2,305 matches
-
mult chiar, sunt acceptate. Remarcăm astfel următoarele situații: aă acte psihomorale care au la baza lor sentimentul datoriei, chiar dacă acesta este orientat Într-o direcție contrară normelor morale, fiind adesea impus, dictat persoanei respective; bă acte psihomorale de factură utopică, ireale, neconforme cu scopurile impuse de necesitate, dar pe care persoana care le face le consideră bune; că acte psihomorale aparent negative, dar prin care cel care le execută urmărește un scop considerat de el benefic pentru ceilalți, ca În cazul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
volumul Luna și tramvaiul 5 (1994) pot fi citite ca o utopie negativă. Drumul personajelor spre un Enad încremenit într-un Ev Mediu decorativ este presărat de avertismente ce prefigurează sfârșitul unei civilizații, încheierea unui ciclu al istoriei. O atmosferă ireală, neliniștitoare, un univers în care timpul se dilată ori este de-a dreptul abolit conservă cel mult o umanitate lipsită de liber arbitru, care asistă, impasibilă ori neputincioasă, la infinita repetare a acelorași evenimente și întâmplări tragice. B. a tradus
BAISKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
căpitanului: o parâmă de vapor care dispare Înăuntrul ei. ― Hop-așa! strigă căpitanul Kontoulis și Lefty apare cu o mutră Îngrijorată. Apucă de capătul parâmei și Începe să tragă. Și apoi: Durere. Durere de vis, reală și În același timp ireală, doar neuroni izbucnind În flăcări. Adânc Înăuntrul Desdemonei explodează un balon cu apă. Căldura Îi inundă coapsele și barca de salvare se umple cu sânge. Lefty trage de funie o dată, apoi Încă o dată. Fața căpitanului e Împroșcată cu sânge, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
scaune rămăseseră neocupate, dar ei nu se așezau niciodată. Se plimbau agale. Alții făceau la fel, discreți, ascultînd În treacăt muzica: perechi, dar și persoane singure, bărbați și femei, care trecuseră aproape toți de a doua tinerețe. Atmosfera părea puțin ireală. Cazinoul alb, frumos luminat, era Încărcat de muluri după moda din 1900. Existau momente În care ai fi putut crede că timpul se oprise În loc, pînă cînd răsuna un claxon dinspre strada Georges Clemenceau. — E și ea aici, șopti doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
sunteți nevinovat? — Într-un sens, da... Lecoeur și Maigret se uitară unul la altul, pentru că rostise acel cuvânt cumplit simplu, natural, fără să-i tresară nici un mușchi al feței. Maigret vedea umbrele parcului, verdeața care, În unele locuri, căpăta tonuri ireale În lumina felinarelor, muzicanții În uniforme cu galoane... Dar revedea mai ales fața prelungă a numitei Hélène Lange care, pentru el și soția lui, Încă nu era decât doamna sau domnișoara În lila. — O cunoșteați pe domnișoara Lange? Bărbatul rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
unde pereții sunt lăsați albi la el acasă. Aici însă, până și golul acesta este populat cu tot felul de coloane care se îndepărtează, prelungind prin aparențe înșelătoare încăperea într-o alta, magnifică, de cealaltă parte a zidului. O arhitectură ireală, își zice cu năduf. Se întreabă apoi dacă artistul și-a propus înadins acest efect, ca și cum ai deschide o fereastră imaginară. Sau a vrut pur și simplu să copieze tablourile care se pun pe paravane... Nu mai are timp să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
repede, fără să simtă nici o plăcere. Doar o ușurare. Ca și cum ar fi urinat. Aruncă o privire printre gene către ea, temându-se de o replică dură. Se cutremură înfiorat. În lumina neclară a sfeșnicului încastrat în perete, chipul ei pare ireal, încremenit într un extaz letargic. O imagine dureroasă, mult prea dureroasă pentru el. Îl cuprinde remușcarea, se simte înjosit de propriile lui trăiri animalice. Femeia îi adresează un mic zâmbet recunoscător, înainte de a se întoarce la somnul ei. Un urlet
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar fi. Să recunoaștem că scurtele interludii din trecut n-au fost tocmai ceva despre care să scrii acasă. Dar asta, ar fi mai mult decât un moment despre care să scrii acasă, e ca-n filme, e atât de ireal încât mă simt ca și cum aș fi într-un film. Parcă văd ca-n filme, cu încetinitorul, cum mă ia el tandru de bărbie, iar fața i se apropie din ce în ce mai mult de a mea. Și în cele din urmă, acele buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
zis eu, ca să sparg tăcerea. ― Exact, râse Lauren. Așa că, te rog, spune-mi că partidele de sex cu Brad nu sunt de pe lumea asta, că eu am și uitat, chiar am uitat. ― Ai fi încântată să auzi că e absolut ireal. ― Serios? ― Serios. ― Dă-mi detalii, haide. Am scuturat din cap, pentru că oricât de drăguță ar fi ea, nu sunt eu genul de persoană căreia să-i fie ușor să vorbească despre sex -sigur nu folosind genul de limbaj cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lui, și cum stau așa, cuprinzându-l simt cum îmi mângâie părul, și atunci îmi dau capul pe spate să-l privesc. Atunci totul apare cu încetinitorul: se apleacă și mă sărută, și știu că sună aiurea, știu că pare ireal, dar sincer, simt că fiecare bucată din mine e pe cale să se topească. Capitolul treizeci și unu Cum știi când ți-ai găsit iubirea? Cum știi când ai întâlnit persoana cu care vrei să-ți petreci tot restul vieții? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mea, și gândurile astea nenorocite mă urmează până în dimineața următoare. Ați crede că îmi găsesc puțină liniște noaptea, când dorm dusă, dar chiar și atunci durerea e tot acolo. Visez la Ben. Constant. E un amestec de amintiri și fantezii ireale, și fără să vreau să par teatrală, cred că înțeleg cum este să fii lipsit de ceva, să pierzi pe cineva pe care iubești cu toată inima, să știi că nu mai e nici o șansă să-l mai revezi vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
multe dintre aceste bucăți În câmp, la o distanță apreciabilă, fiind purtate acolo de propria greutate. Pe drumul de Întoarcere spre Milano Îmi amintesc că unii dintre noi discutau despre Întâmplare și căzuseră de acord asupra faptului că aparența de ireal și absența răniților a contribuit mult la păgubirea acelui dezastru de o grozăvie care ar fi fost și mai mare. De asemenea, faptul că totul se petrecuse atât de rapid și că acele cadavre erau, În consecință, Înțepenite, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
valurile de căldură și la munții Îndepărtați. Erau niște munți maronii, plini de zbârcituri, și se terminau cu trei creste, iar pe una dintre ele era un ghețar care se vedea printre copaci. Zăpada părea foarte albă și pură și ireală. Madam Fontan veni și lăsă sticlele pe masă. — La ce te uiți tu acolo? — La zăpadă. — C’est jolie, la neige. — Ia-ți și un pahar. — Bine. Se așeză pe un scaun, lângă mine: — Schmidt, spuse, crezi că dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
despre Shangri-La: aveam de gând să pornesc de la ea o discuție În legătură cu diferitele transformări suferite de noțiunea de „Shangri-La“. Desigur, există clișeul făcut să atragă turiștii către orice loc, de la Tibet la Titicaca, Shangri-La - avanpostul cocoțat În vârf de munte, ireal de frumos, aproape imposibil de atins și de altfel foarte scump când ajungi totuși acolo. Pentru urechea turistului, cele mai fermecătoare cuvinte sunt: „rar, retras, primitiv și ciudat“. Dacă serviciile sunt proaste, dați vina pe altitudine. Acest nume incită atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Dar trăirea aceea Începuse deja să se risipească precum visele, În ciuda tentativelor lor de a o reînsufleți sau de a o prinde ca pe niște mici particule de praf. Își recăpătaseră simțurile, cu toate acestea niciodată nu se simțiseră mai ireali. Lumina televizorului pâlpâi. S-au dus spre ea și s-au așezat pe rogojinile de ratan și pe scăunelele de bambus, așteptând știrile de dimineață din New York. Treptat, au Început să vorbească Între ei. Oare simțiseră mai devreme un extaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
am cutezat să le curm definitiv. Am preferat să fiu eu cel distrus de ele. Macedoneanul tăcu brusc. Noaptea era pe sfârșite și toți trei stăteau în aceleași poziții ca în ajun. Doar lumânarea se consumase, marcând trecerea unui timp ireal și acum flacăra ardea degetele cerate ale fetei. Doar tu mă poți salva, șopti Vanghele. Tu ești bătrân și cam țicnit probabil. Ia-le tu și fă ce oi ști cu ele. Le iau pe toate, rosti bătrânul primele vorbe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
târziu. Graful părea că-l așteaptă, căci începu să-și golească cu febrilitate, ca într-o spovedanie, sacul dureros de prea plin, eliberând tensiuni de multă vreme zăgăzuite. Jordan îi relata pe nerăsuflate întâmplări și expediții vânătorești, peripeții cu animale ireale, obiceiuri și metode de vânătoare din ținuturi ale căror nume Bătrânul le auzea pentru prima dată. Fascinat, se lăsa purtat în lungi călătorii pe care nu s-a încumetat vreodată nici să și le dorească. Jordan se înhăitase de copil
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dintre două vise. Avea deasupra cuibul de acvilă al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale iarmarocului. Așa cum la urcare se scuturase (din întâmplare sau din instinct?) la această vamă imaginară, de obiectele și de gândurile unui tărâm ireal pentru a putea pătrunde în altul, la fel de ireal, tot așa trebuia acum să se lepede cu grijă de tot ceea ce aparținea lumii lui Pimen, pentru a nu contamina un spațiu cu microbul celuilalt. Universul lui Pimen era oricum foarte departe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
al sihastrului și dedesubt ruinele triste și fumegânde încă ale iarmarocului. Așa cum la urcare se scuturase (din întâmplare sau din instinct?) la această vamă imaginară, de obiectele și de gândurile unui tărâm ireal pentru a putea pătrunde în altul, la fel de ireal, tot așa trebuia acum să se lepede cu grijă de tot ceea ce aparținea lumii lui Pimen, pentru a nu contamina un spațiu cu microbul celuilalt. Universul lui Pimen era oricum foarte departe acum, ascuns în afundurile secrete și inoperante ale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
bine, căci îmi amintea de tine". De ce? Căci între mine și Hacik nu e nici o asemănare. Poate că Hacik nu este decât eu, ușor caricaturizat sau simplificat, fără amănuntele care mă complică inutil? Sau poate că lângă ființa tragică și ireală a lui Hacik orice deznădejde găsește un teren prielnic? Ce ciudate contradicții în Ioana! Nu-i place decât literatura clasică, și totuși e victima celor mai romantice zbuciume. Pare neverosimil ca o fată să-și petreacă timpul numai în lectura
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o existență fantastică. Nu eram nici trează, nici adormită. Adică, aveam prezente în mine, în același timp, locul unde mă culcasem, mobilele, toate preocupările pentru a doua zi, dar și imaginam aventurile cele mai extraordinare, lucidă totuși că totul este ireal. Și ziua chiar, consideram momentele acestea drept singurele clipe de fericire. Totdeauna jucai un rol, și dacă trează făceam tot ce puteam ca să te alung, noaptea te lăsam să sosești și să faci cu mine tot ce voiai. Dar nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
chestiuni tot așa de importante, Racine rămâne un inactual, iar noi, preferând pe Racine, ne îndepărtăm și mai mult de ceilalți. Ioana explicîndu-se prin Hermiona, dând în mijlocul unei analize personale un argument luat din psihologia fecioarei imaculate, apare și mai ireală pentru cineva care ar cunoaște-o. Dar eu nu înțeleg decât viața aceasta. La primul spectacol al lui Tristan și Isolda vibram unul lângă altul. Apoi, o lună, la pian, am descifrat partitura celebră, încercînd să înțeleg sensul fiecărei note
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
într-o altă lumină, aparent mai nesigură sau mai estompată. Și devine sesizabil ceea ce în primă instanță nu se vede, de pildă caracterul lor echivoc, o anume dedublare pe care o suferă. În unele cazuri, sesizabilă devine latura lor simbolică, ireală. Sau acel element straniu sub care întâmpină bunul simț, paradoxul insolubil pe care îl aduc la vedere. Să fac aici o mențiune, în absența căreia s-ar putea înțelege altceva din ceea ce voi aduce în discuție. Vorbind despre cele absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
despre un „spațiu intermundiar“, ce ar lega lumi diferite, asemeni celui în care unii stoici situau făpturile stranii, daimonice, nici muritoare și nici nemuritoare, nici pământești și nici celeste. Toate acestea vor fi lăsate deoparte, fie ca simple posibilități abstracte, ireale, fie ca imagini bizare ale minții. Însă există și o altă situație ce ar trebui să ne rețină acum. Gândirea care se contrazice pe sine poate privi ea însăși cu atenție acest fapt aparte. Ea poate înțelege că faptul ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cotat. * Vreau să uit ce am iertat Și să iert ce am uitat. apt ușor la Dumnezeu; desea încerc și eu. Țara-i c-un picior în groapă Și cu altul chiar pe mal, Căci iluzia-i mioapă Și toiagul ireal. 26 decembrie 2004 Dacă treci de ce e „filtru” De la Adamachi fermă, Bei un strop, mai vrei un litru, Aroma-i în epidermă. * Dar nu treci, căci reguli drepte Peste tot sunt țintuite. Și, de urci încet pe trepte, Cresc doar
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]