20,506 matches
-
după moartea soției mele... — Pe cît Înțeleg, cozonacul a ajuns din greșeală În mîinile dumitale, Îl Întrerupse domnul Rennit. Trebuie să găsim persoana căreia-i era destinat. E vorba, deci, de o simplă urmărire - și la asta Jones și cu mine ne pricepem. Vom Începe cu doamna Bellairs. Ea ți-a spus cît cîntărește cozonacul, dar ce anume a făcut-o să-ți indice greutatea lui? Numai fiindcă te-a confundat cu o altă persoană, din pricina Întunericului. Poate că și semeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ca la o victimă. — Am cîștigat un cozonac la tombola organizată de dumneavoastră, dar se pare c-a fost o greșeală. — Nu pricep. O bombă mi-a distrus locuința Înainte de a putea să-mi dau seama ce anume voia de la mine omul acela... — Nimeni nu putea să vină din partea noastră, spuse fata. Cum arăta? — Un tip scund, negricios, cu niște umeri diformi - aproape un infirm. N-avem aici un asemenea individ. — Credeam că dac-aș găsi-o pe doamna Bellairs..., dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a spus David că Minny a murit. Aseară, În timpul bombardamentului, a fost ceva Îngrozitor. Am auzit-o cum ne chema de afară, dar nu puteam face nimic - se Înțelege că nu puteam ieși din adăpost. Și, deodată, a căzut o mină sau așa ceva - da, cred că era o mină - și a distrus trei case, de-a rămas o gaură enormă. Azi-dimineață, Minny n-a dat nici un semn de viață. David nu-și pierduse speranța, dar eu am presimțit totul, dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În timpul bombardamentului, a fost ceva Îngrozitor. Am auzit-o cum ne chema de afară, dar nu puteam face nimic - se Înțelege că nu puteam ieși din adăpost. Și, deodată, a căzut o mină sau așa ceva - da, cred că era o mină - și a distrus trei case, de-a rămas o gaură enormă. Azi-dimineață, Minny n-a dat nici un semn de viață. David nu-și pierduse speranța, dar eu am presimțit totul, dragul meu Ernest, din clipa cînd am auzit-o ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
includă vreo absurditate misterioasă. [...] Astăzi revendicările mulțimilor devin din ce în ce mai nete, tinzând să distrugă în întregime societatea actuală, aducând-o la starea comunismului primitiv care a fost starea normală a tuturor grupărilor umane înainte de zorii civilizației. Limitarea orelor de muncă, exproprierea minelor, a căilor ferate, a uzinelor și a pământului, repartizarea egală a produselor, eliminarea claselor suprapuse în favoarea claselor populare etc, acestea sunt revendicările. [...] Evidenta slăbiciune a credințelor socialiste față de toate credințele religioase ține pur și simplu de următorul fapt: idealul de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
întreprinderile de stat care dețineau monopolul în domeniul energiei electrice, gazului și petrolului, a fost atacată problema întreprinderilor păguboase și s-au privatizat într-un ritm ceva mai viu întreprinderi de stat și primele bănci de stat. La închiderea unor mine păguboase din Valea Jiului, guvernul a întâmpinat o rezistență violentă, care era pe punctul de a lua forma unei noi mineriade, stopată la timp de premierul Radu Vasile prin înțelegerea de la Mânăstirea Cozia. Un timp, guvernul Radu Vasile a avansat curajos
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cu adevărat ERA MULȚIMILOR. Astăzi revendicările mulțimilor devin din ce în ce mai nete, tinzând să distrugă în întregime societatea actuală, aducând-o la starea comunismului primitiv care a fost starea normală a tuturor grupărilor umane înainte de zorii civilizației. Limitarea orelor de muncă, exproprierea minelor , a căilor ferate, a uzinelor și a pământului, repartizarea egală a produselor, eliminarea claselor suprapuse în favoarea claselor populare etc, acestea sunt revendicările. Puțin apte pentru raționament, mulțimile se arată în schimb foarte apte pentru acțiune. Organizarea actuală face ca forța
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Aud pași pe pietriș. Nu mă întorc. Mai înainte am băut cu cineva, cu cel care a plecat, o altă sticlă de vin, dar nu sunt pilit. Nici măcar binedispus. Doar puțin trist, puțin resemnat. Persoana care s-a apropiat de mine îmi pune o mână pe umăr. - Salut, mormăi eu fără să o privesc. - Bună, zice. Voce de fată, deci este o fată, deci îmi ridic privirea din întuneric și mă uit la ea. Blondă, sau poate lumina o face așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mașinile, am șoptit în microfonul stației de emisie-recepție. Răspunsul fu un fâșâit murdar, urmat de tăcere. - Chem toate mașinile, am repetat. Nimic. Splina sau stomacul sau altceva părea perforat, simțeam câmașa însângerată lipindu-mi-se de piele și părți din mine devenind părți din afara mea. - Chem toate mașinile, am mai spus o dată, deși simțeam că nici toate mașinile din lume, darmite doar cele de poliție, nu m-ar fi putut salva. - Alo? Alo? rosti o voce prin stație. - Chem toate mașinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mea de treabă! - Hai, bă ursule, am zis, că mai sunt și alți copaci... Ursul se înverzi la față. - Alți copaci? Alți copaci ai zis? - Cred... - No, gata, ajunge. Facem duel. Scoase din blană un pistol și se îndepărtă de mine numărându-și pașii. - Cum să ne duelăm, când eu n-am cu ce? am zis. Ursul scoase din blană un al doilea pistol și mi-l aruncă. - E bine? zise. - Ok, am răspuns. Între timp, Luca cotrobăia de zor într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
vino-ncoa“, iar el nu. Sau da, dar mai puțin decât mine. De exemplu, dacă ne aflam undeva împreună - ceea ce, din fericire, se întâmpla foarte rar, Fred ocolindu-mă când avea cum -, lumea se aduna în jurul meu, mă asculta pe mine vorbind, se simțea bine în apropierea mea. Și în a lui, dar mai puțin. Era conștient de asta și avea complexe de inferioritate pe care le ascundea cât putea de bine (și cred că în afară de mine nimeni nu își dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de-aici! a țipat omul la mine. - Mda, bine, mă duc, am zis întorcându-ma către lift. - Ia, ia stai puțin, tu nu ești ăla care bate la tobe toată ziua? m-a întrebat. Eram. - Păi, și tu vii la mine și-mi zici cum să-mi educ copilul? Păi, nu ți-e rușine... Popescu a continuat să vorbească mult timp după ce ascensorul mă ducea în jos. Îl auzeam urlând: - Nenorocitule, pun mâna pe tine... fi-ți-ar mă-ta... puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
într-un mod ce ar fi putut fi o căutare a „romanului adevărat“ și, în același timp, a atitudinii potrivite față de lume, unde orice „roman“ început și întrerupt corespundea unei soluții la care renunțasem. În această optică, romanul reprezenta (pentru mine) un fel de autobiografie inversă: romanele pe care le-aș fi putut scrie și la care renunțasem, și în același timp (pentru mine și pentru alții) un catalog indicativ de atitudini existențiale ce duc la tot atâtea căi blocate. Prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
seama de ceea ce se-ntâmpla: un străin se pregătea să-mi ia locul, devenea eu, colivia mea cu grauri era a lui, stereoscopul, casca de ulan atârnată de un cui, toate lucrurile mele pe care nu le puteam lua cu mine îi rămâneau lui, sau poate relațiile mele cu lucruri, locuri și persoane deveneau ale lui, așa cum eu eram pe punctul de a deveni el, de a-i lua locul printre lucrurile și oamenii din viața lui. Fata aceea... - Cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pentru țârâitul telefonului; în plus, senzația inexorabilă, peremptorie, ezitările existente în vocea cuiva pe care nu-l văd. Încă înainte ca vocea să spună ceva, pot prevedea nu ce va spune, dar măcar reacția pe care o va suscita în mine ceea ce se pregătește să spună. În mod ideal, cartea ar trebui să înceapă dând senzația unui spațiu ocupat în întregime de prezența mea, căci în jur nu se află decât obiecte inerte, inclusiv telefonul, un spațiu ce pare să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să le parcurg până la capăt, îndepărtându-mă de carte până o pierd din vedere. Stimulul lecturii îmi este indispensabil, ca și lectura substanțială, chiar dacă din fiece carte reușesc să citesc doar câteva pagini. Dar chiar acele câteva pagini închid pentru mine universuri întregi, cărora nu reușesc să le dau de capăt — Vă înțeleg foarte bine, intervine un alt cititor, ridicându-și fața de ceară și ochii înroșiți de pe paginile volumului său, lectura e o operație discontinuă și fragmentară. Sau, mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
solul Botswanei. Domnul J.L.B. Matekoni era patriot. Își iubea la fel de mult țara cum știa că și-o iubește și Mma Ramotswe. Gândul că diamantul pe care în final îl vor alege ar putea să vină dintr-una din cele trei mine de diamante ale Botswanei îi conferea cadoului un plus de semnificație. Îi va dărui femeii pe care o iubește și o admiră mai mult decât pe oricare alta o micuță mostră din chiar pământul pe care călcau. O mostră specială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
diamante, indiferent de unde provin. — Știu asta, replică domnul J.L.B. Matekoni. Dar mi-ar plăcea să știu că soția mea va purta una din pietrele noastre prețioase. Bijutierul zâmbi. — În cazul acesta, da, este. Toate pietrele acestea sunt din propriile noastre mine. — Mulțumesc, zise domnul J.L.B. Matekoni. Mă bucur să aud asta. Pe drumul de întoarcere de la magazinul de bijuterii, trecură pe lângă Catedrala Anglicană și pe lângă Spitalul Princess Marina. Când ajunseră în dreptul catedralei, Mma Ramotswe spuse: Cred că ar trebui să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la brâu, le supraveghea de sub un copac. Vitele nu erau marcate cu fierul roșu, dar toată lumea știa care a cui este și de unde se trag. Acestea erau semne de bunăstare, materializarea muncii cuiva în minele de diamante de la Jwaneng sau la fabrica de conserve de carne din Lobatse. Mma Tsbago o îndrumă spre o casă de la marginea satului. Era o locuință bine-îngrijită, ceva mai mare decât cele din vecinătate, și fusese zugrăvită în stilul tradițional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ferma? — Da. Iar acolo - vedeți -, acolo am locuit noi. Așa cum o prevenise pe Mma Ramotswe, Mma Potsane revenea aici cu tristețe; aici își petrecuse perioada aceea liniștită cu soțul ei, la întoarcerea lui, după toți anii aceia petrecuți departe, în minele din Africa de Sud. Copiii crescuseră și rămăseseră doar ei doi și se bucuraseră de luxul unei vieți lipsite de evenimente. — Nu aveam mare lucru de făcut, povesti ea. Soțul meu muncea toată ziua la câmp. Eu stăteam cu celelalte femei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de conversație, gesturi, experiențe comune. Fiecare amintire era extrem de prețioasă pentru ea, stăruia asupra ei cu dragoste, îi dădea o semnificație sacră. Obed Ramotswe, care-și iubise fiica și care economisise fiecare rand, fiecare cent pe care-l câștigase în mina aceea inumană și sporise, de dragul ei, turma aceea minunată de vite, nu ceruse nimic pentru sine. Nu băuse, nu fumase, se gândise numai la ea și la viitorul ei. De-ar putea să șteargă cu buretele cei doi ani îngrozitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
A scris o compunere pe care am păstrat-o: Cauzele eroziunii solului în Botswana și într-o zi v-aș putea-o arăta dacă doriți. E o compunere reușită și cred că ar putea ajunge într-o bună zi ministrul minelor sau poate ministrul apelor dacă se va ține de treabă. Și când te gândești că va ajunge într-o funcție atât de importantă nepotul unei ordonanțe de la Curtea Supremă și fiul unui măcelar oarecare. Probabil vă întrebați: Ce motive are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nevasta de la oraș? — Nu, răspunse cea în vârstă. Nu i-ar plăcea aranjamentul. E catolică și este foarte bogată. Tatăl ei are patru magazine acolo și a cumpărat o fermă întinsă. Apoi s-au făcut prospecțiuni și au deschis o mină pe terenul ei, așa că au trebuit să-i plătească o grămadă de bani. Așa a reușit să cumpere casa asta mare pentru soțul ei. Dar ei nu-i place la Gaborone. — E una dintre persoanele alea care n-ar pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bău o cană de ceai pe veranda unui hotel cu vedere la calea ferată. O locomotivă diesel, care remorca o garnitură de vagoane pline cu călători din nord, trase la peron; un marfar încărcat cu minereu de cupru extras din minele din Zambia era garat, iar mecanicul stătea la taclale sub un copac cu un angajat al căilor ferate. Un câine cu un picior schilodit, leșinat de căldură, trecu șchiopătând pe acolo. Un copilaș curios, cu muci la nas, îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pomenit o asemenea nesimțire... - Mulțumesc... Dă-mi adresa... - Să nu mă mai cauți! - Nu adresa ta am cerut-o... - Ești un inconștient... - Eu? Nu vreau să-mi semene nimeni, să-mi poarte nimeni numele... De ce? Nu e nimic grozav în mine ce-ar merita să fie păstrat... Nimic! - Ești un monstru! - Dispari... eu n-am nevoie de nimeni... nicodată n-am avut... Ha-ha, doar nu vrei să-ncep acum? N-am nevoie... Terminasem de rupt toate scobitorile și de sfâșiat șervețelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]