1,329 matches
-
ar pute, de n-ar putea, trei luceferi el li-ar da, (25) Dară fetele lui ba. Unu - atunci din ei s-a dus Și în noaptea cea senină ca să fluere s-a pus, Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt - da ce-i de vînt? Vine-o ploaie de șivoae și furtună pe pământ Și în nori hrăniți de fulger și pin râuri de scântei 23 {EminescuOpVI 24} (30) Sboară fetele răpite duse-n lume de cei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Și mereu ea le lungește și suind pe cer le mută, (165) Parcă fața-i cuvioasă e cu ceară învăscută; Și cu neguri îmbrăcate-s lan, dumbravă și pădure, Stele galben tremurânde mișcă-n negurile sure, Intră-n domele de nouri argintii multicoloane, De-a lor rugă-i plină noaptea, a lor dulci și moi icoane 28 {EminescuOpVI 29} (170) Împle văile de lacrimi de-un sclipit împrăștiet Când în cârduri cuvioase sus pe cer se mișcă - ncet. Înrădăcinată-n munte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cimpoi, Mai avea de mă pricepi, Herghelii de cai sirepi Ce ca vijeliile Îi împleau câmpiile, Îi pășteau moșiile, Și de - a lungul râurilor S'așterneau pustiurilor, Și în valurile ierbii Pășteau ciutele și cerbii, Și prin munți pierduți în nouri Avea cârduri mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri Și cetăți cu - ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai sbucium
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sculat, Casa doar ne-o vor strica Și pe noi ne-or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri Și veneau adunături Răsărite din păduri, 86 {EminescuOpVI 87} Mai călări și mai pe jos Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă, veneau vale Și surpau cetăți în cale; Geaba omul meu da piept L-împingeau tot înderept. I-au înfrînt oștirile, I-au răpit măririle, Pustiit-au țările, I-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
se face Codru -n două se desface Și pe ape rotitoare Scânteiază mândru soare Și -nnainte-i vede-un munte. Cu-a lui creștete cărunte, S-a clădit stâncă pe stâncă Începând din vale - adâncă, Și purtând pe el păduri Peste nourii cei suri, Își ridică în senin Creștet de zăpadă plin. Și spre mal se - ndreaptă iară Luntrea mică și ușoară, Iar Mușatin se coboară, Calea muntelui apucă Până-n vârfuri să se ducă, Pân- ce noaptea l-au ajuns În cel
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
soare Și din dor de fată mare. Iară umbra norilor Calea sburătorilor, Căci îi vede Cine-i crede, Le năzare La oricare L-a chemat din noaptea mare. De - ndrăgește vre o fată Ca luceafăr i s-arată, Dar din nouri se repede La pământ unde o vede Și-n cărare îi răsare De la creștet la picioare; Ochii negri - ntunecoși I se uită mângâioși, În păr negru stele poartă Dară alba față-i moartă, Ori se face nor de ploaie Care
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sunând Pe cărare corn Căci spre tine blând Îl întorn. Mărgărită, Mărgărită, Cu coroana aurită, Glasul cornului străbate Neagra ta singurătate, Valului de sunete Draga mea, supune-te, Lasă zidurile tale, Vino-n vale, vino-n vale! " {EminescuOpVI 116} ÎNTRE NOURI ȘI-NTRE MARE Intre nouri și-ntre mare Sboară paseri călătoare - Cum nu pot și eu să sbor Să mă iau pe urma lor! Și departe de la maluri Trec corăbii peste valuri, Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
spre tine blând Îl întorn. Mărgărită, Mărgărită, Cu coroana aurită, Glasul cornului străbate Neagra ta singurătate, Valului de sunete Draga mea, supune-te, Lasă zidurile tale, Vino-n vale, vino-n vale! " {EminescuOpVI 116} ÎNTRE NOURI ȘI-NTRE MARE Intre nouri și-ntre mare Sboară paseri călătoare - Cum nu pot și eu să sbor Să mă iau pe urma lor! Și departe de la maluri Trec corăbii peste valuri, Trec cu pânze lucitoare Și se pierd în depărtare. Cum nu am aripi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu ele. Oh! jalnică despărțire, Face să-mi țin chinuirea, Face dorului prăznuirea, Inimei mele peire. Pre întristătoarea soarte Rău se bate să mă poarte, Dorul mă ajunge foarte Vai, necazuri pân-la moarte. Ilenuță bobocică, Ce despărțire ne strică, Greu nour se mai ridică Într-o vârstă subțirică. Mă-grăbesc de-a mă aduce Târziul să nu m-apuce, Face-mi-s-ar calea cruce Ca fața să nu-mi usuce. Te - mbrățoșez cu - ntristare, Lăcrămez cu sărutare, Murgul m-așteaptă afară Să pun
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și asvîrle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
toate vinele lui cele slăbite. C-o putere îndoită, cu brațe de fier o smunci pe babă de mijloc și-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul în cap și-i risipi creerii. - Cerul încărunți de nouri, vântul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor ei. Șerpi roșii rupeau trăsnind poala neagră a norilor, apele păreau că latră, numai tunetul cânta adânc ca un proroc al pierzării. Prin acel întuneric
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
toate aceste nu pot. Apoi un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pământul. Fața lui era înfricoșată, privirea cruntă. Fără de-a zice o vorbă, el apucă pe Făt-Frumos și-l asvîrli în nourii cei negri și plini de furtună ai cerului. Apoi dispăru cu fată cu tot. Făt-Frumos ars de fulgere, - nu căzu din el decât o mână de cenușă în nisipul cel fierbinte și sec al pustiului. Dar din cenușa lui se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ridică o pădure neagră, deasă, mare, înfiorată de un lung freamăt de frunze și de un urlet flămând de lupi. - Înainte - strigă Făt-Frumos calului, care sbura asemenea unui demon urmărit de un blestem prin negura nopții. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi și seci. Făt-Frumos zbura... zbura necontenit. - Mă arde-n spate! - zise fata c-un gemăt apăsat, ca și când s-ar fi silit mult ca să nu spuie încă. Făt-Frumos se uită, și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. Calul lui Făt-Frumos o necheză asta frățini-său, și acesta asvîrli pe Genarul până în nori. Norii cerului înmărmuriră și se făcură palat sur și frumos - iar din două gene de nouri se vedea doi ochi albaștri ca cerul, ce răpezeau fulgere lungi. - Erau ochii Genarului exilat în împărăția aerului. Făt-Frumos domoli pasul calului, și așeză pe fată pe acela al tătîne-său. O zi încă și ajunseră în mândra cetate a împăratului
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
șadă-n iad s-o iee, decât în rai să n-o iee. S-au pornit să se cunune. Când au început popa a citi, icoanele au început a lăcrima ș-a se face întunerec afară ș-au venit un nour gros ș-o luat pe Sf. Soare și l-o pus la răsărit și pe Lună la apus. Și i-au dat ei așa o putere D-zeu, când a porunci să crească pădurile și ape să se facă pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o sară liniștită Și de mîngăere plină O Moldavie etc. Tu, fragedă rândunică 25 - C. 628 385 {EminescuOpVI 386} Cu aripele întinse, Sbori, te duci și eu rămâi, Strigând cu poftă aprinsă: O Moldavie iubită etc. Zefiri veseli și voi nouri, Nu vă oprește nimică În patrie a vă-ntoarce Slobozi făr-de nici o frică, O Moldavie iubită etc. Toate-s triste pentru mine, Toate de otravă pline, Și cea mai frumoasă sară E pedeapsă pentru mine. O Moldavie etc. Dumnezeule înalte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
depărtare apreciabilă o colină verde, ce sugerează existența unei grădini desprinse din rai și aduse pe pământ, închide orizontul în acea parte. În continuare, sub un cer senin cât cuprinde zarea, se unduiesc lin valurile mării. E Aotearoa, Țara Marelui Nour Alb scăldată în inegalabilul albastru de Voroneț. Un carusel din Divertis Parc, undeva, unde cu câteva secole în urmă, măreți și mândri de puterea lor se plimbau în voie zimbri mulțime de copii. Toți veseli și preocupați. Aproape că nu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nădejdea în inimile țăranilor. Dar primăvara lui 1877 nu adusese nicio mângâiere sufletelor lor îngrijorate. Întreg hotarul de la miazăzi, până la cîmpiile Dunării, parcă, era înconjurat de un brâu de foc. Pe cer se iviră semne care prevesteau cumpene și nenorociri... Nourii care se îngrămădeau pe cer, alcătuiau închipuiri stranii care se prăbușeau cu tunete... Fulgerele băteau pământul acoperit încă de zăpadă, crengile copacilor se răsuceau în forme ciudate, păsările și animalele mureau de o boală necunoscută... Mințile oamenilor se umpleau tot
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tătâne-su, îi om hain la suflet, încî mai țâni mânii!... Intră în vorbă bătrâna, oțărâtă de parcă a băut oțet. Câte-o datî, mai vini pe‟ici, sî-ș‟ vadî nepoți‟, da‟ ș‟atunci cu ochi răi, ca adus de-un nour di grindini, di parcî, Doamni iartă-mă, parc‟ar ci plămădit numa‟ din zâli di marț‟, când se împletești negura cu lapovița... Da‟ cred că în inima lui îi pari rău cî ghiata Domnica n-o avut noroc în viațî
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
piele de oaie, cu tabac lui tătâne-su, bătrânul Toma. Asta însemna că povestirea avea să dureze... ...Cum spuneam... de-o săptmană înduram, numa‟ colb și soare.. Nici măcar o adiere de vânt... Zăpușeală mare, mare zăpușeală, fără o fărâmă de nour... Cerul, parcă blestemat, rămânea tot gol și uscat... Era luni... Așa începu pădurarul povestirea cu un oftat adânc. Era‟n ajun de Sânt Ilie, după a 6-a duminică, de după Rusalii, preciză el. - Hm?!.. Ce întâmplare! zise el zâmbind, plin
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să tremure, era liniște, o liniște prevestitoare de neprevăzut... de mister, nu se auzea decât foșnetul frunzelor; noaptea căzu repede. Un vânt rece se mișcă, dinspre miazănoapte. Deodată, se făcu răcoare și începu să bată vântul și să aducă niște nouri de la răsărit, să-i întindă, la dreapta și la stânga, și să-i mâne spre apus... Noi, cu ochii ațintiți la vânzoleala de pe cer, am uitat de fortărețe și de turci. De departe, ca din adâncurile pământului, se auzea din când
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trebuit să fie fortărețele, dar, în bezna nopții, nu le deslușeam. De jur împrejur întunericul era negru, tainic și plin de amenințări... Mă uitam la spuza de stele risipite pe cerul ca Gheorghe TESCU 104 păcura, și, mereu stinse de nourii care se îndeseau trecând unul după altul, din ce în ce mai întunecați și mai amenințători. Un cântat de cocoș, adus pe pale de vânt, de undeva dintr-un sat... ne vestea crucea nopții. - S-o făcut miezul nopții ...am murmurat eu, cu un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mă cuprinse un dor de casă... de pădure... de animale, de lupi... de ăuitul lor... de Anuca... de Anuca‟mi era dor, încheie cu glasul stins, abia auzit. Când, dintr-o dată, ca un șarpe de foc, fulgerul se zvârcoli printre nouri, și un tunet năprasnic zgudui întreg cuprinsul. Ploaia începu să cadă în stropi reci și mari... iar tunetul după o clipă, începu să răsune în lungul văii pe sub poala Plevnei, cu zguduiri tot mai puternice. Fulgerele din ce în ce mai dese, sfâșiau bolta
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Sânt Ilie, se porni din nou ploaia, o ploaie care credeam că ne îneacă... norocul nostru, că n-a ținut mult și s-a oprit așa cum a pornit. Întunericul s-a mai destrămat, și dimineața s-a încruntat vânătă dintre nouri. Ș‟o dată, ca un trăsnet, răsună semnalul de atac. În aceeași clipă, au izbucnit tunurile din spate și din stânga de departe. Tunurile băteau de se zguduia pământul... ca la cutremur. Prima bătălie pentru Plevna a început!... încleștarea de fier și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
chindie... Vântul foșnea blând printre crengile copacilor... de undeva de sus, cobora cântecul gingaș al unei privighetori... Pe cer, sus de tot, pluteau norii ca niște grămezi de puf alb. Anuca stătea culcată în iarbă; îi plăcea să privească cerul, nourii și se lăsa să plutească, și ea pe întinsul tăcerii odată cu nourașii pufoși și albi ca laptele. Visa și ea...visa în felul ei... Doar aici, pe lizieră, la marginea pădurii, se simțea în largul ei. Și la mătușa Domnica
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]