1,216 matches
-
sudori vărsate"90, similitudinile cu absurdul conversațional din schițele lui Caragiale sunt de suprafață. Personajele nu se mai îmbată cu vorbe, nu-și umplu așteptarea cu balastul flecărelii, al discuțiilor fără miez în care vârtelnița banalităților, a clișeelor și a nonsensurilor diluează esența comunicării, sugerând falimentul limbajului, ca ultim bastion al umanului capturat de absurd. În Există nervi, lipsa de comunicare se explică, în primul rând, prin prozaica frică. Nu interesează pierderea sensului prin stereotipie și dezumanizarea ca efect global al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Edgar Papu nota categoric în "Vatra" (iunie, 1980) că Marin Sorescu "își dă seama că acest absurd nu este o fatalitate inexorabilă care-l apasă pe omul modern, ci expresia unei erori ale sale, ce poate fi înlăturată. Astfel, tot nonsensul vieții se datorește unei ruperi de rădăcini, care-l face pe omul actual să plutească haotic în gol. Sorescu străbate acest vid pentru a se întoarce la centrul de gravitate uman, care este legătura cu pământul, cu un anumit pământ
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de Kant, confruntarea cu anormalitatea, perceperea absurdului provoacă o încordare a spiritului, urmată de o mișcare de "siderare lumină", de "sens în non-sens" care generează râsul 125. T. Todorov identifică "dincoace de râs" un stadiu al "siderării, al incomprehensiunii, al nonsensului"126 care forțează cititorul să descopere un înțeles adiacent. Recentele studii care abordează comicul din punct de vedere pragmatic, insistă asupra derivării acestuia din flagranta desconsiderare a "orizontului de așteptare" bazat pe acea "cunoaștere împărtășită", deliberat denaturată de autorul comic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limbajul este sufocat de șuvoaie nestăpânite de incoerențe, inadvertențe, paralogisme, poncife, sintagme prefabricate inserate mecanic, etc. toate generatoare de eșec nu doar al comunicării, ci chiar al viețuirii autentice. Nu în ultimul rând, absurdul se întrevede la Caragiale în intuiția nonsensului existenței, revelat atât prin "tăcerea" grăitoare a lui Anghelache, cât și prin absolutizarea rolului hazardului, al contratimpului sau al capriciului unei instanțe metafizice care penalizează categoric orice hybris. Este drept că nici victimele acestei forțe superioare, nici ea însăși nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe tărâmul teatrului absurdului. Acesta poate fi, așa cum am demonstrat în paginile acestei lucrări, faptul că Urmuz și Caragiale se înrudesc, la rândul lor, spiritual și artistic. În primul rând comicul absurdului, ca procedeu predilect de antiiluzionare și atenționare asupra nonsensului pervaziv în toate, precum și identitățile subterane de la nivelul tipologiei și al tematicii, pledează pentru această congeneritate literară. În plus, această apropiere, perfect justificată, în ciuda aparenței de maximă discrepanță între forma, conținutul, mesajul sau valoarea 158 operelor, îi avantajează pe ambii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
burlești în absurd se chinuie să înfiripe în prozele din Suntem nebuni... (1914). Simple crochiuri, eroii schițelor de aici au câte o scrânteală care, podidindu-i cu „senzații ciudate”, îi proiectează în plină bizarerie. Nătăfleți, fanfaroni, fricoși, neisprăviții cochetează cu nonsensul. Sunt „fantaziile”, așa-zicând, ale unui condeier care se îndârjește să curteze o muză cam năzuroasă. Simțul dialogului (cu pigment caragialesc) e un atu, dar insuficient. Înzestrarea, câtă este, a lui L. ține de portretistică. Cartea Cincizeci figuri contimporane (1913
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
problematicii rolului profesorului în construirea autonomiei elevului este departe de a fi singurul. Însă, orice punct de vedere asupra acestui subiect ajunge la aceeași concluzie: construirea autonomiei elevului este imposibilă în absența profesorului. La prima vedere această concluzie pare un nonsens. cum se poate ca profesorul, ca exponent al autorității instituționale, să faciliteze autonomia elevului? Prin tradiție, relația profesor - elev a fost percepută ca una de tipul stăpân - supus: profesorul este atotputernic, depozitarul tuturor resurselor și el singur decide cât și
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
vorbește în neștire. Secvențele realității, percepute ca în vis sau ca prin ceața unei minți bolnave, se deformează, se descompun, se mișcă haotic prin memoria personajelor și trec în text la întâmplare, în intenția de a sugera precaritatea identității eului, nonsensul existenței umane. În cele din urmă, P. H. pare să se fi cantonat în zona dintre beletristică și psihologie/psihiatrie, din dorința de a valorifica o experiență. O plachetă de versuri, Sintagmele ochiului (2003), înscrie un salt parcă într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
chiar și împotriva Franței și a Angliei, care se opuneau Italiei. A sprijinit naționalismul egiptean antibritanic și l-a criticat pe "tînărul Eden", care (instigat de Sir Samuel Hoare) îndrăznise să ia atitudine împotriva politicii italiene. A urmat un alt nonsens, Iorga comparînd înapoiatele metode coloniale ale englezilor cu (chipurile) minunatul colonialism italian din insula Rhodos. Iorga vedea în spatele tuturor acestora mîna bancherilor londonezi din City și conchidea: "poți să te supui cuceritorilor, dar nimeni nu-i ascultă pe profitori"134
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
industrializarea forțată din anii '20. Politica aceasta a pus clar povara acestui "proces necesar" pe umerii țărănimii. Zeletin respinge argumentele marxiste. "Întrucît capitalismul se afla în România în stadiu de formare, un proletariat urmărindu-și propriile țeluri revoluționare era un nonsens". Burghezia română și rolul ei istoric, București, 1952, passim 25 Hugh Seton-Watson, Eastern Europe Between the Wars, Harper & Row, New York, 1962, p. 293 26 Ibidem, p. 290, și William O. Oldson: A Providential Anti-Semitism, Nationalism and Polity in Nineteenth Century
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și un adept entuziast al comerțului liber, s-a opus „uniunii vamale” neomercantiliste, care ar fi putut să afecteze legăturile Germaniei cu Marea Britanie, să restricționeze fluxurile comerciale și să dea peste cap prețurile. În viziunea lui Erhard, CEE era „un nonsens macroeconomic”. Cum observa cu acuitate un specialist, lucrurile ar fi putut lua o Întorsătură diferită: „Dacă la conducerea Germaniei ar fi fost Erhard, rezultatul cel mai probabil ar fi fost o Asociație Anglo-Germană pentru Comerț Liber, fără o componentă agricolă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
venit de la Jürgen Habermas, care - asemenea lui Enzensberger, Günter Grass și alți membri ai „generației sceptice” - era suficient de bătrân pentru a-și aminti nazismul și, ca atare, extrem de suspicios față de orice Încercare de a „limita” responsabilitatea germanilor. E un nonsens, i-a răspuns Habermas lui Nolte: esența nazismului este că el nu poate fi „situat” sau „istoricizat” - exact asta este tentația căreia nici un german nu mai are dreptul să Îi cedeze vreodată. Crima nazistă - crima germană - era unică: unică prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e. contradicția În termeni: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru Împlinit!”; f. asociații incompatibile ca sens: „Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”; „la douăsprezece trecute fix”; g. nonsensul: „Din două una, ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo și anume prin părțile esențiale. Am zis!”; h. truismele (adevăruri evidente
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
glasul tragic al individului insingurat, făcând eforturi disperate pentru a-și regasi identitatea, neputinta omului de a Înainta pe calea libertății și de a-și asuma destin propriu, raportul dintre individ si societate, dintre libertate și necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematică fiiozofică existențialistă. Nu este exclusă și posibilitatea de a considera tragedia lui Marin Sorescu, una aparținând teatrului absurdului. În această piesă ceva anume amintește de piesa „Așteptându-l pe Ghodo”, a lui Samuel Beckett. Autorul Îl pune pe
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
etichetate, fără drept de apel, drept întârziate cu două sau trei secole față de Occidentul european, cu structuri sociale medievale și cu o mentalitate arhaică, premodernă. Elitele pașoptiste au sesizat cu limpezime faptul că regimul juridic al proprietății funciare feudale, exprimând „nonsensul devălmășiei țărănești, care implica negarea însăși a dreptului lor (atât a «bonjuriștilor», cât și a boierimii mari) de viitori proprietari deplini” (Stahl, 1938, pp. 574-575), alături de dominația națională, explicau starea precară, de înapoiere social-economică și culturală a țării. Cei dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fantomatică (Stăniloae, 1939, p. 11). Convingerea naționalității apriorice a umanității al cărui exponent este teologul ortodox stătea la baza crezului național din care se împărtășea și S. Mehedinți. Acesta din urmă face clar că "personalitatea fără naționalitate este un adevărat nonsens" (Mehedinți, 2002, p. 104). Împingându-și argumentul până la ultimele sale consecințe logice, dogmaticul ortodox pășește pe gura prăpastiei eretice, dacă nu cumva se și prăvălește în ea, când afirmă că "nu există om anațional. Nici Adam măcar n-a fost
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]