1,582 matches
-
-i melodie funerară... Și nu mai uit nebuna lăutară - Și transfigurata, trista claviristă. Balet Lunecau baletistele albe... Degajări de puternice forme - Albe, în fața lumii enorme, Lunecau baletesitele albe... Lunecau baletistele albe Și lumea sufla împătimită - Albe, râzând spre lumea prostită, Lunecau baletistele albe. Lunecau baletistele albe... Tainic trezind complexul organic - Albe, stârnind instinctul satanic, Lunecau baletistele albe... Serenada muncitorului Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, Și-n lumea voastră-abia încap... Dar am să dau curând
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Și nu mai uit nebuna lăutară - Și transfigurata, trista claviristă. Balet Lunecau baletistele albe... Degajări de puternice forme - Albe, în fața lumii enorme, Lunecau baletesitele albe... Lunecau baletistele albe Și lumea sufla împătimită - Albe, râzând spre lumea prostită, Lunecau baletistele albe. Lunecau baletistele albe... Tainic trezind complexul organic - Albe, stârnind instinctul satanic, Lunecau baletistele albe... Serenada muncitorului Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, Și-n lumea voastră-abia încap... Dar am să dau curând la cal. O
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Lunecau baletistele albe... Degajări de puternice forme - Albe, în fața lumii enorme, Lunecau baletesitele albe... Lunecau baletistele albe Și lumea sufla împătimită - Albe, râzând spre lumea prostită, Lunecau baletistele albe. Lunecau baletistele albe... Tainic trezind complexul organic - Albe, stârnind instinctul satanic, Lunecau baletistele albe... Serenada muncitorului Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, Și-n lumea voastră-abia încap... Dar am să dau curând la cal. O, dormi adânc, mereu, așa, În vise dulci, hidos burghez, Oftând, palate
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
noștri, (turcii n.n) cu moscalii, (rușii n.n) venit-au oștile moschicești de-au călcat și pământul acesta a Moldovii, cu multă pradă și jacuri între bieții pământeni. Și măcar că de la noi destulă poroncă au avut...să nu se lunece la vreun hainlâc...iar unii din mazili, precum și dintr-altă prostime, tot nu s-au supus poroncii și învățăturii noastre, și cum au văzut pe moscali îndată s-au și hainit, și fără nici o pricină s-au închinat la moscali
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Deodată, din spatele digului în care se spărgeau valurile asemenea căscatului unui uriaș, se auzi sirena unui vapor. — Vine! Vasul de transport francez, de cincisprezece mii de tone, de un alb imaculat, ghidat de două bărci-pilot, intra încet în port. Pescărușii lunecau grațios deasupra coșurilor, fluturându-și lin aripile lor albe. Instrumentiștii, care tocmai făcuseră o pauză, au început să cânte iar, cu și mai mult năduf, același marș. În cele din urmă, vaporul se apropie destul de mult ca să se poată distinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
când era la masă, nici când mergea la veceu. Era terorizat zi și noapte, Încât a ajuns să creadă că nu mai are decât o soluție ca să scape de tot calvarul acela. Știi care e aceea? Am simțit un fior lunecându-mi pe șina spinării. Să se prăbușească de-adevăratelea? — Întocmai. Dacă s-ar prăbuși, nu ar mai trebui să trăiască cu spaima că se va Întâmpla o dată și-o dată. Nu crezi că la fel s-a Întâmplat și cu Van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fâșia de pământ tare dintre două smârcuri și am dat de o altă barieră de stuf care mă împiedica să văd mai departe. M-am hotărât să trec și de ea. În bălți nămolul era amestecat cu resturi vegetale. Dacă lunecam în el, cu siguranță n-aș fi reușit să mai ies. Nemișcarea calmă și puturoasă a smârcurilor era o capcană perfidă. Mi s-a părut că mătasea broaștei care acoperea o baltă avea o culoare nefirească, albicioasă și, aplecîndu-mă, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Și parcă un cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă noroioasă laolaltă cu fluturii. Atunci am auzit un sunet de clopot. L-am recunoscut și m-a cuprins o mare emoție. Nu mă mai interesa că eram orb. Regăsisem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
raită dincolo de moarte. Într-o noapte am visat ceva îngrozitor. Mă aflam în fața unui ecran cu puncte și săgeți luminoase. Ca la un mare aeroport. În dreptul fiecărui punct exista o cifră de culoare albastră. Săgețile erau portocalii și se mișcau, lunecau ca niște șopârle luminoase. Pe măsură ce mă uitam, îmi dam seama că era o regulă în acele mișcări. O forță nevăzută le comanda. La început mi-am închipuit că trebuia să fie o rampă de lansare pentru rachete acolo. Apoi am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
seninătatea Edenului? Astăzi sunt o privire limpede, privesc cu toată carnea răsăritul. În sufletul meu înfloresc panseluțe. Petru, un noiembrie în plus. Toamna curgea la cișmeaua din curtea liceului, frunzele lichide inundau Copoul. De la Râpa Galbenă până la Agronomie, râu galben luneca între două cimitire. Doliul nu este o fâșie de noapte făcută fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până dincolo de fereastră. La demisol, medicul de gardă, euharistic, împărțea vise necoapte, pilulele de diazepam înmugureau iluzii în luna octombrie. În bucătărie, cazanele sunau a clopote desfundate. Gratiile, ca niște cruci încarnate, secționau noaptea pe din două: dincolo de zid, libertatea luneca printre degete, dincoace, precum niște grăunțe de smoală, întunericul se rostogolea în sânge. O stare de biserică părăsită umplea toate ungherele. Să fii prieten cu Dumnezeu, noaptea, într-un spital de nebuni, nimic mai intim. În genunchi păcătoșilor, în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Vă pocăiesc eu, golanilor, aici nu-i cimitirul elefanților, martiri fac din voi! Vai, săracul de tine, ai fost aruncat din mașină, puteau să te omoare, să te mănânce lupii până aici, să-ți rupi vreun picioruș sau o mânuță lunecând de pe stânci. Dumnezeu ți-a îndrumat pașii spre noi, milostivul s-a îndurat de un suflet prigonit, năpăstuit, nevinovat. Îndelung Iubitorul ți-a scos în cale acest sfânt locaș, se vede că ești alesul lui, că te iubește ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de tir care-i aducea țigări ieftine, votcă, bomboane și pește afumat, și-a înjunghiat femeia în noaptea de Crăciun, pentru că nu știa să tremure ca românca. Beniamin și-a botezat fabrica de pișcoturi cu numele ei. Beniamin s-a lunecat și a căzut între cuțitele malaxorului. Lumea spune că a fost împins de unul care-i futea nevasta. Dă-l în pizda măsii de arăboi, a spus procurorul, să fie patron la el în țară, nu la noi!" Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
curmezișul destinului. Ultimul rând s-a desprins de pe hârtie, după el a mai tras unul și apoi altul, spovedania se deșira ca un pulover putred, ca o zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren ieșit din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere, șiroiau nămol și apă tulbure. Țăranii săpau șanțuri și puneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a fost ca un fier înroșit pe suflet. Umilința la care i-a îndemnat starețul nu putea fi tolerată. Scenariile gândite în fiecare noapte în livada coniței Cătălina erau ipotetice, atât cât să aibă gust țigara, să încălzească coniacul, să lunece brișca în bucata de slănină afumată. Totuși scenariile nu le domoleau nici pe departe orgoliile de veterani ai schitului. De după creasta Bârgăului, soarele cât o mămăligă pentru toți flămânzii lumii; la poalele Bârgăului, o câmpie sub care pământul năștea milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Atunci când aproximarea de similitudine se preciza la douăzeci de zecimale cele două obiecte intrau în conliguitate, iar cel mai mare străbătea spațiul. Gosseyn se similariză dincolo de grilaj și porni în fugă spre pădure. Sesiză prezența energiei magnetice și văzu avionul lunecând spre el deasupra copacilor. Fugea în continuare, urmărindu-l cu coada ochiului, încercând să-i analizeze sursa de energie. Nu avea elice, doar niște fișe de metal care ieșeau din aripile masive. Niște plăci de un tip analog acopereau fuselajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
era compusă din oceane întinse presărate cu insule, și o navă aeriană apăru plutind deasupra copacilor, în stânga. Avea vreo cincizeci de metri lungime, un bot scurt și o grosime de zece metri. Ateriză ușor în fața lor. O lungă pasarelă îngustă lunecă înspre ei. Atinse nisipul la picioarele tinerei femei. Ea urcă degrabă. Îi strigă peste umăr: - Repede! Gosseyn trecu pragul, iar ușa se închise și mașina începu să urce. Viteza cu care s-a desfășurat totul îi amintea o experiență analogă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
pentru închidere. Gosseyn aprobă și închise panoul. Era un risc ce trebuia să și-l asume. Putea fi oricând o conexiune cu panoul de control. Apăsă pe buton fără să mai stea pe gânduri. Se auzi metalul duruind, folii groase lunecară pentru a obtura deschiderea și se întâlniră cu un pocnet de oțel. - V-ar deranja dacă aș vorbi cu colegul de afară? întrebă Olerdon. Gosseyn se gândi la acest lucru. - Ce vrei să-i spui? - O, doar că am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
lumină puternică. O serie de trepte mici duceau în vârful contrafortului. Secoh porni pe una din scări și-i făcu semn lui Gosseyn să urce pe cea care se găsea de cealaltă parte. Cum se apropia de vârf, un panou lunecă și dezveli partea superioară. - În genunchi, zise Secoh cu glas energic, și VEZI! Stând în genunchi, Gosseyn văzu umerii, o parte din brațe și a toracelui și capul celui culcat înăuntru. Figura uscățivă era destinsă, buzele ușor întredeschise. Era figura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Dumnezeu, lăsându-ți capul să se culce pe brațul meu, te legănam, povară dulce... Și nu mi-ai spus atunci nimic. Dar, când mi-am coborât privirea, un deget mic mi-a arătat nemărginirea. F1: Un strop de-argint a lunecat și, cu paloarea-i siderală, pe cerul negru a-nsemnat un fir subțire de beteală... B2: Sclipind departe, prin frunziș, o stea smerită și albastră sta singuratică, pieziș, deasupra noastră. Și ca un spin, cu raza-i rece și subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de vară... B3: Soarele, spre asfințit și-a urmat cărarea. B1: Zi cu zi l-au troienit vremea și uitarea. F4: Dimineața, ca un fum, urcă pe coline. Zvon de glasuri dinspre drum până-n preajmă-i vine. F3: Peste vârfuri, lunecând în argint, condurii înfioară când și când liniștea pădurii. F2: Numai colo-ntr-un frunzar galben în lumină stă pe-o creangă de arțar pasăre străină. F1: Stă și-așteaptă fără glas, parcă să măsoare cum se mută, ceas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aici adineauri, când am întors capul... HABACUC: Eu unul știu că n-am atins-o! PAFNUTIE: Trebuie s-o fi atins, că singură nu s-a ridicat de la locul ei, în două labe, ca să se mute dincoace... HABACUC: O fi lunecat, cine știe cum... Ș-apoi, Sfinte Pafnutie, doar nu jucăm pe parale! PAFNUTIE: Urât mi-a fost mie, de când lumea, prooroace, sfântul care umblă cu șireclicuri la țintar! Vei face dară bunătatea sfinția ta să duci la locul ei această boabă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să se roage în tăcere. Se prefăcea că citește, își pleca ochii pe o carte deschisă, dar uita să întoarcă paginile. Doar spre sfârșit, când absențele tatei au devenit tot mai frecvente, ea și-a regăsit curajul. În orele moarte luneca spre biserica modernă din cartierul acela pe care îl detesta. Se apleca pe o bancă, deoparte, aproape de ușă, de agheasmatar, de zgomotul celor care intrau, ca și cum nu s-ar fi simțit demnă de locul acela. Tălpile pantofilor femeii aceleia erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ploaia se întețea și această ultimă frază rostită în mijlocul unei liniști absolute, adâncită încă și mai mult de zgomotul aversei pe vitralii, a răsunat cu un asemenea accent, încât câțiva ascultători, după o clipă de ezitare, s-au lăsat să lunece de pe scaun în genunchi. Alții au crezut că trebuie să le urmeze exemplul încât, din om în om, fără alt zgomot decât pârâitul câtorva scaune, întreg auditoriul s-a pomenit curând în genunchi. Paneloux s-a îndreptat atunci, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și-a dat seama că interlocutorul său adormise adânc în fundul fotoliului. Și, înaintea acestui chip pe care de obicei un aer de blândețe și ironie așternea o expresie de veșnică tinerețe și care, brusc relaxat, cu un firișor de salivă lunecând printre buzele întredeschise, lăsa să se vadă uzura și bătrânețea, Rieux simți cum i se urcă un nod în gât. Numai după asemenea slăbiciuni putea Rieux să-și dea seama cât era de obosit. Sensibilitatea îi scăpa de sub control. Ferecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]