KorAP: Find »[drukola/base=laur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...95 >

2,362 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

apartamentele, da’ vreo două săptămâni s-a tot ascuns de moșu’ prin hangar, pe frigu’ ăla, ca până la urmă să i se facă ăluia milă de el. De milă l-a primit iarăși. — E milos al dracului boșorogu’ ăsta, face Laur. Precizează: n-a mai avut Încotro, d-aia m-a primit. Păi ce zicea el că n-are ce căuta la el hoții și țiganii, și până la urmă tot cu hoții și țiganii Își face treaba. Cât i-o mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Andrei care mă pândea la rându-i circumspect pe sub genele blonzii. Un cuvânt de-al meu ar fi fost de-ajuns, l-ar fi convins, ar fi contat infinit mai mult decât valul de văicăreli și promisiuni ce deborda din Laur. I se aplecase desigur și lui Andrei de tuburi, deși spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i s-a făcut de ducă, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i s-a făcut de ducă, și mie, dar nu mai suntem de-o seamă cu văru’ Laur. Suntem deja la o vârstă când nu ne mai pică bine să ne mutăm așa de des de colo colo. Și unde? Păi s-o Înnămolim pe litoral, da, cu nămol și floricele. O-ncercasem și p-asta În destule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dor de tine și de Gilbert, vă caut io. Mai rămân pe-aicea cu Andrei, să vedem ce s-o mai alege. — Îți spun io, vere, că s-alege prafu’. Asta s-alege, ai să vezi. Preț de trei secunde Laur căzu pe gânduri, ca apoi să spună exact ce mă așteptam: Niște bani, vere, poți să-mi dai și mie? Mai mult de două sute n-aș fi avut de unde să-i dau. Un ban cinstit dintr-o muncă cinstită, din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
două sute ale mele peste banii lui și-i numără. Avea patru sute și ceva cu totul. Avea destul, Îi băgă la loc În buzunar... — Și mai dă-o-n pula mea de Motănică, vere. * În seara aia l-am luat pe Laur În demisolul meu. — E bine că-i răcoare În vizuina asta, vere. Atâta că-i strâmt și stai ca su’ pământ. Abia de te vede lumina zilei. Și câtă hârțogăraie, după ce că n-ai loc să te miști... Sunt romanele vieții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
fie degeaba. Ce să mai spun de mătușă-mea, că l-a albit de pupături pe fiu-său și mai c-ar fi vrut să-l oprească acolo la ea. Ar fi vrut și n-ar fi vrut. Oricum lui Laur nu-i surâdea, deși doamnei avocat Eugenia Vițelaru părea să-i meargă din plin. Era cu totul alta față de cea pe care o văzusem În preajma Înmormântării mămicii mele Felicia. Arăta proaspătă, Îmbăiată și spreiată, și capotul ei răpănos de molton

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Între picioare niște burți cât pumnul, ai fi zis că din zi În zi stau să nască, ba doar că s-au Îngrășat, Motănica le-a castrat pe toate, În afară de Gilbert, desigur, el e tartorul, bestia asta neagră, la care Laur spuse că s-ar putea să aducă la culoare cu tac-su, da’ ce te faci că Gabi Mărețu seamănă mai degrabă cu un hipopotam decât cu pisoiul ăsta. Da’ ce-ar fi fost de capu’ lu’ tac-su, i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
să se lăfăie În cheltuieli În halu’ ăsta, ce mare pleașcă a dat peste ea? Dacă ea n-a pomenit nimic, am socotit că nu se cuvine să insist, mai ales după ce a stricat o mie de lei și pe Laur, mult mai mult decât am fi Îndrăznit noi să sperăm, punându-l la adăpost În cazul când sezonul ar fi mers mai greu la Început, și pe urmă l-a trimis după Încă o sticlă, tot d-ăsta de trandafiri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de urât cu patru halbe de bere la restaurantul gării. Mă-sa o duce binișor, da, s-a Înviorat o dată cu sezonu’, Îi dă mâna să se depraveze, bine că ne-a dat prin cap să trecem pe la ea, iar văru’ Laur a mai găsit un loc unde-i bine primit când s-o nimeri prin București. La toamnă ori la iarnă, vere, cine știe ce-o mai fi până atuncea? Nu contează. Nu mai conta nici măcar ce a fost. Peste câțiva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Nu mai conta nici măcar ce a fost. Peste câțiva ani abia aveam să aflu de unde se trăgea prosperitatea aceea vremelnică a mătuși-mi și era oricum ceva greu de crezut, În pofida a ce văzusem cu ochii noștri și eu și Laur, cum arunca cu banii În toate părțile, și-n pofida a ceea ce am aflat de la Năsoasa și Tarantoaca, și anume că-n vara aia sora lor cea mică, târfa aia ordinară, a vândut locul de veci al familiei cu tot cu morții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mămicii mele, iar de-acum nici n-ar mai fi trebuit să se ostenească să le trimită pe Năsoasa sau Tarantoaca la Mortu’ Fript, că la caz de ceva s-ar fi dus ele și singure. Avea el dreptate văru’ Laur că noi nu suntem neam de ciobani și tubari. Astea sunt neamurile mele bune și până la urmă le-aș face oricând loc lângă mama, În locul acela cumpărat pe spezele mele, pentru care am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei, mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce trenul mi l-a luat pe văru’ Laur. Ziua era pe jumătate dusă și până aș fi ajuns În extremitatea sudică a orașului, la Unitatea Glina, s-ar fi dus pe trei sferturi. Nu mă mai simțeam de altfel În stare nici pentru două tuburi. M-am urcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
sunt cinci birouri În afară de cel al doamnei Bruescu, ocupate de patru femei și un bărbat. Acești salariați ai Editurii Calende sunt aplecați peste paginile lucrărilor Într-o neclintire deplină, care mă fac să mă văd pe mine și pe văru’ Laur și pe părințelul Andrei țopăind Îndrăciți În jurul formelor de tuburi și izbind din toți rărunchii, dar ce fac ei aici nu se compară cu tuburile de puț. — Și dacă vedeți, Îmi sugerează doamna Bruescu, ar fi cazul să nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
veri. De câte ori mă vede, se Îngrețoșează instantaneu. Ea e o ciumă și eu un cancer și nu vom conteni să ne infectăm reciproc până ce unul din noi nu va da ochii peste cap. * La vreo două săptămâni după ce a plecat Laur, i s-a năzărit lui moș Victor să recondiționeze Buceagul Unității ca să-și tragă te miri ce profit. Chiar nu-mi dădeam seama cum de reușea fiu-său să miște de colo-colo jafu’ ăla de camion, iar după ce a Înțepenit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Se ivise Însă și pentru noi o treabă cât de cât mai onorabilă și tocmai Începuseră să apară zilierii Înfometați de la Granitul și câțiva țărani din Împrejurimi lihniți după un ban grămadă, care băteau la tuburi zi-lumină. Prea se grăbise Laur să fugă după tac-su, după câini cu covrigi În coadă și nămol și floricele. În ce mă privea, zilierii apăruseră la timp, când n-aș mai fi avut taman nimic până să-l las pe părințelul Andrei singur, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
bine fără să simtă, ca mare doctor ce-ar fi ieșit din tine dacă te-ar fi ținut tac-tu-n facultate, și râd ca un prostovan ce sunt și mă Înfoi la el, fript de indignare: da’ cu văru’ Laur ce ai? Ie neamu’ meu și sângele meu, părințele, vă iau gâtu’ la toți pentru el. — Uh, sfinte Dumnezeule, m-am Închinat de-o mie de ori că m-am văzut scăpat de el. Văr-tu a făcut ce-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pentru vreo bucățică pe care s-o prindem din zbor. Chiar până acolo nu i-ar fi dus mintea, dar nici să strice aiurea pe noi salamul ăla de export. Plutonierul a fost cel care ne-a Întrebat primul de Laur, fiindcă știa, Îi spusese desigur moș Victor că suntem veri câteșitrei, și-mi aminteam că văr-miu nu-l anunțase pe moșu’ că pleacă, dispăruse pur si simplu, și uite că ăsta vroia să știe de soarta lui, dacă se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
moșu’ că pleacă, dispăruse pur si simplu, și uite că ăsta vroia să știe de soarta lui, dacă se mai Întoarce și când, ce are de gând și pe unde umblă acum. Chiar nu-l mai auzisem interesându-se de Laur. N-avusese habar de el, prins cum fusese de atâtea treburi, cu fii-su și toate Învârtelile și furăciunile lui de zi cu zi. Cu o parte din treburile astea era bineînțeles la curent și plutonierul, știa și el atâta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
sătura chelfăind la salam În spatele nostru și chinuindu-se să soarbă berea din gaura cutiei. Până să se hotărască să-și aducă un pahar, vărsase deja o jumătate de cutie pe halat și pe jos. Amândoi erau la fel de interesați de Laur. Ca veri ce-i eram, eu și Andrei trebuia să știm unde s-a dus și ce-nvârtește. Da’ ce-a mai făcut jigodia aia, dom’ major? Întrebă Andrei. Plutonierul Cosmescu clipi parșiv din ochii lui mici și injectați, ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Uite cum mâncăm și bem și dăm și la câini, da’ asta nu Înseamnă că aicea-i sat fără câini. Omul legii, da, el e stăpânul, tot atât cât moș Victor, așa că s-ar cuveni să ne mulțumim stăpânii. Păi Laur, da, Trandafir Laurențiu pe numele lui, vărul meu și al lui Ilieș Andrei, plutonierul știe, l-a avut În vedere permanent cât și-a făcut de lucru pe-aici. Păi unde să se ducă, dom’ major? S-o fi dus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
obrazu’ moșu’, da’ la un caz de ceva n-ar pune și curu’. Doar nu-s fii-su. Cu fii-su se bate și se Împacă și-i cară la bani și-i cere sfatul ce să facă cu văru’ Laur. Cine știe ce glume o avea Laur cu Viorel? Cine pentru cine pune obrazu’ și curu’. N-am prea luat aminte la aranjamentele lor tot Învârtindu-mă prin bătătura asta cu gândul la ale mele. Îi explic plutonierului: — El e un copil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
caz de ceva n-ar pune și curu’. Doar nu-s fii-su. Cu fii-su se bate și se Împacă și-i cară la bani și-i cere sfatul ce să facă cu văru’ Laur. Cine știe ce glume o avea Laur cu Viorel? Cine pentru cine pune obrazu’ și curu’. N-am prea luat aminte la aranjamentele lor tot Învârtindu-mă prin bătătura asta cu gândul la ale mele. Îi explic plutonierului: — El e un copil amărât tare de tot, dom

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
niciodată. Moș Victor părea să mă aprobe Într-o doară, plictisit mai degrabă, și nu-mi dădeam seama cât de impresionat de mărturia mea de afecțiune și fidelitate. Se amețise și el și parcă s-ar fi liniștit În privința lui Laur. Nu-l interesa unde e, dacă n-o sta cumva ascuns În lanul ăla de porumb și așteaptă să se lase noaptea să-l jefuiască și să-i pună foc la Unitate. Părințelul se străduia la rându-i să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
lumina aprinsă. Toată noaptea o ținem așa și mai cu seamă de când Andrei i-a Înțepenit contoaru’ lui moș Victor, și să-mi vină rău, să cad jos și mai mult nimic! Când am aprins lumina, l-am văzut pe Laur ghemuit În patul de la geam. Dormea dus, sforăia și horcăia, venise probabil la puțin timp după ce luasem de aici ultima jumătate de rom În urmă cu o oră și ceva. Se strecurase prin Întuneric și prin toată sfada noastră din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
curte unde dați cimentu’, și ori că le vinzi proprietarului, ori vii mai târziu după ele când găsești client și le dai cu cinci mii pă puțin, nea, ascultă aicea la mine... Le adusesem sticla și deja uitasem de văru’ Laur. Să ne grăbim fără să ne pripim, da, să facem cum om face s-o ștergem mai repede și cu cât om putea să tragem mai mult de la ăștia. Se lasă ei greu, dar uite-i că se lasă. — Bravo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]