KorAP: Find »[drukola/base=lance & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...87 >

2,167 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

și Puarem, care stăteau de vorbă. Cortul în care dormise soldatul era foarte aproape de umbrar. Abia acum Iahuben privi cu mai multă luare aminte spre marea căpetenie a oastei. Nu era mult de când tânărul soldat pusese repede scutul în fața unei lănci îndreptată de un dușman din țara Retenu spre pieptul lui Puarem. Căpetenia îi spusese atunci așa: "Iahuben, n-am să te uit". Oare îl uitase? Iahuben mai privi un răstimp, apoi se întoarse spre cort ca să-și urmeze somnul. Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
istovitoare. Fără să-și întoarcă fața spre soldat, Puarem îi porunci: - Iahuben, ai să te duci cu robul Auta spre răsărit. Să porniți îndată. Luați trei tauri: doi pentru voi, unul pentru merinde și cort. Tu să-ți iei arc, lance, scut, cât mai multe săgeți. Ia și cuțit de aramă călită, bine ascuțit. Sclavul n-are arme. Tu îl păzești și te aperi. El cunoaște drumul. În ceasurile de amiază, vă odihniți; seara, noaptea și dimineața, mergeți. În fiecare noapte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sus și ascultă. Era sunet de tobe. Focul era stins. Se lumina de ziuă. Îi era frig. Ascultă cu mai multă luare aminte. Tobele nu erau ale armatei lui Puarem. De după dâmburile de nisip veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de repede, încît acum era prea târziu să se mai ascundă. Pesemne că și fusese zărit. Oamenii străini erau aproape. Câteva lănci cu vârful de cremene îi trecură vâjâind pe lângă urechi. Auta mai avea timp

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
armatei lui Puarem. De după dâmburile de nisip veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de repede, încît acum era prea târziu să se mai ascundă. Pesemne că și fusese zărit. Oamenii străini erau aproape. Câteva lănci cu vârful de cremene îi trecură vâjâind pe lângă urechi. Auta mai avea timp să-l trezească pe Iahuben. - Ca să scăpăm cu viață, aruncă-ți armele la picioarele lor! îi spuse repede, după ce ieșiră din cort și-i văzură pe străini

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei. Și totuși știa să vorbească la fel ca ei, fără deosebire. Asta îi făcu mai bănuitori. Căpetenia nu-i răspunse. Auta își dădu seama că a greșit. Era mai bine să tacă. Iahuben stătea tăcut între câțiva paznici cu lănci. Dar când străinii veniră să-i lege mâinile, ca și lui Auta, și îl împinseră din spate făcîndu-i semn să pornească, îi fu greu să se supună. El era soldat într-o armată căreia nu i se putuse împotrivi nici o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acum, deși soldat liber atlant, îl legau de mâini ca pe oricare rob. Nu putea răbda astfel de înjosire. Se scutură și vru să lovească cu umerii pe unul dintre războinicii care-l păzeau. Dar acesta îl izbi cu coada lăncii peste șale, și Iahuben își mușcă buzele aducîndu-și aminte că e fără arme și legat. Își privi cuceritorii cu dispreț. Apoi nu-i mai privi deloc. De ce i-a spus Auta să-și arunce armele? Le-a aruncat fără să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva sute de atlanți năvăliră cu săbiile în mâini. Se făcu învălmășeală. Folosindu-se de ea, soldatul Iahuben alergă spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
roșu și care trăiau din binecuvântarea Pământului Negru, numit de ei Ta Kemet, iscusitul Puarem, meșter în asemenea treburi, încheiase înțelegeri, în pofida altora. Astfel, armata lui putuse fi mai vitează, de vreme ce nici puterea, nici bărbăția nu stau totdeauna în vârful lăncii. Acum tabăra atlantă se așezase în marea câmpie verde, ca un triunghi, de la țărmul mării, între una din gurile lui Hapi, slăvitul aducător de mâl rodnic, și pădurea apuseană de salcâmi și palmieri, lângă care se afla și o veche

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pământul atlant a acelui zeu. Într-o zi când soarele lumina puternic, s-a născut în cer altă lumină, parcă aproape tot așa de puternică. Lumina aceea a străbătut cerul ca un stâlp de văpaie cu iuțeala celei mai repezi lănci. Tatăl tatălui meu se plimba într-un câmp pustiu, după seceriș. Era preot tânăr și se închina Zeului Apelor. Departe, în marginea câmpului, erau câțiva oameni care-și frigeau o capră, pregătindu-se de ospăț. La vreo cincizeci de pași

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Preotul nu-l vedea, căci nu se uita în sus, așa că Iahuben îl putea urmări nestingherit. Preotul se uita la robii negri care încrustau florile de argint. Când scaunul său purtat de robii galbeni fu aproape de poartă, soldatul țăcăni cu lancea în lespedea de sub el. Robii lăsară lucrul și îngenuncheară, lipindu-și frunțile de genunchi. Dar unul din ei, nu se știe din ce pricină, ridică puțin fruntea și se uită pe sub gene la preot. Preotul văzu și lovi cu o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se uitase pe sub gene la tânărul preot încremeni, fără să-și mai plece privirea, iar ochii lui buni păreau că zâmbesc, deși nu zâmbeau. Văzând acești ochi, preotul se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii argintari, preotul spuse: - Ucide-i! Soldatul căscă gura și se uită la preot cu ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă: - Ucide-i și adă alții în locul lor! Altfel, vei fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nici el bine de ce, dar în aceeași clipă scaunul preotului fu oprit în poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
poartă și preotul se întoarse în scaun spre soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se din inimă o mânie surdă. Se întoarse să se uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta, știu că-ți va fi greu să-mi spui adevărul și că-ți va fi tot atât de greu să mă minți. Un sclav fugit nu mai poate fi un ucis care este încă viu; trebuie ucis până la capăt, nu cu lancea, nici cu sabia. S-a încumetat să calce pământul Piscului Sfânt. Știi care-i legea! Auta îl privi îngrozit, murmurînd: - Rugul, stăpâne... - Cum îl cheamă? - Mpunzi, stăpâne... - abia putu rosti Auta. Bătrânul lovi globul de argint. Veni un slujitor, îngenunchind

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
poruncă. Auta nu scăpase din vedere primejdia și izbutise să-l zărească pe preot lângă zid unde lumea nu se mai înghesuia. Fața nu i se deslușea, însă îi cunoștea veșmântul. După câteva clipe, dând la o parte mulțimea cu lăncile, câțiva soldați în frunte cu sutașul se apropiau de străini. Sutașul mergea țanțoș, cu pieptul scos înainte, în mână cu o sabie scurtă, greaua sabie scurtă a armatei atlante. Însă pe neașteptate, sutașul se repezi la Auta și trântind sabia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plâns. Dar numaidecât își strânse buzele și se stăpâni căci, fără a se mai sfătui cu nimeni, cârmaciul îndreptă luntrea asupra armatei atlantei. Auta cuprinse cu ochii oastea de robi: în fruntea ei, cu arcul pe umăr și cu o lance grea în mână, alerga Mai-Baka. Auta înșfăcă într-o clipă pâlnia și scoțând scoica ei pe fereastră, strigă: - Robi ai Atlantidei, ca să nu mai fiți robi, ucideți pe vrăjmașii voștri. Răzbunați moartea lui Iahuben! Un răcnet de mii de glasuri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început să strige înspăimîntați ascunzîndu-se în vale, fără să se mai arate de atunci. Doi dintre străini, umblau întruna cu o cutie rotundă așezată în vârful unei lănci scurte și subțiri, de care se minună Nefert. După părerea ei, cutia nu folosea la nimic și nu era decât un joc al străinilor. Auta îi spuse că acesta e mijlocul lor de a iscodi pământul, ca să afle dacă în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mare... Aș pleca liniștit dacă n-aș ști că din pricina aflării noastre aici suferă iar atâtea mulțimi de robi, atâția soldați... - Și sărăcimea suferă! zise Auta. Pescarii, păstorii, meșteșugarii, muncitorii pământului... S-au înmulțit dajdiile ca să se facă scuturi și lănci, robii sunt biciuiți, soldații vor pieri... dar nu din pricina voastră. Voi n-ați tulburat pe nimeni... sau ați tulburat numai lăcomia stăpânilor, huzurul preoților. Crezi, Hor, că dacă plecați, tuturor pământenilor care trăiesc ca și vitele are să le fie mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351

Apoi Începe să tragă de pula câinelui. În același timp și-o masează și pe a lui prin pantaloni benoclându-se la Claire. Limba câinelui iatârnă pafară, iar pula lui roz iese la iveală ca un accesoriu dimplastic al unei jucării, lancea aia a lui Darth Vader de la Toys R Us. Hector pornește casu la care cântă melodia de fundal din The Archers’. Asta a fost ideea lui. Îndreaptă câinele care chelălăie spre Claire, ținându-l de zgardă. Apoi Îi dă drumul. Animalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594

cu adevărat măsura dezbaterilor intelectuale și a dinamicii culturale de la noi. (Să ne gândim numai la exercițiul critic din publicistica maioresciană ca la o pledoarie pentru rigurozitate, metodă și argumentație logică, la publicistica postpașoptistă, în genere, cu Eminescu vârf de lance, teoretizând chiar aspecte formale și stucturale ale argumentației polemice, apoi la spiritul polemic interbelic și, implicit, la binecunoscuta metaforă călinesciană a duelistului sau la considerațiile teoretice, primele de acest gen la noi, ale lui Lovinescu despre opoziția polemică-pamflet, la definirile

Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
pamfletul ei operă de artă. Lucrul care poate să identifice măestria și să-i controleze substanța și ținuta modelul alături cu interpretarea e polemica penei de scris. În războiul cu pușca, materia se isprăvește și fără gloanțe în cartușieră, cu lancea pierdută și cu baioneta ruptă, soldatul pune mâna pe ce găsește și dă. În polemica vorbelor ea trebuie să fie infinită și n-ai de apărat numai opera sau persoana, ci și apocalipsa lor. Nu dai ca să scapi: cinstea noțiunii

Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
principiale care vizează o ars polemica proprie, reformulată lapidar, însă practicată continuu în anii ce vor urma. Astfel, enunțuri asertiv-valorizante precum "în scris, discuțiunea și războiul sunt libere și-mi plac" sau "unui om nu i se cuvine să scape lancea decât izbit de pe cal; a o depune cu mii de precauțiuni într-o cutie velurată e un gest de compătimit"114 nu vin doar să completeze fizionomia morală a unui scriitor în devenire, ci scot la iveală dualitatea fecundă a

Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
ridicol sau scenariul burlesc ș.a. care, aglutinate argumentației punctuale, creează un discurs unic, atemporal prin originalitate. În acest sens, e edificatoare însăși viziunea lui Arghezi privind polemica: În războiul cu pușca, materia se isprăvește și fără gloanțe în cartușieră, cu lancea pierdută și cu baioneta ruptă, soldatul pune mâna pe ce găsește și dă. În polemica vorbelor ea trebuie să fie infinită și n-ai de apărat numai opera s-au persoana, ci și apocalipsa lor. Nu dai ca să scapi: cinstea

Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]