2,956 matches
-
opinia căruia termenul Logos desemnează natura divină a celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi; în consecință, după el, această formulă strivește umanitatea lui Cristos. Pentru Nestorie, termenul potrivit să desemneze persoana (prosôpon) este Fiu: această persoană este deci Logos prin natura sa divină și Cristos pentru că e întrupată. Chiril nu admitea această teză deoarece considera că Cristos era o simplă denumire comună care, tocmai din acest motiv, nu putea să asigure unirea celor două naturi. Formulei lui Chiril, după
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din scrierile sale și ale celorlalți polemiști din epocă, fiecare grupare își declara fidelitatea față de moștenirea lăsată de Chiril al Alexandriei, a cărui perspectivă fundamentală pare, de altfel, mai apropiată de cea a monofiziților, fiind axată pe centralitatea absolută a Logosului divin. Oricum, în prima jumătate a secolului al VI-lea, calcedonienilor li se părea că există posibilitatea unei reconcilieri care să nu fie impusă de sus, așa cum se întîmplase cu Henotikon-ul, ci să fie obținută prin consensul teologilor și al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Neocalcedonienii se deosebesc net de calcedonieni pentru că acceptă formula pe care Chiril credea că a împrumutat-o de la Atanasie (în realitate, era a lui Apolinarie din Laodiceea; cf. vol. II, t. 1, pp. 84-85), și anume „o singură natură a Logosului întrupat”, ca și formula „unul din Sfînta Treime a pătimit”, propovăduită, așa cum vom vedea imediat, de călugării sciți. Se susțineau astfel, în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încît influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă și, în consecință
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cînd origeniștii s-au împărțit în isocriști (care afirmau că în momentul apocatastazei toți oamenii vor deveni asemenea lui Cristos) și protoctiști (care susțineau că în apocatastază numai sufletul lui Cristos, prima dintre creaturi [prôton ktisma], va rămîne unit cu Logosul). Protoctiștii, renunțînd la doctrina preexistenței sufletelor, s-au aliat cu antiorigeniștii și, printr-un memoriu prezentat de starețul de la Marea Lavră, Conon, s-au adresat împăratului într-un moment cînd acesta era supărat din cauza tulburărilor produse la Ierusalim de alegerea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Calcedon altfel decît prin trimiteri la tradiția Sfinților Părinți. Aceste florilegii s-au pierdut din diverse motive: au fost depășite de evoluția dezbaterii cristologice; au fost înlocuite de vastele florilegii ulterioare, adevărate enciclopedii, așa cum era Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului, din secolul al VII-lea; și, în general, un florilegiu se păstrează mai bine dacă e unit cu un tratat, așa cum se întîmplă la autori din secolul al VI-lea, ca Leonțiu din Bizanț, care au utilizat astfel de florilegii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o prefigurare a celui Nou, iar în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferînd, dimpotrivă, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus, căreia Macarie nu îi atribuie un rol mîntuitor decisiv
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în cel Nou o împlinire a celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferînd, dimpotrivă, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus, căreia Macarie nu îi atribuie un rol mîntuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
celui Vechi. De aici și necesitatea unei exegeze alegorice. Pe de altă parte, pentru Macarie, exegeza literală corespunde excesivei insistențe asupra umanității lui Cristos, în sensul schemei antiohiene Logos/anthropos, el preferînd, dimpotrivă, schema Logos/sarx; refuză totuși să atribuie Logosului enunțurile referitoare la suferințele și la moartea lui Cristos, pentru că vede în ele „economii” legate de carnea lui Isus, căreia Macarie nu îi atribuie un rol mîntuitor decisiv. Totodată, stilul și chiar forma citatelor biblice din secvențele atribuite celor doi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Biblioteca Vaticana, unele fragmente exegetice despre Facere. însă G. Schalkhausser a demonstrat că trebuie considerat autentic doar un alt fragment, care apare în Vat. Gr. 2022. El este introdus în manuscris cu mențiunea că e extras „din al 17-lea logos (=omilie?) care vorbește despre Facere”: această expresie nu semnifică neapărat că autorul manuscrisului ar cunoaște cel puțin 17 omilii ale lui Macarie dedicate Facerii, ci vrea să spună că, dintr-o serie de omilii de care avea cunoștință, el considera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și Colecția Palatină a Actelor de la Efes), autorul ei este Eutherius; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie. Toate textele lui Eutherius sînt ușor accesibile în M. Tetz, Eine Antilogie des Eutherios von Tyana (PTS 1), de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apărarea credinței, speranței și carității, superioare celor patru virtuți prețuite de păgîni (dreptatea, prudența, cumpătarea, tăria morală), Proclus trece la expunerea cristologică. El reamintește că expresia lui Ioan „Și Cuvîntul S-a făcut trup” (Ioan 1,14) nu înseamnă că Logosul a pătruns într-un om perfect (teză antiohiană), dar nici că s-a transformat în carne, lucru care ar echivala cu o alterare a imuabilității naturii divine; pentru a sublinia acest punct, Scriptura spune că a luat chip de rob
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl disociază de limbajul chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios la evoluția care a dus la formula de la Calcedon. Bibliografie. Editarea a 25 de omilii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios la evoluția care a dus la formula de la Calcedon. Bibliografie. Editarea a 25 de omilii în PG 65, 680-850 trebuie completată în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
caracterizează prin duritatea limbajului cu care Chiril este acuzat că hulește. Opoziția față de Chiril nu pare însă să se fi asociat și cu o atitudine în favoarea lui Nestorie. Un citat din Ioan Damaschinul ne furnizează un fragment din al doilea logos al unei scrieri compuse pentru (mai puțin probabil: contra) un anume Partenie, care cuprindea așadar cel puțin două cărți; fragmentul vorbește despre originea sufletului, iar autorul pare să se opună preexistenței acestuia. Pare să fie combătută aici argumentația lui Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că, așa cum o mamă poate fi numită foarte bine anthrôpotokos deși, la urma urmei, de la ea provine doar o componentă a ființei umane, trupul, în timp ce sufletul e pus acolo de Dumnezeu, în același fel Maria poate fi numită Theotokos, deși Logosul, în Isus, nu provine de la ea; Ghenadie afirmă că sufletul ajunge oricum să existe după trupul său și în acesta, nu înainte și independent de acesta, în timp ce situația Logosului este diferită, deoarece el preexistă dintotdeauna, ceea ce înseamnă că argumentul lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Dumnezeu, în același fel Maria poate fi numită Theotokos, deși Logosul, în Isus, nu provine de la ea; Ghenadie afirmă că sufletul ajunge oricum să existe după trupul său și în acesta, nu înainte și independent de acesta, în timp ce situația Logosului este diferită, deoarece el preexistă dintotdeauna, ceea ce înseamnă că argumentul lui Chiril nu e valabil (Diekamp). S-a mai păstrat și un Encomion la epistola papei Leon, adică al Tomului către Flavian din 13 iunie 449, care pregătise termenii definiției
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scris. Nefalie a citit în public și a făcut să circule apoi un text intitulat Apologia conciliului de la Calcedon, în care apăra formula celor două naturi, încercînd să demonstreze însă că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură a Logosului întrupată”; a fost așadar considerat primul reprezentant al neocalcedonismului cu identitate precisă. Din Apologie au rămas doar pasajele citate de Sever în scrierea sa polemică. Sever contestă felul în care se folosește Nefalie de Sfinții Părinți: aceștia, în realitate, au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intenția de a legitima greșeala lui Eutihie, care confunda cele două naturi în Cristos. în următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său, care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril nu a combătut teza lui Todoret potrivit căreia sînt două naturi în Cristos, ci afirmația că sînt două persoane. în schimb, pentru Sever, physis, natura, și hypostasis și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ceea ce e comun diferitelor ipostasuri). în consecință, a susține existența a două substanțe echivalează cu a susține existența a două ipostasuri, repetînd astfel eroarea celor care spun că, în Cristos, ființa umană ar exista în mod autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostasul) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
substanțe echivalează cu a susține existența a două ipostasuri, repetînd astfel eroarea celor care spun că, în Cristos, ființa umană ar exista în mod autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostasul) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostasuri, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostasul) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostasuri, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugînd apoi un florilegiu propriu pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Halebi, Antoninus, deoarece considera drept insuficientă formula „Nu spunem că proprietățile sînt separate”, inclusă în mărturisirea de credință impusă celor care se converteau de la difizism la monofizism; Sergiu crede că, așa cum se spune că există o singură natură a Dumnezeului Logos întrupat, tot astfel trebuie afirmată unitatea proprietăților sale, care, ca atare, nu e nici divină, nici umană, ci proprie lui Cristos. Antoninus îi trimite scrisoarea patriarhului său, care îi răspunde lui Sergiu susținînd că, după unirea ipostatică, proprietățile divine și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
avut loc înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în siriacă de Pavel din Calinice (cîteva fragmente au fost recuperate din manuscrisele catenare exegetice). în mod tradițional, i se atribuia lui Iulian o poziție eutihiană potrivit căreia Logosul, prin actul unirii ipostatice, își transformase propria umanitate, făcînd-o inalterabilă. Acuzîndu-l pe Iulian că în acest fel face ca suferința și moartea lui Cristos să fie doar aparente, adversarii au definit poziția lui drept aftartodocetism, adică o doctrină în care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
schimb, pentru Sever, descendenții lui Adam se nasc muritori, dar nu și păcătoși; natura lor compozită îi face însă, în mod firesc, să aibă un caracter perisabil. Din aceste premise opuse iau naștere, în mod inevitabil, cristologii antitetice. După Sever, Logosul indestructibil și nepieritor, întrupîndu-se, devine în mod firesc alterabil și muritor; după Iulian, deoarece ultima condiție este consecința păcatului și nu a naturii umane ca atare, Logosul a devenit într-adevăr om, însă, fiind născut în afara păcatului, este indestructibil. Fiind
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]