1,956 matches
-
poate trece? Numai cântărețul orb Spune-n treacăt cumcă asta E frumoasa fără corp. El i-a spus că-n vremi denante Auzi duioasă veste, Că-n castel de diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de - albastru întuneric, Ce lucesc adânc, chimeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric Nesimțit, ca de fantasme. De vei merge în ajunul Mult senin din anul nou, Pe când cerul se deschide La al lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Pintre stîncele de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
văzut. Colo-n snopi, colo câte - una, Colo-n fire se-mpreună Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una Iar dincolo un mănunchi. Roși și vineți, albi-s snopii Cei de flori strălucitoare, Picurați, își scutur stropii Ce lucesc mărgăritare. Pe cărarea - abia îmblată Pintre iarba înfoiată, Trece-un mândru chip de zână Cu - arătare fermecată Și privire blândă, lină. Și pe ea o haină fină, Țesătură străvezie, Ca o brumă diamantină, Ce în crețuri se-mprăștie. Se lipește
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a ta; Căci ea face tot ce peste Dânsa ca să treacă - ai vrea. El a mers, a mers într-una Făr de drum, de - orice să-i pese, Când pe vârfuri trece luna El văzu prin lunci alese Un palat lucind departe, Ce lucește parc-ar arde. El intră pe scări de - oglindă Și prin salele deșarte Pe covoarăle din tindă. 80 {EminescuOpVI 81} Și-n lumina blândei lune El văzu frumoasa fată, Dulce, mândră, o minune, De fereastă rezimată. El
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ea face tot ce peste Dânsa ca să treacă - ai vrea. El a mers, a mers într-una Făr de drum, de - orice să-i pese, Când pe vârfuri trece luna El văzu prin lunci alese Un palat lucind departe, Ce lucește parc-ar arde. El intră pe scări de - oglindă Și prin salele deșarte Pe covoarăle din tindă. 80 {EminescuOpVI 81} Și-n lumina blândei lune El văzu frumoasa fată, Dulce, mândră, o minune, De fereastă rezimată. El la ea genunchi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Cireșe din doi altoi. Mândra din graiu-și grăia: - Apa rece s-o-ncălzit, Cireșile s-o trecut. Iară el din grai grăia: - Mândră, mândrulița mea, Mare ești, puțin pricepi, Sloi de ghiață-s buzele, Cireșe din doi altoi Mîndro-s ochișorii tăi. 341 Dintre luci, dintre preluci, Petrișorule, ce strigi? Nime-n lume nu-l aude - Decât maică-sa din curte. - Sau boii i-ai prăpădit, Sau cămașa ți-ai negrit? - Nici boii n-am prăpădit, Nici cămașa n-am negrit. M-am culcat ș-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
marginea biroului bălăngănindu-și picioarele în gol. Prin ușa deschisă se vedeau un colț al sufrageriei Premier Empire, o piesă originală cu efigia lui Napoleon și a Mariei-Louise țintuită pe spătarele scaunelor. Statuile și vulturii de bronz care susțineau servanta luceau dulce, păreau turnați în aur. Dascălu privea năucit miile de cărți legate în piele galbenă. Numără volumele din raftul de sus, încercă o înmulțire complicată apoi renunță. ― Crezi că tipul le-a citit pe toate? ― Care tip? întrebă inginerul fără
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
medici, erau plecați pentru doi ani în Iran. Pășeau totuși în vârful picioarelor. Scarlat cu degetul la buze solicita liniște. Alcătuiau un grup bizar: bătrânii speriați, cu hainele trântite alandala, tinerii murdari, aproape în zdrențe, febrili, mereu atenți. Ochii le luceau în întuneric ca la pisici. Se mișcau precipitat cu o grație sălbatică. Nucu Scarlat avea fața asudată din cauza efortului. Își dădu drumul pe un divan scund, acoperit cu o cergă mițoasă, galbenă. ― Dă-mi ceva de băut, gâfâi. Ceva tare
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să ia măștile. ― Un moment! Ce înseamnă a început să vorbească? Așa, din senin, la ora 6 dimineața și-a amintit de primul război mondial? ― Nu, râse Ionescu, bătrâna cu motanul văzuse la Scarlat în bibliotecă o carte. Maiorului îi luciră ochii. ― Ce fel de carte? ― Privighetorile morții. Are o copertă frumoasă celofanată, și i-a atras atenția. L-a întrebat pe profesor dacă a citit-o. ― Ăla a început să-i povestească câte ceva din subiect, printre altele istoria cu gazele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
făcîndu-i loc. Îl privea placid, cu un soi de curiozitate de parcă plimbarea maiorului ar fi constituit obiectul unui studiu interesant. ― Am o idee, anunță Cristescu în maniera sa nouă, bruscă, emițând ceva fără nici o legătură cu discuția anterioară. Ochii locotenentului luciră scurt: "Aha!" ― Ai ghicit! Cererea mea a fost respinsă. Am primit și un sfat de valoare inestimabilă. Să mai redactez vreo cinșpe demisii întrucît caligrafia e superbă. N-ar strica să fie în versuri. După cum vezi, o grămadă de lume
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să ne urmezi în camerele rezervate. Gonish se întoarse și văzu o femeie și trei bărbați, dintre care unul era Prințul Del Curtin. Îndărătul măștii, fața femeii părea prelungă, iar gura avea aerul inconfundabil al familiei Isher. Prin deschizăturile măștii luceau ochii verzi și severi, iar glasul ei de aur, destul de familiar lui, completa elementele de identificare. Negatistul se înclină adînc și spuse: ― Cu cea mai mare plăcere. Fără o vorbă, intrară într-un salon luxos mobilat și se așezară. Gonish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
din care se nutrește propria sa imaginație. Asemenea lui Stevenson, Pratt este unul dintre cei pe care destinul îi aduce pe lume spre a umple singurătatea noastră stearpă cu povești, adăugând, cu fiecare istorie scrisă, un grăunte de miracol care lucește peste ani și ani. Proza grafică a lui Pratt închide cercul care se deschide odată cu Stevenson. În Pratt, sensibilitatea scoțianului tulburat de vedenii și măci nat de boală își are un echivalent ilustru. Dipticul gândit de Pratt dă viață fantasmelor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
cu reproș. "Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta". Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încît e, oricum, inutil. Îmi aduc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dificultăți de respirație. Sper să fie o simplă spaimă trecătoare. 30 decembrie M-am înșelat când am crezut că iarna va fi blândă. Mă uit pe fereastră la oamenii care trec zgribuliți, la frunzele mușcate de frig, la pietrele care lucesc ciudat, rece, la zăpada viscolită azi noapte. Trebuia să mă nasc urs. Să mă culc iarna și să nu mă scol decât desmorțit de căldura primăverii. Dar nu se mai poate face nimic. Brr! Va fi destul de greu. Și noaptea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
schimbase. Soarele cobora la orizont și, între doi nori, razele lui intrau lateral în tribune, aurind chipurile celor trei. Nu, a spus Tarrou, nu, într-adevăr, n-a suferit. După ce s-au retras, judecătorul continua să privească înspre partea unde lucea soarele. S-au dus să-i spună la revedere lui Gonzales care studia un tabel de supraveghere prin schimburi. Jucătorul a râs strângându-le mâinile. Am regăsit cel puțin vestiarele, spunea el, e și asta ceva. Puțin după aceea, administratorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
A ALES TARROU PENTRU A SE DESTĂINUI ÎNTRUCÂTVA DOCTORULUI RIEUX. Într-o zi, pe la orele zece, după o zi lungă și istovitoare, Tarrou l-a însoțit pe Rieux care se ducea să-i facă bătrânului astmatic vizita de seară. Cerul lucea blând deasupra caselor din vechiul cartier. Un vânt ușor sufla fără zgomot prin răspântiile întunecoase. Veniți din liniștea străzilor, cei doi bărbați au dat peste vorbăria bătrânului. Acesta le spunea că erau unii care nu puteau admite tot ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ar fi călătorit prin timp. Dacă Ierusalimul era un oraș cioplit în piatra cenușie din vremurile biblice, fiecare cărămidă, fiecare drumeag pietruit fiind învăluit în aerul stătut al istoriei antice, Tel Avivul era zgomotos, iritant, sufocant de modern. La orizont luceau zgârie-norii, etajele de sus strălucind ca niște table de șah, iar drumul era mărginit de rânduri-rânduri de blocuri din beton, având pe acoperiș panouri solare și cilindri bulbucați, care erau, îi explică Uri, rezervoare de apă caldă. Pe când ieșeau de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și aparent imposibil de descoperit — conspirație a indivizilor suspecți i se păreau intangibile în dimineața aceasta. Stejarii bătrâni de pe St. Charles Avenue se aplecau peste drum, formând o boltă care îl proteja de soarele călduț al iernii, răsfrângându-se și lucind pe cromul motocicletei. Deși ultimele zile fuseseră reci și umede, după-amiaza avea acea căldură bruscă și surprinzătoare care face ca iernile la New Orleans să fie blânde. Mancuso aprecia această blândețe, căci purta doar un tricou și niște pantaloni pescărești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unul și altul sunt smulși din viață și distruși!“ Vrând să-l arunce înapoi în sicriu, incapabilă cum este să țintească, va arunca crinul drept în fața mea palidă. Pentru mama mea am trimis în zbor o rugăciune Sfintei Zita din Lucea, care și-a trăit viața ca servitoare, supunându-se multor austerități. M-am rugat în speranța că o va ajuta pe mama să lupte împotriva alcoolismului și a hoinărelilor nocturne. Întărit de acest interludiu de rugăciuni, am ascultat cum mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de oaie neagră a familiei Kazanci fiicei ei. Din fericire, Asya nu părea Încă obosită de lume sau apăsată de neliniște, fiind prea tânără pentru toate astea. Însă tentația de a rade de pe fața pământului edificiul propriei existențe era acolo, lucind mocnit În adâncul ochilor ei, dulcea ispită a auto-distrugerii de care sufereau doar oamenii sofisticați sau gravi. În ceea ce privea Înfățișarea, totuși, mătușa Zeliha Își putea da seama clar că Asya abia dacă semăna cu ea. Nu era și probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu coada ochiului, Asya știa că maică-sa se uita fix la ea. La Început a bănuit-o pe mătușa Zeliha că Încerca să-i transmită să cenzureze povestea pe măsură ce o traducea. Însă apoi și-a dat seama că ceea ce lucea În ochii uimiți ai maică-sii era doar interesul pentru povestea lui Armanoush. Poate că se Întreba și ea cât din toate astea era dispusă fiica ei rebelă să le traducă femeilor din familia Kazanci. — Fratelui cel mare al bunicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lepădat, la urma urmei, spuse Porfiri, din picioare. § O luară înspre nord pe Strada Gorokhovaia. Sulița Amiralității strălucea înaintea lor, o lamă frumoasă de aur străpungând cerul senin, drept amintire a unei crime de neocolit în inima orașului. Marea aglomerare lucea și fumega, printre blocuri de locunițe așezate de o parte și de alta, prezentând rânduri și rânduri de ferestre care se pierdeau în zare. Porfiri avu revelația tuturor vieților trăite în spatele obloanelor închise, și chiar dacă pentru unii, asemenea priveliști nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pentru cai decât pentru omul pe care acești îl călcaseră. Porfiri nu prea îl băgă în seamă pe ofițer. Se trezi uitându-se la figura obscură din trăsură. După o vreme, se apropie. Vospeau neagră și atent lustruită a cabinei lucea impenetrabil. Reflecta tragedia acelei zile, fără însă a-i permite să ajungă la persoana dinăuntru. Porfiri se uită prin fereastră. O fată de aproximativ nouăsprezece sau douăzeci de ani se uita la el dintre blănuri răsfirate care îi anulau frumusețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se transforma în frică. ă Dar mă condamnați la moarte așa, spuse el ultragiat. Brusc, spre surpriza celor doi bărbați, ușa alăturată se deschise ușor și Vadim Vasilievici își făcu apariția. Fața acestui, mai palidă ca de obicei, aproape că lucea, iar în ochii fixați asupra lui Osip Maximovici i se putea citi o emoție ciudată. Buzele îi erau încordate strâns. Porfiri observă că ținea cutia de aur pe care o luase de la cămătarul Limașin. ă Ipocritule! spuse el în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]