5,195 matches
-
de ani, care dorea să-l cunoască pe autorul articolului pentru a-i da unele informații „din interiorul” Bisericii, între care și informații în legătură cu biserica Enei socotită de Sorin Ullea „o perlă în mijlocul Bucureștiului... cea mai zveltă și mai elegantă... izbea ochii prin verticalismul ei poruncitor, mai accentuat decât la surata ei Krețulescu” și pe care o examinase imediat după cutremurul din 1977. Biserica nu suferise nici un fel de deteriorări, nici măcar mărunte, așa cum de altfel constataseră și specialiștii de la Direcția Monumentelor
PROFESORUL SORIN ULLEA, ISTORIC AL ARTEI MEDIEVALE MOLDOVENEȘTI (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2337 din 25 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383014_a_384343]
-
nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată noaptea le-
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
gemu și el: ââ, mie-mi spui,șefu’? Da’ o șunculiță cu ceapă mov, cu palincă alături...mmm! Amândoi oftară prelung, după care se cufundară-n tăcerea șoselei, deranjată doar de bocănitul ghetelor din dotare. Pe cer, o suliță liliachie izbea în umbrele tolănite la orizont, alungându-le și făcând loc unor sclipiri trandafirii, care anunțau sosirea mărețului Soare. Dar, tot din depărtările orizontului, fulgerele unor faruri îngrozite strigau: Păziți, că vine Trache, călare pe rablă, cu suta pe oră! --Uite
TRANDAFIRUL SIRENEI-13 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383065_a_384394]
-
crunta vijelie Crengi vii si frunze moarte spre mine azvârlind Și fără tihnă pasu-mi cu greu acum pășește Dorind în van limanul, și soarele visând. Ci inima-mi străpunsă în crunta bătălie, De paloșele vieții și-a limbii sabie rea, Izbea în chin disprețul, iar țepii de mânie Îmi străpungeau nădejdea ce-n suflet pribegea. De unde-mi vine plânsul, de unde disperarea? Coșmaruri curg doar celor cu pleoapele în sus? Sau poate dacă ruga mi-ar lumina cărarea, Susurul blând al Șoaptei
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
încuia bine portița. A intrat în casă fără să mai bată la ușă, după ce a trecut de livingul unde praful era destul de vizibil pe fotolii și măsuța din furnir de nuc, a intrat în dormitor. Cum a deschis ușa a izbit-o un miros greu de aer stătut și de boală, a mers la geam și la deschis larg, apoi s-a apropiat de pat și l-a învelit bine pe Florea pentru a-l proteja de aerul rece și proaspăt
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IX de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385344_a_386673]
-
în numele unei neoideologii ucigătoare de identitate, iar Lazăr Lădariu este un simbol de identitate națională în lumea românească, cu precădere în Transilvania. Că au încercat tocmiții zilei „să mi-l omoare la apus de soare” este adevărat, dar s-au izbit de Nevăzutul Protector al Neamului de Demult ce mi l-a apărat cu Scut de Lumină. Greu de ucis la cei 75 de ani. Greu de uitat în Timpul care vine. Dr. MIRCEA CHELARU, General în rezervă, fost Șef al Statului
Lui Lazăr Ladariu, Omul cu suflet de Ţară. [Corola-blog/BlogPost/92414_a_93706]
-
pui de somn în plen, în pauze se plimbă pe holuri ca să-și aranjează ploile. Niciunul nu citește cap-coadă proiectele de lege propuse spre aprobare, pentru că, inculți cum sînt, nu le înțeleg. Acolo sînt formulări de specialitate, de care se izbesc ca de un zid. Votează și ei ca oile, după cum le poruncesc șefii partidelor! La un îndemn, ridică mîinile în cor și habar n-au ce implică acțiunea lor. Aleșii noștri care au devastat Țara ca niște lăcuste și au
Îndrăzneşte careva să le strice socotelile? [Corola-blog/BlogPost/93476_a_94768]
-
rude. Tocmai datorită faptului că din al-trei-lea an de viață nu vor mai primi nimic, vor trebui să-și caute de lucru și va interveni inevitabilul. Vom avea, din nou o serie de copii crescuți departe de părinți, ne vom izbi permanent de mămici în depresie, copii care nu își găsesc identitatea și lista poate continua. Sper. Și vreau să închei aceste rânduri, așa cum fac mereu, optimistă. Îmi place să cred că în viitor nu vom avea niciuna din aceste probleme
Copiii de azi- copiii depresivi de mâine?! [Corola-blog/BlogPost/93528_a_94820]
-
ar fi fost deschisă, să fi intrat, să se fi ascuns printre rafturi, căci neisprăviții lui de colegi întârziau, fusese un naiv să creadă că se vor mulțumi cu o singură halbă. Pe neașteptate ușa librăriei se dăduse în lături, izbindu-se de rama vitrinei. Intrase timid, printre vălătuci de fum. O sobă de tuci burdușită scotea trâmbe înecăcioase pe la toate încheieturile, gestionara avea scăderi la marfa depreciată și, în prezența unui individ în trenci bleumarin, nu mai prididea să pună
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
forțată, iar ne apuca, iar privirea și... mă! Dar într-o zi, nu știu din ce motiv, preaplinul de energie ne inundase sufletele cu totul. Deși ne avertizase de câteva ori cu obișnuitul „Mă!”, eu și Țuțu continuam să ne izbim cap în cap ca doi juncani. Cred că l-am enervat teribil. Pentru prima dată l-am auzit cum a strigat: - Mă, voi dintr-a doua, potoliți-vă! Și ne-a mai aruncat câteva secunde o privire de gorgonă. Eu
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
cu cei din jurul tău. Eu am foarte mulți prieteni, și am dat din mine cât am putut (nu material, ci timp, atenție). Oamenii sunt pentru mine cel mai important lucru: rudele, prietenii, cei cu care comunicăm, omul de care ne „izbim” chiar și pentru o clipă, studenții, colegii. Profesia e importantă pentru mine, proiectele mă țin activă și îmi dau oxigenul să continui, dar cei din jur sunt în atenția mea mereu. Americanul uneori se gândește ... Mă mut într-un stat
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
una din asta ,dar salariul lui de bugetar îi ajungea pentru un singur far. Deschide încet haionul și se aruncă înăuntru ,cu sacul în brațe și capul înainte așa cum se gândise la-nceput. Dacă cineva ar deschide instantaneu,l-ar izbi cu picioarele și ar putea rapid să fugă. Când plănuiești să evadezi îți trebuie și un plan de lecție. Sau cel puțin o schiță... Acum așteaptă în întuneric.... Momentele lungi de așteptare îl scoteau întotdeauna din răbdări,însă se înarmase
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
nu sînt cel cu urechea tăiată. Sînt cel cu care într-o bună zi vei înota și vei adormi în larg. Aprind foc lîngă peșteri, dau în cărți de mamă și de tată. Vorbele rele ale lumii de mine se izbesc și se sparg. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. Am auzit că l-au ridicat cînd se oglindea într-o fîntînă. Citește mai mult Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată.În ochiul meu jilav
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
nu sînt cel cu urechea tăiată.Sînt cel cu care într-o bună zi vei înota și vei adormi în larg.Aprind foc lîngă peșteri, dau în cărți de mamă și de tată.Vorbele rele ale lumii de mine se izbesc și se sparg.Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată.Am auzit că l-au ridicat cînd se oglindea într-o fîntînă.... XVIII. CÎNTEC PENTRU COPACUL UCIS, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2296 din 14 aprilie
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată noaptea le-
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de liniște, muiată în aburii pâcloși ai somnului. Dormeau până și umbrele nopții, răsturnate pe coclaurile cerului, urmare obositoarei alergături după luna plină, care, toată noaptea le-
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
sirena cu trandafir și cu Zamfirescu? De ce nu i-ați păzit? M-ați băut toată ... XXVI. TRANDAFIRUL SIRENEI-11, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1788 din 23 noiembrie 2015. 17-Sirena de aur Când se revărsară în sală valurile mării, izbind stâncile cu sirene, Irina, îmbrăcată într-o rochie cu solzi aurii, sclipitori, cu o pelerină bleumarin și un șal alb, apăru dintre valuri, precum Afrodita din spuma mării, ținând în dinți un fir de trandafir de un roșu aprins. Fața
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
o ploaie cu răpăieli în melodia pasionalului tango. Toți erau plăcut surprinși, însă erau curioși care va fi alesul sirenei, pentru că toți se știau lefteri sau lefteriți. În ... Citește mai mult 17-Sirena de aurCând se revărsară în sală valurile mării, izbind stâncile cu sirene, Irina, îmbrăcată într-o rochie cu solzi aurii, sclipitori, cu o pelerină bleumarin și un șal alb, apăru dintre valuri, precum Afrodita din spuma mării, ținând în dinți un fir de trandafir de un roșu aprins. Fața
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
inamicii, apoi a început să răcnească în fața sălii, toată un val de indignare: „Nu vă bucurați că am scăpat? Și așa au murit prea mulți în seara asta, vinovați și nevinovați! Hamlet și-a învins destinul! Priviți-mă! Pipăiți-mă! Izbiți-mă cu bastoanele! Împroșcați-mă cu ouă clocite! Ucideți-mă voi! Asasinilor! Ucigașilor! Asasi...!”. A rămas în viață ca prin minune, atunci, fiindcă, întărâtați, oamenii se năpustiseră asupra sa cu un gând să-l facă fărâme. L-au iertat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
garda după modelul cruciat, vârâtă În teacă. O luă și dădu să și-o Încingă la șold. Dar mai apoi se răzgândi și se Îndreptă grabnic spre ușă, urmat de celălalt, care ținea caseta strânsă sub braț. De cum ieșiră, fură izbiți de vacarmul nebun al bătăliei. Răpăitul tobelor Însoțea asaltul sarazinilor asupra ultimului bastion aflat Încă În posesia creștinilor, Volta d’Acri. Străbătură o porțiune de ziduri, printre creneluri. Sub ochii lor, În valea nisipoasă, asediatorii Își reîncărcau cele două catapulte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea, ar fi făcut orice, numai să Învingă durerea. Dar Teofilo părea să dorească să mai țină o vreme fiola. — Să respecți aceste doze, a căror regulă exactă se naște dintr-o experimentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător sfâșia tăcerea, izbindu-i În creieri ca o lovitură de mai. 2 16 iunie, pe la ceasul al nouălea Dante se deșteptă tresărind, acoperit de o sudoare Înghețată. Ecoul strigătului răsuna Încă Între zidurile camerei. Lumina orbitoare din vis lăsase locul strălucirii soarelui, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rânji, scoțându-și la iveală dinții sfărâmați. Poetul nu Își vârâse Încă lama În teacă. Un sentiment de mânie Înlocuise oroarea din urmă cu câteva clipe. Mâinile Încă Îi tremurau. Se aruncă Înainte și Îl Înșfăcă pe cerșetor de gât, izbindu-i capul de perete cu violență. Doar privirea terorizată a celuilalt, mai curând decât slaba sa cerere de Îndurare, izbuti să Îl oprească Înainte să fie prea târziu. Îi dădu drumul. Cerșetorul rămăsese rezemat de perete, Îndurerat, și căuta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dumitale de poet: acea femeie e primejdioasă, un vas de preacurvie mereu gata să dea pe dinafară. Poetul coborî treptele fără măcar să-și dea seama de Înghesuiala ce continua să vină de pretutindeni, deschizându-și drumul prin masa de trupuri, izbindu-se și lovind și călcând ca și cum Furiile Însele i s-ar fi rotit În jurul capului, ori cei patru călăreți ai Apocalipsei ar fi galopat alături de dânsul. Fiecare mușchi al trupului Îi era Încordat până la chin. Avea senzația că, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmă izbuti să se ridice În picioare. Încercă să Își Îndrepte haina cea lungă, care dintr-o dată Îi părea nemăsurată, Într-atâta Îl Împiedica să se miște. Între timp se iscase un vânt nespus de puternic, care mătura Întreaga cârciumă, izbindu-i pereții și tavanul. Flăcările din vasele cu jeratic se agitau amețitor. I se păru că dușumeaua de scânduri i se legăna sub picioare, ca și când statura i-ar fi crescut pe neașteptate. Și totuși mintea Îi era cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]