10,211 matches
-
identitatea eu liric/eu real), afirmând că "Je est un autre", Rimbaud propunea și categorica, insolubila alteritate autor / "subiect" în poezie. Pe de altă parte, când un scriitor poate consemna: "Madame Bovary c'est moi ", asumarea trimite evident înspre o narațiune de tip palimpsest, al cărei strat originar e indicat explicit: lumea operei există ca lume a unui creator identificabil. Într-un caz, cea mai aparent intimă identificare (lirica) e anulată, în celălalt, e negată chiar "obiectivitatea", neutralitatea, "puritatea" epicului. Și
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
îl relativizează la extrem, acceptînd corespondențe cu precădere exterioare și superficiale, refuzînd, însă, identificarea părților. Inventariind terminologia naratologiei de ultimă oră, Gerard Prince (vz. Dicționar de naratologie) evită consecvent menționarea noțiunii de "autobiografie", apăsînd doar asupra situației în care o narațiune evidențiază un autor implicat, acoperind suprafața unui "eu secund al autorului, masca sau persona, așa cum sînt ele reconstruite din text", deci fiind "imaginea implicită a unui autor în text, considerat a fi în spatele scenei, responsabil de ce se întîmplă, ca și
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
aderă". Dar accentuează: "Autorul implicat al unui text trebuie deosebit de autorul (sublinierile aut. - n.n.) său real ". Ruptura este categorică și pare a marca plecarea autorului din literatură, rămînînd ca instanță preexistentă, avînd "competență executorie" ("Cel ce face sau compune o narațiune"), nefiind "imanent narațiunii și nici deductibil din ea". Cu alte cuvinte, relația internă dintre autor și operă dispare în momentul în care ultima și-a dobîndit autonomia, existența de sine, iar suprafețele de contact (de... adevăr!) dintre autorul real și
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
Autorul implicat al unui text trebuie deosebit de autorul (sublinierile aut. - n.n.) său real ". Ruptura este categorică și pare a marca plecarea autorului din literatură, rămînînd ca instanță preexistentă, avînd "competență executorie" ("Cel ce face sau compune o narațiune"), nefiind "imanent narațiunii și nici deductibil din ea". Cu alte cuvinte, relația internă dintre autor și operă dispare în momentul în care ultima și-a dobîndit autonomia, existența de sine, iar suprafețele de contact (de... adevăr!) dintre autorul real și autorul implicat nu
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
a murit, pentru că așa ni se spune (insinuându-se că s-ar fi sinucis în Australia) dar amândoi sunt sud-africani, amândoi sunt laureați Nobel, au trăit în străinătate, au fost profesori, au scris cărți cu exact aceleași titluri. Numai că narațiunea biografică n-a fost încă redactată. Avem doar materialul pregătitor adunat de tânărul englez Vincent, care nu-l întâlnise niciodată pe defunct: extrase din însemnările făcute de acesta din urmă între 1972 și 1975 și adnotate în 1999 și 2000
Uite Coetzee, nu e Coetzee by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6505_a_7830]
-
încropi încă o versiune science-fiction a nimicirii civilizației. S-a concentrat asupra a ceea ce interesează cu adevărat: sfârșitul lumii i-ar sili pe cei de după el să fie fățiș ei înșiși. Cu ce rezultate? Din informațiile diseminate cu zgârcenie în narațiune aflăm doar că orașele, pădurile, câmpiile și toate celelalte artifacte și obiecte naturale au ars simultan, că oamenii au căzut și ei pradă focului, iar foarte rarii supraviețuitori și-au pierdut inhibițiile și atributele ținând de civilizație. Băiatul s-a
După ce „niciodată a și trecut” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6521_a_7846]
-
Eastwood, Eli Wallach, Lee Van Cleef Gen: Western Joe este bunul, Sentenza este râul și Tuco este uratul. Îl buno, îl bruto, îl cattivo este o poveste despre lupta primitivă pentru supraviețuire și bogăție. Sergio Leone, regizorul acestui film, capturează narațiunea și haosul vechiului vest sălbatic, fără a-l suprasatura cu atmosfera să mortuara.
Top 5 filme motivaționale () [Corola-journal/Journalistic/65481_a_66806]
-
pe lectură). Raționamentele însele se dezvoltă după tipicul firelor epice. Ar fi mai corect să spunem că Negrici povestește analize decât că analizează propriu zis. Nicăieri nu vom găsi aici noțiuni în stare pură. Totdeauna acestea vor fi adecvate prin narațiune și abstractizate prin metaforă. O dublă prelucrare, așadar, care are meritul de a întreține iluzia (da, iluzia) permanentei apropieri de text. De fapt, Negrici se ține prea arareori de scripte și prea des de propriile viziuni. Deși citează masiv, exploatează
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
unchiului iubitei lui. In anul 2000, această Historia calamitas avea să fie rescrisă de Ștefan Zicher din Oradea ca o meditație despre efemer și zădărnicie, despre absurd și paradoxal. Am avut onoarea de a scrie postfața la Abélard, o tulburătoare narațiune poetică pe care aș dori s-o văd tipărită din nou pentru cititorii din toată țara. In atmosfera Renașterii, Dante, Petrarca, Montaigne, Erasmus, Shakespeare, s-au descris și confesat fățiș (în jurnale, eseuri personalizate, autoportrete lirice) sau voalat (în ficțiune
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
cele două. Am rămas cu gîndul la „Elling" după ce am citit cronicile. Tot o poveste. Despre vulnerabilitate, despre hipersensibilitate, despre ce și cînd și de ce se poate transforma în patologic, despre însingurare, despre puterea pe care o poate da fascinația narațiunii. Un film despre prietenie ca mod de supraviețuire. L-am văzut doi ani mai tîrziu. Și m-a făcut praf. L-am purtat mult timp cu mine. În călătorii lungi, prea lungi prin țară, în orele mele lungi, prea lungi
Cine este Elling? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6484_a_7809]
-
roman jurnalistic, ce recurgea la tehnica reportajului, ridicând jurnalismul la statutul de artă și promitea un melanj generos între „credibilitatea faptelor, instantaneitatea filmului, profunzimea și libertatea prozei și precizia poeziei". În timp ce din structura romanului prezența explicită a autorului era exclusă, narațiunea făcându-se la persoana a treia, Muzică pentru cameleoni aduce ca element nou transformarea scriitorului în personaj și plasarea acestuia în prim-plan, de unde își propune să „reconstituie într-o manieră austeră, minimalistă, conversații banale cu oameni obișnuiți". Principiul are
Fabuloasa realitate by Dana Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/6489_a_7814]
-
marota planurilor; și, la final, cele ale faptului serii, făcute pentru mângâierea sufletească, pentru atenuarea panicii, pentru consolarea în fața morții. Recursul la Platon, așadar. E și acesta un semn că pe Andrei Cornea nu-l interesează literaturizarea. Că aproape toate narațiunile de aici sunt scrise cu farmec și, cum se zicea, cu condei, nu e de mirare. Cine i-a citit cărțile de dinainte (sau măcar articolele din revista 22) era deja avertizat în privința talentului. Dar să observăm, titlul nu apelează
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
aceasta „latinizantă" nu este atât de greu de înțeles pe cât pretindeau junimiștii. Citit în cheie culturală, textul lui Moldovan își are, pe alocuri, expresivitatea sa. Memorii-le sunt împărțite în 24 de capitole, urmate de o încheiere. În fapt, însă, narațiunea are patru momente: 1) prima adunare de la Blaj (cea zisă „din Duminica Tomii"), 2) cea de-a doua adunare de la Blaj, din 3/ 15 mai 1848, în care s-a formulat programul politic românesc, 3) incertitudinea dintre acest eveniment și
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
imperial, interesul nostru față de un asemenea destin crește și mai mult. Partea a patra este și cea mai bine realizată artistic. Revenind, la decenii distanță, asupra luptelor dramatice din Apuseni, condeiul memorialistului capătă ritm și o dinamică alertă a frazării. Narațiunea, sacadată ca și mersul trepidant al bătăliilor, captivează și convinge prin autenticitate. Anticalofilismul lui Moldovan este de altă calitate decât cel al lui Lăcusteanu. Ar fi ceva de spus și despre ediție, în ciuda faptului că, de regulă, despre o reproducere
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
postum al lui Hitler care dorea să golească bătrânul continent de evrei. Unul dintre ultimele romane ale lui Philip Roth este The Human Stain, tradus de Cornelia Bucur cu titlul Pata umană și apărut la Editura Polirom în 2003. Fundalul narațiunii este scandalul produs de celebra pată de lichid biologic bărbătesc care l-a obligat pe descurcărețul Bill Clinton să recunoască că a mințit atunci când arăta cu degetul spre operatorul de televiziune și pretindea că nici usturoi nu a mâncat, nici
Derridianul Philip Roth by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/6084_a_7409]
-
a desfășurat în afara textului, în lumea reală va spori credibilitatea, verosimilitudinea textului. Capacitatea textului de a suporta o referire la adevărul lumii reale este o caracteristică narativă care pornește de la Iluminism. Atunci se pune, pentru prima data, problema creării unei narațiuni care să își sporească valoarea educativă, presupusă a fi obligatorie, prin raportare la lumea din afara textului. Dar Philip Roth nu urmărește crearea unui text de tip secolul al XVIII-lea. Ineditul textului constă tocmai în faptul că pornind de la verosimilitudine
Derridianul Philip Roth by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/6084_a_7409]
-
lipsește". Cum așa? Ce s-a întâmplat mai departe cu Făt-Frumos, cum a revenit pe pământ, cum s-a răzbunat pentru trădare, acestea nu le voi afla niciodată pentru că „restul lipsește"? Pentru că Ion Creangă n-a apucat să-și încheie narațiunea? Sigur că, potrivit legilor basmului, totul se va fi sfârșit cu bine pentru erou, dar cum? Nespus de mult am regretat atunci lăsarea în suspensie a basmului cu Făt-Frumos, Fiul Iepei. Peste ani, în extraordinarul său Dicționar al personajelor lui
O carte veche by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6090_a_7415]
-
Făt-Frumos, Fiul Iepei. Peste ani, în extraordinarul său Dicționar al personajelor lui Creangă, Valeriu Cristea vedea lucrurile altfel: „Norocul acestei povești e de a fi rămas neterminată! Punctul de oprire (din motive pe care nu le cunoaștem) a manuscrisului conferă narațiunii un final fortuit, dar cu mult mai puternic decât acela (cunoscut din variante) al basmului dus până la capăt. Trădat, ca Siegfried (unul de cumnat, celălalt de cumnați), eroul nostru, supraviețuind, în ce-l privește, feloniei, rămâne totuși într-un grav
O carte veche by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6090_a_7415]
-
ele anunță o mică... revoluție, cel puțin în privința receptării acestui autor controversat. Pe deo parte, textul romanului, revizuit de Victor Durnea conform exigențelor editoriale actuale, este în sfârșit unitar stilistic și poate fi citit fără sincope, ceea ce este în beneficiul narațiunii de tip rusesc pe care o practică Stere. Pe de alta, recuperările pe care le conține - variantele romanului, proza de debut a scriitorului, conferințele și interviurile - îndeamnă la o reconsiderare masivă și sistematică a opiniei noastre despre locul lui C.
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
curiozitatea fiecăruia, educația fac diferența. Am stat, într-o dimineață, în sala Cazino-ului. Repeta dirijorul Cristian Mandeal cu Orchestra de Tineret a României, înființată tot la Sinaia, acum cîțiva ani. Ascultam povești de viață, lecții, decriptări filosofice ale partiturilor, narațiuni subiective ale lui Cristian Mandeal în jurul temelor din repertoriu -Don Juan, Isolda, Tristan și Isolda, neliniștile minții, ale trupului, căutarea disperată după identitate, asumarea vieții și înțelegerea morții. Tinerii din fața acestui Maestru au învățat la Sinaia ce înseamnă o orchestră
Plînsul violoncelului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6113_a_7438]
-
opera și meandrele popularității ei. Se numește Hiding Man (Cel care se ascunde), iar autorul cărții, publicată de editura St.Martin Press în 2009, este un fost student al lui Barthelme, Tracy Daugherty. Hiding Man fusese titlul uneia dintre primele narațiuni ale lui Donald Barthelme. Biograful nu explică de ce l-a împrumutat, dar afirmă că se potrivește celor mai multe dintre personajele-scriitori din opera ulterioară a autorului. Deși, după anul 2000, ea a reînceput să fie editată, Barthelme este în continuare -crede Dougherty
Colaj de perle și nestemate by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6115_a_7440]
-
la amintire. Or, cartea tocmai asta e, un depozit de amintiri. Pe măsură ce se apropie de final, acestea devin tot mai puțin directe. În consecință, intervin fiii, care vorbesc aproximativ despre scene necunoscute din viețile taților lor. Complexul castrator reverberează asupra narațiunii. E de urmărit de câte ori apare în Ramona-Vals cuvântul „derobare" Practic, el nu lipsește din nici o povestire. Fiecare narator are măcar o dată asemenea impulsuri evazioniste. Uneori, ele sunt cauzate de bagatele. Alteori, de primejdii reale. În orice caz, frecvența gestului ar
Stilistica eschivei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6419_a_7744]
-
Sânul (personajul principal, David Kepesh, se transformase nu într-o gânganie, ca la Kafka, ci într-o glandă mamară gigantică), sau resuscitând personaje a căror moarte o anunțase în romane precedente, vine cu ceva nou: un regres spre simplism, o narațiune lipsită de rafinamentul stilistic caracteristic și de complicatele lui jocuri de oglinzi menite să reflecte fațetele multiple ale personalității protagonistului. In The Humbling rămân prezente, obsedante, temele lui din totdeauna: arta, erotismul, celebritatea, moartea, plus, în ultimele cărți, decrepitudinea ca
Regres sau un alt fel de joc? by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6428_a_7753]
-
care sintagma o poartă cu sine. Într-o asemenea situație, „negocierea" despre care vorbea unul din comentatorii pe care-i pomeneam mai sus devine imposibilă. Altundeva, Monica Spiridon ajunge în pragul unui conflict de interese. Eminescu, arată ea, folosește adeseori narațiunea pe post de argument. Lucrul însă contravine imperativelor lui Quintilian, la care autoarea face apel nu o dată în secvențele de analiză retorică a eseului. Impasul e depășit descriptiv, înclinând totuși balanța înspre partea poetului: „Așadar -confirmând temerile lui Quintilian -sub
Convergență și divergențe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6432_a_7757]
-
lui non-stop în aproape orice context: de la titlurile de știri în stil colocvial - „Oana Zăvoranu blestemată non-stop de către mama ei" (stiri . acasa. ro); „Andreea Spătaru cumpără non-stop haine pentru bebeluș" (time4news.ro) -, la cele (ironice, probabil) de critică literară: „Dialog, narațiune și strategii narative non-stop" (Contrafort, 10, 2008). Din punct de vedere stilistic, utilizarea lui non-stop e adesea distonantă, dar presiunea uzului (uneori însoțită de o notă de exagerare ironică) se dovedește mai puternică: vorbim non-stop, ne mirăm nonstop, ne îngrijorăm
„Încontinuu“ și „non-stop“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6436_a_7761]