1,401 matches
-
înălță din umeri. - Eu știu ce caută! strigă mânios Tela. Ei ne duc în țara lor ca să muncim pentru ei, să le paștem vitele, să le lucrăm pământul. Pe cei care nu sunt buni de muncă îi vor ucide. Nu nădăjduiți în zadar: voi n-o să aveți norocul pe care-l are ticălosul om negru adus de ei. El este iscoada lor! Mi-au arătat zeii în vis... - De unde știi tu ce știu numai zeii? îl întrerupse bătrânul Agbongbotile. Robia nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decât să mori? Auta tăcu. Ce să le spună? Să le mărturisească și un gând sfios care abia îi venise și de care se temea și el? Să li-l spună măcar ocolit. - Mai-Baka, zise Auta încet, când trăiești poți nădăjdui. Poate că robia nu e veșnică. Poate că poți să scapi o dată de ea. Numai mortul nu mai poate nădăjdui nimic: după moarte nimeni nu mai face nimic, decât putrezește. Și aș mai spune ceva... Văzîndu-l că amuțește, Agbongbotile căută
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și de care se temea și el? Să li-l spună măcar ocolit. - Mai-Baka, zise Auta încet, când trăiești poți nădăjdui. Poate că robia nu e veșnică. Poate că poți să scapi o dată de ea. Numai mortul nu mai poate nădăjdui nimic: după moarte nimeni nu mai face nimic, decât putrezește. Și aș mai spune ceva... Văzîndu-l că amuțește, Agbongbotile căută să-i dea curaj: - Spune, străinule, ce ai vrut să spui. De noi să nu te temi! - Uneori mă gândesc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Templu închinat Zeului Apelor, Zeului Soarelui, Zeului Puterii, Zeului Războiului și Zeiței Belșugului și Înțelepciunii, locuiau în case de marmură acoperite cu fildeș cei cinci preoți ai acestor zei. Una din case era a slujitorului Zeului Puterii, Tefnaht. Iahuben nu nădăjduia să intre vreodată în acest templu, aflând că, afară de Marele Preot și de ceilalți cinci, mai puteau intra doar regele și alți două sute de preoți însemnați. Însă locul în care puteau pătrunde și mai puține făpturi, Iahuben știa că este
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-vă. Au venit zeii din cer! Așa au fugit cu toții, numai el a rămas pentru că îl durea piciorul. - Dar unde sunt zeii, stăpîne? întrebă el acum. Iahuben nu-i răspunse. Înșfăcă un braț de arme și le duse spre luntre. Nădăjduind să fie iertat de acest sutaș mânios, soldatul începu să care și el arme, fără să mai aștepte poruncă. Luntrea se încărcase mult, îngreunînd șederea călătorilor. Dar străinii păreau nepăsători. Auta era totuși îngrijorat și spuse: - Nu ți-e teamă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a mai găzduit. Puteau avea încredere în el. Intrând în casa lui, îi dezvăluiră taina nimicirii celor două cetăți. Lot cunoștea pe oamenii sărmani din bordeie și știa să aleagă pe cel cinstit de cel ticălos. Mulți dintre sărmani plecaseră, nădăjduind că zeii își vor abate mânia asupra celor două cetăți de pierzanie. În Gomorra nu mai rămăsese nici unul. Nu apucaseră însă cei doi să se culce, când oamenii din Sodoma înconjurară casa. Afară era larmă. Se auzeau felurite glasuri: - Unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rodea și cumplita părere de rău și după lumea de departe, părăsită, și după Nefert care murise înaintea lui dintr-o greșeală a ei, și pentru că lumea lui, lumea în care s-a întors, nu era și încă nu putea nădăjdui să fie cum era cealaltă. Și într-o zi bătrânul Auta n-a mai putut ieși prin Babilon. L-a vegheat toată ziua singurul său prieten, Adapă. Iar seara târziu, când cerul înstelat se desfășură ca o mantie, cu ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cap, cu mirare prefăcută. — Ei bine, nici c-ar fi putut fi mai Încântat. Nu c-ar fi vrut să se lipsească de mine - a zis că nu știe cum o să se descurce fără mine. Dar s-a vădit că nădăjduia că o să mă Înscriu voluntar Încă de când izbucnise războiul. Care va să zică, gândeam amândoi la fel de două săptămâni fără să... O bătaie grăbită În ușa căsuței Îl făcu pe Burgess să Își Întrerupă povestirea chiar Înainte de final. Era Minnie Kidd, cu un șal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bucătărie, dezbat incitați știrile. — Eu zic că ar fi trebuit să-i spună, se pronunță Joan Anderson. Dacă moare peste noapte? — Ah, nu mai spune una ca asta! zice Minnie. — Bătrânul filfizon n-o să dea Încă ortul popii, spune Burgess. Nădăjduiesc doar că mâine, când or să-i spună, o să fie În stare să priceapă. Oricum, ar trebui să bem un păhărel În sănătatea lui, nu? Ce zici, doamnă Anderson? Joan răspunde că bea Întotdeauna cu plăcere un pahar de porto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
scrisoarea luni de zile, căutând zadarnic o ocazie pentru a face uz de ea. În prima sa călătorie către Europa, În luna decembrie a anului precedent, Împreună cu sora sa, Clara, și cu fiica acesteia, Claire, se oprise inițial la Londra, nădăjduind să Îl găsească pe Henry acolo, dar aflând că el părăsise orașul, pentru a petrece Crăciunul la Paris. Traversase Canalul Mânecii spre Franța imediat după Anul Nou, dar el se mutase În Italia. În fine, Îl prinsese din urmă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu o caligrafie ordonată. — A, pentru asta mă tem că e prea târziu, Îi răspunse el. În plus, probabil că aș aduce-o pe biata femeie În pragul nebuniei cu bâjbâiala mea după le mot juste. — E drept, eu nu nădăjduiesc să ating același stil desăvârșit ca al tău, zise Du Maurier modest. — Nu, nu, dragul meu, nu asta am vrut să spun, Tu ai o elocvență naturală și neforțată, pe care ți-o invidiez. Continue, mon bon! În lunile următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de dl Ibsen. Era limpede că nu cronicile aveau să aducă succesul spectacolului, de aceea speranțele atârnau acum de ceea ce Compton numise „păreri care trec din gură În gură“. Timp de câteva săptămâni urmăriră câștigurile modeste de la casele de bilete, nădăjduind În zadar Într-o schimbare În bine. Henry i se văită lui Alice că avea de Îngrijit doi invalizi, pe ea și piesa, dar gluma ascundea un sumbru presentiment al eșecului. Norocul le surâse pentru scurt timp În octombrie, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dar acum, Alexander recunoscu și că acceptase, În principiu, să monteze, imediat după ea, o piesă a lui Henry Arthur Jones. Lăsă să se Înțeleagă că se Îndoia că textul lui Jones avea să fie gata la timp și Henry, nădăjduind În mod egoist că avea dreptate, se puse pe treabă pentru a termina Guy Domville (după cum căzuseră acum de acord să o intituleze), pentru a fi pregătită să intre În producție În clipa În care se decidea Închiderea seriei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sens. Îi răspunse pe loc că trebuie să Îi fi lăsat drei Woolson o impresie greșită În legătură cu seriozitatea intențiilor sale, că era doar un vis cu care cocheta din când În când, care nu avea nici o perspectivă de realizare practică. Nădăjduia că dna Curtis avea să Îi transmită acest mesaj și lui Fenimore. În aceeași scrisoare, menționă că s-ar putea să viziteze Italia În cursul iernii, dar că Învățase din experiență să nu Își facă planuri prea ferme. Și aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ușor, iar el va putea lua prânzul la Reform. — Să strâng masa, domnule? Tresări; nici nu observase că Smith intrase iar În cameră. Da, da, te rog. Mulțumesc, Smith. Se ridică, adună plicurile și le duse, Împreună cu ziarul, În birou. Nădăjduia să Îi apară În intestine o senzație care să precipite o evacuare, dar nu avu noroc. Se așeză În fotoliu, răsfoind ziarul fără a găsi nimic care să Îi rețină atenția mai mult de câteva clipe. Din Europa Răsăriteană păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
un gentleman. Femeile mâncau portocale și prăjituri pe care le aduseseră cu ele În pungi de hârtie cafenie, trecându-și sticle cu suc de ghimbir. Majoritatea bărbaților ieșiră În căutare de băuturi mai tari și se Întoarseră mai bine dispuși, nădăjduind să vadă ceva divertisment mai robust În actul al doilea.] „- Ceai, lady Markby? — Nu, mulțumesc, draga mea. Am promis că mă duc zece minute să o văd pe biata lady Brancaster, care e tare necăjită. Fiica ei, o fată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai spuse o dată „Fii bun cu ea“ și Închise Încet ușa. O clipă mai târziu, apăru În culise, pe partea cealaltă, ștergându-și transpirația de pe frunte cu batista. Pe deasupra scenei unde ceilalți doi actori schimbau ultimele replici - „Doamnă Peverel... voi nădăjdui“ „Așteaptă!“ - Îl zări pe Henry și Îi aruncă o privire pe care acesta nu reuși să o descifreze. Apoi cortina căzu și se auzi sunetul aplauzelor, unul cum nu mai auzise niciodată. Erau puternice și prelungite, dar, printre bătăile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
banii ăștia. Dar dumneata, domnule Wells? Te Întreții din scris? — Încerc. Am predat la un colegiu cu cursuri prin corespondență, dar am abandonat. — Ești căsătorit? — Sunt În proces de divorț și locuiesc cu femeia pe care o iubesc, spuse Herbert, nădăjduind să Îl impresioneze astfel pe liber-cugetătorul Shaw. — Sună costisitor, comentă sec irlandezul. — Sunt convins că Îmi pot câștiga traiul atâta timp cât mă ține sănătatea, zise Herbert. Tocmai am vândut la The New Review o povestire În foileton, pe o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îi lăsă să termine vinul și urcă la etaj, să vadă dacă cel mic dormea bine. Warren Îl Întrebă ce scrie și Îi povesti despre Vechiturile, pe care Atlantic acceptase, din fericire, să o publice În foileton și pe care nădăjduia să o termine până la finele anului. Și piese de teatru ai să mai scrii? Sper din tot sufletul că experiența nenorocită din ianuarie nu te-a convins să renunți. Șovăi o clipă să rupă legământul de tăcere pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cruzime În presă și mai mulți prieteni Îi mărturisiseră Între patru ochi dezamăgirea față de noua carte. Cun aveau să o privească pe Martia, când aveau să ajungă la ea? Cei care făceau comerț cu reputații pe piața literară și care nădăjduiau, după cum Kiki Însuși profețise, că, după succesul lui Trilby, avea să urmeze o cădere, Își vor manifesta cu bucurie disprețul față de Marțian. Nu avea nici cea mai mică dorință de a-i Încuraja, dar, cinstit vorbind, nici nu avea argumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și În drumul estetic dificil pe care și-l croise și Îl urmase cu atâtea eforturi - În ciuda tuturor acestora, trebuie să i se fi părut că a dat greș În a-și impune viziunea asupra conștiinței colective a lumii, așa cum nădăjduise să facă atunci când Își Începuse cariera literară. De aceea, este tentant să te lași purtat de imaginație și să te Întorci În timp, până În după-amiaza aceea de la sfârșitul lui februarie 1916, să te strecori În dormitorul mare al apartamentului 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ani, Jack, fiul surorii ei, Louise. Alison și Jack fuseseră întotdeauna foarte apropiați. Deseori Alison mergea ca să aibă grijă de el. O dată stătuse cu el un week-end întreg, atunci când părinții lui Jack plecaseră într-o binevenită vacanță în doi. Alison nădăjduia, cu disperare, ca într-o zi să aibă și ea propriul copil pe care să-l iubească. Între timp, însă, îl copleșea pe Jack cu dragoste, atenție și cadouri. Așteptând liftul care s-o ducă la departamentul Star Wars, Alison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
spus și Leclerc, care, în pofida înstrăinărilor lui, se născuse și crescuse la Teheran. Nu demult, iubitul ei Sebas o lovise în plex când îi făcuse, cu calm, o mărturisire: „N-ai vrut să divorțezi, nu îmi ești nici sigheh, dar nădăjduiesc că am să simt la timp dacă lucrurile vreodată se înrăutățesc pentru noi și atunci am să plec fără să te anunț, așa cum am mai dispărut, trecând granița pe la turci acum treizeci de ani, ca să îmi salvez viața...“. Ghazal amorțise
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
adăuga ceva de la sine. Și zâmbeam, dar de fiecare dată tot mai puțin, căci îngrijorarea îmi sfâșia pieptul. Mă întrebam pentru ce Yahya îi lăsase pe reprezentanții lui Ferdinand să intre în orașul asediat și, mai cu seamă, cum anume nădăjduia el să-i ascundă dușmanului mizeria care îi chinuia pe toți la Basta, dacă la Granada și probabil că și prin alte părți toată lumea cunoștea adevărul și se distra pe seama șiretlicului. Temerile mele cele mai rele, continuă unchiul meu, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întreba ce soartă o așteaptă, stăpânul orașului nu se gândea decât cum să scape de luptă. Îi trimitea regelui Ferdinand mesaj după mesaj, în care nu era vorba decât despre data predării, asediatorul vorbind despre săptămâni, iar asediatul despre luni, nădăjduind poate că mâna Celui-de-Sus va încurca între timp fragilele înțelegeri ale oamenilor prin vreo hotărâre neașteptată, un potop, un cataclism sau o ciumă care îi va nimici pe granzii Spaniei. Numai că Cerul avea, în ce ne privește, alte planuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]