1,836 matches
-
cetățean cipriot ne-a luat pașapoartele și de acolo, când am plecat, pe fata prietenei a separat-o de noi, fiind dusă într-o altă mașină, singură cu șoferul. Noi, cele patru femei, am fost luate și cazate într-o mansardă. Pe fată n-am mai văzut-o de la aeroport. Am întrebat de ea pe omul care ne-a luat de la avion. Nu mi-a dat nici un răspuns. Domnule, mi-e frică să nu i se întâmple ceva rău. Aici nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
mama și de-a tata“: partenera mea a fost Gabi, cea mai frumoasă dintre fetele de pe strada Kogălniceanu, o blondă fâșneață. Altă dată, unul dintre copiii ce locuiau tot acolo ne-a inițiat în taina mare a casei: într-o mansardă amenajată într-o aripă a podului, unde urcai nu mai știu cum, pe trepte exterioare, dar care nu porneau din acea curte, locuia un tânăr agreabil, cu părul galben ca paiele, ce-și oferea sexul în erecție copiilor, să-l
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
când fantoma lui Grimm m-a obsedat mai mult decât de obicei, l-am văzut deodată apărând la mine pe Domnul de Pradt în persoană, care binevoise să urce patru etaje și care venea să-mi dea o lecție în mansarda mea mai mult decât modestă. Lecția a fost lungă și a fost severă; totuși a început printr-o expunere plină de moderație și chiar de blândețe. În câteva rânduri am vrut să plasez câteva cuvinte în scurtele intervale ale predicii
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
am să fac un „schimb“, singura formă de mutare în acele timpuri. Vreme de ani de zile, păstrând această iluzie, am căutat cu îndârjire, am vizitat camere la nesfârșit, unele mai ciudate ca altele, în poduri, subsoluri, funduri de curte, mansarde sau maghernițe, căci toți cei ce voiau să se mute, pe atunci, erau mai prost instalați decât noi. Cei care aveau camere ca lumea se agățau de ele. Povestea asta de schimb de locuință, iluzia asta, a fost una dintre
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Plecotus auritus, Pl. A Austriacus, Eptesicus serotinus, E. nillsoni e etc., care pot fi văzuți sporadic în adăposturi silvestre. c. Adăposturile antropice. Unii lilieci sunt cu precădere antropofili, manifestând preferințe pentru construcțiile umane. De regulă, aceștia sunt întâlniți în poduri, mansarde, turnuri de biserică, beciuri, case părăsite, ruine, morminte, sub podurile de peste ape etc. Ei se adăpostesc în cele mai ascunse locuri, ca diversele fante și crăpături de la nivelul acoperișului sau dintre îmbinarea cornișelor, în nișele dintre țigle, în u unghiurile
Zburătorii din amurg by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/91630_a_92914]
-
amabil și vag melancolic, o întreagă orchestrație a gesturilor de o aleasă distincție dar și puțin academică, drapând nu știu ce avânturi patetice, la un mod prevenitor și aulic. Parcă-l văd urcând pe scările clădirii din Ana Ipătescu, până ajungea la mansarda gălăgioasă a "Luceafărului" (ediția Eugen Barbuă, făcând, cuminte ca un școlar, corecturile tipografice la rubrica "Distinguo", iar apoi, abandonându-se, cu o vădită satisfacție, conciliabulelor cu prietenii mai tineri. Și trebuie spus că era un vorbitor fermecător, refuzându-se unor
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
concesiile ideologice făcute în timpul vieții. Poate la aceeași ipostază de personaj a lui Noica s-a gîndit și mitropolitul Antonie Plămădeală atunci cînd, pe la începutul anilor '90, nu mi-a mai povestit, ca altădată, despre întîlnirile sale admirabile cu amfitrionul mansardei din vila 12 a Păltinișului, ci mi-a spus cu blînda-i ironie, dar și cu atîtea presupuse înțelesuri că Noica a murit la timp. Recunoșteam trist, în cuvintele și necuvintele cărturarului Antonie, nu o concluzie care ar fi venit dinspre
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
colaborare În Elveția le-am stabilit la Geneva, prin profesorul Willem Doise, fiindu-i recomandat de Serge Moscovici. Am stat trei zile la Willem, are o casă frumoasă, aflată În afara Genevei, cam la 10-12 km, pe un promontoriu; amenajase În mansardă două camere pentru oaspeți. Eram În drum spre un congres la Neuchâtel, aranjasem să ne Întâlnim Înainte de acesta. Pe Willem l-am avut mai târziu oaspete la Iași, În anii noștri de construcție instituțională, abia Începusem formarea În psihologie, după ce
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
prieteni apropiați ai Marianei. În 1947, Costi Brâncoveanu este arestat, iar soția lui, Marina Știrbey-Brâncoveanu, rămâne fără niciun venit, trăind din vânzarea obiectelor de valoare. Casa din București și moșia de la Dărmănești îi fuseseră confiscate. Mariana a vizitat-o în mansarda sărăcăcioasă în care locuia împreună cu băieții ei, pe strada Popa Tatu din București. Cel mic, Mihai, alintat "le vieux monsieur", avea o pasiune teribilă pentru muzica clasică... O lume în crepuscul, o aristocrație care se străduia să reziste în fața valului
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
este la fel de îngustă și de murdară ca toate celelalte "fondamente" de prin partea locului. La numărul 198, intrăm prin ceea ce a fost cîndva ușa unei clădiri și urcăm niște scări foarte largi, foarte înalte și foarte urît mirositoare, pînă la mansardă, unde un afiș prins în patru cuie te înștiințează că ai ajuns la atelierul lui Ricardo Giorgio-pittore. Cocoșatul împinge ușa cu umărul, aceasta neavînd nici clanță, nici cheie și mă găsesc într-o încăpere uriașă din podul casei, foarte luminoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
că rama e importantă, ci senzațiile-culori pe care le transmite. Nu-i place să stea închis în sertarul lui cu proiecte. Joacă zaruri și cărți. Pe o parte din ele le are așezate strategic în mânecă. De obicei așii. De la mansardă în sertar. Din sertar în mânecă. Din mânecă spre suflete. Face „clonc!“ din degete când te salută, atent să nu elibereze aripile așilor decât la momentul potrivit. Mai potrivit, Florin e omul care știe să stârnească o flacără vie folosind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
-i aștepte răspunsul, porniră prin ploaia care numaidecât se înteți. Alergară prin întunericul devenit aproape total, fără să țină seama de pârâiașele care o luau la vale pe trotuare, nici de trombele de apă care le cădeau în cap. În mansarda mică a lui Ahile, nu prea era loc pentru două persoane. Dar acționară umăr la umăr ca să se șteargă și să se usuce. La sfârșit, se uitară unul la altul mulțumiți și izbucniră în râs. Ploaia încetase, soarele strălucea. Margareta
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
n-am timp, tocmai de-aia..." El o împinse blând cu mâinile ocupate: "Urcă, nu-ți drămui timpul, e infinit!" În liftul strâmt și hâțânător, respirațiile li se amestecară pe deasupra pachetelor care îi separau ca o graniță. În fața ușii de la mansardă, Ahile și-a ridicat cotul și s-a aplecat pe-o parte pentru ca ea să poată pescui cheile în buzunarul de la balonzaidul lui. A descuiat ușa și i-a făcut semn să intre. O obligă să intre prima și închise
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
aducea aminte de iubirea lor, de Leningradul lor unde, în unele nopți albe, auzeau galopul răzbunător al Călărețului de aramă, și îl ruga să n-o părăsească, nu lăsa să treacă nicio zi fără să se vadă cu Ahile în mansarda lui, îi scria asta negru pe alb, și pretindea în concluzie ca Arcadi să facă o cerere de pașaport ca să se vadă cât mai curând. La Leningrad, la primirea acestor scrisori surescitate și asasine, care, pe deasupra, ajungeau în cea mai
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fac exact trei zile de când a expediat telegrama asta! Ia uite, am fi putut s-o primim după ce ar fi plecat, s-a mai întâmplat." Margareta tresări: "Arcadi nu s-a întors!" Dădu fuga la restaurantul care tocmai deschisese, la mansarda lui Ahile, unde nu găsi pe nimeni, la un telefon public ca să afle că Ahile nu era nici la redacție, la comisariat unde se debarasară iute de ea cu promisiunea că o vor ține la curent și, în cele din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
a durat atacul. Emil Frunzescu, astăzi avocat și șeful serviciului stenografic la Senat, a fugit pe casă. A mers din acoperiș în acoperiș o bună parte din strada Umbrei și s-a scoborât pe o ușă de pod într-o mansardă, unde a dat peste o nemțoaică bătrână care erea să leșine de spaimă. În ziua aceea Nicu Filipescu lipsea din Capitală. La atacurile violente ale ziarelor de opoziție, Voința națională a răspuns că banda nu fusese organizată de poliție, dar
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
anii, era la Paris tot așa de studios și trecea examenele tot printre primii. Devenise însă avar. Cu toate că era dintr-o familie bogată din Galați și avea cu ce să-și facă o viață îndestulată, locuia la Paris într-o mansardă mizerabilă și mînca, pe jurnal, pe băncile orașului. Cutia cu brînză Camembert, pe care o purta în buzunar, era alimentul de bază. Întors în țară, s-a fixat la Galați ca să ducă cea mai ștearsă viață. Pentru perceperea veniturilor de la
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
să merg pe același drum... Ați publicat peste 50 de cărți de poezie, traduceri, eseistică, proză. Întotdeauna a fost de partea Dvs. timpul? Timpul a fost poate (prea) generos cu mine, ajutându-mă să ajung la o vârstă venerabilă, cu mansardă încă funcționând deși etajele inferioare sunt șubrede și degradate. Drept care, dacă regret ceva, e pierderea tinereții (cea fizică, bineînțeles). Cea ireversibilă. A.B.Dar, să începem cu începutul: v-ați născut pe 27 noiembrie 1924 la Galați. Sunt de origine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cum odinioară doamne cu umbrele și mănuși de dantelă își etalau rochiile și evantaiele prin anotimpuri colorate. Încă două străduțe, fac dreapta, case înalte, frumoase, pline de iederă. Bat la ușă și urc pe o scăriță îngusta în camera de la mansarda. Poetul stătea în dreptul unei ferestre mici ce dădea în stradă. Sănătatea nu îi permitea să umble, așa că își petrecea majoritatea timpului în cameră, scriind. Avea ochi ce parcă privea prin tine, poetul. M-a întrebat despre ce vom vorbi. Camera
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
și de creație a scriitorului după exponatele expuse, vizionând casete video despre traiul lui la moșia Malagar, cu tot ce trebuie pentru asta: căști și monitoare. Casa, învelită de jos până sus cu verdeață, e cu parter, etaj și o mansardă. Ferestre multe și mari, obloane date de pereți. Livadă la nord, o pajiște netedă, asemenea unui covor persan, în partea de est. Alei pitorești de plopi și carpeni deschid o priveliște adâncă, învăluită într-o ușoară pâclă, în care vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Senzație de suprarealitate, de babilon psihedelic, la întâlnirea cu lumea literară din Petersburg, pe Pușkinskaia, 10, Galeria 103, la două cvartale de „cazarma” în care am fost cazați. Niște detalii, cred, ar ilustra mai sugestiv atmosfera. Evenimentul avea loc la mansarda unui bloc spre care te strecurai cu greu, virând printre cuplurile tinere - probabil ei înșiși artiști sau consumatori de artă. Priveai la trupurile încolăcite în gangul de la intrare, adolescenți dosiți în umbra scărilor, adăstând în diverse poze - unii se mângâiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
țigări cu „iarbă”, afișând o nepăsare veselă în fața străinilor. Nu aveau, aparent, nici o legătură cu cele ce se întâmplau mai sus de ei. Sau poate doar le plăcea să stea într-un loc vestit pentru libertinajul moravurilor sale erotico-bahico-literare... La mansardă, o înghesuială de nedescris. Scaune aranjate în neorânduială, o masă lângă fereastra adânc tăiată în zid, aglomerată cu pahare de plastic și sticle de vin moldovenesc - Cabernet și Roșu de Purcari (soiuri faimoase în întreaga Rusie și preferate, aflu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și mai spectaculos, când sistemul s-a ruinat. La Editura Hyperion, aveam o colegă, muzicolog, de origine poloneză, doamna Iulia Tzibulski. La sfârșit de an, 1987 sau 1988, în preajma revelionului, organizaserăm o serată de muzică și dans „în colectiv” la mansarda clădirii de 13 etaje, unde își avea sediul legendara noastră instituție - o sală mai puțin folosită, pe care tocmai o reamenajaserăm într-un loc intim de agrement și relaxare, în spiritul proaspetei adieri de liberalism ce începuse să bată dinspre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
lui. Mauzoleul lui D. e astăzi templu catolic. Templul lui Jupiter, baptisteriu. Baia împăratului, refugiu al cânilor, al mâțelor și chiar al oamenilor pentru nevoile trupului. Coloanele de porfir aduse de la Egipet au servit să sprijine păreți improvizați. O mizerabilă mansardă păstrează ferești frumos arcuite și balcon sculptat în piatră. Leii au fost ciumpăviți; un sfinx stă singur și fără rost pe un piedestal; al doilea, a fost târâit în altă parte după ce i s-a zdrobit capul. Porțile de aur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în rucsac. Din cătunul La Faba îmi continui drumul spre vârful muntelui O’Cebreiro. Ajung după câțiva km într- un alt cătun și crezând că am ajuns la destinație, mă cazez într-un han nou, din piatră, cu etaj și mansardă. Abia după câteva ore am realizat că până pe vârful muntelui mai aveam de parcurs mai mult de doi km. Dar, dacă aici am poposit, aici rămân și nu-mi pare rău, căci totul este foarte curat, de calitate, la fel
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]