2,022 matches
-
ne vrea răul. -Nu cred că ne vrea răul, doar ne atrage atenția. E ceva necurat la mijloc. Acum liniștește-te draga mea. Noaptea următoare, fenomenul se repetă în camera lui Mihail, similar cu prima noapte. Imobilitatea corpului. Levitația patului. Luminița care se zbenguia prin cameră. De sub dușumea, în dreptul ferestrei se auzea plânsetul unui copil mic. Bătăile pendulului anunța miezul nopții, când totul încetă. Adoua zi inginerul Scărlătescu chemă poliția, procurorul și preotul. Un muncitor desfăcu dușumeaua, în locul indicat de inginer
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
schimbat în situația mea. Dimpotrivă. Fenomenele bizare se amplificau. Apariții stranii, turbulente și foarte agresive au început să-mi bântuie casa. Pahare și farfurii sparte peste tot. Mobila desmembrată și ciopârțită, lenjeria și hainele rupte, împrăștiate peste tot. Zeci de luminițe galben strălucitoare, de mărimea unei nuci mari survolau interiorul casei, lovindu-se de mine, soție și copii. -Nu se mai poate tolera această situație. Casa este bântuită, să chemăm un preot-strigă la mine nevasta mea într-un acces de criză
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
de roșu închis, cu duhoare de sulf și catran, care făcea aerul irespirabil. Puzderia de diavolime, ocupată cu caznele celor ajunși aici, nu ne acorda nici-o atenție, continuându-și nestingheriți atrocitățile. Din adâncurile universului, curgeau ca un fluviu, miliarde de luminițe ca semințele nefertile luate de vânt, ajungând în cumplita noapte veșnică unde luau ultima înfățișare a celui plecat de pe pământ. Armata drăcimii chicotea de satisfacție și plăcere nesfârșită. Aveau de lucru, nu glumă. Fiecare spirit era supus la chinuri îngrozitoare
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
lărgi în acea clipă și se uita la mine dând puțin capul înapoi, dar nu prin îndoire, ci prin recul, ca în fața unei realități invizibile profanilor, așa cum fac dansatorii indieni când mimează lucruri obișnuite, dar care prin spirit devin misterioase. Luminița stranie din privire i se mărise și ea și ardea incandescent: - Și nu ți-a luat casa foc? zic eu. - Nu! - Și nici tu n-ai pățit nimic? A clătinat din cap și a negat mut, posedat de viziunea care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cele mari, din primele rânduri. A tras scaunul lângă genunchii mei și mi-a spus să mă uit într-o parte, mi-a arătat cu mâna pe-alături de umerii ei. A început să mi se uite în ochi cu o luminiță mică și intensă, întîi de departe și apoi foarte aproape, îi auzeam respirația ușoară. - Hm, zice, nu e grav, n-ai leziuni, dar miopia e crescută, e spre patru. Poate să crească și până la doisprezece... N-ai avut pe nimeni
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Un concediu ratat : Diana merge În concediu la Neptun. Aici, la o discotecă, Îl cunoaște pe Lucas, un român bănățean stabilit În Germania care vine să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc. La prima vedere, Între cei doi se aprind luminițele..., după care, la aflarea veștii că Lucas este cu soția infirmă la Neptun, Diana are remușcări... Printre prozele aprinse de scânteia zâmbetului se remarcă: Au venit americanii și Gigilică. Confesiunile Încorporate În cele șaisprezece proze scurte suscită atenția. Parsonajele par
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
am mângâiat tristețea, au înflorit asemenea unor maci, o vară. Atât. Pune-mă la încercare. Vei vedea că, oricâte opreliști mi se vor așeza în față, le voi învinge. Voi fi sportiva de pe podium care va împărți cu tine chiar luminița de la capătul tunelului; (murmurul dorului de iubire ți-l voi face cadou în secret). dar nu mă pune să îți ghicesc gândurile; ar fi o povară! Strămutare Simt că trăiesc o altă viață, în noua mea locație, îmbătată de parfumul
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Gulliver care domnea peste țara piticilor s-a transformat într-o dună de nisip în mijlocul mării, unde piticii, printre cămile și servitori, vor să construiască o cetate Meka. Fugi vară, să nu te blestem că ne-ai trădat copilăria. Nici luminița de la capătul tunelului nu se mai vede; acum privim tablouri cu secerișul lanurilor mănoase de grâu, cu porumb, cu floarea-soarelui, cu viță de vie, tablouri cu păduri și codrii verzi în picioare, tablouri cu case cu cerdac și oameni gospodari
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
sus sus : „Înfăptuirea neabătută, făurirea societății multilateral dezvoltate“, și se clătina sub greutatea cuvintelor, lăsă ziarul să cadă lent lent, o piruetă și țop, în picioare, țeapăn, galeria în delir, parterul înmărmurit, urlă copiii de entuziasm, s-ar cutremura cupola. Luminița schioara cea înaltă și buzată răsfoiește, probabil, printre atâtea diagrame și dosarul de divorț, Grefu gâfâie, peste ultimul număr din Sportul, domnul Pasăre trage în tuș complicatele rețele. Impertinenta a ajuns și ea în confesional, la marea preoteasă care ascultă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
alb elegant, ploaie de reci portocale cade peste brațele Corneliei Matei sau Matei Cornelia, Custodele, e timpul să devină bărbat, să se nască ! Ridică ziarul, lasă iar ziarul să cadă. „Îl cunoști pe Gigi, frate-miu, doctorul ?“, se aude vocea Luminiței. „Acum, și pentru un zâmbet, doctorul primește bacșiș. Nu se mai dau țigări sau băuturi, ci carne, brânză. Auzi, mâncare !“ Somnambulul nu mai aude, doborât de arșița care dogorește planșetele, ferestrele, tranzistoarele, dulapurile. Lotomanul calculează unghiurile conductei, Vera primește din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată într-o parte și proptită cu bârne ca să nu se dărâme, cu turnulețul răsucit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoare și în curând curtea bisericii se umplu de luminițe galbene, plăpânde, ca o ceată sfioasă de suflete care așteaptă, tremurând la porțile cerului, glasul izbăvirii. Printre țăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apostol Bologa văzu și mulți soldați, cu fețele transfigurate de evlavie, bolborosind rugăciuni fierbinți. Dar mai ales
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un răspuns la întrebarile care mă frământau... Ieșeanul, însă, intră, se așează comod în fotoliu și tace... Mă uit întrebător la el, dar dumnealui tace mâlc. Îmi dau seama că o face anume. Mai mult chiar. În ochi poartă o luminiță care spune că acuș-acuș va izbucni în felul lui... Și nu m-am înșelat. Când tocmai îi umpleam ulcica din față cu vin, a pornit să vorbească, întrebându-mă așa tam-nisam. Ai aflat cumva cam de când știe omenirea asta de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
nu însemna nimic, raportat la felul care percepeau ei timpul. Și, cum știi, disperatului îi dă Dumnezeu energie, așa mi-a dat și mie, nu numai energie, dar și curaj să iau în noapte peste câmp, înspre unde se vedeau luminițele alea mici de tot, unde, după spusele nașului, s-ar găsi șoseaua Buzău, de unde ajungeam în București cam într-o oră jumate, prindeam o mașină mică și în două, cu orice camion. Am sărit din vagon, convins că singura mea
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Am sărit din vagon, convins că singura mea șansă ca să mai prind avionul să traversez întinderea aia întunecată de noroi, să sper din toată inima că petele albicioase de care-ți vorbeam adineauri, și care se întindeau de-a lungul luminițelor, să nu fie bălți, pe care nu le-aș fi traversat decât cu barca, după lungimea, dar mai ales lățimea lor, și să opresc prima mașină indiferent de tip sau direcție de mers, să-i pun o sută în mână
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
m-a pus nimeni nici să mă dau jos din tren, nici să-i păzesc flocii Monicăi pe la Poiana Brașov, până am ajuns să nu mai îmi respect planul inițial, de vizită familială și am întuneric în dreapta, beznă presărată cu luminițe în stânga, zăpadă adunată în nămeți de la opritoarele de protecție din fața șoselei și netopită nici acum, frig și multă umezeală ascunsă deja printre hainele mele, cam ăsta era decorul unde actor principal eram eu, cel mai prost român plecat, sau francez
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
fiindu-i crăpată și trudită de un travaliu pe care nu-l ghicesc. Eu am să aflu mai târziu, tu niciodată. Din cauza căldurii din lift, mirosul a început să expandeze. Am mai aflat că și băuse mult, și nu datorită luminițelor strălucitoare din ochii lui foarte verzi, realizez acum când îți povestesc, ci poate din damful de șnaps ce scăpa ventilatorului puternic din tavan și care mă învăluia pe mine pe nesimțite. Am început să fixez din ce în ce mai des indicatorul de etaj
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
ilegal, nemailăsând celui de lângă ea decât opțiunea jumătate în pat, jumătate pe jos. Atunci coboram de tot din pat și începeam să o privesc. Pe barcă nu dormi niciodată cu lumina stinsă. Trebuie să ai o sursă mică de orientare. Luminița aia neadormită, (cum prindea ocazia ochilor mei) începea să zburde pe corpul ei fără încetare până când închideam ochii. Eram convins că se retrage să se odihnească puțin în beculețul ăla de veghe, montat undeva în plafon, dar de fiecare dată
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
facă pe mine gelos, după care începea din nou alergarea. Mă uitam la ea, la lumină, dar și la ea, la Veronik, amândouă strălucitoare, și lucirea, și femeia. Și închideam, și deschideam ochii, doar, doar o prind odihnindu-se. Pe luminiță. Zâmbesc și acum, când mi-aduc aminte cât de penibil a început povestea asta. în primele zile, stătea toată ziua în curu' gol pe barcă, dar seara, când treceam la culcare, își punea chiloți și tricou pe ea. Arta cu
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
nu sunt blajine ca păstorii voștri atlanți. Și deșertul, este al lor. Se așezară să mănânce. Somn nu le era. Auta însă nu se atinse de mâncare. Arăta îngrijorat. Fața lui părea mai aspră. În ochi se zăreau totuși două luminițe triste. Lui Iahuben începu să-i pară rău de bănuielile sale. Nu era om ticălos robul acesta, își spuse rușinat. Auta părea că se gândește la lucruri depărtate. Iahuben nu mai vru să-l tulbure și, mestecând alene curmale dulci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arătat-o față de acești blestemați: cei câțiva care rămân în satul lor nu vor fi uciși. Ai aflat? - Am aflat, stăpâne. Tefnaht îi iscodi ochii: păreau să arate respect nemărginit, dar privirii preotului știutor de oameni nu-i scăpă o luminiță tăioasă ce se alegea din obișnuita lumină cețoasă pe care o vedea totdeauna în ochii acestui sclav, în sufletul căruia nu putea să pătrundă. Vrând să se arate încă o dată mărinimos, Tefnaht spuse: - Spune pentru ce ai venit? Te ascult
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Preot, prinsă în copci de diamant, apoi se ridică și veni lângă jilț. La un semn al bătrânului, se așeză pe o blană de leopard pe lângă măsuță. Marele Preot îi cercetă ochii. În ochii sclavului, în mijlocul fiecărui iris, juca o luminiță ciudată. Nu mai văzuse această luminiță și îl întrebă: - Să-mi spui ce se petrece în tine! Auta tresări, deși era deprins să fie descusut de privirea bătrânului, căruia nu-i scăpa nimic. Dar era bucuros că poate în sfârșit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi se ridică și veni lângă jilț. La un semn al bătrânului, se așeză pe o blană de leopard pe lângă măsuță. Marele Preot îi cercetă ochii. În ochii sclavului, în mijlocul fiecărui iris, juca o luminiță ciudată. Nu mai văzuse această luminiță și îl întrebă: - Să-mi spui ce se petrece în tine! Auta tresări, deși era deprins să fie descusut de privirea bătrânului, căruia nu-i scăpa nimic. Dar era bucuros că poate în sfârșit să se descarce: - Am așteptat mult
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o vreme așa. În frunzișul de sub fereastră zburătăceau păsările. - Nu e oare o stea căzătoare? întrebă deodată sclavul. Bătrânul își întoarse într-o clipă ochii spre el. - De ce n-a căzut? Se mai gândi un timp, apoi zise cu o luminiță ciudată în ochi: - Să nu-mi ceri încă răspuns. Astfel de întîmplări se petrec foarte rar și nu suntem pregătiți să le aflăm miezul deodată. Poate că nici nu e stea. - Dar ce poate să fie, stăpâne, dacă nu e
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pentru firea lor zvăpăiată. Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile lui Auta. Dacă sclavul n-ar fi fost prea tulburat, ar fi zărit în ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și se stinse numaidecât sau numai fu acoperită ca să ardă nevăzută de nimeni. Auta ridică ochii după un răstimp și-l văzu pe bătrân stând cu privirea pironită în perete. Stătură multă vreme tăcuți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]