2,404 matches
-
prozatorului mascat în mitograf” (Ion Vartic). Punând în scenă un „panteon eclectic, de la cel elin la cel oriental”, contextualizat în „epoci amestecate, de la un Ev Mediu tenebros la epoci vag protoistorice” (Adrian Oțoiu), prozatorul acționează un mecanism în care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete, colate, trunchiate, inventate. Imersiunea în lumea ficțională datorează mult eficienței cu care enigmaticul (chiar și în varianta sa „dezvrăjită”) este sugerat sau impus. Textul cel mai semnificativ este lunga apocrifă Don Quijote în
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
n-avem chemare” (Poeții); „Poetul / simte mirosul / cernelii / și al abisului / la marginea scrisului” (Abis). Îmbinând buna dispoziție, manifestă îndeosebi sub forma ironiei, autoironiei sau a asociației de rime cantabile, cu notația rece, amară, poemele se nutresc dintr-o imaginație livrescă. SCRIERI: Numele profesorului, București, 1986; Profesorul de fericire, București, 1989; Vocea profesorului, București, 1993; Evreii. Istorie, valori, București, 2000; Viață de profesor, București, 2002. Repere bibliografice: Țicu Goldstein, Valori iudaice, „Realitatea evreiască”, 2000, 119; Aura Christi, Ex libris, CNT, 2000
MARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
Ceremonia faianțelor (1971), Ora magnoliilor (1976), Vesperalia (1980) și Ora reveriilor (1989). O antologie de autor, Utopia nopții, îi este tipărită în 1998. Versurile târzii sunt percepute de autorul însuși „ca niște flori suferinde”, în care critica sesiza un tragism livresc, augmentat de vârsta adolescentină a eului liric. Totul este imaginar și reverie de sorginte romantică, filtrate în retortele moderniștilor simbolisto-decadenți, suprapunându-se unui alt imaginar, al cărților, al muzicii, al picturii și arhitecturii de burg. Interferența celor două zone ale
MANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
de expresie intens intelectualizată, bogată în aluzii intertextuale, rafinată în simboluri, încărcată de sugestii muzicale. Este unul dintre cei mai subtili reprezentanți ai unui stil concomitent obscur și senzual, întrucât e baroc, în care se condensează stări lirice individuale, trimiteri livrești, suprapuneri de simboluri, dar și încărcat de un real perceput cu toate simțurile dez-mărginite, așa cum îl va caracteriza Ștefan Aug. Doinaș: „Eul liric nu cuprinde și nu explică misterul (diversitatea realului) la care participă, ci îl explorează, îl parcurge, îl
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
Psalmilor), Sâmburele - goethean - al universului poetic construit de M. este iubirea, cea care ar trebui să strălucească veșnic, iubire concentrată nu în inimă, nici în sămânța ce moare pentru ca lumea să se reînnoiască. În această poezie incantatorie, realul și imaginarul, livrescul și vizionarul se împerechează într-un cântec ambiguu, de creație și moarte. „Poezia astfel înțeleasă, sub semnul saturnian al adâncimii, densității și obscurității, devine o continuă căutare și întrebare după origini, sym-pathizând cele ce sunt și reunindu-le într-un
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
de copii. Structura este adesea narativă, dar narațiunea nu este decât veșmântul unei alegorii, al cărei sens rămâne obscur sau poate fi doar unul din semnele neliniștitoare ale absurdului. Al doilea volum, Către Ieronim (1970), marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism „elementar”. Erotismul - imposibil, tragic, funest - devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează mai degrabă sub semnul unui romantism maudit, eminescian (Strigoii, Gemenii
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
imposibil, tragic, funest - devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează mai degrabă sub semnul unui romantism maudit, eminescian (Strigoii, Gemenii) sau poesc (Lenore). O muzicalitate halucinată, aluzii livrești, jocul ambiguu al persoanelor lirice camuflează angoasa erotic-tanatică într-un ceremonial al rostirii. Exprimarea frustă a emoției este substituită de un ritual verbal straniu, somnolent sau agresiv: „Patul meu, Ieronim, cu stâlpi negri împrejmuit este,/ Din greșeală m-am culcat
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
mari dispăruți (Emil Botta, Marin Preda, Eugen Jebeleanu ș.a.) sau în conturarea atmosferei stranii, ca în câteva proze pseudomemorialistice, simbolice, în care memoria joacă un rol fantasmatic. Originalitatea poeziei Ilenei Mălăncioiu [...] pare a veni din modul în care plachează imaginarul (livrescul) pe o experiență existențială puternică. Imaginația scoate monștrii din cărți, existența interioară îi asumă și-i transformă în cele din urmă în expresiile unei drame personale. Drama pare a fi tot de ordin erotic [...], dar se complică și se abstractizează
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
aur, Ostrovul lupilor sau Divanul persian, imaginarul sadovenian ar evolua pe un traseu conducând lent, dar neabătut, de la lume spre carte. În ficțiunile lui Sadoveanu, obsedate în perioada târzie de triumful utopic al literaturii asupra unei vieți văduvite de sens, livrescul se infiltrează progresiv, uzând de formule diverse: de la convergența tematică dintre viață și modelul cărții la tălmăcirea cu instrumente parodice și în sfârșit la coincidența vieții cu cartea, pe care o reproduce ad litteram. O secțiune aparte a criticii lui
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
Pentru cel ce vrea să-i fixeze locul în istoria literaturii române, revelator se dovedește totdeauna drumul care merge de la operă la biografie și îndărăt la operă. Eseurile lui N. Manolescu amestecă în chip voit temele literare cu temele morale, livrescul cu biograficul, analiza ideilor cu fuga în narațiune și confesiune. Remarcabilă este tocmai această libertate a spiritului care trece fără dificultate de la un subiect la altul și se implică, totdeauna, pe sine în ceea ce citește și ceea ce vede. N. Manolescu
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
În mare măsură, Învățate prin practică (adesea În cursul unei perioade de ucenicie formală) și grație unui simț dezvoltat sau unei intuiții strategice. Mētis-ul nu se lasă redus la niște principii deductive, care să poată fi transmise corect prin intermediul Învățării livrești, deoarece mediile În care se manifestă sunt atât de complexe și de nerepetitive, Încât procedurile formale ale procesului decizional rațional sunt imposibil de aplicat. Într-un fel, conceptul de mētis se situează În amplul spațiu dintre domeniul geniului, căruia nu
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
platoniciene, ci o nouă mărturie la dosarul întrebărilor majore pe care și le pune, pe care nu poate să nu și le pună omul contemporan. MONICA LOVINESCU Diversă ca expresie, ficțională și eseistică, redactată în patru limbi neolatine, încărcată de livresc și vertebrată în același timp de exil, ca topos fundamental, opera lui Vintilă Horia se alătură ilustrei triade a lui Mircea Eliade, Emil Cioran și Eugen Ionescu printr-o creație simptomatică pentru destinul intelectualității românești și de aiurea, supusă totalitarismului
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
arheologic”, viața craioveană de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care se consumă melancoliile și obsesiile unui tânăr intelectual cu veleități artistice, asemănător întrucâtva lui Traian Demetrescu. Iarăși diferit, sub toate aspectele, este romanul Orașul (1978), striat de masive componente livrești, eseistice și funcționând după tehnicile parodiei și ale caricaturii. Autoarea întrebuințează procedee precum citarea și parafrazarea de versuri, evocarea unor situații din alte opere literare și, în general, din sfera culturii, face apel la pagini de jurnal, la adresarea către
ILIESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287523_a_288852]
-
uneori alura unor studii. Atras și de filosofie, profesorul nu a apucat să-și publice lucrările, care s-au păstrat în manuscris. Indecis între nevrozele și nălucirile simboliste și estetismul parnasian, cu tenta lui de exotism, I. scrie o poezie livrescă - sonet, rondel, psalm, elegie -, într-o formulă căutată, pretențioasă și abstractizantă (Poteci în lăuntrul meu, 1932, Meandre, 1938). Stările de teamă și neliniște (în fața unui „rău tentacular”), tristețe și îndoială, singurătate și zbucium (când se clatină „cumpăna-ntre lut și
IOANID-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
conchidea fără echivoc că I. este un poet excepțional. În schimb, aceleași „măști” (a descântecului, de joc, de dublu, de îndrăgostit, de tânăr, de jale, de împrumut, de amânare) îi păreau lui Mircea Iorgulescu create „dintr-o perspectivă convențională și livrescă”, criticul făcând responsabilă receptarea elogioasă pentru îndreptarea lui I. „către o declamație solemn găunoasă, abundentă în «mare», în «uriaș» și în «imens»”. Referire clară (dar nedreaptă) la versurile cuprinse în Pseudopatriarchalia (1974), unde dramatismul viziunii și puritatea imaginii câtorva dintre
ISTRATE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
stă „pe-un scaun de argint” (Din versurile triste: Annie), în jurul mesei de aur cântă țigani negri din lăute roșii, în parcul verde luminează crini albi. Impresiile în decor alpestru din Baladă ardeleană sunt întrerupte de ecouri citadine și referințe livrești: „Evoe Bachus... Rue de Grenelle./ Armand Colin... Teatrul din Louvain./ Frumoasa Jeannette...// Noi doi, botezați de Rousseau și de Eau de Cologne-ul doamnei de Staël,/ Strângeam mâinile bunului și prostului Mitru”. Perspectiva unui conflict cu rușii e comentată ironic: „Ne
ISAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
egal al versurilor: „luna era cu flegmon”, „fluturi zboară, prin țeastă/ triști”, „ca o blană de animal bolnav/ seara cădea pe caldarâm”, „un Hristos cu dinți de cal/ rânjind la stele” etc. Pe măsură ce devine mai dur, poetul devine și mai livresc, iar majoritatea poemelor se desfășoară ca o bufonerie crudă, în care se amestecă Shakespeare, Whitman, Sofocle, Faulkner ș.a. Moartea, negrul, încremenirea și roata (calul încremenit, precum în Proiect pentru un monument eqvestru), absurda comedie umană și literară devin teme constante
IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
acorduri bacoviene, sunt construite în jurul unor rememorări și trăiri revolute. Între ele, ciclul Cronica nopților și a anotimpurilor se evidențiază prin peisajele autumnale, desfășurate într-o fastuoasă, rafinată paletă cromatică. Prozele reunite în volumul Bătrânul anticar (1991) îmbină ingenios referințe livrești și elemente de limbaj curent, trimiteri mitologice și termeni de argou, articulând perioade de o savuroasă amplitudine poematică, în care răzbat ecouri pitorești și exotice din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum în Cronica scurtă a unei
IZVERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287658_a_288987]
-
două piese de teatru: Artistul și Moartea, publicată postum, și Dialogii Psihopatului, rămasă în manuscris. Proza de debut a lui I. preia, în registru parodic, poza romantică a artistului nebun; nebunia este aici mimată, lucidă, ironică, autoironică și de sorginte livrescă. „Personajul”, care se poate identifica cu „autorul” (proza este o mică scenetă scrisă la persoana întâi), se trezește dintr-un vis revelator și, după un scurt monolog reflexiv, declară retoric: „Da, eram nebun”, apoi declamă din Odă (în metru antic
IVANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
sunt Artistul, Moartea, Modelul (o fată) și „aparițiile” din antract, adică Subconștientul Artistului, Inconștientul Artistului, Spiritul inductiv, Spiritul deductiv, Fata din portret, Dama de Pică (personaj din Pușkin), Al.Dumas-tatăl. „Aparițiile” și Artistul se prind într-un joc carnavalesc năucitor, livresc și existențial, un „sublunar congres de umbre”, în care artistul „nebun”, bufon și înțelept, trebuie să-și înțeleagă viața și arta. Dialogurile dovedesc erudiție, o strălucire a replicii și a paradoxului în genul lui Oscar Wilde. În piesa lui I.
IVANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
Nimic nu se pierde, totul se... citează”, spune Subconștientul Artistului. Ceea ce frapează în cele două texte publicate, ca și în Dialogii Psihopatului, piesa de rezistență a operei lui I., scrisă în 1941, încă nepublicată, este extraordinara conștiință a scriiturii, enciclopedismul livresc debordant, ludicul intertextual, adesea parodic, atât de (post)moderna construcție prin de-construcție. Literatura lui I., în special piesele de teatru și jurnalul, constituie o dublă provocare pentru contemporaneitate: în primul rând, prin farmecul lor exploziv ele invită la o
IVANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
de onirici (Leonid Dimov, D. Țepeneag, Virgil Mazilescu ș.a.) publicați în revista „Amfiteatru”, I. este un nonconformist atras de absurd și fantezie, cu spirit ludic și inventivitate. Insurgent cu expresie juvenilă, lui I. i-a plăcut să jongleze cu aluzii livrești și cu imagini. O sugestie pentru ce ar intenționa să fie poezia din Cinste specială e cuprinsă într-un Sonet: „Împerecheați-vă, cuvinte,/ Ca plumb și pulbere în flinte/ Vărsați din alfabet borhotul!” Violentarea relațiilor așa-zicând naturale pentru codul
IVANCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
atinge viteza de circulație a morților.” Volumul următor, Versuri (1969), aduce câteva schimbări nu atât în ceea ce privește regulile de generare a poeziei, cât în delimitarea planului de referință pentru materialul care urmează să fie structurat. Trimiterile religioase abundă, ca și cele livrești, atitudinea poetului capătă dexterități mai evidente în sensul bufoneriei ludice și al impertinenței imperturbabile, căci I. jonglează cu aceste surse ca și cum ar arunca în aer mingi colorate. Referințele sunt răstălmăcite, deformate, alăturate în bătaie de joc într-o vecinătate heterotopică
IVANCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
timp, nu ura mai puțin situația socială pe care trebuia să și-o construiască, dar care pretindea, în prealabil, frustranta negare a sinelui evreiesc. Urii față de o identitate iudaică susceptibilă să îl livreze proscrierii sociale, el îi adăuga, din considerente livrești, ura de sine a burghezului. Burghezul care nu reușea să depășească micul lui interes, care se știa acuzat că distrusese ordinea aristocratică sub imperiul unor idealuri egalitare, abandonate ulterior în folosul unei societăți a concurenței fără scrupule, divizate în două
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
timpul războiului și din primii ani postbelici. Versul e totdeauna liber și nerimat, adesea discursiv în chip insidios, derutant prin inadecvarea formulărilor la conținut: banalul apare în alianță cu insolitul, prozaicul cu poeticul uneori sublim, realul cu oniricul și fabulosul livresc. Reminiscențe de simbolism decadent sunt încorporate într-o imagistică de tip suprarealist, pătrunsă de spiritul expresionismului. Modurile poetice mai ușor identificabile sunt evazionismul fantezist, profesat cu deosebit răsunet în epocă de Constant Tonegaru, și ironismul lui Geo Dumitrescu, temperat prin
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]