1,553 matches
-
Josse) de Momper, Primăvara 340 Joos (Josse) de Momper, Toamna 341 Lumea, în totalitate ei, este alcătuită din umbre, obiectele și-au pierdut corporalitatea: Umbrele vapoarelor alunecând pe mare, umbre instabile și acvatice ca niște tristeți ce vin și trec, lunecând peste spume. Umbrele păsărilor care zboară, ca niște păsări negre venite din fundul țărânii, dintr-un sumbru aquarium. Și umbra solitară, pierdută undeva în spațiu, a rotundei noastre palnete 342. Lumea reală și cea imaginată funcționează după o altă logică
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
unor scene erotice indimenticabile) cedează pasul, când și când, unor considerații ce țin de sociologia fricii și a dresajului albanezilor, care, datorită manipulării, legați în lanțul vinovăției colective, ajungeau să accepte cele mai înfiorătoare lucruri: Totul era în mișcare, totul luneca, și această instabilitate se reflecta în logica și în psihicul oamenilor. Pulveriza ideile, anihila orice dorință de împotrivire și cu atât mai mult, de revoltă". În acel climat de groază și deznădejde, oricine era susceptibil de a fi lovit de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Faldurile nopții (Editura Junimea, Iași, 2012). Între amurgul "topit în seară" de luna argintie și miezonopticul în care, "necruțător, întunericul inundă/ orașul/ trădează lumina", imaginația poetică naște, mai întâi, un bestiar infernal terifiant: "vipera cârnă, cu nasul în vânt,/ (ce) lunecă pe falia arcuită de galben nisip/ (ce) limba-și flutură-n aer și tinerii solzi/ ai marelui șarpe/ dansează/ în jurul undelor albe,/ mistuie în sine cruda lumină de vară" (Vipera cârnă), apoi "un șarpe vrăjit (ce) flutura eșarfă în vânt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
voi, suav și tainic,/ Ca adus de un murmur,/ Pot, suit pe taburete,/ Să ating iar cerul pur") sau primele două catrene din Astenie ("Vorbiți încet, sau poate chiar în șoaptă,/ Azi sunt neputincios ca o mătasă,/ Doar sufletul îmi lunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă.// Intrarea lui în vis e-ngăduită/ De mult. S-a pregătit cu sârguință./ Hainele mele fragede palpită/ Să-i înfășoare lirica ființă"), ambele incluse în aceleași memorabile Versuri, dau seama de faptul în spatele viziunilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
siluirea, desacralizarea forțată a universului: "ardezia clipei închipuie triunghiuri/ cu pupila albastră/ les remparts du château/ dealurile siluiesc terase/ și stânci/ și cruci de ninsori/ vorbitorii ucenicesc la școala măreției/ îngerul încătușat în vitraliile înguste/ ale bisericii scufundate/ mi-a lunecat în ființă/ năruind feroneria fantomelor/ și stâlpii cocliți ai galeriei" (triunghiuri cu pupila albastră). Crochiul întunecat în ton baladesc, pastelul de umbre și reflexe agonice (chiar și cel compus în numeroasele sale ore franceze) ori sonetul acompaniat de un vag
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
39-42). Tăcerea mesagerilor divini retranspune în inima ermetismului muțenia lunii din aceeași poezie leopardiană, acea liniștea oferită drept răspuns la întrebările păstorului rătăcitor: Ce faci tu, luna, în cer? Ce faci, o, spune-mi? Tăcută luna / Ieși în amurg și luneci / deșertul contemplând; apoi te-ntuneci. / Cărările eterne / Să le străbați nu ești sătula încă? (idem, vv. 1-6).290 Întrebările adresate lunii rămân fără răspuns așa cum în versurile ermeticului nu se îndeplinește dorința poetului de a auzi glasul mesagerilor. Deși comun
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dintre toamnă și iarnă este realizată prin intermediul zborului, dar cu care sunt investite păsările: "O țară e făcută și din păsări,/ Din V-urile mari căzând spre sud/ Rănite, alungate de frig/ Și de trădare,/ Venind înapoi/ Umilite de dor,/ Lunecând pe toboganul cerului/ Recunoscătoare/ Streașinei că nu s-a mutat/ De pe vechiul pridvor./ O țară e făcută și din păsări,/ Cum o biserică e făcută/ Și din viața de apoi". (O țară e făcută și din păsări) Plecarea păsărilor, cauzată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Mă grăbeam să-ți fiu înger de pază. Să nu fugi, surîzîndu-mi ferit, Prin tuneluri adînci de amiază Către-amurgul căzut ca un zid Între noi și copacul din raiul Tot mai plin de ciuperci și de melci Și de șerpi lunecînd pe pospaiul Scoarței rupte a vechilor crengi, Ce-aveau fluturi dospiți lin la bază Și moi mlaștini cleioase-n lichid. Mă grăbeam să-ți fiu înger de pază; Să nu fugi, surîzîndu-mi smerit...
Mă grăbeam să-ți fiu înger de pază... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8861_a_10186]
-
nu muri înădușit." Orice precauție augmentează anxietatea: "Dar, spre a nu face multe mișcări, de frică să nu stârnesc dihăniile din stepă, prinsei să trag cu degetele picioarelor încet, încet plapoma în jos... când o! întâmplare!... o, ceas rău!... plapoma [...] lunecă de pe mine și... deodată mă trezii gol, dezarmat și prăpădit în mijlocul întunericului, expus la toate fantomele". Trebuie reținută expresia sintetică "mijlocul întunericului", care anticipează titlul unei metafore simfonice a terorii în opera lui Joseph Conrad (ce-i drept, recontextualizată și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a mediului natural. Disoluția începe prin închidere (justificată printr-o legalitate incoerentă) și se termină cu demolările școlilor, spitalelor, clădirilor de patrimoniu și altor edificii-simbol pentru orice popor. Terenurile eliberate cu atâta ușurință nu rezolvă, ci complică viața comunităților, care lunecă inconștiente în magiile manipulative, fără reacții ferme la decizii obtuze, pline de consecințe ruinătoare. Așa este risipa absurdă de spații (și materiale costisitoare), prin împânzirea "vilelor" pe tot cuprinsul unei țări mici, cu populație în scădere alarmantă, prin îndemnuri la
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
invenții, și cu "funcțiile de conducător" sub forme precum călăuza, inițiatorul și civilizatorul. Hermetismul s-a impus ori de câte ori cunoașterea a fost sufocată de absurdități precum dobândirea obiectivității cu orice preț, cauzalismul logic, generalizările forțate. Cu astfel de scopuri gnoseologice oamenii lunecau spre scepticism și agnosticism neguros, iar politica devenea tot mai tiranică, fiindcă se baza pe teama inevitabilului sfârșit. Or, lumea este vie, iar omul este o vietate cu idealuri nesfârșite. El vrea ca prin cunoaștere să nu fie înlocuit de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Tineretul din județ nu este dornic de a se organiza” După cum se va vedea mai jos, tineretul vasluian ERA dornic de a se organiza dar nu acolo unde voiau bolșevicii. Iată în ce fraze își explică Bălteanu amarnica-i neputință, lunecând rapid pe pârtia incompetenței organizatorice deschisă atât de tov. Elena Zelinescu în ’44 -’45 cât și de tov. Bighiu în ’46: „...resortul (?? n.n.) politic al Tineretului din Județ este foarte agitat: nu este dornic de a se organiza (în rândurile
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
numele subiect, fie numele (pronumele) obiect direct, ca atribut predicativ). De exemplu: Ca circumstanțial (de mod): Vedeam oile plângând, câinii tot lătrând. „Topica adverbială a gerunziului circumstanțial se subînțelege ușor chiar în condițiile inversiunii poetice: Pe-un nor de aur lunecând, a zânelor Crăiasă venea. - adică: Crăiasa venea lunecând pe-un nor de aur. Ca atribut: Urmând după un substantiv în N.: Auzi, mândro, ce s aude, trei miori dalbe zbierând? Urmând după un substantiv în Ac.: A privit cercetător prin
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
atribut predicativ). De exemplu: Ca circumstanțial (de mod): Vedeam oile plângând, câinii tot lătrând. „Topica adverbială a gerunziului circumstanțial se subînțelege ușor chiar în condițiile inversiunii poetice: Pe-un nor de aur lunecând, a zânelor Crăiasă venea. - adică: Crăiasa venea lunecând pe-un nor de aur. Ca atribut: Urmând după un substantiv în N.: Auzi, mândro, ce s aude, trei miori dalbe zbierând? Urmând după un substantiv în Ac.: A privit cercetător prin înserare pe uliță în jos, dar n-a
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
Holban, lungă discuție (moartea eroinei"), Gabriela Omăt trimite la o secvență din textul intitulat "Trei măști funerare (Cincinat Pavelescu, Petre Sturdza, Anton Holban)", din volumul Memorii. Aqua forte, ed. cit., p. 311: În aceste enigmatice cuvinte ale finalului ("poate a lunecat...", n.n.) am văzut graba eroului de a se scutura de povara remușcării. În definitiv, își spunea el, poate nu s-a sinucis, ci a lunecat; nu era așadar vinovat cu nimic. În convorbirea de atunci, Holban mi-a dat însă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Memorii. Aqua forte, ed. cit., p. 311: În aceste enigmatice cuvinte ale finalului ("poate a lunecat...", n.n.) am văzut graba eroului de a se scutura de povara remușcării. În definitiv, își spunea el, poate nu s-a sinucis, ci a lunecat; nu era așadar vinovat cu nimic. În convorbirea de atunci, Holban mi-a dat însă altă interpretare. Eroul nu se descărca de povara remușcării, ci își introducea în suflet un nou element de incertitudine și de suferință. [...] Nu-l chinuia
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
delir", pp. 162-174. 213 E. Lovinescu, "Ambianța literară a epocii: Cincinat Pavelescu", în Memorii. Aqua forte, ed. cit., p. 114: "[...] spiritul omului de lume din poet se clatină însă pe o muchie de cuțit, iar uneori, mai ales cu femeile, lunecă la o calitate îndoielnică". ----------------------------------------------------------------------- PARODIA LITERARĂ. ȘAPTE RESCRIERI ROMANEȘTI Foucault, cunoașterea și istoria 2 1 4 3 246 5 ADRIAN TUDURACHI Prefață ANTONIO PATRAȘ Scriitorul și umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu Abstract Résumé
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
unui domn scund, sub o pălărie cu mari boruri nocturne. Mă întorc spre lentilele negre. Doamna tocmai s-a ridicat. Înaltă, dreaptă. Rămâne o clipă așa : statuară, osoasă. Încearcă, șovăind, un pas. Bâjbâie, își găsește echilibrul, înaintează spre fereastră. Își lunecă palma dreaptă pe sticlă, întâlnește mânerul. Trage, deschide fereastra. Aruncă mucul de țigară și cutia goală de carton. Se întoarce, se așază. Umeri uscați, gâtul înalt și robust. Părul încă des și sârmos, ruginit. Curba unei frunți proeminente. Nasul drept
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încearcă bâlbâitul. Sus pi ciunea !... Dusă, dusă până la crimă. Chiar din partea celor mai apropiați. Trădarea iubitei... denunțarea părin ților, neînțelegerea camarazilor. S-a oprit, stânjenit de mișcarea din compartiment. Fata de la fereastră se ridică să-și ia valiza, impermeabilul, eleva lunecă și ea de pe banchetă. Trenul și-a înfipt colții în năluca serii. Înțepenește, izbindu-și inelele trupului lung și greu. Pe culoar trece iar pelerina cu borurile largi. Doamna este în picioare. Mâna stângă se sprijină într-un baston. Ne
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi recunoscuți bătrâni combatanți, pictori uitați, actrițe, „foști“ boieri, reporteri, romancieri. Noii critici bățoși zâmbesc subțire unor pensionari ai dadaismului. Mare gălăgie produce un cvartet de tineri pletoși și transcendenți. Este identificată sora autorului, o pianistă spălăcită. Un obraz feciorelnic lunecă încetinit, cu o privire mioapă. Amfitrionul delicat și afabil trece îndatoritor de la unii la alții. Agil și scund, elegant, în costumul scump și simplu, gri. Obrazul ras proaspăt, cu umbre fumurii. Palmele pe care le tot ridică, în întâmpinarea unui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pereții, lumina. Tăcerea ar înghiți totul. Își vor auzi bătăile inimii, măsurate de acul țâșnind dintre dinții șerpilor, ca un metronom în derivă. Veninul unduind, alergând, un senzor în alertă. Singura mișcare pe care ar mai vedea-o. Șerpi gălbui lunecând, vălurindu-se, în cercuri tot mai mari, spre șanțul cald și îngust dintre sâni. Săgeata lor neagră arzând, în răstimpuri, aerul. S-ar auzi, cândva, în spate, slab, o voce : Botticelli, Cosimo... N-ar mișca nimeni. N-ar avea curajul ; nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
parcă, dintr-odată, toate membranele care vibrau, rănite. Plăcerea strănutului ! Parcă i-ar curăți și i-ar regenera toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să-și astupe urechile, n-o mai interesa ce urma să audă, nimic nu putea fi surprinzător. Își simțea capul greu și tulbure, ochii arși de oboseală... poate și întunericul, și pauzele uneori foarte lungi ale monologului îi slăbiseră rezistența. Luneca lent în fotoliu, în somn, parcă auzise cândva cuvântul fetiță, se pierdea, avea să adoarmă, ca atunci când îl văzuse prima dată pe unchiul căpcăun. O singură dată, într-o duminică la prânz ? Doar o singură dată și îi spusese fetiță
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o duminică la prânz ? Doar o singură dată și îi spusese fetiță, își amintea, ea adormise de spaimă... și se pierdea din nou, adormea, el o veghea, la pândă, ca un iepure mare și urât. Strânse pumnii, să nu cedeze. Lunecă, ușor, în moliciunea fotoliului. Trupul se lățea, curgea. N-ar trebui să renunțe, n-ar trebui, își încleșta picioarele. Nu-l mai auzea de mult, poate nici nu mai vorbea. Nu-l va mai asculta, își va astupa urechile. Fiind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
până la fereastră, prăbușindu-se, cu ambele mâini în față, să se prindă, la timp, de marginea de lemn. Răsuflă adânc, cu umerii căzuți și privirea în jos. Încercă, apoi, să-și îndrepte spatele. Mâna stângă se încleștă de pervaz, dreapta lunecă în dunga de lemn a ferestrei, până la umăr. Atinse, pipăind prelung, metalul rece. Strânse degetele în jurul zăvorului, să-l rotească. Nu izbuti. Se înălță în vârful picioarelor, ridicase și cealaltă mână, apucase cu ambele zăvorul, răsucindu-l, să-l miște
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]