3,411 matches
-
scârbit și umilit. Dimineața, am simțit că nu mă mai strângea nimic. Nu-mi venea să cred. Și totuși așa era. Nu eram legat, nu se vedea nici urmă de legătură și parcă visasem totul. Am cutreierat din nou prin mlaștină, să caut coliba, dar în zadar. De fapt, nici eu nu știu ce să cred despre povestea asta cu coliba și îmblînzitorii. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun sigur e că, ajungând în gară, aveam sprâncenele arse. 19. Imaginea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că, ajungând în gară, aveam sprâncenele arse. 19. Imaginea acelei femei îmi tulbura acum nopțile. O visam cum sta goală în iarbă la doi pași de mine, cum mângâia floarea și mă privea cu nerușinare. Într-o noapte, ducîndu-mă în mlaștină, am văzut-o la lumina lunii. Se spăla de noroi într-o baltă. De sub noroi pulpele ei izbucneau strălucitoare; dar exact în clipa când a ieșit pe mal, de undeva din stufăriș a apărut un îmblînzitor care s-a distrat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
peste sexul ei. Un alt îmblînzitor, în care l-am recunoscut pe bondoc, s-a apropiat de mine și mi-a spus cu o voce rece: Dacă te mai prind pe aici o pățești". Nu m-am mai dus în mlaștină decât atunci când am căutat-o pe Eleonora. Într-una din zile, cerul s-a înnegrit violent, de furtună. Nori amenințători și sumbri se târau în direcția gării. Tremurând, Eleonora mi-a spus că nu mai pomenise nori atât de cumpliți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârșirea ei. Încă mai crezi că ea nu e totală. Că undeva există, subțire cât o lamă de cuțit, o crăpătură. Dacă n-o găsești, încerci din nou. Ca în peștera din mlaștină. N-ai altă șansă decât să pipăi zidul mai departe, căutând fisura care trebuie să existe undeva... Căci eu nu pot, domnilor, să dorm liniștit într-o găoace. M-am gândit la necunoscuții care au dirijat aici trenurile spre nicăieri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
departe, căutând fisura care trebuie să existe undeva... Căci eu nu pot, domnilor, să dorm liniștit într-o găoace. M-am gândit la necunoscuții care au dirijat aici trenurile spre nicăieri. Cum au suportat și nu s-au dus în mlaștină să uite? Dar, oare, n-au făcut tocmai asta? Pustiul e în stare să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e în stare să sălbăticească un om. Aici, dacă nu ești sfânt, riști să devii îmblînzitor. Nimic nu înrăiește, poate, mai mult decât zădărnicia. Așa am ajuns la o ipoteză care mă frământă acum. Dacă există într-adevăr îmblînzitorii din mlaștină, oare nu sânt ei, cumva, cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit la religia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cei care au dirijat altădată trenurile în gară? Au suportat cât au suportat pustiul și zădărnicia până ce n-au mai putut. Atunci au îngenuncheat în fața capului de lup împăiat și s-au convertit la religia urii. S-au afundat în mlaștină, iar pustiul care clocise ura din ei a lucrat mai departe. Până ce din fibra lor omenească n-a mai rămas nimic și s-au ticăloșit cu totul. Aceasta era opera pustiului. Transformarea unui om în îmblînzitor. Dealtfel, s-au mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
într-o toropeală visătoare. Dar primul lătrat care se aude îi trezește. Și de ce apar uneori acești îmblînzitori în lume? Nu pentru a instaura împărăția grotelor? S-ar zice că ei vor să așeze lumea între o pădure și o mlaștină, având ca templu o gară pustie; un templu cu altarul pătat de muște și acoperit cu pânze de păianjen; cu un jilț de piele ros în fața unui sfeșnic, în loc de tron; gol; tronul pustiului nu poate fi decât gol; cine trece
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
încă om, nu-i așa? Abia când începe să devină fiară pierde orice urmă de regret și de vinovăție. De aceea nu sânt încă pregătit să devin îmblînzitor, de aceea nu mă caută și m-au lăsat să plec din mlaștină. Deocamdată trebuie să rămân singur aici, să uit, să-mi uzez amintirile și remușcările până când vântul va așeza peste toate un strat gros de praf și n-o să mai țin minte nimic. Atunci voi fi fiară. Când mi se va
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
erau urmele unui bărbat. M-am luat după ele. Nu era prea greu deoarece, fiind lună, le vedeam destul de bine. Simțeam pământul sub picioare devenind din ce în ce mai moale și mai lipicios, când mi-am dat seama că nimerisem în marginea unei mlaștini care semăna cu cea din spatele gării, numai că era plină de flori grase și strălucitoare. Mirosul dulce al florilor se amesteca cu mirosul grețos al mlaștinii și, împreună, te amețeau. M-am apropiat să culeg niște flori, dar m-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
moale și mai lipicios, când mi-am dat seama că nimerisem în marginea unei mlaștini care semăna cu cea din spatele gării, numai că era plină de flori grase și strălucitoare. Mirosul dulce al florilor se amesteca cu mirosul grețos al mlaștinii și, împreună, te amețeau. M-am apropiat să culeg niște flori, dar m-am oprit la timp. Dacă mai înaintam un pas, pământul gelatinos m-ar fi prins ca într-o capcană. La întoarcere, tot uitîndu-mă la urmele pe care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dacă mai înaintam un pas, pământul gelatinos m-ar fi prins ca într-o capcană. La întoarcere, tot uitîndu-mă la urmele pe care le lăsasem mi-am dat seama că acestea semănau întru totul cu cele care mă călăuziseră în mlaștină. Am încremenit. Nu-mi venea să cred. Cum puteau fi urmele acelui bărbat necunoscut chiar urmele mele dacă eu nu trecusem niciodată pe acolo până atunci? Mi-am adus aminte că la pantoful meu stâng tocul era rupt într-o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
moartea ta, între timp, poate, ai fost mușcat, ai murit, așa că totul e zadarnic, în grote totdeauna e totul zadarnic... Acolo vin păsările și ploile și vântul. Dar oamenii nu vin. Oamenii se opresc undeva la o graniță invizibilă dincolo de mlaștini și dincolo de pădurile care îți limitează orizontul... Se opresc cum se opresc ciorile... Și totuși, ce valoare are tristețea? Ea n-a împiedicat o singură crimă. N-a anulat o singură sentință de condamnare la moarte și n-a oprit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
una singură: să facem ca ea să nu funcționeze din nou. Nu pe scândura eșafodului vom găsi ceea ce căutăm." 25. După ce i-am dat foile Eleonorei, am ieșit să dau o raită pe-afară. M-am dus și la marginea mlaștinii, dar n-am pătruns în stufăriș. M-am mulțumit să ascult liniștea trestiilor. Când m-am întors, am avut o surpriză. Am găsit-o pe Eleonora scriind. Își luase mai multe foi de hârtie și scria de zor, hotărâtă parcă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu dansez un vals cu femeia aceea care-și ține trenciul pe umeri"..." Acum ce glumă mai punea la cale? Am ieșit și am lăsat-o în pace. M-am dus pe peron și pe urmă din nou la marginea mlaștinii. În timp ce vântul începea să clatine trestiile, m-am pomenit punîndu-mi o întrebare care m-a lăsat perplex: "De ce naiba o cheamă Eleonora ca pe Eleonore Duplay?" Ei nu, că am luat-o razna, mi-am zis. În sfârșit, a doua
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
acesta mă leagă de lume acum, el e o punte... Da, da, e ca o dâră mirositoare prin aer. Dacă aș închide ochii, m-aș putea duce după ea. Nu am nevoie de altă călăuză. Aș ajunge cu siguranță dincolo de mlaștini sau dincolo de pădure. Mirosul acesta e sunetul meu de clopot, profesore. Știi ce? Să fii fericit că n-ai uitat sunetul de clopot de care mi-ai vorbit. El e puntea dumitale. Urmând sunetul de clopot, iar eu urmând dâra
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu știam ce să fac, ce să spun. Iar el nu zicea nimic. Se uita la mine, mă măsura din cap până în picioare și rânjea. M-am uitat în jur, gîndindu-mă că putea fi însoțit, așa cum l-ai văzut în mlaștină. Poate prin bălării dormeau și slujitorii lui. Dar nu mai era nimeni. Apoi am vrut să spun ceva și mi-am dat seama că n-aveam glas. Buzele se mișcau fără să pot articula nici un cuvânt. Abia într-un târziu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec. Dacă reușește, înseamnă că s-a vindecat." În clipa aceea s-a auzit din nou schelălăitul câinelui. Îmblânzitorul n-a mai scos un cuvânt. A revenit la nemișcarea dinainte, dormea în picioare și asculta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
spus că-l aștept?" "Nu", m-am scuzat eu mai mult ca să spun ceva. După asta a rămas să asculte vântul ca de obicei. Când să plece, s-a întors și, rânjind, m-a întrebat: Nu m-a recunoscut în mlaștină? Mă mir". Și după o pauză mormăi: "Păcat..." Apoi s-a întors, îndepărtîndu-se prin întuneric spre stufăriș, care l-a înghițit ca o pală de vânt... De-atunci, n-a mai venit. Am mai ieșit de câteva ori noaptea, dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
tare. Pustiul a adunat în mine toxine pe care nu le pot elimina decât vorbind... Și chiar mă întreb uneori dacă destinul meu nu s-a născut din cuvinte. Eu însumi par produsul cuvintelor mele... Nu remarcați? Pădurea, peronul, gara, mlaștina, cobra... Numai cuvinte. Mă mișc, am impresia, într-o lume de cuvinte care mă înfășoară cu tentaculele lor... Oare și tristețea, domnilor, să fie un simplu cuvînt?... Deșertul nu. Deșertul e o realitate. L-am văzut cu ochii mei și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eram sigur că în clipa când ultima amintire se va rupe, mă voi prăbuși în gol. Într-o seară, când se înnopta, a apărut din nou o pisică. S-a uitat la noi și pe urmă s-a îndreptat spre mlaștină. După ce pisica a dispărut, m-am sculat de pe bancă și am pornit pe urma ei. N-am făcut nici o sută de pași. M-am oprit. La ce bun? Și m-am întors. Atunci s-a întîmplat evenimentul. Aerul mirosea a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aprins. Sunetul ceasului s-a schimbat din nou. Numai minutarul mergea acum. Iar când am revenit la telefon, în receptor nu se mai auzea nimic. Dumneavoastră pricepeți ceva din toate astea? După ce s-a oprit furtuna, m-am dus în mlaștină și toată noaptea am strigat-o pe Eleonora. A doua zi și a treia zi la fel. În zadar. N-am auzit nici un alt zgomot în afară de cel al vântului. Atunci m-am hotărât s-o aștept. O aștept până ce voi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
frigul lângă focurile lor. Dar a venit timpul să fac și altceva decât să sper și să amân moartea. De săptămâni de zile amân aici moartea, dar nu pot s-o amân la nesfârșit. Ieri am rătăcit încă o dată prin mlaștină, strigînd-o pe Eleonora. În zadar. Acum mă întreb dacă am întîlnit-o vreodată. Și dacă eu însumi mai sânt eu. Mă cunoașteți îndeajuns, după tot ce v-am spus, ca să bănuiți că nu mă număr printre cei care pleacă ușor. Am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă muște. El va pune în fiecare seară lângă mine un fluier. Și poate nu voi rezista până la capăt. Într-o seară, când cobra se va foi, s-ar putea să iau fluierul, cum am făcut la coliba din mlaștină și, ascultând vântul, să încep să cânt. Fiara din mine ar râde atunci în hohote. N-ar mai trebui să lupte, căci melodia s-ar înfășura ea ca un laț la gâtul lui Dumnezeu, sugrumîndu-l. Și voi cânta, poate, astfel
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
va ajunge rîul acesta va fi viață. 10. Pescarii vor sta pe malurile lui de la En-Ghedi pînă la En-Eglaim, și vor întinde mrejile; vor fi pești de felurite soiuri, ca peștii mării celei mari, și vor fi foarte mulți. 11. Mlaștinile și gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării. 12. Dar lîngă rîul acesta, pe malurile lui de amîndouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji, și roadele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]