1,986 matches
-
fi imaginat că Oksana Bint Laesia e în fapt quint imperial?! Du-te, hai du-te! - O să iei legătura cu ei? O să-i întrebi ce trebuie să fac? Alaana oftă din rărunchi. - Întreabă-te cum de am știut că vei leșina când te voi scufunda într-un râu de fiere izvorât din pântecele propriei tale mame. Oksana înghiți cu greu saliva pe care o simți brusc amară. - Vezi? continuă Alaana. Știu mai bine decât tine care-ți sunt întrebările și crede
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
aflu răspuns. Până atunci însă, e foarte important să nu ne vadă nimeni împreună. Du-te! * * * Alaana nu-și amintea să fi fost vreodată mai furioasă. Fusese cât pe ce să cadă în pumnalul Oksanei în momentul în care aceasta leșinase și, când se adunase de jos, era ferm hotărâtă să răsucească mintea adversarei ei până când nimeni să nu mai poată obține detalii despre ceea ce se întîmplase în camera aceea. Tocmai se pregătea însă să-i aplice lovitura de grație, când
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
metri de ponton, porțile grele care izolaseră până atunci intrarea principală începură să se deschidă, iar cei trei quinți se năpustiră în psiac. După ce nava acostă în siguranță, Kasser se grăbi și el, dar priveliștea aproape că-l făcu să leșine. Era la capătul unui coridor lung, care fusese probabil alb înainte de a începe lupta. Acum era însă roșu și undeva, la cealaltă extremitate, putea distinge umbrele vagi despre care știa că era tot ceea ce putea percepe ochiul uman din mișcările
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
puteam scrie. Tremuram din toate mădularele, dar nici nu puteam sta degeaba. Nu mai vedeam literele. Mi s-a pus negru în fața ochilor. Nu înțelegeam ce mi se întâmplă. La scurt timp am aflat că Takahashi își pierduse cunoștința și leșinase. Un coleg s-a dus să-l ajute la curățenie, dar l-a găsit prăbușit pe jos. A venit în birou să ia o targă și s-a întors la el. Împreună cu alt coleg l-au pus pe Takahashi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
duce să-i ajut. Tremuram tot. Nu mă puteam mișca. În cele din urmă am apăsat tasta de apelare a telefonului din stație. Am încercat să sun la Biroul Central și să le spun să trimită ajutoare, pentru că Takahashi a leșinat, dar tremuram groaznic și nu puteam să articulez nici un sunet. Tremuram așa de tare, încât mă gândeam că îmi va fi imposibil să mă duc a doua zi la muncă. Am început să verific hârțoagele pentru ziua următoare. Voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi se întâmplă așa ceva! Lucrez de mult timp la birou, dar n-am văzut niciodată așa ceva!“, i-am spus. A coborât de pe peron odată cu Takahashi care era transportat pe targă. Și Hishinuma începuse să-și piardă vederea. Deoarece conductorul trenului leșinase, Hishinuma trebuia să anunțe prin stație următorul metrou. M-am gândit că îmi făcusem datoria. Pusesem la loc sigur obiectul suspect din metrou. Takahashi și Hishinuma se aflau amândoi în birou. Am făcut tot ce mi-a stat în putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
coborât tocmai acolo... Am avut ghinion. Angajatul de la stația Kasumigaseki a și murit. Am ajuns la gura de metrou, dar ambulanța nu sosise încă și toată lumea se comporta ca și cum nu se întâmplase nimic. I se făcuse rău unui om și leșinase, nimic mai mult. Mi-am zis că făcuse infarct. Dacă n-ar fi fost căzut pe jos, probabil că aș fi trecut pe acolo fără să observ nimic. Fiindcă mă dureau ochii, m-am gândit că trebuia să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
început să reacționez și să mă enervez. Mă gândeam: „Cum de am putut să fiu așa de nepăsător?“. Cu cât trecea timpul, cu atât acest sentiment de mâhnire devenea mai puternic. — Mai concret, ce simțeați? De exemplu, dacă cineva ar leșina în fața mea, aș vrea să cred că îl pot ajuta. Dar dacă nu pot face nimic? Dacă persoana respectivă este la cincizeci de metri distanță de mine? Mă întreb: „M-aș duce s-o ajut?“. Aș putea considera că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
după alta. Am crezut că am făcut congestie cerebrală. Nu mi se mai întâmplase niciodată așa ceva și, normal că m-am gândit la ce era mai rău. „Nu e o simplă răceală, e mult mai grav“. Simțeam că pot să leșin în orice clipă. Nu îmi aduc aminte de oamenii din jur. Mă gândeam numai la mine și n-am băgat de seamă nimic altceva. Până la urmă am ajuns la Shinjuku-gyoemmae și am coborât. Eram amețit. Era întuneric. „Nu e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un blestem. Shizuko s-a prăbușit la stația Nakano-sakaue și a fost transportată la spital. Cineva din echipa de salvare a încercat din răsputeri s-o resusciteze, dar, se pare că și acea persoană a inhalat gaz sarin și a leșinat. Nu am întâlnit-o. Nu știu ce fel de om e. Cei de la sediul central m-au informat despre atac. Firma se află lângă linia Hibiya și câțiva angajați de acolo au inahalat gaz și au fost internați. De aceea au sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ciudat de luminos. De fapt, doar la început mi s-a părut luminos, însă apoi am realizat că era galben. Greu de descris în cuvinte. Era o lumină pală, care a devenit galbenă. Nu era un galben plăcut. Am mai leșinat odată din cauza anemiei. Atunci am avut cam aceeași senzație. Cei care nu au trecut prin așa ceva nu prea pot înțelege. Treptat, respirația începea să mi se îngreuneze. Era un metrou nou și m-am gândit că mirosea a material nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ciudată. Nici la Roppongi, nici la Kamiyachō. Oare n-o fi fost datorită faptului că în metrou am ținut batista la nas și la gură și nu am inhalat? Totuși, am stat de vorbă cu persoana de lângă mine, care a leșinat, am atins-o. Dacă stau să mă gândesc, probabil că atunci sarinul mi-a afectat ochii. Metroul care venea după al nostru, deja plecase din stația de dinainte și, cum s-a golit primul vagon, trenul nostru a pornit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
griji. Trebuia să sun acasă. M-am îndreptat spre telefonul public din stație, dar în fața lui se făcuse deja coadă. În timp ce mă gândeam la o soluție s-a auzit următorul anunț: «În partea din față a metroului câteva persoane au leșinat. Pentru că este vorba de un «obiect neidentificat» cu efect toxic, vă rugăm să vă adăpostiți!“ — Când ai auzit «obiect neidentificat» cu efect toxic, ce ți-ai închipuit? Nu am priceput nimic. Dar, nu m-am îngrijorat prea tare. Din fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
stația Hatchōbori, s-a anunțat în toate vagoanele: «Pentru că în tren sunt persoane bolnave, la următoarea stație, Tsukiji, o să staționăm mai mult.» Cred că, după ce trenul a oprit în stație, s-a anunțat din nou: «Pentru că o persoană bolnavă a leșinat... aaa... două persoane!» Apoi imediat s-a auzit: «Trei s-au prăbușit la pământ!» Controlorii au intrat în panică. La început anunțul părea să-i informeze pe călători, însă, treptat, cel care îl făcea a devenit confuz și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pare că și el, ca și mine, mersese pe linia Hibiya. Parcă îmi aduceam aminte că locuia în orașul Urayasu. Când l-am întrebat ce i se întâmplase, a mormăit: «În metrou...» Deoarece știam că la stația Tsukiji mulți oameni leșinaseră, mi-am dat seama imediat: «Este grav. Nu e o afecțiune ușoară precum anemia», mi-am zis. Trebuia să-l transportăm de urgență la spital. Imediat am format 119 de la un telefon public. Mi-au spus: «Toate ambulanțele sunt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un abonament. Și pentru ei a fost greu, nu cred că a fost neapărat vina lor.“ „În liceu am fost coleg cu Inoue Ishihiro“ Yamazaki Kenichi (25 de ani) Domnul Yamazaki este cel care și-a pierdut cunoștința și a leșinat în fața stației Hibiya și care a fost transportat la spital de domnul Ichiba, cel de mai înainte. Am făcut un plan și am reușit să mă întâlnesc și cu el. În timp ce strângeam materialele, drumurile noastre s-au intersectat. Să spunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pornit afecțiunea. Oricum, trebuia să merg până la Shibuya. M-am gândit că, dacă ajungeam până la autogara din Shibuya, cu siguranță găseam vreun coleg de la noi de la firmă. Erau destui angajați care mergeau cu autobuzul de la Shibuya. Totuși, dacă aș fi leșinat acolo, nimeni nu m-ar fi ajutat. Ar fi fost bine dacă m-aș fi urcat în ambulanță la Tsukiji, însă atunci nu mi se păruse atât de grav. Când mi-am dat seama că nu era de glumit, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în afară de bețivi. De aceea nimeni din jur nu m-a întrebat nimic. Toți se uitau la mine cum zăceam căzut la pământ și probabil se gândeau că eram mahmur, că m-am distrat toată noaptea în Shibuya și acum am leșinat. În cele din urmă, a trecut pe acolo cineva de la muncă și m-a întrebat ce mi se întâmplase, însă nu puteam vorbi. Respiram greu și nu aveam voce. Aveam limba amorțită, de parcă eram un bețivan bătrân. Aveam gâtul foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că aveam senzația că totul era diferit. Până la Tsukiji n-am stat deloc pe scaun. De obicei pe la Kayabachō poți sta jos... Când, în sfârșit, m-am așezat la Tsukiji, s-a dat un anunț în metrou. «O persoană a leșinat. Pentru a-i acorda primul ajutor, trenul va staționa mai mult.» Așteptam liniștit pe scaun și imediat anunțul a fost modificat: «Trei oameni au leșinat.» A trecut un minut sau două între cele două anunțuri. Mă aflam lângă ultima ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
m-am așezat la Tsukiji, s-a dat un anunț în metrou. «O persoană a leșinat. Pentru a-i acorda primul ajutor, trenul va staționa mai mult.» Așteptam liniștit pe scaun și imediat anunțul a fost modificat: «Trei oameni au leșinat.» A trecut un minut sau două între cele două anunțuri. Mă aflam lângă ultima ușă din vagonul al patrulea și am văzut o gloată de oameni în partea din față a peronului. Acela era vagonul unde fuseseră pungile cu sarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
I-am spus: «Am fost prins într-o acțiune teroristă și o să întârzii puțin.» Am vorbit la telefon, iar după ce am terminat, am văzut multe persoane care stăteau ghemuite. Câteva zeci. Altele, care își pierduseră cunoștința, erau cărate pe scări. Leșinaseră și erau întinse pe jos. Înainte să sun erau doar câțiva oameni care zăceau pe jos. Doar în intervalul de cincispreceze-douăzeci de minute cât am vorbit la telefon, zona s-a aglomerat. Era ca o scenă din infern, întocmai ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
stație, să văd ce se întâmplă. O persoană era prăbușită la pământ. Era un bărbat. Stătea cu fața în sus, perfect întins. Echipa de medici îi făcea masaj cardiac, de parcă făcuse infarct. Se strânsese o mulțime de oameni. Doar unul leșinase, dar erau mulți cărora li se făcuse rău și stăteau ghemuiți. Apoi s-a auzit un anunț în metrou: «În stația din apropiere, un călător a vărsat un recipient cu chimicale. Metroul întârzie deoarece se face curațenie.» Între timp, anunțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu pot să țin nimic în mâini și mă cufund în scaun. Asta mi se întâmplă cam o dată, de două ori pe săptămână. În sfârșit, de curând am început să dorm neîntoarsă. Înainte aveam adesea coșmaruri. Oamenii din jurul meu vomitau, leșinau și strigau: «Ajutor!» Cam asta visam. Retrăiam atacul. Nu aveam mereu același vis, dar toate erau cam la fel. Îmi era foarte teamă. Pentru că imediat după atac aveam mintea încețoșată și nu mă puteam concentra la nimic, după ce mă linișteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu înțelegeam de ce. Mi s-a făcut frică. Apoi m-a luat durerea de cap. Avem ceva la ochi. Vedeam întunecat. Mergeam și îmi tremurau picioarele. Nu credeam că există vreo legătură între simptomele mele și ale celorlalte persoane care leșinaseră la Kodemmachō. Nu m-am gândit până într-acolo. Deloc. M-am târât până la stația Ningyōchō. În metroul de pe linia Toei era întuneric. Mi se părea ciudat că nu era aprinsă lumina. Capul mă durea din ce în ce mai tare. Până atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
auzeam cu toții. Nu prea avea logică. Nu înțelegeam. Fusese o explozie accidentală? Ce fel de pagube s-au înregistrat? Totul era învăluit în ceață. Habar nu aveam care era situația acolo. Sigur am auzit ceva de genul: «Câteva persoane au leșinat.» În metrou nu există nimic care ar putea exploda și m-am gândit că bomba a fost pusă. Da, mă gândeam la teroriști. ăsta e un lucru destul de delicat. După ce am făcut anunțul și călătorii au coborât, observatorii din stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]