1,324 matches
-
noaptea crestele Pirineilor. Cu o impresie mai puțin și, vorba lui Vitalie, cu o „ciupitură” în minus în fața priveliștilor care îți spun că ești chiar acolo, că nu trăiești o iluzie livrescă. 10 iunie, sâmbătă Bordeaux VITALIE CIOBANU: O dimineață mohorâtă, umedă de ploaie, în Franța. Oprim într-o haltă, dar numai pentru o transbordare: părăsim trenul incomod în care călătoriserăm toată noaptea și urcăm într-un TGV superconfortabil, de mare viteză. Noul tren seamănă cu o navă spațială, are formă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Îmi dă dreptate. O ajut să-și ducă una din valize, pentru că avem camere pe același coridor (oare câte galerii din acestea vor fi existând?). Te poți rătăci foarte ușor. Va trebui să-mi antrenez memoria, tot străbătând nesfârșitele culoare mohorâte, numărând etajele, intersecțiile și cotiturile până la punctul de destinație - restaurantul, recepția sau odaia în care locuiesc. Camera mea este îngustă, neaerisită, dar cu un plafon destul de înalt. Ca să deschid fereastra, trebuie să folosesc o funie, care, ghinion, se rupe când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
minusculă parte a lui - pe care l-am simțit pe pielea noastră. Celor ce vor citi aceste rânduri, le cer iertare pentru redundanță. Hotelul în care suntem cazați este o clădire de cinci etaje, uriașă pe orizontală, cu coridoare lugubre, mohorâte, pe care le străbați cu un sentiment tot mai sporit de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția cea bună, îți „iese în cale”, la fiecare 300 de metri, un post de supraveghetoare, în care pare să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe malul râului, în costume de baie, stau întinse pe cuverturi și ascultă muzică la casetofon. Niște copii dau cu pietricele într-un cârd de rațe. E, totuși, un cadru mai plin de viață... VITALIE CIOBANU: E o după-amiază ploioasă, mohorâtă, și singurul lucru mai bun pe care îl pot face este să plec la festivalul Yanka Kupala - poetul național al belarușilor, la Vyazynka, localitatea sa de baștină, unde se va ține și un spectacol teatralizat, cu genericul „Belarusia - înfruntând secolele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ideal”. Identitatea solară a feciorului este revelată și prin punctul cardinal din care se face văzut lumii: „Lerui Doam’le/ Cată-n sus și cată-n jos,/ Cată-nspri soari răsare,/ Nu știu soare răsărea/ Sau îi Ionel gătit/ Cu contișu mohorât,/ Cu jubeaua vișânea” (Pogonești - Vaslui). Articolele de vestimentație îi dau flăcăului un statut superior și în plan mundan, atât contișul (< contuș), cât și jubeaua (< giubea) fiind haine ample, îmblănite, purtate de boieri sau țărani bogați. Ezitarea receptorului în a recunoaște
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
urmează traseul arhetipal al astrului. Calul strălucitor, cerut ca zestre fetei în colinda tip III, Tocmeala zestrei, are puteri hiperbolice asupra țărânii, specifice unei ipostaze a zeului solar fertilizator: „Și pe murgul cel din grajd,/ Înșălat și înfrânat/ Cu șalvarul mohorât,/ Numai aur și argint./ Și cu șeaua ’ndaurit,/ Face dâră pe pământ.” (Șerbănești - Dâmbovița). „Culoarea aurie a obiectelor legate de împărăția de peste 9 țări și 9 mări constituie culoarea soarelui. Popoarele care nu cunosc religia solară nu atribuie nici uneltelor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
consacrator, el se săvârșește în urma unui proces de selecție bazat pe cunoaștere magică: „La luncile soarelui/ Grele ploi că au ploiatu,/ De luncile s-au spălatu;/ Roșu soare a răsăritu,/ De luncile-or înfloritu;/ De galbene-s gălbinioare,/ De vânăte-s mohorâte./ Feciori fete-au d-oblicitu,/ Tot alegu-mi și-mi culegu” (Blandiana Hunedoara). Predominarea perfectului compus, aflat în contrast cu prezentul prin care se descriu florile, sugerează situarea într-un timp profan, dar unul puternic încărcat de vitalitate și fecunditate, dovadă fiind soarele roșu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
creață/ Și la țâță-i tămăiță/ Și la brâu e foionfiu” (Leșnic - Hunedoara). Marea este aici o mască pentru ipostaza masculină, prin simbo¬listica aratului și prin alegerea fetelor de măritat. Prezența lor este provocată de florile de culoare violetă, „mohorâtă”, adică aparținând cromaticii crepusculare, specific inițiatică, prin sugestia trecerii de la o etapă existențială la alta. Prima cultură după potop, îngrijită de însăși marea primordială, nu este deci de plante alimentare ori textile, ci una pur estetică, ce invocă apariția fecioarelor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și virtualei nunți: „Calu-i sur cam porumbatu/ Cu trei sfraguri de bumbacu,/ Cu trei pene-n comânacu,/ Cu trei pene-nseluite/ Cu d-argint învăluite,/ Cu d-aur acoperite” (Leșnic - Hunedoara), „Mândru-i june și-mbrăcat/ Tăt în haine de bumbac,/ Mohorâte-s d-argintite,/ Cu d-aur acoperite” (Zam - Hunedoara). Fata de împărat, fecioara inițiată, este singura care îl vede, motivul acesta cu răspândire mare sugerând de fiecare dată predestinarea și caracterul ales al „receptorului”. Tatăl mâniat, probabil de „pierderea” viitoare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din Brooklyn. Cartierul Francez e mereu ticsit. Turiști, soldați, marinari din flota comercială, cartofori, perverși, vagabonzi și fugari din toate statele Uniunii. Oamenii umblă de colo colo, fără legătură unii cu alții, fără nici un țel, cei mai mulți cu un aer vag mohorît și ostil. Ăsta e un loc În care poți să te simți bine. Chiar și infractorii au venit aici să-și odihnească nervii și să se destindă. Dar o rețea complexă de tensiuni, asemenea labirinturilor electrice concepute de psihologi ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de necaz se ține, unul pleacă, altul vine. * Occidentalii sunt mai (auto)mobili. * Accidentele navale se numesc naufragii. * Ești deopotrivă copil și părinte până la moarte. * Întotdeauna, în chestiunile importante, unii spun că „da”, alții spun că „nu”. * Doar norii sunt mohorâți; soarele - niciodată. * Unii nu văd limpede nici la lumina zilei. * Apa nu se bea numai după friptură. * Râvnește fiecare mai ales la ce nu are. * Peștele cel mare îl înghite pe cel mic, dar și cârligul de la undiță. * Peștele de la
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
urmare, cred că mă scutiți de celelalte rezoane. Au mai fost și alți membri care au figurat în jocul păpușelor, precum Miron Pompiliu, șeful caracudei clefăitoare, Iacob Negruzzi sau carul cu minciunèle, cum îl poreclea Pogor, reprezentat prin o păpușă mohorâtă cam de coloarea ceaunului. Petru Carp, supranumit excelență, reprezentat prin o păpușă cu titva goală ca un genunche, împodobită numai cu trei peri à la Bismarck, dar de rolurile lor nu-mi mai aduc deloc aminte. Așadar, iată, în rezumat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în minte întreaga icoană a țărei mele cu munții, cu apele, cu pădurile, cu tradițiile, cu sălbătăcia ei chiar. Mă uitam la dânsul și nu-mi venea a crede ochilor. Auzi!... Un țigan autentic, în costumul lui primitiv, cu fața mohorâtă ca ceaunul, cu dăiraua 194 în mână, cu ursul Carpaților legat de botniță lângă dânsul, aici la porțile Parisului, în vechiul culcuș a lui Ludwig al XIV-lea, în mijlocul civilizației celei mai rafinate! Ce contrast izbitor, ce anacronism, ce nepotrivire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
au simțit prea bine. Dar asta a impulsionat evoluția și am apărut și noi, oamenii. A cui existență o pregătim noi oare acum? “Radiosfera”, 3 octombrie 1994, ora 12,34 6. Vara algelor Nici că se putea o vreme mai mohorâtă decât aceea din ultimele zile pentru a ne aduce aminte de vară, chiar așa fierbinte cum a fost. Cât despre titlul intervenției de astăzi, mă voi strădui să demonstrez contrariul și, totodată, să Îndeplinesc o promisiune mai veche. Prima jumătate
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
adrenalină, care împinge la ignorarea instinctului de conservare. Eroism nemărginit consider că este în viața omului de rând, când o femeie săracă și văduvă, pentru a-și hrăni copii, muncește o viață întreagă cu acul în mână la o fereastră mohorâtă, fără să se plângă și fără să se revolte. Am cunoscut într-o cârciumă întunecată, la „Ciucaș”, în Brașovul anilor 1961, o țigancă bătrână care cânta cu o voce spartă acompaniindu se la un țambal vechi pe care îl purta
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
bălți pline de papură și stuf, cu apă verde, stătută, murdară, acum însă zona este parțial uscată și dezafectată de vegetația acvatică. Stânca apare ca un monument uriaș de cremene brună, iar țancurile (vârfurile ascuțite și înalte de stâncă) ei mohorâte se ridică cu mult deasupra sălciilor împrejmuitoare. Mama îmi explică că oferă imaginea unei mici insule stâncoase rămasă în mijlocul bălții. Se povestește că în timpuri de demult, pe când pământul era locuit de uriași ce pășeau peste Dunăre ca peste un
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și severă stareță de mânăstire cu aspre canoane, că acest bărbățoi cu obrajii căzuți din dezgust și ură pentru toți oamenii din jurul ei și care n-a știut să râdă niciodată, că această femeie fără feminitate și În rochii totdeauna mohorâte - cine putea bănui imensa prefăcătorie ce zăcea În adâncurile infernale ale acestei lăbărțate, care, după masa vegetariană a doctorului, plecat repede la treabă, scotea de la pivniță mieii fripți, plăcintele și vinațurile ca să chefuiască la aceeași masă cu amanții ei, vizi
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a nenorocirii. Aceștia l-au întrebat pe Vlad, mai degrabă convențional, formal, cum îi mai merge cu literatura și fratele meu mai mare, care până atunci se silise fără cine știe ce succes să joace rolul celui îndurerat, să stea tăcut și mohorât, s-a însuflețit deodată. A pus în răspuns mai mult patos decât se cuvenea, exagerat de mult, suspect de mult patos pentru situația dată: le-a povestit (și vorbea precipitat, prea tare, iar ochii îi străluceau...) despre activitatea lui de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dat îi face răzbunători. Simt nevoia să plătească niște oprimări mocnite din arborele genealogic. Nu se iubesc îndeajuns, își adaugă mereu alte cauze, ca să nu se iubească chiar deloc. Turnătorul nostru din dormitorul A era bocciu, mărunțel, vânjos, pistruiat, indigest, mohorât și ducea la bătaie. O jivină rătăcită printre oameni. Îi puneam pătura-n cap imediat după stingere, iar el mai icnea uneori, dar de urlat, ca turnătorul lipsit de orice urmă de demnitate din dormitorul B, care țipa înainte să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ceva asemănător într-o carte cu prinți. Cât despre prețul canapelei, să înnebunești, nu alta: trei mii de EURO. Domnul Bouleanu a intrat în atelier hotărât să-l strângă de gât pe meșter. „Care-i problema?“, a întrebat acesta la fel de mohorât ca în ziua în care făcuseră tranzacția. „Ce, nu cunoști zicala: văzut, plăcut, achitat și hai noroc!?“ Domnul Bouleanu nu cunoștea zicala, dar nu din cauza ei era să-l lovească apoplexia. În mijlocul atelierului, doi ucenici îi împachetau unui client dormeza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pagină, textul devenea și el altul. Aceiași oameni, când se mută în casă nouă, devin alții. Li se luminează privirea, deși ochii rămân la fel de obosiți cum au fost, iar pe chip li se așterne un soi de lumină, oricât de mohorâtă ar fi ziua, care face ca ridurile să se vadă mai puțin. Uneori, se poate și invers: intervii radical la efecte și, ca prin minune, dispare cauza. Câine bătrân, lepădat într-un parc În urmă cu trei ani, soții D.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pueril. L-am întrerupt brusc când mi-am dat seama că mama mi-l citea pe furiș. Mult mai târziu, am inițiat ceva care se numea „plăcerea zilei“. Voiam să-mi demonstrez mie însămi că nu există zi, oricât de mohorâtă, în care să nu ai și o cât de mică plăcere. Notam în acest jurnal o tra versare a Parcului Cișmigiu, un film bun la televizor, o rafală de ploaie răcoritoare după zăpușeala unei zile de vară. L-am întrerupt
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
îmi făcu, deodată, un semn energic, să-i dau lui valiza; l-am ascultat, el o apucă lesne, o depuse în pragul ușii și mă privi cum cobor, țâțâind și dând insistent din bărbie, orizontal și vertical, dar mai ales mohorât, mișcare și sunet conjugate caraghios, ca în bancul acela care-l fermeca pe Lucian Raicu - un rus, după o beție zdravănă, așteptând un castravecior care se face tot mai mic la orizont; menținu același ritm al bărbiei până în clipa când
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cărb. pe Fucsik. 2 ture cu M. și căruc. plin pe p. Michelang. Mașini și clacs. Tura 3 singură. Parcul Pion. Vreasc. în spin. Baba Clnț. pe întun. Deznăd. Oana râs. Mai pe larg, povestea sună așa. E tot toamnă mohorâtă, tot după-amiază spre seară, iar eu mă îndrept tot spre strada Fucsik la familia Fodor, unde de data asta maestru de ceremonii e Rigo, bărbatul lui Teri. Rigobigo, cum îl alintă Oana, stă de strajă în fața casei cu numărul 9
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
tratamentul a dat roade. Ne plimbam amîndoi tăcuți, fumînd dezabuzați și cu gulerele ridicate (cînd vre mea ne permitea), și din cînd în cînd unul spunea cîte o cugetare adîncă. Așa a fost, de exemplu, o dată cînd, pe o vreme mohorîtă, Preotu’ mi-a zis : „Pe o vreme ca asta, la volanul unei mașini țepene și ascul tînd un hard supărat, nu mi-ar mai păsa că mor“. I-am replicat cu superioritate, spunîndu-i că nu e nevoie de astfel de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]