2,054 matches
-
în repaus. Un roi de insecte agitate își trâmbița imnul funebru cu zumzet de fierăstrău. Se opri în colțul a patru clădiri din lemn alb în formă de A, dintre care una licărea cu o strălucire de secol nouăsprezece, două luceau de lumina albastră a televizorului, iar a patra era în beznă. Niciodată nu-și dorise mai mult să afle. Ce anume să afle nu putea spune. De ce se întorsese? Era un răspuns pe care toamna promitea să i-l dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de eroism și ne-am eliberat de sub jugul fascist. Fasciștii erau altfel decât noi. Veneau din Apus, însă noi nu i-am vrut, deci am întors armele contra lor. Așa ne-a povestit profesoara noastră de istorie, cea căreia îi luceau ochii într-un anume fel când se ducea tata la ședințele cu părinții. Când începea marea sărbătoare națională, înaintea tuturor defilau cei mici, numiți șoimii patriei, după ei noi, pionierii, pe urmă armata, pe urmă sportivii, pe urmă toți ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
case nemaipomenit de frumoase, cărora italienii le zic palazzi. Voiam să țin minte, ca s-o uimesc la întoarcere pe mama. Și era un pod care se chema Puntea Suspinelor. Acolo tata m-a luat în brațe. Îi vedeam părul lucind de sudoare la ceafă, cămașa mea udă se lipea de cămașa lui udă. Începuse să mă doară piciorul, pantoful ortopedic îl trăgea în jos. Boala mea nu era una care să mă sâcâie cu dureri. Puteam totuși merge, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Tata ne îmbrăca în gând cu haine noi. Pentru fiecare fusese rezervată acolo câte o vitrină. Pentru copil, pentru mamă, pentru tată. Puteai privi înăuntru până în colțul cel mai îndepărtat, marfa stătea corect împăturită pe rafturile negre. Pe jos, parchetul lucea. Acasă nimeni nu se uita în vitrine, căci în dosul lor era beznă, iar unde pătrundea o zare de lumină, descoperea numai rafturi goale. Aici însă, tata a găsit întocmai perechea de pantaloni potriviți pentru copilul interesat de modă. Acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a astupat într-o secundă toate gropile de pe străzi, a construit cât ai clipi nenumărate locuințe frumoase, a făcut să curgă prin țevi șuvoaie de apă caldă și a șters praful așternut pe străzi și pe oameni. În urma lui totul lucea, ca scos din reclame. Ajuns la marginea capitalei, Superman s-a oprit din zbor, s-a uitat împrejur, a făcut o mișcare cu mâna și tot ce fusese alb-negru a căpătat dintr-o dată culoare. După aceea a zburat în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
trenul, Într-o noapte. Soțul ei a așteptat-o la gară. A văzut-o de departe, cu valiza de lemn În mână și În cealaltă strângând la piept copilul. Iarnă. În sobă ard lemne. Se trezește. Miracolul pomului de Crăciun. Lucesc luminițe. Vine lăptarul. Chipul mamei. Chipul bunicii. Care stă rezemată de teracota albastră. Iarna, În care afară ninge bogat, cu fulgi mari, iar el și mama lui se uită pe fereastră, În curtea vecină, văd lumină la doamna colonel. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
unul pentru o sticlă de vin și ne-au dat afară - primul caz înregistrat în istorie în care cineva a fost dat afară dintr-o biserică.) — O să tăiem pozele în jumătate. Eu le iau pe cele în care nu-mi lucește capul. (Deși ție ți-a plăcut mereu capul meu și te amuzai bătând cu unghiile ritmul coloanei sonore din filme.) —Eu le voi păstra pe cele în care port fustă doar ca să am dovada că am purtat și fustă ocazional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
aranjeze tunsoarea aia a ei perfectă. Machiatul? Mie îmi ia douăzeci și cinci de secunde: zece secunde ca să-mi dau cu niște cremă hidratantă ușor nuanțatoare, cinci secunde să-mi dau și cu niște cremă care să-mi facă fața să nu lucească (nu știu sigur de ce asta ar fi o problemă, dar este un mod de a o face pe Lisa fericită fără să fiu nevoită să port o bluză strâmtă) și încă zece secunde cât mă dau cu o chestie scârboasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
să ne încurajeze să ne împăcăm, dar știm amândoi că nu vom fi foarte iubiți în cazul în care ne vom dovedi a fi singurii care ies din toată povestea asta și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Lui Mark îi luciră ochii. —M-am gândit și la asta! Uită-te la noi, acum câteva săptămâni căsnicia noastră se terminase, definitiv și irevocabil. Dar am găsit un mod de a o repara. Îmi simți scepticismul. —OK. Poate că nu am reparat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
piedestal. Apoi m-am rezemat de ea, respirând lung, dorindu-mi să fi avut niște țigări la mine. Aș fi fost în stare să omor pentru una. * * * Apartamentul lui Lee era exact cum mi-l aminteam, la fel de umbros, de gol, lucind de curățenie ca întotdeauna. Era ca o cutie albă plină cu crom, cu sticlă și fier. Fără plante, fără tablouri, fără fotografii. Cândva îmi dădea senzația unei oaze de calm, echivalentul unui duș răcoritor într-o zi cu zăpușeală. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sobol peste conciul alb, prinzând-o cu agrafe de argint, și s-a dus la neamul ei, Cacavela, cel de ține școala de spudei, elevii lui în ale scrisului. Ce au sporovăit, cine știe? Când s-a întors acasă îi lucea fața de parcă-L văzuse pe Dumnezeu. S-au adunat toate în odaia babelor și au chemat-o și pe ea. Și atunci, și acum, și întotdeauna are să se întrebe: oare mama, bunica și străbunica au cunoscut dragostea, au simțit și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tinerețe, dar devenise mai pretențioasă de când numele ei alături de al voievodului era pomenit în toate bisericile ctitorite. Era atentă cu ținuta ei, de aceea își mângâia blana de samur pentru ca firele moi să-și găsească locurile lor și blana să lucească mătăsos. Știa că, deși era întuneric, domnul îi va remarca eleganța. Vodă întinse mâna să i-o întâlnească pe a ei. A lui era mare și fierbinte, a ei moale, cu pielea dulce și cu degete ca de copil. Cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și rodul livezilor. Băteau clopotele într-o dungă... Cui îi mai ardea să sune din clopoței în București? Cu toată lapovița, mirosul înțepător de fum de frunze umede se simțea plutind deasupra târgului, pentru că totuși Alexie deschisese pământul. Timide, dar lucind de prospețime, au ieșit ca niște săbiuțe frunzele stânjeneilor și lalelelor, iar cele ale crinilor s-au lipit de straturi ca niște rozete, dar nu este semn bun, că prea e frig. Or fi ieșit acum și toate târâtoarele și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
undeva venea glas de pruncă întrebând: „Maică, măria ta, da’ îngerul meu care este?” Oare cine fusese, Bălașa sau Smărăndica? În pronaos, ieromonahul Gherasim, cu cădelnița, ieșise în întâmpinarea arhimandritului, se binecuvântară reciproc și porniră spre altarul a cărui catapeteasmă lucea de aurul bogat cu care meșterii o acoperiseră la porunca doamnei Marica. Înainte să dea binecuvântarea de început a ecteniei mari, arhimandritul îl întrebă scurt pe ieromonah: Unde ți-ai găsit poslușnicul, că este cam neînvățat. Gherasim aruncă o privire
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
meu. Nu puteam să fiu atent la film, dar mă uitam în continuare la ecran. Actorii se tot mișcau, și vorbeau, și se împușcau, dar nu știam despre ce era vorba acolo. Lumina albă de la ecran îi făcea buzele să lucească, și erau umede, mă întrebam de ce. Nu a observat că o priveam. Ea se uita la film. Mi-am coborât ochii în jos de la fața ei, la locul unde brațul ei mă atingea. Era alb și îl simțeam așa moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pune spada, aceeași din primele acte, lîngă el, acum se observă că este Ion din partea I și Toreadorul din partea a II-a): Pot să stau? EMMA: Te rog! Dar cine ești? MEFISTO: Eu? Mefisto. Dracul, Lucifer... Poți să-mi spui Luci! EMMA: Să-l chem pe soțul meu... MEFISTO:A, nu! Nu-i nevoie. Lasă-l să se odihnească. Va face o călătorie lungă. EMMA: Unde? MEFISTO: Departe. EMMA: Nu cred MEFISTO: Dacă-ți zic! I se va tăia capul. EMMA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
i-am văzut și sângele menstrual... l-am văzut strălucind întunecos, rânjindu-mi parcă în nas, pe linoleumul ros din fața chiuvetei de la bucătărie. Doi stropi roșii și-atât, acum mai bine de-un sfert de veac, dar ei continuă să lucească și azi în acea icoană a ei ce atârnă veșnic luminată în imaginarul meu Muzeu Modern al Durerilor și Suferințelor (alături de o cutie de tampoane și ciorapii ei de nailon, la care o să mă refer acuși). În această icoană apare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mi se pare atât de bărbătească. Îmi pun apoi o pereche de pantaloni de casă proaspăt călcați și o cămașă „gaucho“ curată - perfecto! Fredonez un cântec la modă, îmi admir bicepșii, îmi șterg pantofii cu o cârpă, făcându-i să lucească, iar între timp copiii frunzăresc ziarele de duminică (ochii lor au exact culoarea ochilor mei), chicotesc pe covorul din camera de zi, iar soția mea, doamna Alexander Portnoy, pune masa în sufragerie - îi avem invitați la prânz pe mama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu foamea-n gât, dar s-ar fi cuvenit să remarce că doamna Petronela își schimbase costumația și arăta mai tânără în cizmele și pantalonii și geaca aia de piele neagră ce-i puneau în valoare o siluetă de puștancă. Lucea pielea pe ea de părea unsă cu smoală, și tot cu părul ăla vopsit roșu și sculat, geluit, de-ai fi zis că-i luase capul foc. Un bici și o furcă i-ar mai fi trebuit ca să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și sigure, dar mai ales privirea intensă a ochilor albaștri din spatele ochelarilor rotunzi, cu ramă metalică subțire. Intrigat, reușește grimasa vagă a unui răspuns. Lângă el, încruntat, SS-istul bea cu înghițituri lacome lichidul rubiniu din pahar. Hârcile de pe petlițe lucesc sinistru și pentru un moment, Marius încercă sentimentul că se află în fața unui ritual canibalic unde călăul se delectează cu sângele victimei. Smaranda simte imediat încordarea bărbatului de lângă ea: Te preocupă ceva? Nimic important, un Fritz se uită insistent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de foc și oțel. Holul în care au pătruns este uriaș. Sergentul face semn oamenilor să se răsfire. Fiecare se ferește cum poate. Se aud vaietele celor loviți. Atenția nemților se mută către cei care atacă frontal scările. Cu fața lucind de sudoare, Marius încearcă să urce, dar este întâmpinat cu foc viu de armă automată. Se trage înapoi. Oamenii lui Mâțu s-au încăierat cu cei din camerele de la parter, pe care le curăță mai mult cu patul puștii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
acum să doarmă. O va face altădată, acum trebuie să rămână cât se poate de treaz. Lângă el se oprește Nicky. Tăcuți, privesc către santinela postată pe acoperișul clădirii. Cu ajutorul unui binoclu, scrutează cercetător împrejurimile. În bătaia soarelui, casca îi lucește precum o oglindă. Dinspre culoarul din spatele lor apar doi soldați care transportă o ladă mare cu echipament de transmisiuni necesară baricadării unei intrări sau ferestre. De ce ții atât de mult să rămâi pe front, Nicky? Îți place războiul? Îl urăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
oaselor și privește în jur. Artileria continuă să bată cu ritm de metronom clădirea, care nu mai este altceva decât o adunătură de ruine. Arde pretutindeni. Peste tot se văd doar ziduri sparte, cadavre și cratere uriașe. Câteva grinzi metalice lucesc umed în lumina tot mai slabă a zilei. Etajul dispăruse, parcă cineva îl decupase cu un foarfece uriaș. Un proiectil explodează și aruncă pământ peste coma zidului, nu mai înalt de un metru din preajma subsolului, acolo unde el și alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
s-o vizităm... Ție îți plac mănăstirile, nu-i așa? Peste câteva săptămâni, pe la jumătatea lui mai, cred că ar fi tocmai bine! Soarele lui aprilie se juca cu părul său lung, de Beatles întârziat, iar Arm văzând cum îi luceau ochii verzi și atât de masculini nu se putu abține să nu i se așeze pe genunchi și să-l cuprindă drăgăstos cu brațele pe după gât. Din casă, ceasul cu pendulă începu să bată rar și fără grabă, marcând sfârșitul
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
puiet și se vedea c-o făcuse în grabă. Unele crengi erau uscate, ceea ce era cu totul nefiresc pentru el. Dacă voia și se concentra, putea să acopere întreaga boxă. Era o mândrețe de brad în zilele alea,àcele îi luceau și conurile păreau atât de grase, încât ziceai c-o să-i plesnească. - Ce să fac, uite, pe aici. Plecați la mare? — Da, ne pregătim. De unde ai știut? — Păi n-ați plecat și anul trecut tot în iulie? — Nu, anul trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]