1,580 matches
-
cu Germania și Austro-Ungaria, Italia a rămas neutră la începutul conflictului, pretinzând că Tripla Alianță fusese gândită doar pentru scopuri defensive. Societatea italiană era divizată în privința războiului: socialiștii se opuneau în general războiului, în timp ce naționaliștii sprijineau participarea Italiei la război. Naționaliști mai vechi, precum Gabriele D'Annunzio și Luigi Federzoni, ca și proaspătul convertit de la socialism la naționalism, Benito Mussolini, cereau cu insistență ca Italia să intre în război. Naționaliștii considerau că războiul reprezenta șansa mult așteptată de Italia ca, în
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
opuneau în general războiului, în timp ce naționaliștii sprijineau participarea Italiei la război. Naționaliști mai vechi, precum Gabriele D'Annunzio și Luigi Federzoni, ca și proaspătul convertit de la socialism la naționalism, Benito Mussolini, cereau cu insistență ca Italia să intre în război. Naționaliștii considerau că războiul reprezenta șansa mult așteptată de Italia ca, în alianță cu Antanta, să recupreze teritoriile italiene ocupate de Austro-Ungaria. În 1915, câteva rude ale eroului republican Giuseppe Garibaldi, care se oferiseră voluntari în armata franceză, au căzut în
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
sublinia public importanța participării Italiei la război și pentru a avetiza monarhia asupra pericolelor care amenințau țara în cazul inacțiunii. Mussolini a folosit ziarul pe care îl controla, " Il Popolo d'Italia", și talentul său oratoric pentru a solocita sprijinul naționaliștilor și revoluționarilor de stânga pentru intrarea Italiei în război pentru recuperarea teritoriilor italiene de sub stăpânirea Austro-Ungariei. Italia a început negocieri cu Aliații pentru a se alătura Antantei. Negocierile s-au încheiat pe 26 aprilie 1915, când a fost semnat Pactul
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
când a fost semnat Pactul de la Londra. Această înțelegere recunoștea dreptul Italiei de a recupera teritoriile locuite de italieni aflate sub controlul Austro-Ungariei, dar și dreptul de a ocupa coloniile germane din Africa și teritorii din Balcani. Înțelegerea corespundeau pretențiilor naționaliștilor și imperialiștilor italieni. Italia s-a alăturat Antantei în războiul împotriva Austro-Ungariei și Germanie. Reacțiile din Italia au fost diferite. Fostul premier Giovanni Giolitti a fost revoltat de decizia de a declara război foștilor aliați. El a prevăzut înfrângerea țării
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
le respingă pe cele italiene până la Verona și Padova. Mai multe motive au determinat eșecul expediției italiene: Pentru a menține ridicat moralul trupei, soldații italieni trebuiau să participe la prelegeri despre importanța războiului. Unele dintre aceste prelegeri erau susținute de naționaliști cu mare popularitate, precum Gabriele D'Annunzio. În ciuda faptului că susținea războiul, Benito Mussolini a fost împiedicat de guvern să susțină astfel de prelegeri, cel mai probabil datorită trecutului său socialist. În vara anului 1916, armata italiană a reușit să
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
francezii au decis să transfere coloniile germane către propriile imperii coloniale, Italia neprimind niciuna dintre aceste posesiuni. În ciuda tuturor acestora, Orlando a semnat totuși Tratatul de la Versailles, ceea ce a provocat un val de nemulțumiri în țară. Au izbucnit lupte între naționaliști, (care sprijiniseră războiul și care acum protestau împotriva „victoriei mutilate”), și pacifiștii de stânga. Revoluționarul naționalist Gabriele D'Annunzio și-a condus grupurile de naționaliști în acțiunea de ocupare a „Statului liber Fiume” în septembrie 1919. Uriașa sa popularitate printre
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
de la Versailles, ceea ce a provocat un val de nemulțumiri în țară. Au izbucnit lupte între naționaliști, (care sprijiniseră războiul și care acum protestau împotriva „victoriei mutilate”), și pacifiștii de stânga. Revoluționarul naționalist Gabriele D'Annunzio și-a condus grupurile de naționaliști în acțiunea de ocupare a „Statului liber Fiume” în septembrie 1919. Uriașa sa popularitate printre naționaliști i-au adus supranumele "Il Duce" (Conducătorul). În asaltul de la Fiume el s-a folosit de trupele paramilitare îmbrăcate în cămăși negre. „Cămășile negre
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
care sprijiniseră războiul și care acum protestau împotriva „victoriei mutilate”), și pacifiștii de stânga. Revoluționarul naționalist Gabriele D'Annunzio și-a condus grupurile de naționaliști în acțiunea de ocupare a „Statului liber Fiume” în septembrie 1919. Uriașa sa popularitate printre naționaliști i-au adus supranumele "Il Duce" (Conducătorul). În asaltul de la Fiume el s-a folosit de trupele paramilitare îmbrăcate în cămăși negre. „Cămășile negre” aveau să devină simbolul mișcării fasciste a lui Mussolini. Anexarea regiunii Fiume sa devenit un deziderat
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
fasciste a lui Mussolini. Anexarea regiunii Fiume sa devenit un deziderat al tuturor partidelor politice italiene, inclusiv al fasciștilor. D'Annunzio a reușit să câștige sprijinul naționaliștilor croați. El a menținut relații de colaborare cu Armata Republicană Irlandeză și cu naționaliștii egipteni. Ocupația regiunii Fiume a încetat un an mai târziu, dar Italia a reușit în 1924 să anexeze din nou regiunea. Mussolini a învățat de la D'Annunzio procedeele prin care discursurile patriotice pot câștiga sprijinul întregului spectru politic italian. În
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
îl portretiza pe Mussolini ca salvator al națiunii. Popularitatea lui Mussolini avea să rămână neștirbită multă vreme, până la seria de înfrângeri din timpul celui de-al doilea război mondial. După preluarea puterii, Mussolini a format o coaliție în parlament cu naționaliștii, liberalii și populiștii. În scurtă vreme, atitudinea tolerantă a fasciștilor față de democrația parlamentară a încetat: coaliția lui Mussolini a votat în 1923 Legea Acerbo, care acorda două treimi dintre mandatele parlamentare partidului care câștiga un sfert din sufragiile populare. Fasciștii
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
pierderii insulei. În 1925, Italia a forțat Albania să accepte controlul Romei, ceea ce o trasnforma într-un protectorat "de facto". Italia continua astfel politica de încercuire a Greciei. Ocuparea insulei Corfu era importantă din punctul de vedere al militariștilor și naționaliștilor italieni deoarece fusese posesiune a Republicii Venețiene, care lăsase aici o importantă moștenire culturală. Ocuparea insulei a fost întâmpinată însă cu proteste violente din populației elene a insulei. În 1929, guvernul fascist i-a acordat statutul de refugiat politic extremistului
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
Reblică Spaniolă era sfâșiată de războiul civil dintre republicanii anticlericali socialiști și naționaliștii monarhiști sprijiniți de biserică, conduși de Francisco Franco și mișcarea lui fascistă Falange Española. Italia a trimis avioane, arme și peste 60.000 de soldați în ajutorul naționaliștilor spanioli. Războiul a ajutat la instruirea trupelor italiene în condiții de lupte reale și a dus la îmbunătățirea relațiilor cu biserica romano-catolică. De asemenea, Ialia și asigurat accesul naval în și din Mediterana și Oceanul Atlantic și a obținut un mare
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
De asemenea, Ialia și asigurat accesul naval în și din Mediterana și Oceanul Atlantic și a obținut un mare succes în cadrul politicii „"Mare Nostrum"”, eliminând opoziția viitoare a Spaniei. În războiul civil din Spania a contribuit cu ajutoare însemnate de partea naționaliștilor și Germania Nazistă. Acest război a fost prima ocazie în care forțele germane și italiene au luptat împreună de la războiul austro-prusac din anii 1860. Începând cu deceniul al patrulea al secolului trecut, Italia a construit o serie de cuirasate și
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
de la Bergen-Belsen. Urmând exemplul lui Charles Maurras, fondatorul organizației „Action française”, pentru care căderea republicii a fost o „surpriză” divină, cercurile de extremă dreapta au privit Regimul de la Vichy foarte favorabil. Dar printre membrii organizațiilor de dreapta s-au aflat naționaliști care au ales să se angajeze în luptă împotriva ocupantului, în timp ce mulți alții s-au alăturat lui Pétain sau s-au implicat în acțiuni colaboraționiste. Astfel, colonelul La Rocque a fondat „réseau (rețeaua) Klan”, pe care a legat-o de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
acestea au devenit state independente. Odată cu separarea celorlalte republici din RSFI, RFI a fost mult mai omogena punct de vedere etnic. Cele două grupuri etnice majore, sârbii și muntenegrenii au fost din punct de vedere etnic și cultural identici, desi naționaliștii muntenegreni susțineau că grupul lor etnic este diferit, pe când alții susțineau că muntenegrenii sunt un sub-grup etnic al sârbilor. Printre minoritățile etnice se numără albanezii, ungurii, românii și alte grupuri etnice. Conflictele și tensiunile etnice dintre sârbii și albanezii din
Republica Federală Iugoslavia () [Corola-website/Science/309718_a_311047]
-
rezultatele scontate, înrolarea începând să se facă cu forța. Măsurile disciplinare din armată se înăspresc. Lenin promite sprijin Republicii Sovietice Ungare, dar acesta nu se materializează. Béla Kun intenționa să recâștige teritoriile ungare pierdute, ceea ce i-a asigurat sprijin din partea naționaliștilor. Kun începe să manifeste moderație față de burghezie, să facă unele concesii opoziției și să încetinească programul de comunizare a Ungariei. Amenințarea ofensivei române nu a reușit însă să determine realizarea unei coeziuni între noua guvernare comunistă și societatea ungară. O
Republica Sovietică Ungaria () [Corola-website/Science/309738_a_311067]
-
teatru până în 1968. Ca o încercare de a se opune asimilării culturale a șvabilor, Liebhartd a inițiat în 1968 la Timișoara cenaclul literar german „Adam Müller-Guttenbrunn”, pe care l-a prezentat ca pe un socialist transnațional, deși el fusese un naționalist șvab. În 1969 Franz Liebhard a vorbit în public despre "colegul " său Robert Reiter. Prin aceasta voia să arate ruptura între cele două etape ale vieții sale, trecerea de la poeziile de avangardă semnate Robert Reiter, înaite de război, la poetica
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
a stabilit până la urmă la Roma, unde a trăit la Grand Hotel. Odată ce a izbucnit războiul civil spaniol, Alfonso a declarat ferm că favoriza revolta militară împotriva guvernului Frontului Popular, dar generalul Francisco Franco a declarat în septembrie 1936 că naționaliștii nu îl vor accepta niciodată pe Alfonso ca rege (erau mulți susținători ai rivalului regelui, pretendentul carlist, în armata lui Franco). Inițial Alfonso a mers în exil în Franța. Cu toate acestea, l-a trimis pe fiul său Juan, conte
Alfonso al XIII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/309115_a_310444]
-
ani. Regimul dictatorial al lui Francisco Franco a venit la putere în timpul Războiului Civil Spaniol care a generat tensiuni între democrați, anarhiști, socialiști și comuniștii susținuți în parte de liderul sovietic Iosif Stalin și de către voluntari internaționali, împotriva conservatorilor, monarhiștilor, naționaliștilor și fasciștilor. Moștenitor al tronului Spaniei era Juan de Borbón "(Conte de Barcelona)", fiul regelui Alfonso al XIII-lea. Cu toate acestea, generalul Franco l-a privit pe moștenitor cu suspiciune extremă, crezând că este un liberal care se opune
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
oficialii sovietici declarau public, intervenția trupelor sovietice avea drept scop prevenirea înlăturării guvernului Republicii Azerbaidjan dominat de comuniști de către opoziția cu tendințe naționaliste, non-comunistă. Este posibil ca intenția represiunilor realizate la Baku, să fi fost un semn nu doar pentru naționaliștii din Azerbaidjan, ci și din alte republici ale Uniunii Sovietice... Datorită evenimentelor ulterioare din republicile baltice, se poate consemna un paralelism remarcabil cu evenimentele din Baku, prin justificarea intervenției violente a trupelor sovietice cu ocazia mișcărilor populare, confirmând faptul că
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
(, , , UPA, "УПА ") a fost o armată de partizani ucraineni, formată la14 octombrie 1942, în Volinia. Principalii lideri al UPA a fost Roman Shuhevici și Stepan Bandera. UPA era ramura înarmată a Organizației Naționaliștilor Ucraineni și avea ca obiectiv crearea unui stat ucrainean independent. Cât timp a existat, UPA a luptat cu forțe ale unor diferiți adversari: Wehrmachtul și SS-ul naziste, Armia Krajowa poloneză sau Armata Roșie sovietică. După încheierea celui de-al
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]
-
liderul operațiunilor sub acoperire ale CIA, Frank Wisner, a estimat că guerilele ucrainene au eliminat cam 35.000 de milițieni și cadre ale partidului de la sfârșitul războiului. UPA s-a luptat să-i alunge pe polonezii din zonele pe care naționaliștii le considerau ca fiind ale ucrainenilor și au reușit, de cele mai multe ori, în întreprinderea lor. UPA a folosit metode teroriste pe scară largă. Există estimări care apreciază numărul polonezilor care au fost uciși în Volînia între 35.000 și 60
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]
-
a folosit metode teroriste pe scară largă. Există estimări care apreciază numărul polonezilor care au fost uciși în Volînia între 35.000 și 60.000 de persoane. Mulți istorici folosesc termene precum genocid sau purificare etnică pentru a descrie acțiunile naționaliștilor ucraineni. Se merge până acolo încât istoricii apreciază că ucrainenii au ucis între 100.000 și 500.000 de polonezi. Numeroși săteni polonezi au plecat de pe pământurile lor datorită terorii ucrainene. Nu există cifre exacte cu privire la pierderile din ambele tabere
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]
-
UPA, de militarii ucraineni sau de unitățile paramilitare care au luptat sub diferite stindarde („Poliția auxiliară ucraineană”, „Serviciile de securitate Bandera”), UPA sau diferiți luptători care au migrat între aceste organizații. În cadrul celui de-al doilea Congres General al Organizației Naționaliștilor Ucraineni de la Harkov din aprilie 1941 se declara: „Evreii din URSS [sunt] cei mai credincioși sprijinitori ai regimului bolșevic și avangarda a imperialismului moscovit în Ucraina”. La scurtă vreme după aceea, a fost lansat sloganul grupului Bandera: „Trăiască Ucraina fără
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]
-
avangarda a imperialismului moscovit în Ucraina”. La scurtă vreme după aceea, a fost lansat sloganul grupului Bandera: „Trăiască Ucraina fără evrei, polonezi și germani; polonezii dincolo de râul Sam, germanii la Berlin și evreii la spânzurătoare”. După numai un an, Organizația Naționaliștilor Ucraineni își schimbase pozițiile, intrase în conflict cu germanii și încerca să-și tempereze poziția față de minoritățile etnice. În 1944, OUN respingea, în mod oficial, „exclusivismul etnic și rasial”. Trebuie făcută o distincție dintre forțele conducătoare ale acțiunilor antievreiești ale
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]