3,144 matches
-
a fost jucată la teatrul din Sibiu (1946); alte comedii, ușurele, au rămas în manuscris. În volumul Poezii (1926), editat împreună cu frații lui, Eugen și Savin, poemele lui C. sunt grupate sub titlul Litanii pentru cei uitați. E aici un lirism estompat, în care, fără stridențe, dar și fără culoare, sunt plânși cei necăjiți, suferinzi, înfometați, lipsiți de un adăpost și de o mângâiere. În deriva tristă a soartei lor, „gloata de epave” (un vagabond, un cerșetor ș.a.) păstrează, sfielnic, „fărâme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
în poezia de după fundamentala ruptură din anii ’80 - ’90”. Structurate în aceeași manieră ca și în cartea dedicată prozei, articolele cuprinse aici se intitulează Antologia poeziei române în secolul XX în viziunea și traducerea lui Marco Cugno, Antologia critică a lirismului bucovinean, Antologia poeților bănățeni, dar au în vedere și pe Constantin Abăluță, Ruxandra Cesereanu, Aura Christi, Ștefan Aug. Doinaș, Marius Ianuș, Dan Laurențiu, Grete Tartler, Matei Vișniec ș.a. Autorul își concentrează atenția asupra scriitorilor pe care îi percepe ca apropiați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290446_a_291775]
-
dreptului, câteva incluse în volume colective (Istoria dreptului românesc, 1980, ș.a.), altele fiind elaborate împreună cu Valentin Al. Georgescu (Judecata domnească, 1979, ș.a.). Dacă Zoe Dumitrescu-Bușulenga vede în S. o reîntrupare, în timpul nostru, a poetului medieval, a trubadurului, din perspectiva istoriei lirismului autohton, poezia lui apare ca prelungire, în expresie modernizată, a „micului romantism” de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Prozodic, și în tot stilul exterior, versurile sunt de factură clasică, însă temperatura lor, pulsația interioară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
bogată activitate încetează aproape total după 1944. În tematică și în factură, proza scurtă pe care o dă la iveală L.-M. la începutul deceniului al treilea vădește urmărirea de aproape a modelului sadovenian. Un talent cert de povestitor, un lirism molcom, întemeiat pe o reală sensibilitate față de natură și de soarta lumii de la țară, și o undă de umor ce învinge uneori tonul elegiac și coloritul idilic detașează unele pagini din Povestirile lui Spulber, Hotare și singurătăți, În grădina lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287749_a_289078]
-
lirica relevă în primul rând calitățile formale, tehnice, versurile atent elaborate după norme clasice, cursivitatea, naturalețea desfășurării textelor, precum și percepția vizuală nuanțată, de unde efecte plastice notabile. Șerban Cioculescu, de pildă, remarcă „virtuozitatea metrică” și consideră că poetul este creatorul unui „lirism luminos și stenic”. Ca dramaturg, S. începe prin a se ocupa de cazuistica relațiilor amoroase, în special de importanța încrederii între parteneri, de rezistența cuplului. Un mic amănunt ascuns din viața soției declanșează în soț o dramă acută (Întâia sărutare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
Petrescu drept un creator „pasional” și „demoniac”, iar Ionel Teodoreanu ca un romancier „aventurier”. Impresionante în contexul uneori arid al aglomerării de documente sunt pasajele în care O. transmite emoția apropierii de manuscrisele marilor opere în rânduri marcate de un lirism discret, ce dezvăluie resortul profund al unui efort altminteri nepoetic prin excelență. Înscriindu-se în sfera acelorași preocupări, Mateiu I. Caragiale - un personaj..., lucrare indispensabilă oricărui cercetător al creației mateine, conturează o imagine a scriitorului care concurează, venind dinspre latura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
regulă, criticii convin că sub masca cinismului și sub „bruiajul” procedărilor de sorginte avangardistă M. ar fi fost, în fond, un confesiv și un sentimental. Frecventă este și înregistrarea poetului drept creator de tablouri de atmosferă, enigmatice, luminate de un lirism criptat, obiectivat, învestit în „obiecte”, în „decor”. De aceste tablouri ține și imageria onirică a poetului, aceasta fiind marca de onirism cea mai vizibilă a creației sale. Faptul că a putut fi raportat la poeți cât se poate de diferiți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
zero” prin desolemnizare, și alta, unde discursul e enigmatic și eliptic, conchizând că atunci când se exprimă cu autenticitate, „netravestit”, poetul se arată a fi un spirit elegiac, tulburat de „trecerea omului”. Altă lectură îi aparține lui Ion Negoițescu, care accentuează lirismul și sentimentalismul manifestate indirect, atribuindu-le „mai degrabă lucrurilor dimprejur decât fiorului lăuntric”, și relevă faptul că exemplul suprarealismului i-a dat poetului acea „libertate emotivă și expresivă necesară sondajelor speciale în zona de obscurități a sufletului uman”. În fine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
173 Calitatea imaginilor de a reverbera constituie unul dintre pilonii tehnicii romanticului, admirată și împrumutata de poeții secolului trecut, care au recuperat printre altele și componența de nedeterminare, de nedefinit, de ambiguitate la care trimit cuvintele vagi leopardiene, încărcate de lirism. Limbajul poetic constituie, firește, una dintre chestiunile către care atenția lui Salvatore Quasimodo s-a îndreaptat cu precădere. Ars lirica ermetica a cuvântului reificat, prezentată și clarificata de Oreste Macrì în introducerea deja citată, reluată într-o ediție de studii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
interioritatea poetului se deschide spre ea, cât și de prezentele felurite (cuvinte, glasuri, chipuri) ce aparțin trecutului. Efortul de a plăsmui versul pare încununat de succes dacă materialul imagistic oferit de natură, odată cernut, se concretizează în cuvânt încărcat de lirism. Întreruperea fluxului creației pare să se datoreze unui blocaj interior, ce împiedică reelaborarea lumii cunoscute într-o nouă ordine lirica. Astfel percepută, nașterea poeziei amintește de teoria leopardiană conform căreia, fiind Natură astfel ordonată încât să producă un efect poetic
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tra queste piante (L'infinito). 340 Giuseppe Savoca (CL), op. cît. 341 Francesco Floră inventariază cuvintele recurente în primă perioadă de creație a lui Quasimodo; deși își concentrează analiza asupra termenului aria aer, menționează vântul printre ocurentele sugestive, încărcate de lirism (Francesco Floră, 1951, op. cît., p. 124). Quando a tenzone / scendono i venti, e quando nembi adună / l'olimpo, e fiede le montagne îl rombo / della procella (Nelle nozze della sorella Polina). Pentru o analiză atentă a motivului furtunii, mai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lumina-și îmbracă mănuși”, dimineața „a venit cu strachina de lapte în răsărit”, anunțând „pasărea de cârpa a luminii”, Dumnezeu „stoarce lămâia lunii” și „scarmănă lâna îndrăgostiților supuși” etc. Imaginile - violente, provocatoare - anunță deja un frondeur pornit să dinamiteze vechiul lirism și să îi recupereze fragmentele într-o nouă și cutezătoare poetica. În ansamblul lor, construcțiile poematice de acum închid universuri desensibilizate și flagelate de o încă blândă ironie: „Trec în șiruri lungi pe strada fete de pensionat / Și în fiecare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
el / către alb către pasăre / plângem / voi plângeți / alunecă / tu porți țintuite pe cicatricele tale proverbe lunare...” (în traducerea Irinei Mavrodin). Supraviețuiesc abia câteva sintagme mai convențional articulate, în rest - abolirea sintaxei, a logicii, a punctuației, pulverizarea oricărui statut al lirismului. E modul lui Ț. de a aduce poezia la punctul zero, pentru a-i da șansa revigorării pe coordonatele unei inventivități neîngrădite de conformisme. Procesul durează până prin 1923, când, dadaismul fiind declarat mort chiar de întemeietorul sau, iar temeiurile vechii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
a defini „condiția” poeziei românești postbelice prin surprinderea „tensiunilor” ce îi „potențează întregul spiritual și afectiv” se află în volumul Tensiuni lirice contemporane (1975), însă multe articole din sumar au caracter de cronică, eludând promisiunea din Preambul de a examina lirismul contemporan în raport cu „stările de conștiință” pe care le exprimă. În pofida unor observații pertinente, discursul critic aliază din nou truismul cu formulări alambicate, cu un metaforism găunos. În ipostaza de prozator, Z. resuscită medii și categorii umane asemănătoare celor din epica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
Maniu și Ion Pillat. De primul îl apropie pe R., mai ales după 1960, opțiunea pentru versul liber și, în general, lipsa de preocupare pentru fluența muzicală. Ce îl deosebește de Maniu e faptul că nu pictează la modul „naiv”. Lirismul său pictural e punctat uneori de un umor subtil, dar de alt tip, mai țărănesc și cu o tentă ardelenească. Evocând, de pildă, drumuri ale tatălui și bunicului, poetul o face fără adoptarea opticii și a rostirii copilului de odinioară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
lui Baudelaire decât ca referire strictă la efemera revistă Albatros, fără a neglija însă și sensul acesta, menționăm că nu dorim prin aceasta să sugerăm că poeții asupra cărora se oprește studiul de față ar reprezenta strict o actualizare a lirismului poetului francez, un neoromantism sau neosimbolism. Apropierea este cauzată de presiunea istoriei asupra literarului (final de epocă, de etapă în ambele cazuri) care generează anxietate manifestată fie prin frondă, prin dorința de a sparge tiparele care încorsetează, fie prin evadarea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
campania de naționalizare și colectivizare 44. Toate aceste răsturnări de situație nu rămân fără urmări în spațiul publicistic și în cel literar. Se vor resimți ecourile literaturii și ideilor interbelicului, poezia ancorata în concret se va opune celei a idealului, lirismul e invadat de secvențe epice. Tocmai presiunea politicului asupra literaturii face ca acest interval să fie perceput ca unul de tranziție 45. Încercarea lui Al. Piru46 de a-l trata unitar, punându-i totuși în evidență avatarurile prin care se
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se orientează spre o literatură didactică, Niște fabule - mici și mari pentru mari și mici (1946) sau chiar spre o lirică angajată, agitatorie, în centrul căreia e aceeași "luptă de clasă" care împiedică să se manifeste orice înclinație spre un lirism personal, căci "lupta ne macină/ n-are nimeni timp să șlefuiască poeme", este doar loc pentru cântecul "cu vorbe de febră, cu vorbe de carne", o "luptă de clasă" reflectată în volume precum Poeme pentru un ziar de perete (1948
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a fi uniți, pe de o parte, și, pe de altă parte, de a exprima în opera lor gânduri despre realitate, despre viața semenilor și a țării lor. Se regăsește și aici aceeași revoltă împotriva literaturii de inspirație personală, împotriva lirismului subiectiv: "Să lăsăm acum suspinele și dorurile personale, să neglijăm încondeierile cu cuvinte smălțuite și frazele de paradă, o recuzită de carnaval, meschină, neserioasă. Îndemnându-ne unii pe alții la chibzuire, la seriozitate, la cumințenie; să domolim învăpăierile lirismului desuet
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
împotriva lirismului subiectiv: "Să lăsăm acum suspinele și dorurile personale, să neglijăm încondeierile cu cuvinte smălțuite și frazele de paradă, o recuzită de carnaval, meschină, neserioasă. Îndemnându-ne unii pe alții la chibzuire, la seriozitate, la cumințenie; să domolim învăpăierile lirismului desuet și frugal". Dorința aceasta de a subordona literatura unor concepții extraliterare, unei viziuni sociale este ilustrată constant în revistă și, fapt interesant, este aproape de negăsit în Albatros. Modul în care redactorii concep literatura nu va influența doar alegerea creațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al doilea număr al Cadranului, pe lângă articolul de pe prima pagină amintit mai sus, W. H. Auden și poesia tânără engleză de Mihnea Gheorghiu, apare și un text al lui Valeriu Șt. Ciobanu. Dacă poetul W. H. Auden este apreciat pentru lirismul obiectiv "whitmanian", pentru îndepărtarea de "absolut" și pentru întoarcerea spre viața propriu-zisă, spre lumea reală 114, Alexandru I. Herțen ar trebui să se încadreze într-un șir de articole viitoare despre literatura rusă, puțin cunoscută în acel moment în România
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
remarcată: "Expresia cu totul spontană, sinceritatea ospitalieră a acestei cetăți cu porțile deschise care este "Lucreția Bugeac", iată tot atâtea calități ce rânduesc pe d. Velicu pe un plan hotărât diferit de câmpul poetic comun al actualității anchilozată într'un lirism exterior și mânuind cu disperare un vers antipatic-protocolar"128. Marin Sârbulescu prezintă două cărți în numărul următor, una a lui Sadoveanu, Divanul persian, și una a lui Aurel D. Bugariu, Dragoste albă, celei dintâi i se apreciază frumusețea stilului, celeilalte
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tot vocabularul "poetic" ca și cei de la Cadran: "stele, astre, saturni, lună, soare... vise, gânduri, tăceri, empireu, rai, aur, infinit (câteodată: peruzele) etc, etc, etc."132 Suprarealismul ("mitul subconștientului revelat") este refuzat și de data aceasta la fel și poezia lirismul personal ("cultul eului") sau "euforiile de sentiment". Se resping toate excesele "dadaiste, simboliste, expresioniste, impresioniste, autohtoniste, etc, etc. încăpute cu generozitate în ceaunul liric național"133. Pe lângă limbajul dinamitard al articolului, se observă trimiterea voalată la poezia gândiristă pusă în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
definire a spiritului albatrosist (care va mai fi adus în discuție și ulterior): "Poezia (...) noastră a tuturora, celor care descindem din Albatros și care formăm o unitate, poezia acesta și-a făcut datoria. Aceea de a face imposibil, ridicol, inadmisibil, lirismul legionar și gândirist, ecourile sămănătoriste și simboliste, decadentismul și sentimentalismul, aceea de a rezista cu versul abil, insinuant, disimulant, pe baricada - dacă voiți mai puțin incomodă decât lagărul și pușcăria - a paginii revoluționare, a luptei și boicotului împotriva dictaturii și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
unul care nu mai pare a ieși atât de evident din tipare, se simte aici o tonalitate ușor elegiacă, ceea ce a făcut poate ca Tonegaru să fie receptat ca poet romantic. În realitate, e vorba de o trecere de la un lirism experimental la unul în care procedeele discursive nu mai au o simplă menire negatoare, în linia vechii avangarde, ci sunt parte integrantă a universului liric constituit. Viziunea lirică a lui Constant Tonegaru transpare mai degrabă din poemele sale decât din
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]