KorAP: Find »[drukola/base=iudaic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...97 >

2,415 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

lung proces de inevitabile adaptări, modificări, revizuiri 2, bine știut fiind faptul că unul dintre elementele caracteristice ale tradiției israelite a fost nevoia, resimțită de la o generație la alta, de a oferi o relevanță nouă vechilor tradiții. În vechea literatură iudaică - Targumim, Talmudim și Midrașim - întâlnim foarte multe exemple de adaptări și reinterpretări, bazate pe textul biblic, centrate în jurul anumitor concepte valorice 3. Rămâne de văzut în ce măsură au continuat să se opereze astfel de modificări în procesul de transmitere a textului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
caz, recenzia protolucianică din secolul al II-lea î.Hr. (sau începutul secolului I î.Hr.), nu folosea încă tipul textual babilonian care reprezenta baza recenziei prototeodotiene. c) baza viitorului text masoretic s-a format în perioada dintre Hilel și prima revoltă iudaică, adică între sfârșitul secolului I î.Hr. și anul 70 d.Hr. Recenzia greacă prototeodotiană a coincis, foarte probabil, cu primele încercări de întocmire a unei recenzii a textului ebraic al Pentateuhului și a cărților istorice. Această recenzie ebraică nu a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
babilonian, adus în Palestina cu puțin timp înainte, înlocuind textul palestinian și chiar scrierea paleoebraică; d) la începutul secolului I d.Hr., textul protomasoretic, încă nedezvoltat, era folosit pentru întocmirea recenziei prototeodotiene. Acest text protomasoretic reprezintă textul oficial al tuturor comunităților iudaice din anul 70 d.Hr.1. Părintele Barthélemy a obiectat că practic nu știm absolut nimic despre vitalitatea sau despre stagnarea literară a iudaismului babilonian între Ezdra și Hilel, și nici despre o eventuală vitalitate literară, în limba ebraică, a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Bibliei ebraice. În plus, analiza atentă a manuscriselor biblice de la Marea Moartă furnizează noi informații pentru mai multe domenii de cercetare: istoria limbii ebraice, istoria transmiterii textului biblic, procesul istoric de traducere a Bibliei în alte limbi, interpretarea creștină și iudaică a textului biblic, criticismul textual, care își propune să identifice versiunile „originale”, criticismul literar, care își propune să reconstituie istoria formării cărților biblice. În 1965, Skehan oferea o scurtă trecere în revistă a manuscriselor biblice cunoscute la acea vreme, descoperite

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
l-a constituit profunzimea variantelor ebraice care se opuneau dintr-o dată monolitismului aparent al textului masoretic. Lumea biblică era pusă în fața unei situații textuale variate și dinamice, care s-a manifestat puțin înaintea anului 68 d.Hr., într-o comunitate iudaică bine localizată și cu o spiritualitate bine definită. Importanța acestor fragmente de manuscrise - ce datează, majoritatea, între 150 î.Hr. și 68 d.Hr., provenind dintr-o comunitate care, potrivit Regulilor, vroia sa trăiască cât mai aproape de preceptele Pentateuhului - pentru cercetarea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
celelalte forme textuale, devenea Sfânta Scriptură a refugiaților din grote, și oferea scheletul consonantic pentru lucrarea masoreților, 750 de ani mai târziu. În ciuda câtorva variante grafice care încă persistă, deslușim în aceste fragmente din perioada celei de-a doua revolte iudaice specificitățile ortografice și accidentele grafice care individualizează, într-un mod inconfundabil, textul consonantic, atestat de către masoreți. Toate corecturile scribilor reperate în manuscrisele biblice din grotele de la Wadi Murabba’at și Nahal Hever au scopul de a le apropia de ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
explice principiile lor de acțiune, avem în față opera unor veritabili protomasoreți contemporani cu rabi Akiba (50-135). Cum am putea să conturăm procesul care a condus la fixarea textului consonantic pe care manuscrisele din perioada celei de-a doua revolte iudaice ni-l arată destul de avansat, din moment ce nu avem nici o dovadă în sensul vreunei recenzii a textului ebraic al Bibliei? Este foarte probabil însă, potrivit părerii lui Barthélemy, ca încă înainte de prima revoltă iudaică, mediile fariseice să fi reacționat energic împotriva

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
din perioada celei de-a doua revolte iudaice ni-l arată destul de avansat, din moment ce nu avem nici o dovadă în sensul vreunei recenzii a textului ebraic al Bibliei? Este foarte probabil însă, potrivit părerii lui Barthélemy, ca încă înainte de prima revoltă iudaică, mediile fariseice să fi reacționat energic împotriva degenerării textului biblic ebraic. Se pare totuși că evenimentele dramatice din anul 70 au avut un efect decisiv în privința unificării textului, înțeleasă drept măsură defensivă și conservativă pentru salvarea iudaismului. Distrugerea unui număr

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
vorbească ebraica, astfel încât, chiar și atunci când se folosea același text, comunitatea nu mai avea abilitatea de a „controla” textul, când se citea cu voce tare. În această perioadă agitată, Knesset Gedolah (Marea Adunare) a devenit punctul central al vieții religioase iudaice. Învățații perioadei persane (539/538-333/332 î.Hr.), cunoscuți îndeosebi sub numele de soferim (scribi), erau cei care adunau cu multă atenție scrierile sfinte existente, hotărau care dintre ele se poate bucura de un statut canonic. Tot ei fixau pe baza

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
al țării, care purta numele grecesc de Sanhedrin, în ebraică Beit Din Hagadol, cu o componență și o structură organizatorică precise. Comunitatea din Iudeea a rămas un grup conservator care își păstra obiceiurile cu sfințenie. În timpul conducerii hasmoneice, problemele religioase iudaice erau reglementate de către personalul Templului (preoții saduchei) și de către Sanhedrin care era alcătuit din conducători farisei și saduchei. Adunarea generală a Curții de Justiție, care cuprindea șaptezeci și unu de membri, a primit numele de „Marele Sanhedrin”, spre deosebire de cele trei

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
numai dintr-un anumit partid religios, în sensul că unul putea fi fariseu, iar celălalt, saducheu. Între cele două partide au existat diferențe substanțiale în probleme teologice și practice, două dintre ele având o importanță deosebită pentru înțelegerea dezvoltării scripturilor iudaice în această perioadă. Saducheii nu acordau mare atenție tradiției, adică legii orale (halakhah), preferând să se raporteze la Tora, ori de câte ori se iveau neînțelegeri. Ei erau adepții principiului sola Scriptura, dacă ne permitem să folosim anacronic acest cuvânt. Fariseii aveau o

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
și întrucât saducheii nu făceau deosebirea dintre literatura canonică și cea noncanonică, fiind în mod clar dispuși unor influențe străine, ne putem aștepta ca textele să fi fost influențate de elenism în aceste cercuri. În urma preluării conducerii întregii comunități religioase iudaice de către farisei, ne putem aștepta la stabilirea unui anumit text în Ierusalim. Faptul că textul biblic folosit de către fariseii din Ierusalim se bucura de o anumită întâietate nu a fost rezultatul unei decizii democratice, ci al unei puternice confruntări în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
textuale în diferite alte centre - așa cum este cazul manuscriselor de la Qumran 1. În perioada tanaim-ilor (cei care studiau și fixau în scris ceea ce învățaseră), au existat câteva momente de criză care au contribuit la stabilirea unui textus receptus în lumea iudaică: 1. căderea Ierusalimului (70 d.Hr.); 2. apariția ereticilor (minim), cum au fost gnosticii; 3. apariția creștinismului; 4. persecutarea evreilor. Cele mai vestite școli de tanaim ale vremii au fost cea a lui Hilel și cea a lui Șammai. Una

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
lui Hilel și cea a lui Șammai. Una dintre figurile remarcabile ale școlii lui Hilel a fost rabbi Yohannan ben Zakkai 2, care a obținut de la Vespasian dreptul de a se stabili la Iavneh 3 un centru special de studii iudaice. Iavneh va deveni mai târziu unul dintre cele mai importante centre ale cercetării iudaice, locul unor dispute aprinse despre admiterea sau excluderea anumitor cărți din canonul iudaic, așezarea în care se „va închide” canonul iudaic la jumătatea secolului al II

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Hilel a fost rabbi Yohannan ben Zakkai 2, care a obținut de la Vespasian dreptul de a se stabili la Iavneh 3 un centru special de studii iudaice. Iavneh va deveni mai târziu unul dintre cele mai importante centre ale cercetării iudaice, locul unor dispute aprinse despre admiterea sau excluderea anumitor cărți din canonul iudaic, așezarea în care se „va închide” canonul iudaic la jumătatea secolului al II-lea d.Hr. Printre figurile proeminente de la Iavneh se numără și rabbi Akiba ben

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
dreptul de a se stabili la Iavneh 3 un centru special de studii iudaice. Iavneh va deveni mai târziu unul dintre cele mai importante centre ale cercetării iudaice, locul unor dispute aprinse despre admiterea sau excluderea anumitor cărți din canonul iudaic, așezarea în care se „va închide” canonul iudaic la jumătatea secolului al II-lea d.Hr. Printre figurile proeminente de la Iavneh se numără și rabbi Akiba ben Iosef, atât datorită înțelepciunii sale, cât și înflăcărării cu care a susținut cauza

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
un centru special de studii iudaice. Iavneh va deveni mai târziu unul dintre cele mai importante centre ale cercetării iudaice, locul unor dispute aprinse despre admiterea sau excluderea anumitor cărți din canonul iudaic, așezarea în care se „va închide” canonul iudaic la jumătatea secolului al II-lea d.Hr. Printre figurile proeminente de la Iavneh se numără și rabbi Akiba ben Iosef, atât datorită înțelepciunii sale, cât și înflăcărării cu care a susținut cauza iudaică, în timpul revoltei conduse de Bar-Kohba din 132

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
așezarea în care se „va închide” canonul iudaic la jumătatea secolului al II-lea d.Hr. Printre figurile proeminente de la Iavneh se numără și rabbi Akiba ben Iosef, atât datorită înțelepciunii sale, cât și înflăcărării cu care a susținut cauza iudaică, în timpul revoltei conduse de Bar-Kohba din 132, în care a jucat un rol deosebit de important. În urma acestei revolte iudaice, împăratul Adrian a interzis studiile iudaice, interdicție cu care rabbi Akiba nu a fost de acord. El și-a continuat lucrarea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de la Iavneh se numără și rabbi Akiba ben Iosef, atât datorită înțelepciunii sale, cât și înflăcărării cu care a susținut cauza iudaică, în timpul revoltei conduse de Bar-Kohba din 132, în care a jucat un rol deosebit de important. În urma acestei revolte iudaice, împăratul Adrian a interzis studiile iudaice, interdicție cu care rabbi Akiba nu a fost de acord. El și-a continuat lucrarea în cadrul academiei, relațiile cu Roma fiind restabilite abia în timpul lui rabbi Iuda Ha-rassi. Calmul relativ al acestor bune relații

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Akiba ben Iosef, atât datorită înțelepciunii sale, cât și înflăcărării cu care a susținut cauza iudaică, în timpul revoltei conduse de Bar-Kohba din 132, în care a jucat un rol deosebit de important. În urma acestei revolte iudaice, împăratul Adrian a interzis studiile iudaice, interdicție cu care rabbi Akiba nu a fost de acord. El și-a continuat lucrarea în cadrul academiei, relațiile cu Roma fiind restabilite abia în timpul lui rabbi Iuda Ha-rassi. Calmul relativ al acestor bune relații l-au ajutat pe rabbi Iuda

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
pe rabbi Iuda să poată aduna toate interpretările înțelepților evrei la textul biblic într-o lucrare intitulată Mișna 1, în care vedem limpede cum se raportau rabinii la diferitele texte biblice. Împrejurări precum dispute, persecuții și revolte care amenințau credința iudaică au condus la „canonizarea” unui anumit text care putea garanta apartenența evreilor la o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
texte biblice. Împrejurări precum dispute, persecuții și revolte care amenințau credința iudaică au condus la „canonizarea” unui anumit text care putea garanta apartenența evreilor la o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă de cele mai multe ori, această dată practic coincide cu momentul critic în care comunitatea iudaică din Palestina s-a destrămat, mutându-și centrul de greutate în Babilonia. În perioada 150-200

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
o comunitate. Canonizarea textului are foarte multe în comun cu aceste împrejurări. Dacă textus receptus iudaic s-a fixat în jurul anului 150 d.Hr., așa cum se afirmă de cele mai multe ori, această dată practic coincide cu momentul critic în care comunitatea iudaică din Palestina s-a destrămat, mutându-și centrul de greutate în Babilonia. În perioada 150-200 d.Hr., înțelepții evrei sunt cunoscuți îndeosebi sub numele de Amoraim (interpreții Mișnei). Ca o consecință directă a deschiderii academiilor către un public mai larg

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a rezultat Talmudul babilonian care ne oferă o înțelegere nu numai a textului biblic folosit în Babilonia, dar și a felului în care rabinii se raportau la diferitele variante textuale. Este important să subliniem că acceptarea unui text-standard în lumea iudaică s-a produs abia după răspândirea iudeilor din Palestina, în secolele III-IV d.Hr. Înțeleptii care veneau de la Ierusalim și care trecuseră prin școlile de la Iavneh și Tiberia erau foarte respectați în alte centre. În cele din urmă, textus receptus

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
istorică fundamentală între Biblia ebraică și Vechiul Testament. Datorită convingerilor religioase, creștinii nu vorbesc despre Biblia ebraică, iar evreii, din motive foarte clare, nu își numesc scrierile sfinte Vechiul Testament. Din moment ce primii creștini au continuat să meargă la Templu, să păstreze obiceiurile iudaice, să frecventeze sinagoga și să se implice în controverse cu autoritățile iudaice, s-ar putea spune că atât iudeii, cât și creștinii au văzut mișcarea creștină ca fiind iudaică. Abia după ce au fost alungați din Ierusalim și și-au stabilit

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]