1,869 matches
-
uneori decât Întreaga și uriașa lume materială din jur. La fel de concret ca și Ideea sau ideile - În sensul hegelian și nu platonic - „apte de existență”, În sensul că-și conțin contradicția, apte pentru acel „teatru” continuu În care afirmația și negația se Înfruntă și se echilibrează la nesfârșit, născând viul, singurul concret În această lume a continuelor prefaceri și distrugeri. Eul, realitatea indestructibilă care, cum o spuneam, ne ajută să fim fără „a fi văzuți”, posedând scufia invizibilității din basmele germane
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
din cerul senin, Libertatea, dar... numai ea, libertatea civică, adică respectarea unor drepturi fundamentale ale individului, ce au decurs din principiile Revoluției franceze și dintr-o luptă de câteva secole ale Vestului european: dreptul la libera asociere - deci pluripartitismul, o negație În esență a comunismului și a oricărei dictaturi! -, la expresia liberă - presa și mass-media liberă, știința și literatura, artele libere -, după jumătate de secol de injoncțiuni brutale, nu rareori stupide, În toate domeniile majore ale creației umane, dreptul la libera
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
pe care credeau că-l ascund perfect sub masca inegalabilei lor politeți! Înainte de a-i „descoperi” pe moraliștii francezi, Cioran, cu mare probabilitate, i-a studiat pe epigramiștii și satiricii latini, care cunoșteau acest „procedeu” al „demascării” adversarului nu prin negație, ci prin Întărirea, Îngroșarea gândului său, prin aproprierea, prin maimuțărirea „gravă” a modului său de a gândi! Cum poți surprinde un lector atât de avizat, de rutinat, de infinit de satisfăcut de calitățile sale reale și de imperialismul de necontestat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
seninătatea intelectualului stăpân pe instrumente și cu mintea limpede; din Ibrăileanu crește, pe plaiurile moldave, acest tip al intelectualului român ferm și inflexibil (deși îl găsim, mai jos în timp, la Alecu Russo, de pildă, ori ca încăpățânată persistență în negație de mic boier la C. Negruzzi). Cartea de față nu poate fi înțeleasă mai bine decât în cadrul unui proverb: este, ca să zicem așa, "mintea de pe urmă", a moldoveanului neapărat, punctul său de vedere față de ce se întâmplă cu Eminescu "la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu a fost negat de mari oameni ai culturii române, de un Panait Istrati, de pildă, de un Ștefan Augustin Doinaș ș.a. Una este placa de patefon a d-lui Zigu Ornea, uitată în "ac" de câteva generații alta este negația angajată, responsabilă, a lui Panait Istrati. Există ceva de dincolo de sine aici, ar trebui despărțite vocile, puși deoparte clănțăii și demagogii și discutat cu cei care resimt necesitatea adevărată a acestei negații. Panait Istrati și-a cerut iertare; și dl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
uitată în "ac" de câteva generații alta este negația angajată, responsabilă, a lui Panait Istrati. Există ceva de dincolo de sine aici, ar trebui despărțite vocile, puși deoparte clănțăii și demagogii și discutat cu cei care resimt necesitatea adevărată a acestei negații. Panait Istrati și-a cerut iertare; și dl Ștefan Augustin Doinaș a schițat gestul retractării. Nu de asta este vorba, ci: "de ce?" În fond, dacă Eminescu este salvator pentru neamul său, acest sacrificiu presimțit, intuit, tulbure poate că este necesar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de unicitate a poetului, examinat la nivelul atmosferei și al profunzimii. Nimic pare să nu scape privirii ciclopice a infatigabilului exeget. Cartea aceasta, atât de complexă, merită o discuție serioasă, echilibrată, din care să lipsească atât superlativismul impudic, cât și negația sterilă de care a mai avut parte sagacele eminescolog, acum vrednic comentator al lui Bacovia. Inevitabil, Theodor Codreanu, aduce și în discuție problema biografiei lui Bacovia. Veche controversă pe această temă, cât îl privește pe poetul nostru și metoda biografică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
însuși, mânat de febrele tinereții și în numele unei "uri iubitoare" pentru o țară fără destin, cerea, pe vremea când era "tânăr, orgolios și nebun", chiar lichidarea trecutului ei. Dar războiul cu strămoșii, profanând "liniștea morților", exprima nu doar furia unei negații, blamând printr-un exces generalizat un "infern inepuizabil" și retezând, astfel, izvorul suferinței. A face istorie era cuvântul de ordine, învinovățind trecutul și născocind un viitor în care nu credea. Oripilat de acel trecut obscur, "îmbătat de furie", el visa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
revoluționariste Evoluția culturală și spirituală a unui popor nu se produce de la sine, ci în urma unor ciocniri și conflicte dintre anumite tendințe de dezvoltare ale spiritului uman, fenomen cunoscut în știința filosofică, în special sub aspectul ei dialectic, ca negarea negației. Etapele de dezvoltare a literaturii române, demonstrează elocvent cum așa-zișii pășuniști sau "clasicii" întârziați, după George Călinescu citire (Văcăreștii, Costache Conachi, Matei Millo) au fost contraziși de romantici (Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu), aceștia, la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
luminat, din șase, INTERVENȚIE ÎN TEXT Cosmetizarea călătoriei de pe traseu. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT ieși, mărturia stînjenește martorul, rămîn disparate femeile, pantalonii, fusta ar fi verde dacă n-ar bate becul de neon, eram cinci, nu șase, prezent cu momentul negației, mereu revine, al urîciunii, așa de iute se face tremurul de linii pe calea ferată, iar privirile așa de relative, autocontrolul trei controlori, femeia că am văzut biletul la domnul! care, că nu l-ai văzut! tu aștepți corect în dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Niciuna dintre tematicile specifice care caracterizează studiul politicilor publice nu este, deocamdată, precizată într-o manieră univocă și definitivă, pornind chiar de la definiția politicii publice sau policy. Pentru a ajunge la o definiție satisfăcătoare, este necesar să subliniem în sfera negației că nici o decizie izolată și specifică, nici măcar dacă se ia de către personalul guvernului, la nivel național sau local, nu poate fi considerată, în sine, o politică publică. Orice politică publică este, în general, rezultatul unei decizii, dar merge dincolo de momentul
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
momentul deciziei, pînă la punerea în practică sau, în terminologia engleză, implementation. Firește că nici o lege nu constituie, în sine, o politică publică, chiar dacă într-o lege se pot regăsi elemente de politică sau politici publice. Delimitînd terenul în sfera negației, discuția se poate face la un nivel mai complex cînd se trece la definiția pozitivă a ceea ce înseamnă concret o politică publică. Ce este o politică publică Întrucît există nenumărate definiții ale politicilor publice mai mult sau mai puțin acceptabile
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
sunt adevăruri necesare (ca în demonstrație, apodeixis), ci aserțiuni, anume propoziții care pot fi adevărate în aceeași măsură în care pot fi false. De asemenea, judecata leagă "cuvintele", cum spune Aristotel, luând astfel fie forma afirmației, fie pe cea a negației; cuvintele prinse în legătură dobândesc funcție de "subiect" și de "predicat". Această structură "logică" simplă, S P, constituind judecata, se va regăsi în raționament și în argumentare, prin urmare, în orice tip de discurs (orice discurs păstrând cele trei sensuri: de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu epoché). Acest lucru apare deja ca un act legitim chiar în locul din și despre care vorbim: acela al judecării radicale, printr-o îndoială ea însăși radicală, a dictaturii judicativului. E drept, judecarea poate fi mai degrabă un act de negație anemică, insuficient pentru a ne conduce pe o cale care să răzbată dincolo de cercul tradiției sau care să rămână, roditor, dincoace. Cu toate acestea, fără a angaja deja o îndoială radicală întoarsă către filosofia însăși (spre prejudecățile despre început), să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunzător constituirii "logicii noi". Potrivit convențiilor care pun stăpânire în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii datorită reglementării logos-ului în contextul logicii aristotelice, numai judecata, cum știm deja, este purtătoare de adevăr, pentru că doar ea poate lua forma afirmației sau negației, în funcție de felul în care se leagă cuvintele corespunzătoare stărilor de lucruri pe care le desemnează. Faptul acesta este, acum, limpede, fiindcă judecata ne-a apărut deja ca sinteză a enunțului cu starea de lucruri corespunzătoare și topos în care se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este (nu este) P (predicatul); formal, A este (nu este) P; și întrucât termenul A preia funcția de subiect, putem nota astfel relația de mai sus: S P. "O afirmație (kataphasis) este enunțarea (apophansis) că ceva aparține la altceva; o negație (apophasis) este enunțarea (apophansis) că ceva nu aparține la altceva (tr. gr. C.)."37 Cunoașterea dobândită prin logică, filosofie și știință, dar și comunicarea prin discursul de tip ideologic, se întemeiază pe acest enunț simplu, care nu este altceva, în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea-ce-nu-este trebuie socotită fundamentală, dar numai în măsura în care termenul al doilea (ceea-ce-nu-este) este gândit ca fiind dependent de cel dintâi; și nu doar în privință logică, ci și ontologică. (Altfel spus, nimicul nu poate avea semnificație în sine, ci numai ca "negație" a ceea ce este; tocmai datorită acestui fapt, o gândire a nimicului prin el însuși, în măsura în care este posibilă, poate atinge limitele dictaturii judicativului și, astfel, poate deschide orizontul non-judicativului, așa cum, de altfel, a fost indicat mai devreme.) Cum sunt proiectate (concepute
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o totalitate duplicitară, un întreg care nu este originar, ci apare ca o sinteză a unor elemente date anterior și separat; judecata este o sinteză, va spune în mai multe rânduri Aristotel, susținând că numai ea dă formă afirmației sau negației, singurele sensuri logice care sunt asociate "valorilor de adevăr". O parte din ea, cea autentică, ar corespunde raționamentului corect (apodictic și dialectic), în sensul că acesta, presupunând-o (este vorba despre premisele sale, fie rezultate ale inducției și intuiției, fie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deschiderea unui nou orizont semnalat, timid, și mai devreme pe care l-am putea numi "trans-logic", ținând seama de tot ceea ce am descoperit până aici în privința logicului, a logos-ului formal, a judicativului; fără a fi implicat deja gândul unei negații sau al unui salt către domeniul unui alt tip de autoritate "formală". Într-un astfel de orizont poate lucra cu folos conștiința întrebătoare, uimită de nefamiliaritatea "obiectului" arătat înlăuntrul său, conștiința care a descoperit problema "temeiului tuturor lucrurilor" și îl
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aspectul alethic (împreună cu natura sa sintetică). 3.1.1.6. Adevărul-corespondență În tratatul Despre interpretare, al cărui obiect este propoziția enunțiativă (sau judecata), singura "vorbire cu înțeles" care poate fi adevărată sau falsă, constând întotdeauna fie în afirmație fie în negație, ideea unei corespondențe între "afirmație" sau "negație", pe de o parte, și starea de lucruri sau faptele la care ele se referă, pe de alta, este suficient de clară pentru a-i sesiza nu doar sensul direct, constând în legătura
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
1.1.6. Adevărul-corespondență În tratatul Despre interpretare, al cărui obiect este propoziția enunțiativă (sau judecata), singura "vorbire cu înțeles" care poate fi adevărată sau falsă, constând întotdeauna fie în afirmație fie în negație, ideea unei corespondențe între "afirmație" sau "negație", pe de o parte, și starea de lucruri sau faptele la care ele se referă, pe de alta, este suficient de clară pentru a-i sesiza nu doar sensul direct, constând în legătura ca atare dintre cele două părți (judecată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sus, pe judecată, pe aspectul ei strict formal, constând în structura judicativă originară S P, și pe aspectul alethic, constând în corespondența dintre ceea ce se afirmă sau se neagă prin "formula" S P și faptele vizate astfel (prin afirmație sau negație). Există, cum știm, reguli referitoare la operațiile cu noțiuni (definiție, clasificare), raporturile dintre acestea, distribuirea lor, reguli privind funcțiunile de subiect și de predicat în judecată, reguli de combinare a premiselor în silogismele valide, reguli privitoare la tipul de concluzie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate), respectiv celor ale calității (realitate, negație, limitație), posedă o "certitudine perfectă intuitivă", pentru că au o relație directă cu intuițiile pure de spațiu și timp. Analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, numite principii dinamice, proprii categoriilor relației (substanță, cauzalitate, comunitate), respectiv celor ale modalității (posibilitate, existență, necesitate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și timpul " Este" (verbul) și timpul alcătuiesc împreună, cum am precizat deja, cel de-al doilea aspect obiectual al judecății (și al judicativului): aspectul alethic. Unitatea celor doi termeni, gândită de Aristotel în sensul unei condiționări către "enunțare" (afirmație sau negație), este "dată" și ea într-un raport temporal (chiar dacă timpul este unul dintre termenii aspectului alethic). "Este", care poate primi fel de fel de sensuri temporale, ca și timpul care, pe diferite temeiuri, este luat și el mai degrabă ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Organonului". De asemenea, Robin Smith, "Aristotle's Logic", The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2011 Edition), Edward N. Zalta (ed.); <http://plato.stanford.edu/archives/fall2011/. 50 "De aceea o premisă silogistică în genere va fi o afirmație, ori o negație a ceva despre ceva, în felul arătat înainte; va fi demonstrativă, dacă este adevărată și derivată din premise admise de la început; va fi dialectică, dacă cel care pune o întrebare cere alegerea între două contradictorii sau dacă se conchide la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]