2,011 matches
-
se trase Înapoi. — E prea Întuneric! — Dar e aici, spuse Julia. Strînsoarea alunecă de la cotul la mîna lui Helen. Îi strînse degetele și o conduse pe o potecă În pantă și, apoi, puțin mai departe, făcu o haltă. Balansă raza lanternei și, În curba descrisă, Helen ghici forma unui turn: era Înalt, elegant, cu o fleșă suplă și ascuțită, sprijinită de arce sau contraforți - sau poate bombardată prin interior, pentru că Întreg corpul bisericii din care se Înălța părea lipsit de acoperiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pare rău, Julia... Julia se forță și ea să se ridice. — E-n regulă. Și mie mi-e frică. Ajută-mă să mă ridic. O prinse pe Helen de mînă, se sprijini pe greutatea ei și se ridică. Își aprinseră lanternele și o porniră. Mergeau repede, Înapoi spre Idol Lane - sau Idomnul e Lane, ori cum i-o fi zicînd - În direcția Eastcheap. Aici se opriră, Întrebîndu-se care este cel mai sigur traseu. CÎnd Julia o luă spre dreapta, Helen o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fi trebuit să mă gîndesc... — SÎnt bine, zise Helen. SÎnt bine. O porniră din nou, mergînd repede. — Trebuie să trecem doar de St Clement’s, spuse Julia, În timp ce mergeau, iar biserica trebuie să fie pe undeva pe-aici. Își roti lanterna, ezită, o făcu pe Helen să se oprească, apoi o luară din loc. Își continuară mersul, Împiedicîndu-se uneori de pietrele de pavaj sparte, bîjbîind În căutarea bordurilor care nu erau unde trebuia, căci lumina bruscă a reflectoarelor, apariția și dispariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Woolwich și Bow. Înc-o Încărcătură! Îl auziră strigînd Se opriseră acolo, ascultînd, ținîndu-se de mînă, cînd un jandarm țîșni din Întuneric și aproape că se prăvăli peste ele. — De unde dracu’ ați mai răsărit și voi? zise el, gîfÎind. Stingeți-vă lanternele și adăpostiți-vă! În momentul În care apăruse, Julia Își trăsese degetele dintr-ale lui Helen și se depărtase. — Ce crezi că Încercăm să facem aici? spuse ea pe un ton aproape iritat. Unde-i cel mai apropiat adăpost? Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prin somn, dădu la o parte pătura. Dacă bombele ar veni mai aproape, Anne s-ar putea trezi. Asta ar complica lucrurile. Trebuia să acționeze acum, se gîndi ea, sau niciodată... Se ridică, Își puse capotul și papucii și luă lanterna. Ieși În hol, coborî o rampă, mergînd atent, pipăind drumul, pentru că scara era luminată doar cu un bec albastru. Probabil că pășise fără să facă nici un zgomot, pentru că o fată, care venea cu o farfurie În mînă pe scări, dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o masă erau risipite hîrtii și corespondență neridicată. Bineînțeles, oberlichtul fusese acoperit cu scînduri, dar sticla anti-bombă de la ușa care ducea spre subsol strălucea cu pompă. Din spatele lui se auzea vocea unei fete, apoi altele: Primulă... Pansea... Viv Își aprinse lanterna. Telefonul era mai departe, Într-o nișă dincolo de sala de mese - Într-un loc Îngrozitor de public, dar În decursul anilor, fetele scoseseră capsele cu care era prins firul de perete, și dacă doreai o conversație privată, puteai trage telefonul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
perete, și dacă doreai o conversație privată, puteai trage telefonul prin coridor spre un dulap, și să stai În Întuneric, pe un contor de gaze, În compania găleților și mopurilor. Așa procedă și Viv, Închizînd ușa dulapului și proptindu-și lanterna pe un raft, uitîndu-se temătoare pe la colțuri și crăpături după păienjeni și șoareci. GÎndește Înainte de a vorbi, era scris pe o etichetă lipită pe telefon. Avea numărul de la unitatea lui Reggie pe un petic vechi de hîrtie, vîrÎt În buzunarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se răsucească Încet, Înăbușind cît putu de bine clicurile cu o batistă. Vocea operatoarei era transparentă ca sticla. Conectarea o să dureze mai multe minute, Îi spuse. Viv Îi mulțumi. Rămase cu telefonul În poală, Îmbărbătîndu-se În așteptarea apelului. Apoi raza lanternei Începu să oscileze, și o Închise, gîndindu-se la baterie. Lăsase ușa puțin Întredeschisă, și lumina albăstruie, firavă, din coridor apăru prin crăpătură. Altfel, dulapul era cufundat În beznă. Distingea hohotele de rîs și gemetele fetelor din subsol. Pe pereți apăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
răspunse Helen, Întinzîndu-și mîna să i-o prindă pe-a lui Kay, trăgîndu-i brațul În jurul ei și aducînd-o mai aproape. Am uitat, spuse ea. 5 În seara aceea luna era atît de plină și strălucitoare că nu aveau nevoie de lanterne. Suprafețele erau albe pe fundalul negru. Totul părea fără capăt; fronturile caselor erau plate, ca un decor de scenă, copacii ca niște papier mîché cu dîre de sclipici și vopsea argintie. Nimănui nu-i plăcea asta. Te făcea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Glumea cu bătrîna destul de forțat. „Așa-i... Așa aș spune... Nu-i așa?“ Haide odată, se gîndea ea. El reapăru pufăind, Înjurînd, și intrară. Apartamentul era la ultimul etaj. Ferestrele de la scară nu erau acoperite, așa că trebuiră să folosească doar lanterna. Se simțea umedă la noadă și-și imagină că probabil sîngera; la fiecare pas pe care-l făcea, avea senzația că i se scurge, Încet și fierbinte, tot mai mult sînge. În cele din urmă, fu sigură că Îi curge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ne-o aducă pe cloșca bătrînă de la subsol. O să ne-alegem și c-un paznic la ușă. Și-asta ne mai trebuie! Cu doi ani În urmă fusese amendat cu o liră pentru aprinderea unei lumini, și nu uitase. Raza lanternei se plimba nebunește prin Încăpere. Ea Îl văzu cum umblă și se lovește cu capul de marginea unei uși. — Isuse! — Ești bine? — Ce crezi? La naiba! Mă doare ca dracu’! Își frecă fruntea și continuă să umble cu mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
femeia, era Îmbrăcat În haine de seară, cravata cu nodul Îngrijit, dar gulerul și mare parte a pieptului cămășii erau de un roșu Înfiorător. Praful i se depusese ca o șapcă pe briantina din păr, dar unde Kay lumină cu lanterna, adică pe după cap, Îi văzură scalpul sfîșiat și Însîngerat; sîngele era gros și se prelingea ca gemul. — Ce treabă Împuțită pentru cei din casă cînd o să-și scoată capul afară, zise gardianul enervat. Nu credeți? Le studie pe Kay și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Cioc-cioc-cioc. Și partea ciudată era că se obișnuise cu sirenele, cu focurile de mitralieră și bombele; dar zvonul acesta, ca un ciocănit de pasăre, Îl trezi, și aproape că-l sperie de moarte. Cioc-cioc-cioc... Întinse mîna spre noptieră și aprinse lanterna; mîna Îi tremura, așa că, atunci cînd Îndreptă raza spre fereastră, umbrele din pliurile draperiilor părură că se umflă, de parcă draperiile erau Împinse din spate. Cioc-cioc-cioc... Acum semăna mai puțin cu ciocul unei păsări și părea a fi o gheară sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la o parte păturile, se cățără repede traversînd patul, și trase draperia. Alec era acolo, la fereastra următoare - a salonului, unde Duncan dormea În weekend. Încă ciocănea În geam și-l striga pe Duncan să se trezească. Dar zări lumina lanternei lui Duncan, se Întoarse cu fața și raza Îl orbi, făcîndu-l să se dea Înapoi, să-și frece ochii și să-i acopere cu mînai. Fața lui arăta gălbejită În lumina asta. Avea părul dat pe spate, turtit cu ulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
acopere cu mînai. Fața lui arăta gălbejită În lumina asta. Avea părul dat pe spate, turtit cu ulei, iar liniile ascuțite, fine ale frunții și obrajilor păreau umbre găunoase. De parcă ar fi fost un strigoi. Așteptă ca Duncan să coboare lanterna, apoi gesticulă precipitat În direcția zăvorului. — Deschide-l! Duncan ridică fereastra. MÎinile Încă Îi tremurau și fereastra se poticnea ridicîndu-se, iar geamul se zgîlțîia În ramă. O manevra Încet, de frică să nu facă zgomot. — Ce s-a-ntîmplat? Întrebă el după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o scîndură cedă și se cufundă pînă la șold Într-un talmeș-balmeș de tencuială și lemne. Trosnetul scîndurii fu atît de ascuțit că o auzi pe fată țipînd. — Nu-i nimic, totul e bine, spuse cineva blînd. Kay scutură ușor lanterna și desluși figura unui bărbat care stătea ghemuit pe moloz, la vreo șase metri. Își ținea brațele pe genunchi, iar casca lui de ARP era dată camaraderește pe spate; o văzu pe Kay venind și ridică mîna. — De la ambulanță? SÎntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Kay, cît or să poată de repede. Acum trebuie să văd dacă ești bine. Îmi dai voie să-ți iau pulsul? Luă brațul pudrat al fetei. Pulsul era rapid, dar destul de puternic. Bun. Acum, te deranjază dacă mă uit cu lanterna În ochii tăi? O clipă doar. Își puse degetele pe bărbia fetei să nu-i dea voie să se miște. Fata clipi cu teamă. Colțurile ochilor și marginea pleoapelor păreau roșii pe fața ei pudrată cu praf de tencuială. Pupilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu praf de tencuială. Pupilele i se strînseră În lumina care le testa. Părea tînără, dar nu atît de tînără pe cît bănuise Kay la Început; poate că avea douăzeci și patru sau douăzeci și cinci de ani. Își Întoarse capul Înainte ca raza lanternei să se coboare și Încercă să se uite la locul În care se afla. — Ce fac? se interesă ea de bărbați. — Cred că ar mai putea fi oameni, Îi spuse Kay, o femeie și-un băiat blocați În subsolul casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de metri depărtare de dig. Iahtul viră pe urmele șalupei, care săltă agil pe lîngă carena lui ascuțită, ca un torero ferindu-se de un taur uriaș. Legănîndu-se pe apa Învolburată, căpitanii iahtului cercetară Încrucișările de siaje, măturînd cu lumina lanternelor valurile care se sfărîmau unele Într-altele. Motoarele șalupei tăcuseră, de parcă hoțul s-ar fi săturat În sfîrșit de propriul său joc și se pregătea să dispară În negurile peninsulei Estrella. Tocmai mă hotărîsem să plec, cînd o vîlvătaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În șir la o povestire, apoi o lăsa deoparte, să dospească, să uite un pic de ea. Începea alta, o termina și pe asta și, Întorcându-se la prima, o lua cu el seara În pat. Pentru ca, la lumina unei lanterne rusești, să se delecteze de unul singur, citind pe nerăsuflate din mai vechile-i istorii sălbatice. Iar după ce trupul Își trăia scurta euforie, sufletul Începea să se bucure: ceea ce scria el era nemaântâlnit, nimeni nu mersese În literatură atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
față cererii. Se străduia Însă, deja Îmbătat de o altă emoție decât cea a trupului. În Leac Învinsese deja literatura, sufletul Îi era intoxicat, bântuit de un alt demon decât cel al hormonilor. Rareori mai avea nevoie să schimbe bateriile lanternei lui rusești, rareori se mai Îngrijea să-și aducă În așternut un ștergar. Nu mai scria pentru sine, pana lui aparținea deja celor mulți. Mulți și nesățioși, aproape venerându-l pe Leac. Care de-abia mai reușea să-și onoreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ușa făcută bucăți, chiar la intrare, se văd două trupuri întinse deoparte și de alta a stâlpilor pe jumătate putrezi ce mai susțin câteva balamale ruginite. Un horcăit ușor arată că unul dintre cei căzuți mai este în viață. Îndreaptă lanterna în jos și jetul de lumină se oprește asupra unui chip cu bărbia pătrată și maxilare proeminente. Cartușierele încrucișate peste piept sunt goale. Trăsese până la ultimul cartuș. Moartea venise repede pentru el, sub forma unui glonț în cap. Celălalt, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Vezi dacă recuperezi ceva armament care poate fi folosit. Și verifică subsolul, să nu fie montat ceva explozibil acolo. Am înțeles! Mă anunți dacă găsești ceva. Carol și Romulus aduc pe brațe o femeie leșinată. Locotenentul îi luminează fața cu lanterna. Dungi subțiri și lungi, cu margini însângerate, lăsate de o cravașă, sunt perfect vizibile pe față și umeri. Ce-i cu ea? Am găsit-o în biroul de 'colo șa! Cu un gest scurt al capului, Carol arată spre spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cioburi de sticlă pocnesc ascuțit sub tălpile bocancilor. La capătul culoarului, câteva trepte duc către subsol. Le coboară grăbit. Se succed câteva săli, bucătăria, magazia de alimente, spălătoria, sala de mese. Ajunge în fața unei uși, păzită de un soldat. Stinge lanterna și intră într-o cameră micuță și rece, slab luminată de flacăra tremurătoare a unei lumânări înfiptă în gâtul unei sticle așezate pe masa simplă din lemn. Pe lângă pereți, trei saltele. De pe una dintre ele se ridică un bărbat îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pansament alb, găsit prin buzunare. Nemții nu se grăbesc. Își fac apariția în pas de marș, linia lor strângându-se ca un cerc întunecat în jurul celor două siluete care stau cu mâinile la ceafă în bătaia vântului. Căpitanul luminează cu lanterna chipul murdar de noroi al sergentului Lazăr. Locotenentul Rădulescu? Este acolo. Neamțul urmărește mâna care arată către un trup întins la pământ, învelit într-o foaie de cort. Revine cu privirea la cel din fața lui. Cum te numești? Sergent Cristian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]