2,065 matches
-
până cu puțin timp În urmă, restul nu - dar despre asta nu se vorbea niciodată. — Ei, da, răspunse fără chef, zgâlțâindu-și capul În ritmul muzicii. Ce mă tot freci atâta? Mă omori, mi-am Învățat, știu. Închide aparatul acela nenorocit! țipă Emma. Dar ușile autobuzului se deschiseră și la cea de-a treia stație de pe Torrevecchia urcă o mulțime furioasă de prea multă așteptare. — Suntem rușinea Europei, banii noștri unde merg? blestemă o grăsană unsuroasă, poate o gospodină, chiar Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
orientare sexuală. Solari era un profesor deosebit, iar mama considera că era un lucru bun că elevii puteau să studieze cu un bărbat. În felul acesta aveau un model masculin, altul decât cel al tatălui. Și apoi, pe lângă programa aceea nenorocită, el organiza pe cheltuiala sa și din pur altruism o mulțime de activități extrașcolare, care deschideau creierașul cel mic cât o minge de tenis al puștilor, pe care de altfel și-l umpleau doar cu prostii. Părinții lui Mataloni răspundeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
urc, Îi răspunsese Kevin. Își băgase În cap ideea că trebuie să-i arate Camillei cât era de curajos. Poate că așa avea să Înceteze să-l mai sâcâie și să-l considere un nenorocit, pentru că locuia În cartierul acela nenorocit - ba mai mult, un nenorocit urât din cauza bandajului de pe ochi. Și astfel, pe când papa Ioan Paul II se arăta alb, tremurător și Îndepărtat În fața marelui altar, printre coloanele răsucite ca niște lumânări, Kevin se cuibărise Într-adevăr pe scăfârlia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
umblam pe covoare roșii și de unde m-aș fi Întors la Montecitorio În caleașcă. Acolo lumea mă cunoaște, m-am născut la Tomba di Nerone - cunosc fiecare colțișor din Cassia, pentru numele lui Dumnezeu. M-au transferat la colegiul ăsta nenorocit - de mâna a șasea, război de-a dreptul - pe motiv că aveam calități personale, eram popular, În timp ce matroana aceea unsuroasă nici măcar nu e născută la Roma. Măgarii. Pe la Casilino n-a mai fost nimeni niciodată, aici e zona roșie - toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
neapărat să stai cu mine. Nu pot, spuse Antonio. — Atunci ar fi mai bine să cobori, spuse Sarah. Trenul trebuie să plece. Antonio nu se mișcă. Rămase pierdut În ochii albaștri ai fetei. Dacă mă dau jos din trenul ăsta nenorocit s-a terminat, gândea. — Unde e soția ta? spuse ea. — La spital, cred, răspunse Antonio. Se simțea rău. Pierdea mult sânge. Nu a vrut s-o Însoțesc. Trecură doi angajați ai căilor ferate cu uniformele lor albastre, de aceeași culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
am gândit la voi ca la o salvare, a continuat ea, adresându-se de data asta tututror femeilor din familia noastră, care mergeau alături și o ascultau. Rahela știe că am vrut mereu să văd lumea de dincolo de dealurile astea nenorocite și cum Iacob își tratează femeile mai bine decât orice bărbat de pe aici, am văzut în plecarea voastră un semn de la zei. Și, surori ale mele, trebuie să vă mai spun ceva: m-am cam săturat să mănânc singură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pățit la fel și aproape o lună după aceea nu l-a scăpat pe Iosif din ochi. Și mama a pierdut un copil, care a ieșit în lume mult prea devreme. Femeile și-au întors capul de la fetița minusculă și nenorocită, dar eu am văzut doar frumusețea ei perfectă. Pleoapele ei era vrâstate cu vinișoare ca niște aripi de fluture, degețelele de la picioare erau ca niște petale de floare. Am ținut-o în brațe pe sora mea. Nu i s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pecetluită fără un zâmbet și fără pic de satisfacție. În aceeași noapte, Shalem s-a furișat din cortul tatălui său și s-a întors înapoi în patul nostru cu știrile. - De acum ești o femeie măritată și nu o fată nenorocită, a șoptit el, trezindu-mă din domn înainte de prima rază de soare. L-am sărutat și apoi l-am îndepărtat: - Ei bine, de acum, dacă sunt măritată și nu mă mai poți arunca, pot să-ți spun și eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
venea cu 220 de kilometri la oră frână violent, fu cât pe ce să izbească celălalt parapet și plecă mai departe În vacarm de claxoane. Bruno ieși din mașină și amenință cu pumnul În direcția lui. „Poponarule! urlă el, poponar nenorocit!” Apoi Întoarse mașina și Își continuă drumul. Locul Schimbării a fost creat În 1975 de un grup de foști „șaizecioptiști” (la drept vorbind, niciunul din ei nu făcuse nimic În ’68; să zicem că aveau spiritul șaizecioptist), pe un teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu degetul și deschid ușa mașinii de spălat ; imediat, pe ecranul electronic încep să pâlpâie cuvintele: SPĂLARE ? SPĂLARE ? Intru instantaneu în panică. Evident că vreau să speli, îmi vine să-i răspund. Dar lasă-mă măcar un pic, să bag nenorocitele astea de rufe înăuntru. Inspir adânc. Stai calmă. Fiecare lucru la timpul său. Primul pas : să umplu mașina cu rufe. Culeg din coș o grămadă de haine, apoi mă opresc. Nu. Primul pas : sortarea lucrurilor. Simțindu-mă extrem de încântată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
felul de sloganuri auzite la reclamele TV. Alb fără pată. Mai alb decât albul. Non-biologic. Mașina de spălat trăiește mai mult cu Calgon. Eu nu vreau ca mașina asta de spălat să trăiască mai mult. Nu vreau decât să spăl nenorocitele astea de haine cu ea. În cele din urmă, înșfac un pachet pe care sunt desenate mai multe cămăși albe, torn niște detergent în tăviță și, ca să știu o treabă, și în cuvă. Acum ce urmează ? SPĂLARE ? Întrebarea continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de ce sunt saltelele atât de grele ? 9.54 E curată tortură. În viața mea nu m-au durut brațele atât de tare. Păturile cântăresc o tonă, iar așternuturile nu vor să stea drepte și habar n-am cum să aranjez nenorocitele alea de colțuri. Oare cum fac asta cameristele ? Cum ? 10.30 În fine. O oră întreagă de muncă grea și am reușit să fac fix un pat. Deja am rămas foarte tare în urmă. Dar nu contează. Trebuie să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Am o slujbă de făcut, spun aspru, deschizând cuptorul ca să văd ce face somonul. Așa că dacă n-ai de gând să mă ajuți... Dar nu e munca pe care trebuie s-o faci tu ! explodează brusc. Samantha, e un travesti nenorocit. Ai mai multă minte decât toată lumea din camera aia și tu le servești pe ele ? Le faci reverențe ? Le faci curat în baie ? Pare atât de înfocat că mă întorc pe călcâie, șocată. E îmbujorat și i-a dispărut orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Nu e același lucru ! Îmi feresc privirea. Guy, n-am de gând să mă întorc la munca aia epuizantă. N-am de gând să mă întorc la toată presiunea aia. Am muncit șapte zile pe săptămână, timp de șapte ani nenorociți... — Exact ! Exact ! Și tocmai în momentul în care primești recompensa, te retragi ? Se ia cu mâinile de cap. Samantha, mi-e teamă că nu înțelegi postura fericită în care te afli. Ți s-a oferit parteneriat egal. Ceea ce înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
grași. Noi Îi vânăm doar când e foamete mare și, de fiecare dată când le-am spart vizuinile ca să punem mâna pe ei, le-am găsit pline ochi cu semințe de toate felurile, unele dintre ele putrezite, căci șoarecii ăștia nenorociți strâng totdeauna mai mult decât au nevoie. Moru nu le pusese niciodată nume. - O să-i duci dincolo și pe cei ce vin pe urmele mele? am Întrebat. Vindecătorul a fost cinstit și mi-a spus că da. - Numai că, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
s-a Înmuiat. Apoi Runa. Apoi Enkim. Eu abia mai răsuflam și m-am străduit să-mi amintesc chipul frumoasei Siloa. L-am blestemat de câteva ori pe Moru. Îmi părea rău că nu l-am ucis pe Hârciogul ăla nenorocit după ce ne trecuse brațul de mare. Apoi am amețit și eu. L-am mai auzit o dată pe Unu cum scâncește, dar n-am avut curaj să-i arunc nici măcar o privire. Pulberea măruntă a nisipului se tot așeza pe noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înainte, de ambulanță și de doctor. Probabil că schimbase vreo două vorbe cu conștiinciosul, dar nu Întru totul demn de Încredere medic francez. Nici măcar nu era nevoie de avertismentul lui; dacă arunca o singură privire la fața mea boțită, răvășită, nenorocită, În penumbra premergătoare zorilor, pe terasă, se lămurea pe deplin. Rosamund, speriată, era bucuroasă să plece. Fața ei pal‑smeadă se Întorsese spre Boston, cu miile lui de doctori. Ea receptase mesajul: a rămâne pe insulă Însemna moarte curată. M
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
eu, care am doi copii, să nu spun decât trei cuvinte-n două ore? RECRUȚII (În cor.): Da, mamă! ORBUL: Vreau să vorbesc și eu! De ce să nu vorbesc și eu? PRIMUL BĂRBAT: Vom vorbi cu toții! Avem acest drept! MAJORDOMUL: Nenorociților! V-ați pierdut mințile! Asta e piesă, nu e carnaval. Aici fiecare intră când îi vine rândul! ORBUL și MAMA: Huo! RECRUȚII: Da, huo! PRIMUL BĂRBAT: Sunteți desuet, domnule! Asta a fost odată! N-ați auzit de Revoluția francezi? ORBUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aici, să vedeți cum îmi dau duhul... Știu eu... Vreți să mă faceți să spun lucruri pe care nu le știu, să mă faceți să vorbesc. Din asta trăiți voi. Din lucruri pe care eu nu le știu. Ascultă, hamal nenorocit, n-o să vă meargă! Am să plec de aici, am să plec! Mă duc! Gata! Mai bine mor pe câmp decât să vă ascult minciunile și să vă văd pe voi... cum vă pândiți... (Tot mai strivit, se lasă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aici... Fără drezină or să moară de sete... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Revelație): Nu-i nimic. Să plecăm cu toții... să-i luăm și pe ei. HAMALUL: Cum? Toți? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, toți. Nu mai aveți ce face în gara asta nenorocită. Zău, Grubi, s-a terminat... Aseară au murit ultimele păsări, iar eu sunt ultimul călător prin ploaie... Dacă mor eu, n-o să mai aveți de ce să stați aici... N-o să mai aveți pe cine culege... de pe câmpuri... S-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de orice efect. ─ Vaca naibii! Cât dracu’ mai stă acolo! Și se ridică din nou, calculându-și de data asta momentul forței în așa fel încât nimerește drept în ușa cabinetului, în care începe să bată cu amândoi pumnii. ─ Vacă nenorocită! Cât o să mă mai ții pe hol? Sunt bolnav, tu-ți morții mă-tii de docDar nu apucă să termine că ușa se deschide fulgerător. Omul mai-mai să-și piardă echilibrul și să cadă cu capul în poala asistentei, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Când am plecat la cimitir era acolo, pă masa din dormitor. Mă credeți prostul proștilor? Adică să nu știu ce fac cu lucrurile mele? O femeie încerca să-l potolească: -Emilian, dragă, nu fă crize. E p’aici pă undeva divipleierul ăla nenorocit. Chiar așa de needucați îi crezi, să te fure tocma’ pă tine? Vii atât de rar la ei și să te fure? Mai toți ne sunt neamuri, ne cunoaștem de-atâta timp.Zău, stai liniștit, că se rezolvă... - Dar i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Unul se răzgândi și se repezi spre femei, încercând și el să le despartă. Celălalt, scund, rotofei, cu o jiletcă vișinie, brodată cu trandafiri mari, galbeni, cu un lanț de aur petrecut peste cămașa neagră, se așeză lângă preot. - Neam nenorocit, oftă el. Sunt sigur că ei mi-au furat pleierul. L-am adus special pentru dumneata părinte, să vezi și matale cum a fost cu papa. Că nu e de colea’șa să mergi la papa de la Roma la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
câte două kilograme, îi explodă în nostalgii. Aspasia îl evoca, uite cum, de parcă nu fusese nimic de capul lui. Cât pe ce să se răsucească spre ea și să-i spună vreo două, birjărești. Să-și vază de căcărezele ei nenorocite, melenă sigură, să nu se mai dea mare că blamează acum arta revoluționară, devotată. Și cu Goncea, știe ea ce-a fost? Comenzi erau, da’ știe ea câți bani lua el și câți Goncea? Că sprijinea, cică, artiștii. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de erou. Stătea cu Sofonică la televizor și privea revoluția de la București, când au auzit împușcăturile de la Județeană. Mai firave la început, apoi mai repezite. O mașină cu un difuzor trecu pe stradă și cineva striga la megafon, „Ieșiți, bă, nenorociților, să apărați revoluția, nu stați ca șobolanii în case.“ Părea vocea colonelului Goncea, dar nu era sigură. Dar nici altul nu putea fi, că numai Goncea când îl rostea pă ț parcă se împiedica în el și făcea țțțț, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]