2,098 matches
-
Marte și, împreună cu ei, înaintă pe drumul ce ducea la Palatul Cezarilor, aflat în cealaltă parte a orașului. În clipa aceea, Vitellius ieși din palat și le porunci soldaților să-l însoțească până la casa soției sale. Se agăța înspăimântat de mantiile soldaților din escortă. Când îl văzură venind, soția și fiii îi strigară să se grăbească, fiindcă trebuiau să plece repede la Tarracina, unde îi aștepta Lucius Vitellius. Asiaticus stătea lângă lectica pregătită pentru împăratul decăzut, iar mai încolo așteptau Listarius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de atins, făcându-i semn să se apropie cu degetul îndoit ca un cârlig. — Ausper! — Ești speriat, împăratule, zise Listarius cu milă, apropiindu-se de Vitellius. Ți-e frig. Cu un gest hotărât, îi puse pe umeri lui Vitellius o mantie neagră. În clipa aceea, la Ludus cineva deschise ușile celulelor, una după alta. Gladiatorii năvăliră pe coridoare, doborându-i rapid pe puținii paznici care încercau să-i oprească. Dădură buzna în magaziile unde se păstrau armele și luară săbii, pumnale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scoase dinăuntru o centură împodobită cu plăcuțe de aur. — Ajută-mă s-o pun, porunci cu glas răgușit. Și caută ceva de mâncare... Repede. Listarius petrecu centura în jurul șoldurilor grase ale lui Vitellius, pe care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate. Cu ea, nimeni nu te va recunoaște. — Nu, așteaptă... Nu mă lăsa. Se auzeau strigăte, pași repezi, zgomot de arme. Poporul și primii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu glas răgușit. Și caută ceva de mâncare... Repede. Listarius petrecu centura în jurul șoldurilor grase ale lui Vitellius, pe care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate. Cu ea, nimeni nu te va recunoaște. — Nu, așteaptă... Nu mă lăsa. Se auzeau strigăte, pași repezi, zgomot de arme. Poporul și primii soldați flavieni se apropiau de palat. Acum urcau treptele ce duceau la intrarea principală, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Listarius! strigă Vitellius. Dar băiatul dispăruse. Cu o lovitură de umăr, Vitellius deschise ușa cămăruței. Cu ochii înlăcrimați, privi la mobilele puține, apoi închise ușa. Împinse patul în fața ei, iar el se ghemui într-un colț, acoperindu-și capul cu mantia neagră. Rămase în așteptare, gemând. Errius Sartorius și soldații săi dărâmară ușa. Vitellius înălță capul, simțind că i se taie respirația, și își duse mâna la inimă. Mantia alunecă, descoperindu-i chipul. Îi fu de-ajuns să vadă chipurile obosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei, iar el se ghemui într-un colț, acoperindu-și capul cu mantia neagră. Rămase în așteptare, gemând. Errius Sartorius și soldații săi dărâmară ușa. Vitellius înălță capul, simțind că i se taie respirația, și își duse mâna la inimă. Mantia alunecă, descoperindu-i chipul. Îi fu de-ajuns să vadă chipurile obosite și furioase ale soldaților, ca să-și dea seama că nici unul nu-l cunoștea. Vreo zece se năpustiră spre el, îl ridicară și îl lipiră cu spatele de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas puternic. Valerius, aflat în mulțime, îl văzuse pe bărbatul uriaș care își acoperea chipul cu un colț al mantiei negre. — El e! strigă din nou, strângând pumnalul în mână. O luă la fugă, încercând să-l ajungă din urmă pe Vitellius, dar mulți i-o luară înainte, tăindu-i calea. Toți voiau să-l prindă pe împăratul înlăturat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l ajungă din urmă pe Vitellius, dar mulți i-o luară înainte, tăindu-i calea. Toți voiau să-l prindă pe împăratul înlăturat de la putere, care dusese poporul la ruină. Se strânseră în jurul siluetei înalte, sinistre, și-i smulseră mantia neagră. Îi recunoscură imediat chipul, pentru că îl văzuseră de nenumărate ori, nu doar la Ludi, ci și la adunări, pe străzi, la ceremoniile publice, căci Vitellius voise să-l imite pe marele Augustus, potrivit căruia conducătorii trebuiau să se arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de partea lui Galba, în speranța că acesta îl va adopta și îl va face moștenitorul său. Paegnari: categorie discutabilă din lumea spectacolelor cu gladiatori; par să fie un fel de bufoni, specializați în parodii ale luptelor de gladiatori. Paenula: mantie de lână cu glugă mare. Pankration: disciplină de origine greacă, în care se îmbină pugilatul (unde sunt permise loviturile cu piciorul, genunchiul și capul) și lupta (unde adversarii pot lupta și la pământ, spre deosebire de tradiționala orthepale, ce are loc numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a oprit, în drum, la geam clavirul; Și-am plâns la geam, și m-a cuprins delirul Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu. Un larg și gol salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brună despletită Cânta purtând o mantie cernită, Și trist cânta, gemând între făclii. Lugubru marș al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... Și-n geam suna funebra melodie, Iar vântul fluiera ca țipătul de tren. Apoi, veni și-o blondă în salon... Și-aproape goală prinse
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și strălucire și viață și cea albastră pentru nesfârșit și calm și eliberare atunci când mi-o doresc. Viață într-o sticlă galbenă, moarte albastră ca cerul, albastru rece ca oțelul, a spus el. Era teribil de prost îmbrăcat, cu o mantie sărăcăcioasă, de neguțător ambulant, și o uriașă desagă peticită, cu desene pe ea, și s-a întors, dând să plece. I-am zis că am un frate pe nume Născut-din-Moarte iar astăzi este ziua când devine bărbat, ai ceva secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor s-a simțit prost. Punând o asemenea întrebare se expusese ridicolului răspunsului. Bagheta era folosită la demonstrațiile ocazionale de talent vrăjitoresc ale lui Deggle. Individul stătea în picioare, cu nasul lui coroiat, întunecat la chip și învelit într-o mantie neagră, și făcea vrăji din nimic. Până și Vultur-în-Zbor era impresionat de demonstrațiile lui și-l displăcea și mai tare pe Deggle pentru că reușea să-l impresioneze. Magicianul nu-și dezvăluia niciodată secretele, dar o făcea pe Livia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe ambele părți și păreau chiar să se unească deasupra, astfel încât, în timp, urmau să formeze un mormânt de piatră. La baza canionului, împreună cu Vultur-în-Zbor, se găseau doi abisinieni. Semănau cu Deggle, creatorul amintirii. Amândoi erau înalți și sobri. Purtau mantii negre și coliere de smarald. Dar asemănarea cu Deggle se sfârșea aici. îChiar și așa, ea și-a atins scopul: Vultur-în-Zbor a fost enervat la culme de spectacolul celor doi Deggle îngemănați din fața lui și a uitat de Prepelicar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
condamni cu propria-ți gură, Născut-din-Moarte! a strigat ea. Și vei muri de propria-ți mână. Când ea s-a așezat din nou pe scăunel, adoratorul, care stătuse tăcut în timp ce ei doi vorbeau, s-a răsucit și și-a aruncat mantia. Stăpânirea de sine a lui Vultur-în-Zbor a primit din nou o lovitură puternică. Se privea în ochi pe el însuși. Ochii lui - dar o reprezentare modificată prost a lui însuși. Corpul era identic; și, ca și Vultur-în-Zbor, creatura purta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mahala. — Nu e un altar potrivit? spuse ea. El încuviință din cap, rămas fără cuvinte, iar atunci, cu o mișcare bruscă a mâinii drepte, ea își scoase vălul cu ferestruică. Acesta căzu, fluturând, pe podea și se alătură tovarășei ei, mantia. Indianul știuse că trebuia să fie frumoasă, dar nu reușise să anticipeze cât de cuceritoare avea să fie acea frumusețe. Vultur-în-Zbor trebuia să se lupte cu el însuși ca să se poată uita în acei ochi fără să-și plece imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
21 Seara se lăsă parcă pe nepusă masă, cu o suflare rece și o mantie de purpură ce se prelingea printre crăpăturile străzilor. Am grăbit pasul și, douăzeci de minute mai tîrziu, fațada universității se ridică asemenea unei corăbii vopsite În ocru și ancorate În noapte. Portarul de la Facultatea de Litere citea, În ghereta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
intrați. Odată ajunși Înăuntru, Îmi trecu opaițul și se apucă să fixeze la loc Încuietoarea, fără să ne mai dea vreo atenție. CÎnd terminați, știi unde mă găsiți. Labirintul de cărți se ghicea În unghiuri spectrale ce se iveau de sub mantia Întunericului. Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și mi se păru că pînă și străzile acelea pustii și vîntul acela potrivnic miroseau a speranță. CÎnd am ajuns În Plaza Catalunya, am băgat de seamă că un stol de porumbei se adunase În mijlocul pieței. Acopereau totul, ca o mantie de pene albe care se legăna În tăcere. M-am gîndit să ocolesc, Însă chiar atunci mi-am dat seama că stolul Îmi deschisese drum fără să se ridice În zbor. Am Înaintat agale, observînd cum porumbeii se despărțeau În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-o. Încetul cu Încetul, parcă urmînd un ritual, am străbătut traseul lumînărilor lăsate de Bea și le-am aprins una cîte una, conjurînd un halou de lumină de chihlimbar ce plutea prin văzduh ca o pînză de păianjen atîrnată Între mantii de beznă de nepătruns. Itinerarul meu se sfîrși lîngă șemineul din bibliotecă, lîngă pledurile ce rămăseseră pe jos, mînjite de cenușă. M-am așezat acolo, cu fața spre Încăpere. Mă așteptasem să găsesc o tăcere deplină, dar casa respira mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ce fac, m-am apropiat de lespedea de marmură pînă cînd am ajuns destul de aproape ca să pot Întinde mîna și s-o ating. Atunci am observat că pe cele două racle erau gravate un nume și o cruce. Praful, o mantie de cenușă, le ascundea. Încet, parcă În transă, fără să mă gîndesc ce fac, am Înlăturat cenușa ce acoperea capacul raclei. Abia se putea citi În negura roșiatică a lumînărilor. Penélope Aldaya 1902-1919 Am rămas paralizat. Ceva sau cineva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
slăbit pasul pînă cînd n-am ajuns la vreo sută de metri de vilă, iar silueta ei abia se mai ghicea În noapte. Atunci am descoperit că mîna Îmi era Încă pătată de cenușă și am mulțumit În sinea mea mantiei de Întuneric a nopții, care Îi ascundea Beei lacrimile de groază care Îmi alunecau pe obraji. Am apucat-o În josul străzii Balmes, pînă la piața Núñez de Arce, unde am găsit un taxi solitar. Am mers pe Balmes pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aluneca spre noi Într-o tăcere absolută, ca și cînd abia ar fi atins pardoseala. Fumero văzu reflexul În ochii mei Împînziți de lacrimi și figura i se descompuse Încetul cu Încetul. CÎnd se Întoarse și trase un foc spre mantia de beznă care Îl Învăluia, două labe din piele tăbăcită, fără contur și fără relief, Îi prinseseră gîtul ca Într-un clește. Erau mîinile lui Julián Carax, crescute din flăcări. Carax mă Împinse la o parte și Îl strivi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
trecere spre scena IV Scena IV - Lângă brad F: Ai văzut, Petruș, că Moș Crăciun există?! B: Bunicule, dar cum ajunge Moșul în fiecare familie într-o singură noapte? Bunicul: El nu poate. De aceea, de cu vară, el face mantii și dulame roșii pentru fiecare oraș sau sătuc din lume, pregătește sacii cu daruri, iar iarna le trimite unor oameni aleși de el spre a le împărți. Voi, copii, credeți în el, așa cum credeți și în Dumnezeu, fără să-l
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
fiecăreia câte o trăistuță în care să-și pună darurile primite. -Aveți grijă, dacă vă udați la picioare, sau dacă vă e frig, să veniți repejor acasă. Da, mămico! Ieșiră grăbite și porniră la drum. Satul era îmbrăcat într-o mantie de omăt, era liniște, doar glasuri de copii și clinchete de zurgălăi pluteau în văzduh. Umblând din casă în casă, cu trăistuța de gât și cu clopoțelul în mână, grupuri-grupuri de copii făceau gazdelor urare de an nou mai bun
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
câte o voce abia îndrăsnește să silabisească: Vezi, camarade, încet... lăsați casmalele și luați baionetele. Au apărut primele semne că nu va mai trece mult și vor fi găsite corpurile legionarilor. Iată, a și apărut unul. O haină sau o mantie, nu se știe deocamdată... Se curăță pământul, acum, cu mâinile; a ridicat... se poate distinge bine:... e o haină. Cine-o fi?... Cine-o fi?... E întrebarea care circulă. D-na Codreanu și familiile Nicadorlor și Decemvirilor, stau la capătul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]