4,922 matches
-
în zona Băii Interioare. Tare ar mai fi vrut Adam să-l aducă pe Zet la Băi, dar câinii nu erau admiși decât pe promenadă. Încerca să-și imagineze cum ar fi arătat Zet singur în Baia Interioară, spintecând suprafața netedă, mătăsoasă a apei cu mișcările lui calme, încrezătoare, ca de șobolan. Zet înota bine. Adam înotase de multe ori împreună cu el la râu, numai că acum nici asta nu mai era permis, din cauza a nu știu ce spusese doctorul. În zilele obișnuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în vârstă de douăzeci de ani, era, indiscutabil, cel mai înalt și, discutabil, cel mai frumos dintre cei trei frați. Nu arăta nici lustruit ca George, nici hulpav ca Brian. Avea un trup zvelt, dar nu slab, și un ten neted, aproape ca de fată. Părul buclat, castaniu cu reflexe aurii, îi cădea pe umeri. Buza de sus era prelungă, bine modelată, gura senzuală îi strălucea ca gura unui copil. Avea ochii albaștri, cutezători și inocenți ai „Neajutoratei Fiona“. — Ce noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îmbrăcă și se privi în oglinda lungă, mobilă, cu ramă de mahon, în apele căreia trebuie să se fi reflectat de atâtea ori frumoasa și fericita pereche de tineri soți. Cu părul lui lung, buclat, cu tenul lui proaspăt și neted, Tom arăta extraordinar. Se contemplă o clipă cu stupefacție și admirație, apoi hotărî să se ducă jos și să-i arate și lui Emma. Coborî scara cu eleganță și își făcu apariția în birou. — Așa-i că-mi stă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
emoție), Rozanov se schimbase mult. Se îngrășase, mișcările îi deveniseră mai lente și înțepenite de artrită. Neglijența și delăsarea țineau acum, evident, de bătrânețe. În timp ce vorbea, un firicel de salivă i se aduna în colțurile buzelor proeminente. Fruntea, pe vremuri netedă, era brăzdată de șanțuri adânci, orizontale, între care se strângeau bulbuci de carne moale. Peri țepoși îi ieșeau din nări și din urechi. Niște bretele cenușii, vizibile pe sub haina lăbărțată, îi susțineau pantalonii pe la jumătatea pântecelui. Totdeauna păruse cam murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Să fii cuminte! Tom plonjă înotând în direcția lui Alex. Ca și Adam, se simțea mai aproape de ea când era în apă. Alex se oprise din învârtit și-i făcea semn cu mâna. Tom trecu pe lângă ea, atingându-i umărul neted, ud, și strângându-i-l ușor. Ea îi puse mâna pe creștet și-l trase de buclele ude. Tom trecu mai departe, cu o povară luată de pe inimă. Era drept că dorea ca toată lumea să-l iubească, toată lumea. Alex privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei mamă murise cu trei ani în urmă, de o boală devastatoare. Acum, întărită de o viață de astfel de duminici de reculegere, ședea liniștită, cu brațele încrucișate, privind cu ochii larg deschiși, îngândurați, peste capetele familiei McCaffrey. Fața ei netedă, dulce, luminoasă ca un lampion irizat, radia de sănătate. Buzele moi îi erau ușor țuguiate, într-o expresie meditativă, părul castaniu-auriu, ondulat și ciufulit, încărcat de electricitate ca mătasea, îi încadra chipul. Obișnuită să folosească asemenea momente pentru introspecție, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să descopere în spatiul înconjurător cine știe ce fisură sau vid neașteptat. Își ținea o mână la buze, iar cu cealaltă își atingea fruntea, de parcă și-ar fi ajustat o aură care-i înconjura, ca un turban, capul. Tenul ei feciorelnic era neted și translucid, nebrăzdat de nici o linie. În această seară și Pearl părea mult mai tânără. Tocmai își spălase părul castaniu, iscând în el reflexe roșietice; îi încadra acum fața, vaporos și pufos. Mâine avea să devină din nou negru opac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea. Apăruseră oameni în grădină. Alex avusese toată viața aceeași priveliște a grădinii: mesteacănul elegiac, fagul arămiu, bradul cu trunchi roșiatic, pe care lumina soarelui se avânta până în vârf, salcâmul, des și mlădios, iar jos, sub fereastră, pajiștea perfectă, tunsă neted de grădinar și, în ultima vreme (pentru că grădinarul îmbătrânise), de ea însăși. Privise la această grădină când fusese copil și, mai târziu, își privise propriii copii în ea. Dar după aceea, ani și ani de zile, nimeni nu mai pătrunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care-l luase în brațe și își îngropase nasul în blănița lui, în timp ce cățelul îi lingea fruntea. Îmbinarea dintre blana uscată, moale, răcoroasă, trupușorul rotund și cald, fremătând în mâinile ei, dar abandonându-i-se cu afectuoasă încredere, și limba netedă, umedă, care-i dezmierda fruntea, aproape că o copleșise pe Hattie. Simțea inima cățelului care bătea cu forță și inima ei care bătea la fel de repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu glas tare ca și cum ai fi înțeles-o. — E frumoasă... dar ce vrea să spună? — Despre ce crezi că e vorba, ce fel de scenă evocă poetul? Hattie se uită la text în tăcere, iar părintele Bernard îi admiră gâtul neted, ușor băiețesc, pe care zburdau câțiva cârcei de păr blond-platinat, desprinși din cocul ei elaborat. Nu știu, răspunse ea în cele din urmă. Din moment ce spune că fără lebădă și fără țărm, presupun că e vorba de un râu? — O deducție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum nu mai pot. Și-l invidiez pe Tom, îl invidiez că e tânăr și puternic și că va trăi, în timp ce eu nu mai sunt și nu voi trăi“. Lui William i se părea paradoxal și îngrozitor că trupul lui neted, bronzat, aproape gol, se afla acolo, părând la fel de zdravăn ca întotdeauna, la fel de solid și de viguros, în timp ce - așa cum știa acum, fără nici un dubiu - purta în el motorul propriei sale morți, iminente. Se întreba: „Să-i spun lui Rozanov?“ Dezvăluirea ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert. Pearl rămase în hol, strângând încă în mână clanța ușii. Apoi ieși deodată afară în ploaie, fără o haină pe umeri, fără pălărie. Alergă printre copacii din dumbravă, acolo unde sălășluia vulpița, și își lipi fruntea de scoarța netedă și udă a unui fag tânăr. Între timp, John Robert trecuse pe lângă garaj și o luase pe poteca de lângă casă înspre poarta din față de la Belmont. Portalul avea o înfățișare mai curând de capelă, cu vitralii victoriene. Își aduse aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care, după ce s-ar fi sfărâmat de stânci și ar fi fost săltată de torente și vâltori, ar fi alunecat într-un lac senin, calm, luminos, un lac de aur. Simțise cum fața crispată și încordată i se relaxează, devine netedă. Începuse să respire liniștit, adânc. Își spusese: „E ca și cum aș fi murit, numai că n-am murit. Trăiesc într-o viață de după viață, unde toate sunt schimbate. E posibil să fi terminat definitiv cu John Robert Rozanov, această minune să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui băiețesc se evaporase. Acum putea fi întrezărită masca lui de bătrân, așa cum arăta George la șaizeci sau la șaptezeci de ani, mai puțin grăsuliu, mai uscat, mai zbârcit. Zbârciturile începuseră să i se și schițeze pe fruntea atât de netedă până de curând. Alex îl privea, simțind junghiul dureros al iubirii pe care i-o purta. Își spuse: „Într-un fel, mă bizuiam pe George, îl credeam invulnerabil, intangibil, mereu tânăr, așa ca mine, o replică a personalității mele, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cobor puțin și am să le văd.“ Trecând de o tăblie pe care scria cu litere roșii PERICOL, păși pe scara cea mai apropiată. Se legăna ușor. Tom se opri cuprins de amețeală, apoi, ținându-se cu putere de balustrada netedă, cilindrică, coborî câteva trepte până la o mică platformă de mai jos, care promitea să fie mai stabilă. Scările, pe care nu le mai deslușea, păreau confecționate dintr-un metal ușor, flexibil, probabil că din oțel, dar un oțel de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
groasă și acoperită cu pete decolorate, mânjită de o brumă de barbă căruntă. George își mută privirea spre gulerul descheiat al cămășii curate și scrobite, unde apărea un petic de piept rozaliu, spân. Genunchii noduroși ieșeau de sub poala cămășii, roșii, netezi și ciudat de înduioșători, de parcă ei nu îmbătrâniseră și erau încă genunchii unui băiat. Picioarele erau de un alb livid, vrâstat de vene albastre proeminente, și acoperite ici-colo de peri negri, extrem de lungi. De la glezne în jos, picioarele îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Revăzu în minte detaliile problemei în care se angajase și a cărei soluție o repetase de atâtea ori în imaginație. Patul, unul dintre paturile inițiale ale „Camerelor“, era din oțel tubular, proiectat să alunece lin pe suporturile cilindrice, peste covorul neted. La căpătâi avea o placă din lemn de stejar, de coloare deschisă, fixată în perete. George își încleștă mâinile pe marginile tubulare de la piciorul patului și începu să-l tragă. Patul se mișca ușor, parcă de la sine putere. George își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se clătină ușor. Își întoarse spre doamna Ivona privirea speriată, fiindcă ea trebuie să fi fost aici stăpâna. Dar ea îl încurajă. Poți să pui mâna pe el. Pe el sau pe ea? Nestor își lipi palma de șoldul ei neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o șoaptă. Mama și cu cealaltă doamnă, pe nume Ivona, chicotiră. Cele două femei chicotiră și mai tare când mâna lui Nestor lunecă în jos pe coapsă coapsa netedă și rece: nemișcată
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de șoldul ei neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o șoaptă. Mama și cu cealaltă doamnă, pe nume Ivona, chicotiră. Cele două femei chicotiră și mai tare când mâna lui Nestor lunecă în jos pe coapsă coapsa netedă și rece: nemișcată, o poză bej în relief; dar poza nu reprezenta pe nimeni cunoscut, și dacă n-aveai cui să te plângi că ești păcălit însemna că nu erai păcălit. Trebuia să fii foarte serios. Palma lui Nestor se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și se uita indiferent în altă parte... Mai venea în casa mătușilor și un unchi de-al doilea, Krikor, un tip cu părul lins, c-un oval plăcut al feței, cu părul alb ca neaua și cu pielea feței foarte netedă, aproape fără zbârcituri la cei peste șaizeci de ani ai săi. Zâmbea tot timpul și avea o rostire blândă care lui Tiberiu i-l făcea simpatic... Erau cu toții fie prieteni vechi, fie rude de sânge ale mătușilor (fără ca mătușa Magdalena
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
năduf. Păi atuncea spune și tu "se tencuiește". Ei, da, sigur! Se putea să nu-mi găsești tu nod în trestie! În papură. Doamne, ce expresii! Nod în papură! Da. Asta fiindcă papura e așa, dreaptă și... cum se spune?... Netedă, nu? N-are noduri, asta e important. Și de aceea nod e ceva neobișnuit la papură. Dar parcă nu-i la fel și la trestie? Nu-i tot neobișnuit? De ce nu spune "nod în trestie"? Se spune, Marusia, draga mea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în secvențe sacadate, cu opriri scurte când ghemul era sucit foarte puțin, doar atât cât fiecare nouă spiră a firului să fie în avans pe suprafața ghemului cu câțiva milimetri față de spira de dinainte. Rezultatul era o sferă aproape perfectă, netedă și densă. Toate ghemele pe care mama le făcea destrămând lucruri vechi deveneau sfere perfecte și așteptau să ajungă material pentru lucruri ca și noi alte jachete, alte veste, alte pulovere. Numai că mama nu se hotăra prea ușor să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mai mari. Dar norișorii albi, strălucitori și pufoși călătoreau în lungul Văii Prahovei, venind de peste dealurile dinspre Cornu, traversau orașul și dispăreau peste Bănești, spre sud, unde dealurile, tot mai joase, se depărtau unul de celălalt, topindu-se în câmpia netedă ca în palmă și fără pic de umbră. În curând n-o să mai facem religie, îi spunea Sorin Botea. Tata a auzit de la cineva. Zice că-i sigur. Ție îți place religia? Dar n-aștepta răspunsul și adăuga imediat: mie
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Era ceva neobișnuit ca un elev nou să fie atât de țâfnos. La doi pași de grup, Damian zâmbea malițios. Ochii căprui i se îngustau, puțin oblici, dar în colțurile ochilor porțiunea arcuită către vârfurile sprâncenelor subțiri îi rămânea la fel de netedă și de plină de mândrie. Dogaru însă nu se uita la el. Nu se uita la nimeni. Umbla prin curtea școlii, printre băieți, fără să se atingă de nimeni, cu privirea ațintită în pământ, încruntat, cu coatele depărtate de trunchi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
scârbavnică! Așa că de-acolo trebuie c-ai traversat și ai luat-o pe strada Lascăr Catargiu. Și-apoi pe strada Griviței! Fiindcă abia acolo dai de case amărâte, unde stau ăia de teapa ta! Acolo, tupilat pe după trunchiul cu coajă netedă al unui platan, cu tot gerul nopții, puteai să pândești până la lumina zorilor. Și toată noaptea următoare! Și toate nopțile ce aveau să vină! Oricât era nevoie! Fiindcă mai importantă decât orice era liniștea sufletului! În cele din urmă trebuia
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]