2,421 matches
-
Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
curți și eram din ce în ce mai mirat că nu întîlneam pe nimeni. Alături de mine, Dinu mărșăluia prin praful uliței, ușor adus de spate, fără să privească nici în dreapta, nici în stânga. Era cufundat în aceeași liniște plictisită care a sfârșit prin a mă irita fiindcă nu mi-a plăcut niciodată să mă simt în inferioritate lângă nimeni și cu atât mai puțin nu-mi plăcea să mă simt așa lângă un om pe care-l consideram slab. "Ai răbdare, domnule Dinu, mi-am zis
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
muritor de rând îți impune unele obligații. Una dintre ele e aceea de a fi cuviincios. Trebuie, deci, să stai de o parte, să nu te uiți prea atent, ca să nu-i vezi cumva ridurile. Asta ar putea să-l irite și de ce ai nevoie să riști? Încât aștepți. Când întoarce, neglijent, capul spre tine, treci printr-o clipă de gheață și foc. Surâzi ca să-ți semnalezi astfel respectul și-ți e groază că acest surâs nu va fi destul de bine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
strigat. Au tăcut pe loc, dar eu am continuat să strig: Nu râdeți. Vă rog! Nu râdeți. Vă rog!" Bătrânii mă priveau înmărmuriți, fără să scoată o vorbă, serioși, preocupați, numai Mopsul avea o satisfacție răutăcioasă în priviri care mă irita: "De ce rîdeți? V-am rugat doar. Sau nu vreți să înțelegeți? Nu râdeți, vă rog", am continuat cu ochii la Mopsul. Nu vă simțiți bine, domnule sculptor?" zise în sfârșit Domnul Andrei. "Poate ați stat prea mult la soare", își
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sună consemnul. Tu râzi. Așa e, dar în situația ta îți poți permite să treci peste acest mic obstacol. Un fleac. Vecu știe însă și el ceea ce doctorul Dinu ți-a spus discret. Scutură din cap. Nu vrea. Ceea ce te irită. Ești atât de mărinimos și-l inviți, iar el face nazuri? La întoarcere n-ai decât să pretinzi că te-am luat cu forța", îi zici lui Vecu, apucîndu-i de gulerul halatului și, pentru că s-a înnorat între timp și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
frica, dar toți continuau totodată să pună pe primul plan preocupările personale. Nimeni încă nu acceptase în realitatea ei boala. Cei mai mulți erau sensibili mai ales la ceea ce le deranja sau le atingea obiceiurile ori interesele lor. Îi sâcâia sau îi irita și acestea nu sunt sentimente cu care poate fi înfruntată ciuma. Prima lor reacție, de pildă, a fost să învinuiască administrația. Răspunsul prefectului față de criticile al căror ecou se făcea presa ("Nu s-ar putea lua în considerație o înmuiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
trimise pe calea aerului sau pe uscat, în fiecare seară, pe calea undelor sau prin presă, comentarii înduioșătoare sau admirative se abăteau asupra orașului de aici înainte singuratic. Și de fiecare dată tonul de epopee sau de discurs festiv îl irita pe medic. Desigur, el știa că această solicitudine nu era prefăcută. Dar ea nu putea fi exprimată decât în limbajul convențional prin care oamenii încearcă să exprime ceea ce îi leagă de umanitate. Și acest limbaj nu se potrivea cu micile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și Islam. Sunt mobilizate armatele din întreaga lume arabă. Dacă or să ajungă cu toții la concluzia că palestinienii vor să le înșele încrederea și să facă un compromis în favoarea Vestului celui rău, atunci nu vor mai fi doar câțiva indivizi iritați în Gaza sau niște demonstrații minore în Damasc. S-ar putea ca toată regiunea să explodeze. Schiță o mică ciupercă cu palmele. Și, iată al Treilea Război Mondial. Maggie încuviință din cap, dându-i de înțeles lui Davis că mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu chiar 1908... Doi bărbați de vârste apropiate, ambii scormonind Pământul Sfânt ca să demonstreze că le aparținea lor, triburilor lor. Era o întâmplare, își zise Maggie. Dar în același timp era ciudat. Una din crime stârnise dreapta evreiască, cealaltă îi iritase pe naționaliștii palestinieni și acum ambele tabere amenințau să spulbere cea mai importantă șansă de pace pe care probabil o vor avea cele două state într-o epocă întreagă. Maggie își aruncă privirea peste minibar, gândindu-se să-și umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
da cărțile de artă pe nuduri de femeie, era clar care din ei se îndrepta către afaceri și care către academie. În mod normal, Ernest Freundel era fericit să-și ajute vechiul amic, chiar dacă nu avea cum să nu fie iritat de disproporția dintre bugetele lor, care devenea tot mai mare. Cerceta orice obiect care ateriza în brațele lui Henry și apoi îi făcea o estimare aproximativă. O dată sau de două ori chiar îi îndemnase pe administratorii muzeului să achiziționeze unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
dilata și mai rapid. Dar de la tentativa de arest și de la accident începuse să se baloneze din te miri ce, valva sa pilorică închizându-se brusc și nejustificat și umplându-i stomacul cu gaze neeliminate, gaze cu caracter și personalitate, iritate de faptul că stau închise. Se întreba dacă nu cumva valva sa pilorică încearcă să-l prevină de ceva, ca un fel de Cassandra. Ca medievalist, Ignatius credea în rota Fortunae sau roata norocului, o noțiune centrală în De Consolatione
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sentimentul de securitate la care m-am străduit să ajung s-ar preface în pulbere. N-o să accept ca o persoană indiferentă să exercite vreun control asupra domiciliului meu. N-aș putea suporta! Numai la gândul ăsta și mi se irită mâinile. Întinse mâna ca mama lui să-i poată examina erupția. — Despre așa ceva nu poate fi vorba, continuă el. Ar aduce la suprafață toate frământările mele latente și mi-e teamă că rezultatul va fi într-adevăr urât. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
este corespunzător, dar părea să nu-l intereseze. În cele din urmă a devenit foarte ostil. Ignatius dădu drumul unui râgâit monstruos. Oricum, te-am prevenit că așa va fi. Eu sunt anacronic. Oamenii își dau seama și asta îi irită. — Doamne, copile, trebe să ții capu’ sus. — Capul sus? repetă furios Ignatius. Cine ți-a mai băgat și prostiile astea nefirești în minte? — Domnu’ Mancuso. — O, Doamne! Trebuia să-mi închipui. Să fie el un exemplu de „a ține capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
erau electrizate. Microfoanele erau îndreptate ca niște țevi de pușcă spre animalul care se deplasa rapid. Auziră alte tânguieli din frunzișul îndepărtat. Era evident că acolo era un grup măricel. Germanii îl recunoscură primii. — Nein, nein, nein! Cameramanul se îndepărtă iritat de cameră. — Es ist ein macaque. După scurt timp, prin frunzișul de deasupra treceau vreo zece macaci, legănându-se printre crengi și îndreptându-se spre nord. Unul dintre englezi se întoarse spre Hagar. — Unde este cimpanzeul? — Urangutanul, spuse Hagar. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
cu menajere și mame în jurul lor. — Hai să te joci la groapa de nisip. Nu vreau. — Ba da. — E pentru copii mici. — Doar puțin, Jamie. El bătu din picior și se așeză pe marginea gropii de nisip. Începu să lovească iritat cu piciorul în nisip, în timp ce Alex forma numărul asistentei ei. — Amy, în legătură cu BioGen, compania care a cumpărat linia celulară a tatălui meu. Nu avem nici o moțiune în așteptare, nu? Nu. Mergem la Curtea Supremă a Californiei tocmai peste un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Alex porni. — Jamie! — Mamă! Alex începu să meargă mai repede. Nu erau la mai mult de șase metri de ușa din spate a centrului chirurgical, poate trei sau patru pași, nu mai mult, când începu totul. Iar Vasco Borden era iritat. Asistenta lui credincioasă se înmuia chiar sub ochii lui. Puștiul strigase „Mamă! „ și ea îi dăduse drumul. Stătea pur și simplu pe loc. Ca și cum ar fi înlemnit. Ține-l, fir-ar să fie, zise Vaco. Ce naiba faci? Ea nu răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
asta, altcineva să fi târât geamantanul acolo. și dacă așa ceva este posibil, atunci este de asemenea posibil ca altcineva să-l fi omorât pe pitic. ă Dar de ce trebuie ca el să se fi sinucis? întrebă Liputin, dând din cap iritat înspre cadavrul cel mare. ă Aceasta este cu adevărat întrebarea crucială, fu de acord Porfiri. Se întoarse la masa cu obiecte, luând chitanța mică de culare gri pe care Salitov o recuperase dintre crengile mesteacănului. Poate această chitanță de la amanet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
veni niciun sunet de răspuns. Umplu tăcerea cu îndoieli. Avea acum întrebări pentru sine. Cum de s-a lăsat condus de ofițerii de cavalerie? Observă că nu a fost pic de logică sau consistență în comportamentul său. Faptul deopotrivă îl irita și îi dădea ceva satisfacție fiindcă era încă în stare să se analizeze cu obiectivitate. Dacă se va dovedi că acesta este locul, atunci poate se va dovedi și că știa dintodeauna cum să ajungă aici. Urmărindu-i pe ofițerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ofere drept model o fetișcană ascuțită la față, cu umerii înguști, buze subțiri și cu doi cercei imenși de argint, în formă de lăcustă, care-i dădeau un aer ațâțător. Avea ceva ciudat, absent și trist în atitudini și mă irita faptul că nu reușeam să-i surprind cât de cât expresia în sculptura la care lucram. Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată cerceii, ca să nu-mi mai distragă atenția. N-a vrut. Nu accepta să se despartă de ei. I-am cerut încă o dată același lucru, de data aceasta iritat de refuz, poruncitor. Ea a clătinat, îndărătnică, din cap. În clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
curți și eram din ce în ce mai mirat că nu întâlneam pe nimeni. Alături de mine, Dinu mărșăluia prin praful uliței, ușor adus de spate, fără să privească nici în dreapta, nici în stânga. Era cufundat în aceeași liniște plictisită care a sfârșit prin a mă irita fiindcă nu mi-a plăcut niciodată să mă simt în inferioritate lângă nimeni și cu atât mai puțin nu-mi plăcea să mă simt așa lângă un om pe care-l consideram slab. „Ai răbdare, domnule Dinu, mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
muritor de rând îți impune unele obligații. Una dintre ele e aceea de a fi cuviincios. Trebuie, deci, să stai de o parte, să nu te uiți prea atent, ca să nu-i vezi cumva ridurile. Asta ar putea să-l irite și de ce ai nevoie să riști? Încât aștepți. Când întoarce, neglijent, capul spre tine, treci printr-o clipă de gheață și foc. Surâzi ca să-ți semnalezi astfel respectul și-ți e groază că acest surâs nu va fi destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
strigat. Au tăcut pe loc, dar eu am continuat să strig: „Nu râdeți. Vă rog! Nu râdeți. Vă rog!” Bătrânii mă priveau înmărmuriți, fără să scoată o vorbă, serioși, preocupați, numai Mopsul avea o satisfacție răutăcioasă în priviri care mă irita: „De ce râdeți? V-am rugat doar. Sau nu vreți să înțelegeți? Nu râdeți, vă rog”, am continuat cu ochii la Mopsul. „Nu vă simțiți bine, domnule sculptor?” zise în sfârșit Domnul Andrei. „Poate ați stat prea mult la soare”, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sună consemnul. Tu râzi. Așa e, dar în situația ta îți poți permite să treci peste acest mic obstacol. Un fleac. Vecu știe însă și el ceea ce doctorul Dinu ți-a spus discret. Scutură din cap. Nu vrea. Ceea ce te irită. Ești atât de mărinimos și-l inviți, iar el face nazuri? „La întoarcere n-ai decât să pretinzi că te-am luat cu forța”, îi zici lui Vecu, apucându-l de gulerul halatului și, pentru că s-a înnorat între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
este și chef, nu numai model. Ce drăguț din partea ta să ne Întrebi, spune Tiffany, Întinzîndu-se ca un lynx Înlăuntrul puloverului de angora. — În viitor, sondajele vor fi efectuate de roboți, spune Susan. Știi ce cred eu? spune Susan brusc, iritată de soră-sa. Cred că următoarea mare chestie va fi că oamenii vor fi Întotdeauna drăguți cu alți oameni pentru că vor purta niște brățări electronice care le vor monitoriza nivelul de agresivitate. De fiecare dată cînd spui răutăți, ești curentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]