2,809 matches
-
ziare și frunze vechi. Polițaii rar se agitau apropo de acești abandonați de modă veche. Oameni mai tineri, cu aspect autohton, erau și ei acolo. Cu picioare goale, băieții ca cerșetorii din Bombay, cu bărbi Închegate, suflând păr bogat din nări, cu capete scoase prin poncho-uri de lână, cumva peruvieni. Nativi de pe undeva. Inocenți, lipsiți de orice agresivitate, alegând neimplicarea, foarte asemănători tăurașului Ferdinand. Corrida nu era pentru ei; doar mirositul de flori sub Încântătorul arbore de plută. Și cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nimic. Iată-l pe Napoleon, un gangster care a spălat bine Europa În sânge. Iată-l pe Stalin, pentru care premiul cu adevărat mare al puterii era să se bucure nestânjenit de crimă. Marea bucurie de a mistui răsuflarea din nările oamenilor, Înghițindu-le fețele ca Saturn. Asta părea să Însemne cu adevărat cucerirea puterii. Sammler se legă la șireturi - continuă să se Îmbrace. Își trecu peria prin păr. Ca În transă. La mai multe stadii depărtare de sinele de pe sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mânca pâinea binefăcătorului, să se poarte firesc aici. În plus, tot acest comfort dens, camerele pline ochi de piese de conversație, puncte de atracție, stăteau pe o fundație de nulitate. Opera domnului Croze, cu gura lui de boboc de trandafir, nările proeminente, pieptănătura de Oscar Wilde, burtica suavă și degetele parfumate, care trimisese, după cum spusese Elya cu amărăciune În glas odată, una dintre cele mai crâncene și mai cinice facturi pe care le văzuse vreodată. Elya recunoscuse că era mobilat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
actele. Și fără Îndoială că avea să le semneze. Hai să aflăm ce a dat greș. Iar apoi cremarea. — Pentru doctorul Gruner. Unde? Întrebă Sammler. Infirmierul arătă spre targa pe rotile pe care era Întins Elya. Sammler Îi dezveli fața. Nările, cutele erau foarte Întunecate, ochii Închiși, palizi și umflați, capul chel, marcat de povârnișul ridurilor. Pe buze amărăciunea și o expresie de supunere se Întrepătrundeau. Sammler șopti În mintea lui: „Măi Elya. Măi Elya, măi.“ Și apoi, În același fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de pânză supraâncărcată a lui Sue lovea șoldul subțire al Shebei. Sheba nu părea să simtă. Râdea de ceva spus de Sue, aruncându-și capul spre spate, așa încât îi vedeam gâtul lung și alb și cele două găurele întunecate ale nărilor. Și Sue râdea. E o femeie masivă și veselia are un efect mai degrabă dizgrațios asupra ei. Împreună, scoteau un zgomot suficient de strident ca să penetreze ferestrele clasei mele. Ha, ha, ha. După câteva momente, m-am temut să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
înspre pământ, dar Zach era gata s-o ridice la cea mai mică provocare. Elanii sunt cele mai imprevizibile animale din Idaho și s-au auzit cazuri în care au atacat. Elvis n-a făcut însă decât să-și freamete nările și să-i miroasă. Apoi și-a coborât capul și l-a clătinat de câteva ori, până când coama i s-a dat pe-o parte. Zach nu era dispus să interpreteze gestul altfel decât era firesc, cu toate că inima îi bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o dată spunându-i că petrecea mai mult timp chiar și decât ea ca să se gătească. Singurul răspuns pe care-l primise fusese privirea aia fixă și dură a lui Ahmad. Bărbatul se spăla întâi pe mâini, apoi își curăța gura, nările și fața. Se freca apoi pe brațe și pe picioare. Ritualul era repetat de cinci ori pe zi. După cincisprezece minute, Ahmad a ieșit din cabană, curat ca lacrima, și-a traversat pajiștea. S-a încruntat când a văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ca Drew. Ellis a traversat luminișul, a acolit tufișurile și-a văzut elanul. Mâna a început să-i tremure, iar pușca a căzut pe pământ. S-a lăsat în genunchi lângă Elvis, care avea încă ochii deschiși și fremăta din nări. Ellis s-a uitat în ochii acelei ființe și n-a mai auzit muzica. Mâinile muncite i s-au strâns în pumni. Ahmad stătea pe-un povârniș și-l urmărea pe bărbatul îngenuncheat lângă elanul muribund. Lui Ahmad îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ce și cum pe aici îți vor așterne pat în casa bună te-or omeni așa cum se cuvine cu pită slană și o horincă fără s-aștepte vreo răsplată. O să asculți în dimineți cocoșii dinspre cuptor o să-ți pătrundă-n nări miros de pâine coaptă-n vatră cu coaja rumenită bună de o să vii în sat la mine o să-ndrăgești și tu pământul sacru din care râd spre soare holdele mănoase și dă-n miresme liliacul. Lucreția IONESCU BUICIUC <biography> Am
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se folosească de mine ca de un instrument. Se încălzise ușor, fără ca eu să fi avut o prea mare contribuție și mi vine să râd acum, că din tot ce-a fost între noi, nu am rămas decât cu amintirea nărilor ei care se mișcau ca o gură de pește. Ce vreți? De dedesubt, aproape imobilizat de pătura care mă acoperea, mai mult ochii puteam să-i mișc. Poate că a durat ceva până să plec în fugă. Gândurile mele nu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
unei cărți poștale, aflată chiar În mijlocul ușii, la Înălțimea capului. Am auzit cum se Îndepărtează lanțul și se răsucește mînerul În formă de sferă. Ușa, ce părea să cîntărească vreo tonă, se deschise. Un miros de ulei Încins Îmi gîdilă nările. Soba cu petrol lampant fusese probabil aprinsă tocmai În cinstea mea. Ușa s-a deschis din două mișcări: prima dată doar la vreo douăzeci de grade și apoi la vreo șaizeci. Persoana care mi-a deschis-o făcu un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
m-am clintit. Oare era dusă pe gînduri, supărată sau pur și simplu absentă? Buza de jos i se alungi ușor... parca era un copilaș gata-gata să plîngă și din unghiul din care Îi priveam capul Înclinat, i se vedeau nările - nasul ei avea o oarecare doză de impertinență. — Dacă e vorba de o bandă, mai e cum mai e, dar dacă nu găsim pe nimeni? Ce-ți poate spune un muc de țigară aruncat pe stradă? Asta-i soarta! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe M și să smulg de la el o mărturie decisivă... Puse tăițeii proaspăt făcuți, Înfășurați cu grijă În jurul bețișoarelor, În vasul cu apă clocotită și-i amestecă cu atenție să nu se Împrăștie. Mirosul caracteristic de făină Îmi gîdilă plăcut nările. — Ia ascultă, dacă ți-e frig, Îți fac rost de un fular. Se Întoarse spre bucătarul cel nebărbierit și-i spuse: Dă-i ceva. Am Încercat să-l opresc Înainte de a se apuca să caute ceva după tejghea. La care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ridicase la buze și se lăsă pradă tăcerii ca și cînd ar fi fost purtată de gînduri undeva departe. Precum o floare care se veștejește, filmată cadru cu cadru, ochii i se duseră În fundul capului pe cînd o priveam atent, nările Îi fremătară și pînă și culoarea pielii ei moi Își pierdu din strălucire - ca o piele de căprioară veche. Începeam să am remușcări pentru ceea ce spusesem. Au dreptul la omucidere numai călăii și soldații pe cîmpul de luptă. Un doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
numai ochii, ci și toate simțurile, nervii, Întreaga-mi ființă. Sala de lectură era plină, dar domnea o liniște desăvîrșită, de parcă nu era nimeni pe-acolo. CÎnd și cînd se auzea cîte un smîrcîit, o pagină Întoarsă, pași tîrșîiți. În nări Îmi pătrunsese mirosul de ceară proaspătă cu care fusese dat parchetul. În spatele pleoapelor Închise totul mi se părea lămîiatic. Îi vedeam conturul urechii - lămîiatic, strălucitor de În lumina reflectată de perdelele lămîiatice. Parfum lămîiatic... Totul... lămîiatic. Ce ridicol! Oare de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-i pun pe jar și pe fată, și pe mandatar. De unde stăteam, nu prea vedeam bine nasul fetei, căci era ascuns de Încheitura mîinii cu care ținea aparatul de radio. Tare mi-ar fi plăcut să știu dacă-i fremătau nările... Fața mandatarului rămase În continuare Îngropată În ziar. Chiar deasupra capului său, fotografia care reprezenta plantația de cafea din America de Sud părea tare comică: nici nu era greu de imaginat În locul dispozitivului de iluminare, decolorat de praf, un soare arzător care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe urmele altora. Dar nu mă puteam pieptăna acum... De aici, de unde mă aflam, ușa părea o oglindă. Din partea cealaltă Însă, era chiar transparentă... Am Împins ușa cu umărul și m-am strecurat Înăuntru. Am simțit o căldură plăcută gîndilîndu-mi nările și am strănutat fără să vreau, dar cred că nu numai din cauza căldurii, ci și a mirosului de scrobeală și țesături proaspăt vopsite amestecat cu parfum. În stînga erau etalate mostre, reviste de modă și Îmbrăcăminte confecționată la comandă. Alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
n-am apucat să cobor bine din mașină, că soarele a și intrat În nori de parcă-l măturase cineva. Cu toate acestea, Încă era cald În cabina telefonică și, poate pentru că era arareori folosită, un miros de mucegai Îmi străpunse nările. — Te rog să mă scuzi că n-am venit mai devreme. Cu atît mai bine. Am plîns pînă am obosit. Tocmai m-am mai liniștit și eu. Răgușeala din voce era cea obișnuită și mi s-a părut extrem de liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de mare și stînci pictate, am tras concluzia că datează din epoca Taisho. — E mama soțului meu, care locuiește la țară Împreună cu cumnata mea, Îmi explică ea uitîndu-se atentă la fotografie. Un miros de păr scăldat de soare Îmi gîdilă nările. Fotografiile În care apărea soțul singur se opreau aici. Începînd cu pagina a doua, urma perioada de după căsătorie. O fotografie a tinerilor căsătoriți... complet lipsită de expresivitate. — Nu mai există fotografii ale soțului dumitale dinaintea căsătoriei? — Nu, le-am adunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu amănunte și înflorituri. Cucoana Caliopi era acuma sură pe la tâmple și tot nu se mai săturase de dragoste. Cetea romane și cânta, sara, cu glas tremurat, melodii arzătoare; când vorbea, întorcea ochii pe dos, dădea din cap, își umfla nările și își subția buzele; dar cuconul Gheorghieș nu vroia să știe de fleacurile acestea: după ce-și bea cafeaua, adormea în jâlț gândindu-se la galițele lui colorate. Alți vecini erau: Th.Th. Gavrilescu, grefierul, care totdeauna, după ce lua leafa, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
malul. Cu luare-aminte cuprinseră trupul moale și luciu și-l aduseră pe năsipiș neted; îl așezară prăvălit pe o coastă; un pârăuaș începu a curge prin barba încâlcită, amestecându-se cu două dungi de sânge, care însemnau linioare roșii de la nări, în jos, pe obraz. —Trebuie să se fi înecat azi, zise moșneagul privind la fața necunoscutului. Mai de mult nu-i... Se așeză pe năsip, alături, și-și scoase pipa. Bulgarul se puse și el jos, fără nici un cuvânt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă la judecător, își duce dreapta peste ochi, apoi își lasă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ea se uită o clipă în juru-i, apoi își trece iar palma dreaptă peste ochi. —L-am omorât, boieri dumneavoastră, că nu mai puteam trăi cu dânsul... Mie-mi era altul drag!... Și i se zbăteau ca într-un fior nările. Se ținea să nu plângă poate, și-și încrunta mai tare sprâncenele. —Bine, atunci de ce l-ai luat? —Eu? eu n-am vrut să-l iau... Am spus de la început că mi-i drag Ioniță Spataru. Da’ tătuca și mămuca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
brad, ea a întins numai mânile spre el și a strigat: Spune și tu, Ioniță, iaca ești de față. Eu l-am omorât! Eu i-am dat cu baltagul... Și-l privea cu ochii negri, fără să clipească, pătimașă, cu nările tremurând. Iar Ioniță Spataru a început a-și șterge lacrimile încet, și se uita în pământ. Pe dânsul l-au osândit la muncă silnică, zece ani; iar pe Anița au dus-o la spânzurătoare. Așa au hotărât; și când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era gol. Nici cânii nu lătrau. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]