1,395 matches
-
Interdicțiile morale sînt înlăturate, la fel disciplinele rațiunii. Ierarhiile sociale își slăbesc strînsoarea. Diferențele dintre tipurile umane dispar, oamenii își exteriorizează în acțiune, adesea violentă, pasiunile și visele lor, de la cele mai brutale la cele mai eroice, de la delir la martiriu. O mulțime este un grup uman în fierbere, o forfotă constantă. Este și o forță neiertătoare și oarbă, capabilă să înlăture orice obstacol, să mute munții sau să distrugă munca de sute de ani. Fără-ncetare, ruperea legăturilor sociale, viteza
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
lor; el le aduce drept ofrandă o lume nouă, promisiunea unei alte vieți. Spunînd da conducătorului, masa exaltată se convertește și se transfigurează în sensul propriu al cuvîntului. Energia ei afectivă o propulsează și îi dă curajul de a suporta martiriul și brutalitatea, inerente folosirii violenței. Dovadă stau armatele Revoluției care-au urmat, ca vrăjite, vulturii lui Napoleon prin zăpezile nesfîrșitei Rusii. Liderii folosesc energia pe care o investesc masele în visele și-n iluziile lor pentru a răsturna roata Statelor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fictive (omoruri rituale, violuri etc.), ațîță flacăra zvonurilor și sfîrșește prin a se lansa într-un pogrom sau un linșaj. Același procedeu slujește la a clădi legende în jurul unui personaj admirat în mod deosebit. Mulțimile amplifică episoadele frapante pentru francezi, martiriul lui Napoleon pe Sfînta Elena, pentru creștini, crucificarea lui Christ etc. în care eroul nu apare așa cum a fost el, ci așa cum vor ele să-l vadă. Chiar în acest moment asistăm la lenta naștere a unei legende despre "de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
persecuțiile nu fac decît să îi stîrnească și mai mult. Totul este sacrificat, și familie, și interes personal. La ei pînă și instinctul de conservare se anulează, astfel încît singura recompensă pe care nu de puține ori o cer este martiriul"192. În alt loc, Le Bon scrie: "Oameni pe jumătate nebuni, asemenea lui Luther sau Petru, au bulversat lumea"193. Fișa acestor nebuni întru credință care ar fi conducătorii este completă. Nu lipsește nimic, nici alienarea, nici setea de martiriu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
martiriul"192. În alt loc, Le Bon scrie: "Oameni pe jumătate nebuni, asemenea lui Luther sau Petru, au bulversat lumea"193. Fișa acestor nebuni întru credință care ar fi conducătorii este completă. Nu lipsește nimic, nici alienarea, nici setea de martiriu, nici convingerea dogmatică, nici încrîncenarea voinței. Ei sînt un fel de condensat al mulțimii. Diferă însă de ea în mod radical prin energia, tenacitatea lor incomparabilă, pe scurt, prin consistența lor. Ce alt semn mai bun al "nebuniei" lor doriți
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
primele veacuri dincolo de condiționările lumii. Nu pot fi uitate personalitățile hieratice ale lui Martin din Tours (316-397) și Paulin de Nola (355-431), primul abandonează armata pentru oștirea lui Dumnezeu, celălalt vorbea despre abandonarea serviciului militar. Viața monahală apare ca un martiriu viu și o mărturie în fața laicizării poporului, dar și a dorinței de Dumnezeu. Organizarea vieții monahale cu biserica în mijlocul adunării, iar chiliile rotite în jurul acesteia a fost probabil o formă de imitare a dispunerii taberelor militare. Ruptura dintre Biserica ante
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Cristos era iminentă, fapt pentru care își trăiau penitența într-un rigorism excesiv și într-o atitudine de sfidare a lumii pe care o disprețuiau. Antimilitarismul era foarte viu între ei, proclamându-și credința printr-o dorință fanatică de martiriu, provocând o și mai mare duritate din partea păgânilor care, dincolo de toate acestea, se aflau în imposibilitatea distingerii lămurite a diferențelor dintre concepțiile acestor secte și cele ale Bisericii autentice. Considerându-se întrupată în lume, Biserica primară nu-și asumase până
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Autorul păgân vedea în această ruptură comună, a legii antice, o trădare a fundamentului fraternității creștinilor care, din convingerea de a deveni nemuritori și de a trăi veșnic, disprețuiau moartea și se sacrificau în număr mare, cu toată spontaneitatea, îmbrățișând martiriul. Critica sa față de această concepție pe care o aruncă și mai mult în sfera ridicolului, referindu-se la îngrijirea concretă a prizonierilor de către creștini, atinge apogeul, în gândirea sa, atunci când au asemenea opinii fără o demonstrație precisă. Credinței creștine îi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
henoteistă prezentă în religiozitatea contemporană necreștină. În ciuda respectului său față de creștinism, pentru el adevărații adoratori ai divinității sunt cei care o demonstrează printr-o viață virtuoasă. Prin acesta ne prezintă un criteriu de evaluare a creștinilor; vorbește cu venerație despre martirii creștini, care au înfruntat chinuri îngrozitoare, murind pentru credința lor, criticând comportamentul și controversele clerului roman. Tot el considera, foarte instructiv, că episcopului Romei, ca episcop al orașului etern, i se cuvine cea mai înaltă autoritate; arată o cunoaștere a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a nu atrage atenția și nici pentru a nu provoca vreo reacție punitivă a autorităților, nu le era permis creștinilor să rupă aceste relații; ba chiar, în situații extreme, trebuiau să îndure consecințele îmbrățișării noii credințe, dând mărturia supremă a martiriului. Ceea ce permitea misionarilor formularea unei asemenea opinii era - lucru paradoxal pentru necunoscătorii mentalității perioadei și problemei în discuție - printre altele, convingerea sigură că sfârșitul lumii era aproape. Plecând de la această premisă, creștinii fanatici ajungeau la concluzia că trebuiau să renunțe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în baza unui raport pașnic cu pământul pe care îl lucra. Filozoful palestinian Iustin (100-165), transferat la Roma, în opera sa Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 39, evidențiază efectiva realizare a profeției lui Isaia, subliniind importanța mărturiei unite martiriului. Aici, autorul accentuează depășirea proverbului păgân (A jurat limba, dar n-a jurat mintea) care implica folosirea restricției mintale. Creștinul nu se limitează numai să nu facă război dușmanilor, ba chiar trebuie să-și ofere propriile suferințe pentru dobândirea nemuririi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alege binele, avea posibilitatea să rezolve chestiunile etice specifice de-a lungul istoriei sale universale. 2.2.3. Minucius Felix Pe timpul lui Alexandru Sever (222-225), în fața acuzației păgânilor potrivit căreia Cristos și-ar abandona ucenicii tristului lor destin, pe durata martiriului, și că nu i-ar fi ajutat în suplicii, ori că nu i-ar fi eliberat de moarte, Minucius Felix (150-270) le aducea exemplul comandantului care, în timp de război, își răsplătește soldații după luptă și nu înainte: Care soldat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
majore palpabile, din partea celor compromiși în fața lingușirilor. În paralel cu mărturia martirilor din Acta și din Passiones, soldatul creștin își mărturisește propria credință în public: Christianus sum; printr-un limbaj mistico-alegoric, trece la descrierea soldatului care se îndreaptă spre gloria martiriului. Putem vedea etapele succesive care conduc soldatul creștin spre conștiinciozitatea de a aparține numai lui Dumnezeu: se trece de la soldatul cezarului, la soldatul lui Cristos, la martiriu. Aceasta ne ajută să înțelegem în ce măsură conceptul de martiriu este strâns legat de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
printr-un limbaj mistico-alegoric, trece la descrierea soldatului care se îndreaptă spre gloria martiriului. Putem vedea etapele succesive care conduc soldatul creștin spre conștiinciozitatea de a aparține numai lui Dumnezeu: se trece de la soldatul cezarului, la soldatul lui Cristos, la martiriu. Aceasta ne ajută să înțelegem în ce măsură conceptul de martiriu este strâns legat de teologia escatologică. Mantia militară devenită foarte grea ne spune că tot ceea se referă la serviciul militar a devenit insuportabil. În timp ce soldatul își scoate hainele militare, aceste
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se îndreaptă spre gloria martiriului. Putem vedea etapele succesive care conduc soldatul creștin spre conștiinciozitatea de a aparține numai lui Dumnezeu: se trece de la soldatul cezarului, la soldatul lui Cristos, la martiriu. Aceasta ne ajută să înțelegem în ce măsură conceptul de martiriu este strâns legat de teologia escatologică. Mantia militară devenită foarte grea ne spune că tot ceea se referă la serviciul militar a devenit insuportabil. În timp ce soldatul își scoate hainele militare, aceste sunt substituite, în simbolizarea metaforică prezentată de același Tertulian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
preferau pe acelea în care nu erau direct implicați în acțiuni belicoase și de violență. Polemistul african nu ezită să critice lâncezeala soldaților creștini (fratres commilitones), care considerau că atitudinea neobișnuită a soldatului din De corona o căutare deliberată a martiriului, faptă condamnată de Biserică și considerată expresia unei auto-glorificări fanatice, capabile să dea naștere la apariția altor situații de criză cu puterea civilă ce puteau fi evitate cu un minim de prudență. Ironia tăioasă a lui Tertulian nu-i scutește
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autorului împotriva soldaților creștini care, din prudență ori din frică, deveniseră concesivi față de imperiu, riscând scandalizarea ori absența mărturiei creștine, sau, și mai grav, alunecarea personală într-o indolență morală. Spre deosebire de Tertulian care îi acuză pe acești soldați de respingerea martiriului și a profețiilor Duhului Sfânt, atitudinea soldatului martirizat este total diferite: nu exprimă nici o atitudine dojenitoare față de fratres commilitones și nici nu exprimă vreo cerere teologică (solicitarea vreunei rugăciuni), rezumându-se la afirmarea credinței și a conștiinței sale în văzul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ceva pentru a evita săvârșirea unor gesturi idolatrice și contrare eticii creștine, precum omuciderea, sau, în ultimă analiză (novissime), dacă nu i-ar fi fost posibil să se sustragă unor asemenea acte ori să dezerteze, ar trebui să se supună martiriului, după cum vrea credința celui care nu prestează serviciul militar. Prin folosirea termenului «novissime», Tertulian nu pare să accentueze căutarea cu orice preț a martiriului, dimpotrivă, pare să-l citeze ca pe o ultimă posibilitate, pentru a evita serviciul militar. Această
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fost posibil să se sustragă unor asemenea acte ori să dezerteze, ar trebui să se supună martiriului, după cum vrea credința celui care nu prestează serviciul militar. Prin folosirea termenului «novissime», Tertulian nu pare să accentueze căutarea cu orice preț a martiriului, dimpotrivă, pare să-l citeze ca pe o ultimă posibilitate, pentru a evita serviciul militar. Această precizare elocventă ne determină să credem că soldatul din De corona, 1, dorind să-și afirme doar fidelitatea față de Cristos, nu căuta martiriul intenționat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a martiriului, dimpotrivă, pare să-l citeze ca pe o ultimă posibilitate, pentru a evita serviciul militar. Această precizare elocventă ne determină să credem că soldatul din De corona, 1, dorind să-și afirme doar fidelitatea față de Cristos, nu căuta martiriul intenționat. Soldaților creștini care subestimau chestiunea etică în timpul serviciului militar disculpându-se că slujirea față de stat îi obliga să împlinească anumite fapte, Tertulian le atrăgea atenția asupra unicității și radicalismului Evangheliei: contrar lumii păgâne în care politica imperială oferea concesii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de stat îi obliga să împlinească anumite fapte, Tertulian le atrăgea atenția asupra unicității și radicalismului Evangheliei: contrar lumii păgâne în care politica imperială oferea concesii și imunități militarilor, soldații convertiți la creștinism nu trebuiau să se considere imuni de martiriu ori îndreptățiți de nedreptățile le-ar fi săvârșit. În fața lui Dumnezeu soldatul și civilul creștin au aceleași îndatoriri: inevitabilitatea păcătuirii este inexistentă pentru cine are numai datoria de a nu păcătui. Nu este posibilă căderea la învoială cu privire la angajamentele baptismale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
enorm statului prin îndepărtarea potrivnicilor și favorizarea păcii. În concluzie, ideea nonviolenței creștine, chiar și în gândirea lui Ciprian, este strâns legată de cea din militia Christi și considerată ca o luptă cotidiană al cărei apogeu poate consta și în martiriu. 2.2.7. Arnobius Orientat spre creștinism de pesimismul său față de natura umană, Arnobius (255-327) vedea fundamentul Imperiului roman în vexațiune și războaie. Un astfel de exemplu ne este oferit de Adversus nationes, I, 6, inserată în respingerea acuzației ce
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a fost aruncată de râvna lui Petru și Paul, adică romanii și corintenii. De fapt, cei doi au venit în orașul nostru Corint, și, aruncând sămânța învățăturii evanghelice, ne-au învățat; și împreună, au mers în Italia, au suferit simultan martiriul după ce v-au instruit și pe voi. Fragmentul lui Dionisie ne prezintă două acțiuni distincte ale Apostolilor: a) aruncarea seminței creștinismului în cele două orașe prin cuvintele Apostolilor și b) întemeierea oficială per presentiam a acestor comunități. Interpretarea este evident
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acestora. Persecuțiile care vizau direct militarii creștini și prescriau îndepărtarea lor din rândurile armatei, urmăreau și eliminarea, sau cel puțin frânarea, răspândirii creștinismului în mijlocul soldaților și civililor. Nu dispunem de alte documente suplimentare pentru a demonstra cele spuse în afară de actele martiriului unora dintre acești soldați, întrucât activitatea lor, fiind interzisă de legile militare, se desfășura în secret sau cel puțin cu multă prudență. Scriitorii creștini nu vorbesc despre aceasta, considerând că nu era nici măcar prudent, după cum afirmă Dionisie, episcopul Alexandriei egiptene
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a avut originea cu toată probabilitatea în participarea la misterele divine (liturghii, rugăciuni etc.) ale comunității creștine din locul de apartenență ori prin conduita lor caracteristică, precum și din acțiunea de solidaritate existentă între diferiții soldați creștini. În unele acte ale martiriului soldaților întâlnim mărturia de credință a unor soldați creștini care, la momentul oportun se apropie și cu riscul vieții, îl întăresc pe cel condamnat să moară cu curaj, păstrându-și credința neștirbită. O altă situație ce reflecta îndatorirea soldaților creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]