1,946 matches
-
apare o dioptrie involuntară la ochelarii prin care își filtrează textul. Gheorghe Bălăceanu este un povestitor. Deloc sofisticat și nărăvit la păcatele intrainframeta-textualiste. El povestește, atîta tot, și te ia de mînecă dacă nu ai schițat măcar un surîs la istorisirea lui. Fie că este vorba despre puricii pe care a dormit pînă i-a făcut lați la prima sa gazdă din perioada apostolatului, de bonomia directorului sub care se mai ascunde cîte o lecție de morală - nu în sens scholastic
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
o clipă și i-a închis din nou. Doamna Axente a adăugat, la povestirea ce ne-o făcea în antreu, ca și cum ar fi voit să o scuze: "Sărăcuța, nu-și mai dă seama de nimic, așa este de moleșită." La istorisirea ei am sesizat că bucuria noastră e deplasată, că fu-sese produsă mai mult de o stare nervoasă ce nu suporta la infinit aceeași neliniște fără nici un moment de discordare, și ne-am pos-omorît din nou. Una din impresiile zilnice ale
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bufniță. Din acoperișul spart, încă picura, regulat și monoton, apa rămasă de la ploaie, lățindu-se încet într-o băltoacă pe podeaua de pământ bătut. 6 Așezați în jurul focului mare ce ardea în mijlocul casei de întâlniri, capii familiilor ascultau în tăcere istorisirile bătrânului Ademar, cel mai în vârstă conducător al satului. Cei mai mulți erau bărbați trecuți de prima tinerețe și purtau în trăsăturile feței semnele săpate de truda muncii la câmp, precum și de cicatricele căpătate în multele bătălii; cum era obiceiul la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte, se găsea în fruntea bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei. Dar, nu: își amintea de istorisirea Fredianei despre un emisar hun lovit de un trăsnet. La drept vorbind, ea îl considerase mort, dar, în graba cu care fugise de acolo, se prea poate să se fi înșelat. Ar mai fi vrut să o întrebe pe Odetta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mă speria, iar chinurile cărnii n-au fost niciodată pentru mine insuportabile. Mă rugam, munceam și îmi închipuiam că drumul existenței mele pământești fusese de acum hotărât. Dar, pe urmă, s-a întâmplat ceva... Preocupat de faptul că, înflăcărat de istorisirea sa, Divicone uita să mănânce, Sebastianus îl îndemnă cu gest al mâinii: — Mănâncă între timp; avem drum lung și trebuie să-ți păstrezi forțele. Divicone se scutură cu un tremur scurt, ca și cum doar în momentul acela și-ar fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea severă, alanul o lăsă să plece, nu fără să o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă mai târziu. în vreme ce Divicone, care încuviințase energic intervenția lui Vitalius, își reluase deja istorisirea: — Câinele, între timp, începuse să se învârtă în jurul carului, mârâind și amușinând fără încetare, până ce reuși să enerveze calul, înțelegeți? Atunci l-am rugat pe animalul acela să-și cheme înapoi câinele; dar iată că, în chiar acel moment, câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gesturi grăitoare ale brațelor, ceea ce probabil erau ultimele directive pentru acțiunea în curs. încercat de vâltoarea întâmplărilor din ultimele zile, îl privea întocmai cum îl priveau și cetățenii Aurelianei: ca pe un înger eliberator, care, asemenea zeilor războinici din străvechile istorisiri, ajungea exact la timp pentru a-i scoate de sub teroare și din disperare. Niciodată nu mai simțise pentru el o asemenea pornire de afecțiune; niciodată nu-l admirase atât de mult; niciodată, în sfârșit, nu se mai simțise atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de static din majoritatea narațiunilor, de încremenire milenară într-o ordine ce pare să țină mai degrabă de cosmic. Am putea spune că la Sadoveanu așteptarea este agentul narativ prin excelență: ea înlesnește contemplația și tot ea dă apoi impulsul istorisirii. Povestirea suspendă așteptarea, apropie personajele și îi redă timpului calitatea. Dacă la început în spatele povestirii se află simpla așteptare a trecerii timpului, mai târziu personajele își trec timpul așteptând să povestească. De aceea - cum G. Călinescu remarcase că, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cele realiste, obiective și minuțios descriptive, nu există un narator propriu-zis, el este absent ca persoană. Vocea aparține pe rând, într-o expunere dramatizată, personajelor intrate în scenă. Eroul povestirii va deveni apoi el însuși povestitor, implicat inclusiv afectiv în istorisire, înainte ca personajul secundar, doar un martor discret al evenimentelor, să preia și el, într-un act de dublă implicare, funcția narativă. În fine, în nuvelele târzii, fără a fi erou sau măcar martor, autorul însuși este naratorul, devenind deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
detaliului, în concretul unei proze a cărei originalitate ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe temă. Invenția nu e în subiect, ci în protocolul istorisirii“. Cânele tc "Cânele " Strada era de obicei tăcută. Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mult pe Sadoveanu au fost Caragiale și Vlahuță. La moartea lui Caragiale, Sadoveanu a scris un emoționant articol în care a vorbit despre „minunatele schițe“ din Momente, nuvelele Păcat și Făclia de Paște fiind apreciate drept „povestiri zdrobitoare“. În antologia Istorisiri vechi și nouă, volum de propagandă comunistă publicat în 1954 la Editura Tineretului a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, această schiță era subînțeleasă ca o metaforă a „relației dintre exploatați și exploatatori“. Păcat boieresctc "Păcat boieresc" Itc "I" Moșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe atunci 25 de ani, a refuzat. Din notele Profirei Sadoveanu aflăm că neica Marin ar fi existat cu adevărat. Păcat boieresc este și cea mai cunoscută și comentată nuvelă din acest volum. În prefața deja menționatei antologii de pomină Istorisiri vechi și nouă, această povestire ilustra „neomenia boierului exploatator“. În pădurea Petrișoruluitc "În pădurea Petrișorului" Era pe la sfârșitul lui august, și pădurea Petrișorului, bătrână și nestricată de mână de om, își desfășura tăcută bolțile de frunzișuri. Urca domol coline trăgănate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cea mai falsă și cea mai antipatică“. Deși o apreciere generală, celebra frază a lui G. Călinescu ni se pare aici relevantă: „Prin natura rudimentară a omului înfățișat, literatura lui Sadoveanu ș...ț dă impresia unei mari muțenii“. În antologia Istorisiri vechi și nouă, volumul de sinistră propagandă comunistă al cărui criteriu de selecție era tema asupririi țărănimii și a clasei muncitoare și „relația dintre exploatați și exploatatori“, prefațatorul anonim scria că în această povestire: „Natura ia parte la zbuciumul interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-acolo. În trecuta vară a acelui an 1925, venise la Prelunci domnișorul Pitu, feciorașul unuia dintre stăpâni, ca să dobândească cel dintăi trofeu de țap roș. Cât lenevise la casa de vânătoare, domnișorul Pitu se îndeletnicise cu niște cărți de istorisiri. Două din aceste cărți: „Urmele tigrului regal“ și „Crima din Cincinatti“, domnișorul Pitu le dăruise lui Culi. Cetindu-le cu mare plăcere, paznicul dobândise convingerea că are și el însușirile unui detectiv. Deși aceste însușiri le folosea în hotarul special al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușor. —Părintele tău și stăpânul nostru, a zis ea, socotește că nu e destul de înțelept să te ținem departe de noi. Deci îți poruncește să te întorci un timp în serai, la dascălii tăi elini. Xtc "X" Aceasta a fost istorisirea prietinului meu, neguțătorul armean. Amurgul umbrea grădinile Istambulului. Priveam mișcat ostrovul de arbori și clădiri al Seraiul Vechi. Domnul Ghirgor Misir mă îndeamnă cu oarecare maliție să observ că expunerea sa, deși mi-a fost servită în stil înflorit, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
baia acestei Rumiyya. Mama era cu adevărat îngrozită de a fi nevoită să povestească o asemenea nelegiuire. Doamne, iartă-mă! îngăima ea, cătând spre cer, Doamne, iartă-mă! repeta ea, căci avea cu adevărat de gând să-și continue totuși istorisirea. Odată baia isprăvită, prințul îi pofti pe toți să bea un castronaș din apa din care Soraya tocmai ieșise și toți și-au exprimat admirația, în proză și în versuri, în legătură cu minunatul gust pe care-l căpătase lichidul. Toți, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
1. Amanta spera astfel să le deschidă drumul spre putere propriilor ei fii. Curtea era de altfel împărțită între partizanii Fatimei, numeroși, dar discreți, și cei ai Sorayei, singurii pe care prințul îi asculta. Dacă oamenii de rând găseau în istorisirea acestor lupte de palat cu ce să-și amăgească plictisul lungilor seri reci, consecința cea mai dramatică a nepopularității crescânde a sultanului a fost atitudinea sa față de Castilia. Întrucât era acuzat că favorizează o Rumiyya în dauna verișoarei sale, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui Khâli, tatălui meu Mohamed, facă Domnul ca amintirea să-i fie plină de parfum, nici prin cap nu-i trecea să urmeze pilda cumnatului său. Atmosfera din orașul nostru nu vădea nicidecum disperare. Au circulat în tot cursul anului istorisiri deosebit de încurajatoare, adesea răspândite de neasemuita Sara. „De fiecare dată când Bălțata îmi făcea o vizită, știam că îi voi putea povesti tatălui tău lucruri care-l vor înveseli și îi vor da încredere pentru o săptămână întreagă. La sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Eu însumi nu aveam decât trei ani în zilele acelea tumultuoase și nu știu dacă țipetele care se înghesuie în clipa asta în urechile mele sunt amintirea a ceea ce am auzit într-adevăr atunci sau doar ecoul a mii de istorisiri care mi-au fost spuse de atunci încoace. Istorisirile astea nu începeau toate la fel. Cele ale mamei vorbeau mai întâi despre foamete și neliniște. — Încă din primele zile ale anului, spunea ea, zăpezile căzute întrerupseseră accesul pe puținele drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acelea tumultuoase și nu știu dacă țipetele care se înghesuie în clipa asta în urechile mele sunt amintirea a ceea ce am auzit într-adevăr atunci sau doar ecoul a mii de istorisiri care mi-au fost spuse de atunci încoace. Istorisirile astea nu începeau toate la fel. Cele ale mamei vorbeau mai întâi despre foamete și neliniște. — Încă din primele zile ale anului, spunea ea, zăpezile căzute întrerupseseră accesul pe puținele drumuri cruțate de asediatori, izolând complet Granada de restul țării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stradă furia și confuzia, iar o delegație s-a dus la sultan spre a-l soma să pună capăt războiului în orice mod, tata a acceptat să se alăture reprezentanților cartierului Albaicin. Astfel că, atunci când îmi povestea despre căderea Granadei, istorisirea lui începea întotdeauna din sălile tapisate ale Alhambrei. — Eram treizeci, veniți din toate colțurile orașului, de la Najd până la Fântâna Lacrimilor, și de la mahalaua Olarilor până la Câmpul cu Migdale, iar cei care strigau cât îi ținea gura nu tremurau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a luat în mâinile sale mâinile prietenului meu, mai subțiri, dar deja mai bătătorite, și a rostit aceste vorbe care, pe moment, m-au făcut să zâmbesc: — Dacă frumoasa Șeherazada le-ar fi cunoscut, ar fi consacrat o noapte liniștită istorisirii poveștii lor, ar fi amestecat și niști djinni, niște covoare zburătoare și felinare fermecate, iar înainte de ivirea zorilor, ar fi preschimbat în mod miraculos căpetenia lor în calif, cocioabele în palate și straiele de trudă în veșminte de mare preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
loc, dar, făcându-mi cu ochiul, Harun îmi dădu de înțeles că nici prin gând nu-i trecea să plece. Își puse o mână pe umărul meu, cealaltă în șold și nu se mai clinti din loc. Povestașul își continuă istorisirea. L-am ascultat până ce a ajuns la ultima sărutare. Și abia după ce gloata s-a împrăștiat, ne-am reluat și noi preumblarea. Piața Miracolelor era la răscrucea mai multor ulițe foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de librari și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cuvinte ce aveau să mi se întipărească pe veci în minte. * * * Spre sfârșitul acelui an, s-a întors din lunga-i preumblare unchiul meu. De îndată ce au aflat vestea, andaluzii din Fès au sosit în grupuri succesive, spre a-i asculta istorisirea și a cunoaște rezultatele misiunii. A povestit în amănunt despre călătoria sa pe mare, cu teama de naufragiu și de pirați, despre cum îi apăruse Constantinopolul, despre palatul sultanului, ieniceri, drumul prin diversele ținuturi ale Orientului, Siria, Irak, Persia, Armenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
avuseseră același efect, și anume de a-i determina să-și transmită mărturia și înțelepciunea unei memorii mai tinere, mai puțin amenințate, de mi-ar pune Cel-de-Sus paginile la adăpost de foc și de uitare! Noapte de noapte, așteptam continuarea istorisirii, pe care o întrerupeau uneori doar schelălăielile unor șacali aflați prin preajmă. În a treia zi, totuși, doi soldați au venit în întâmpinarea noastră. Duceau un mesaj din partea unui senior ale cărui pământuri se aflau la apus de drumul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]