamnă altceva decât ceea ce ne învață societatea despre ea încă de la cea mai fragedă vârstă? Relațiile cu cea mai mare parte a semenilor sunt plasate foarte adesea sub semnul ipocriziei, al invidiei, al geloziei, al trădării? Intersubiectivitatea sexuată pune mai multe probleme decât rezolvă? Normal, așa-i lumea, și încă pentru multă vreme de-aici încolo... Unii așteaptă schimbarea ei și speră o revoluție, o răsturnare provocată de presiunile sociale sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în care este posibil un rege cât de cât instruit într-ale filosofiei îepicuriene, în speță!). Critica făcută de Philodemos politicului i-ar fi bucurat pe cinici sau pe cirenaici: implicându-te în această activitate, îți pierzi sufletul, liniștea, seninătatea. Invidia plebei, discreditarea politicienilor în ochii cetățenilor, situațiile riscante când te afli în fața mulțimilor înfierbântate, ingratitudinea supușilor, expunerea la umilințe - angajamentul public nu generează decât neajunsuri și riscuri. Philodemos mai pune și de la dânsul: oamenii politici nu prețuiesc mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
comită crime, binevoitor, neinterzicându-și să se bucure de binefacerile pământului, arătând respect față de cei morți, sobru, înzestrat pentru administrarea bunurilor, niciodată grosolan, totdeauna blând, îndurător, echilibrat, necunoscând severitatea, nici răzbunător, nici complotist, detestând mai mult decât orice discordia, agitația, invidia, el ia ca model prudența și perspicacitatea lui Ulise, are ca țintă supremă dreptatea și își duce la bun sfârșit toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
căci dacă ea n-ar fi ajutat-o, Emma nu ar fi plecat de acasă și nimic din toate acestea nu s-ar fi Întâmplat. Femeia În impermeabil se grăbi către stația de autobuz și, pentru o clipă, Antonio o invidie. Își mușcă pumnii până la sânge, de teamă că ar putea fi tentat să coboare, s-o urmărească și s-o Întrebe dacă o văzuse, dacă-i vorbise. Aici locuia, de opt sute șaizeci și trei de zile, Emma. Femeia aceea fadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să sune? Întrebă Maja imaginându-și imediat cum nevasta lui Buonocore susura În receptor cuvinte deochiate pentru a excita cine știe ce maniac sexual. Era chiar o meserie potrivită pentru o femeie ca ea. Preț de o clipă - capricioasă și indolentă - o invidie. Discursurile oficiale pe care ea trebuia să le traducă erau atât de banale. Lipsa lor de consistență, ariditatea și inutilitatea lor o deprimau profund și uneori Îi era teamă că se contaminase și ea, pierzându-și orice capacitate de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de la call-center se Întoarseră curioase Înspre tipul acela atletic și tenebros, soțul acelei colege atât de evazive, care nu spusese niciodată că ar fi fost căsătorită, și nici nu purta verighetă. Îi aruncară o privire În care se citea o invidie ingenuă - erau probabil Însoțite de masculi patetici și gheboși - și se Îndepărtă discret. Soțul meu. A spus soțul meu. Deci Emma nu vorbise despre separarea lor. Nici Antonio n-o făcuse. În fața tuturor cunoscuților continuă să se pretindă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
căci Aris avea douăzeci și trei de ani și era absolut natural ca În cele din urmă, În ciuda timidității sale Încăpățânate și a tentativelor sale reușite de descarnare, Își găsise o fată. Și totuși, Îi provocase o durere surdă - poate invidie, poate gelozie. Meri. Poate că era una dintre acele fly-girl, artistele de street-art cu nume de imitație metropolitană și suburbană - Butter-Fly, Daphne, Hu 72 sau Lady Blue, pe care Aris le frecventa. Scriitoare. Fete care acopereau cu un strat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
crescuseră cu câțiva centimerii de când le văzuse Sheba ultima oară. Cred că era greu pentru Sheba, îmi imaginez, s-o vadă pe Polly înflorind. Felul în care se uită câteodată la fiica ei nu e întotdeauna prietenos. Se luptă cu invidia. Știe că a avut și ea vremea ei. Dar nu e niciodată ușor să predai coroana, nu? Am văzut-o aproape izbucnind în lacrimi de câteva ori, decriind felul în care i se ofilește fundul sau cum a descoperit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
care e morala? Morala? Ce morală? O caut prin buzunare, dar sînt rupte. O caut În valiză și o găsesc. Există acest bilet Împăturit. Să ne scrii. Și: Nu se poate să fii atît de naiv. Nu mai subestima niciodată invidia omenească. Dobitocul ăsta de Cojescu e o scîrbă plină de venin. Cum de v-a chemat ăla tocmai pe voi? Ai grijă de tine. E real? Chiar așa scrie? Da. Semnat: Vlad. Biletul se preface În scrum. Nu ne mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Mă Întind În patul de jos și Îmi somatizez deznădejdea - mă doare, nici nu știu de unde să Încep să spun ce mă doare. Și Încerc să dorm, măcar În somn pot să-mi păstrez speranța. Și totuși mă umple de invidie ideea că vecinul meu de sus dormea la el acasă, În fiecare noapte, cu o femeie de vîrsta lui sau mai tînără - sper că nu mult mai tînără. Poate că ar trebui să nu-l mai subapreciez atît. SÎnt asaltat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vă vede nimeni? ți-a zis Cătălin În timp ce ați făcut restul drumului pînă acasă pe jos. Dar problema lui era alta. Cum ai supraviețuit faimoasei răsuflări a Monei? Circulă legende despre igiena ei bucală. Spunea tot felul de porcării, din invidie, cred. Întrebarea ta fiind alta: cum o să supraviețuiesc În următoarele 12 ore fără răsuflarea ei celebră? Adevărul e că n-ai supraviețuit, fiindcă, pentru jumătate de noapte, gîndul că, de fapt, v-au văzut toți (În autocar nu era așa
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spun... eu, dacă iese treaba bine acuma cu misiunea asta, vreau să te fac fruntaș. Ce zici, bă, e bine? Bă, mă urmărești sau ce faci? Din păcate, nu prea reușeam să-l urmăresc, așa cum nici gîfÎiala cîinoasă pe care invidia a scos-o În urma vorbelor comandantului din Patrana, care Își făcea de lucru prin preajma noastră, pe culoarul Îngust, cu urechile pîlnie, nu mi-a produs vreo impresie. Pentru că pur și simplu eram hipnotizat de priveliștea compartimentului ofițerilor. Compartimentul principal al
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]