8,125 matches
-
bine că merită. Dacă te reîntorc la viață vei fi iar cu el... ", gândește cu o oarecare răutate spiritul Minodorei și un necunoscut sentiment o străbate. O fi gelozie ? Pot fi bântuite de gelozie chiar și spiritele ? Forma argintie a obosit și nu mai poate comunica cu cea violet. Spiritul Dorei este cuprins de un fel de letargie. Se pare că efortul de întrupare a sufletului a devenit mult mai anevoios după suferințele prin care a trecut din nou. Spiritul violet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un tragism indescriptibil. Se îndreaptă spre ieșirea din blocul operator cu membrii echipei urmându-l ca niște triști ciocli. Doar Alindora zâmbește. Ea a reușit o clipă, doar o clipă să comunice. Nu, nu cu spiritul lui Justin, el era obosit, mult prea obosit. Este spiritul protectoarei ei, al Minodorei care îi transmite un mesaj : În împărăția luminii toți cei neputincioși sunt bineveniți, chiar și cei care nu mai credeau că Dumnezeu există". Doctorița anestezistă se grăbește să ajungă cortegiul medical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la numai câțiva kilometri de Arbore. Fratele dumneavoastră... Ciprian... Cred că nu mă înșeală nici pe mine memoria, am aici scrisoarea, spune Dora încercând să scormonească cu mâinile înțepenite de frig într-un buzunar al genții de voiaj. Nu vă obosiți să căutați, nu vă înșelați deloc. Îl cheamă Ciprian. Dar trebuie să privim scrisoarea în liniște, la cald, la lumina zilei. Și trebuie să îl consultăm pe Ciprian și arhivele lui. Oricum, nu se pune probleme să plecați în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Acest gând stăruie în mintea Dorei cu toate că un parfum de brad se face simțit atunci când Teodora îi frecționează tâmplele cu degetele ei lungi, înțepenite de artrită, martori ai vârstei înaintate pe care desigur o are. Să intrăm, fetițo ! Oi fi obosită de drum, de schimbări, de întâlniri... Nu locuiesc într-un palat, dar căsuța mea este destul de încăpătoare pentru toți cei care îi calcă pragul cu gând bun și mai ales pentru tine, fetița mult așteptată. "Oare cu adevărat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
intenția, care știe că nu o poate întotdeauna respecta, de a fi cât mai telegrafică. Timpul presează. E joi și mai sunt doar trei zile până trebuie să vină Atanasie. Mai avem timp, nu te grăbi și oprește-te când obosești. Da, trei zile, mai bine zis aproape patru. Deci continui. Celula "matriarhală" se compunea din femei vrednice și inventive. În trei săptămâni, până au căzut primele ploi în vâlceaua pe care o botezasem "Brodoc", după numele satului în care locuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a Minodorei în lumea spiritelor. Iată că percepe și gândul prezenței invizibile : "Îți mul... mulțumesc, scum... scumpa mea Dora, că ai făcut atâta... atâta drum ca să ne putem întâl... întâlni aici..." Vocea Teodorei intervine cu o umbră de îngrijorare : "Ești obosit, Simion ? Te-a obosit drumul până aici ?" Răspunsul este aproape instantaneu și cât se poate de clar : Nu, sunt numai emoționat. Nu am întâlnit-o pe Dora de multă vreme." Dora gândește, dar nu știe cum să transmită "Și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
spiritelor. Iată că percepe și gândul prezenței invizibile : "Îți mul... mulțumesc, scum... scumpa mea Dora, că ai făcut atâta... atâta drum ca să ne putem întâl... întâlni aici..." Vocea Teodorei intervine cu o umbră de îngrijorare : "Ești obosit, Simion ? Te-a obosit drumul până aici ?" Răspunsul este aproape instantaneu și cât se poate de clar : Nu, sunt numai emoționat. Nu am întâlnit-o pe Dora de multă vreme." Dora gândește, dar nu știe cum să transmită "Și mie îmi era dor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dorina ?" "E bine tată, e bine. Și-a terminat licența în literatură și acum pregătește o teză la Sorbona." Răspunsul primit pare a-l nemulțumi pe Simion, care mai transmite un singur mesaj: "Cam rece, cam sec răspunsul tău... Am obosit, trebuie să plec. Vă las cu bine, dragele mele care purtați dorul în numele voastre. Eu nu am un singur dor cum avea bietul Mihai, eu am fericirea să am mai multe doruri." Ultima parte a gândului lui Simion este abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
adevărat! Eu am vorbit cu el, Gigele! Ba-i adevărat, Sabina! Și eu l-am cunoscut pe nenea Tudor, vecinul nostru, după ghiul, în haine de Moș Crăciun, când a venit la noi cu sacu-n spinare și zicea că-i obosit... Și eu m-am trezit noaptea-târziu că mama mi-a spus că, după ce dormim, Moșul ne aduce un brăduț împodobit... și eu, când am venit în sufragerie, mama și tata împodobeau brăduțul, iar pachetele erau într-un fotoliu... Și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
teatru, un dans, o surpriză după care am tânjit o viață întreagă. Că el atâta doar a știut să-mi aducă salariul, ce-i drept, nu unul dintre cele mai mici, să mă scoată de la serviciu și să vină seara obosit acasă de la șantierele lui ca la restaurant și ca la hotel! Pe voi vă pupa numai în somn, iar pe mine nici atât că pleca tipul dis-de-dimineață, chipurile pentru a nu mă deranja... Iar tu, Iosefină, descurcă-te de una singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ar fi fost, iar purtătorii de rele se plimbă liniștiți ca și cum ar avea cugetul și mâinile curate. Ba mai mult, unii și-au potrivit masca democrată și se înghesuie la butoane, profitând de vălmășagul creat de Revoluție. * * * Domnul 512, vizibil obosit de efortul povestirii și de sentimentele retrăite în timpul acesteia, cu fața în broboane, a propus un moment de respiro în tovărășia unei licori obținute după niște rețete primite de la un cunoscut podgorean buzoian, fost coleg de suferință, mare amator de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
aceasta: din ce pricină familia mea, fericita fericitelor, va fi... nefericită? Ruga mi-a fost îndeplinită... N-am descoperit nici măcar o cauză picantă, de bonton modern: un amantlâc la patru ace, o impotență precoce, o... Am aflat că ne-au obosit sentimentele. Asta, ar zice tata, e o boală boierească, ștăifoasă rău. Este ca și cum ai reclama că ai făcut depresie din cauza unui răsărit superb de soare. Înțelegi? Cu sentimentele nu poți merge la chirurg, la ginecolog, la oculist, la vraci... Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
voi șopti secretul. Dar civilul de ce, Dumnezeu, stăteau soldații sub porunca lui? nu și nu, că Ucu n-are chef de secrete, că trebuie să se odihnească, piciule drag chiar așa îmi spusese panarama de civil, piciule drag că este obosit, că numai oamenii mari și cu mintea întreagă, precum mama eroului Ucu, înțeleg asta. Și pentru că mama lui Ucu înțelegea foarte bine asta, unde nu a început să strige din nou, să bocească așa cum n-a mai auzit nicicând cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în mașină, iar soldații, mai mulți, aveau acum și puști, ca la război, și n-ar fi mișcat din geană nici dacă i-ai fi atins cu ceară topită. Numai confidentul doamnei Valy părea mai puțin pus în priză, de obosit ce era. Și fanfara militară, sobră, cu ochii mereu la dirijor, cânta de parcă ar fi vrut să-l învie pe Ucu. Atunci când a pornit mașina, către cimitir, unde nu s-a auzit glasul mamei lui Ucu, ridicându-se către cerurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vorbă ore și ore întregi uneori. Eu zic una, ei alta, dar băieții au un chef nebun de vorbă, sunt dispuși să stea cu mine la sfat nopți întregi, fără ca eu să pun geană peste geană. Într-un rând, fiindcă obosisem de-atâta vorbit, le-am arătat jucăria și am încheiat discuția, după o nouă rundă voioasă de fitness... Am insistat ca nea Onuț să-mi arate și mie jucăria aceea, dar mi-a zis că nu se cade, pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a pierit în valuri, așa că ea mai poate fi ajutată. Colacul de salvare este la mamă. Aceasta trebuie să discute cu ea, cât mai urgent... Un oftat prelung de eliberare din prizonieratul spaimei a fost slobozit din toate piepturile ninetistelor. Obosită de-atâta concentrare a minții, Nineta, uitând de obiectul însuflețit din poală, trânti cărțoiul peste mine, onorându-mă aproape până la sufocare cu greutatea științei viselor... Dar să vezi tu grozăvie de vis pe care-l trăiesc a doua oară... Aha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să se dedice, în fiecare oră, amintitei misiuni de salvare. Dar eu, cel mai mult, îl apreciam ca știrist. M-am convins de asta după ce, altruist cum sunt, m-am oferit să asigur eu securitatea fetelor, ca să nu se mai obosească dumnealui... Știai, mă interoga proful, că există în America aia putredă o cucoană căreia i se întâmplă, ca un făcut, numai și numai ei, de toate? Mergea pe stradă și i-a căzut o cărămidă în cap. A fost internată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
nici cu tata. Treaba voastră, pare să zică. Sunteți vaccinați; voi hotărâți. Oricum o să vă pună ăia pielea pe băț... Tata îi dă înainte... "Căpitanul Falcă: băiat subțire, miroase a parfum ales, e miștocar, dar se vede că e mereu obosit de curve..." Cele mai multe ninetiste duc mâinile la urechi, dar se vede că o fac numai de amorul artei. Sunt curioase-foc... Tata-i dă înainte... Așaaaa... Căpitanul Falcă, ziceam... Se uită la tine ca la o victimă sigură. Întreabă din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
rugăciunea asta țicnită a ta. Dar timpul ne-a vestejit sentimentele. E vremea să înțelegem că avem sentimente de muzeu, numai bune de pus în vitrină... Căsătoria noastră începuse să semene cu Guernica lui Picasso... Am aflat că ne-au obosit sentimentele... Uneori mă gândesc în ce punct al existenței mă aflu și-mi răspund mereu la fel: În căutarea reinventării, al acelui nou punct zero al ființării, ai uitat?" Dar eram pregătită pentru singurătate?... Îți mărturisesc faptul că, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cu crengile groase cojite, cu aspect de lăsată în paragină. Câteodată vântul bate cu putere sub soarele de vară. Atunci dealul deveni un popas pentru șoferi, o răcoare binevenită. Vara mi se mai cunoaște, absența unui han călduros pentru drumeții obosiți de viață, dealul însuși devenind suficient. Natura este liberă, își flutură pacea și viteza în vânt. Curenții de aer creează adevărate turbulențe, în fața cărora să stai în vârful dealului, cu spatele la el și cu privirea spre valea întinsă, te simți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu va lua o întorsătură urâtă. Eroul nostru. Aș fi mândru să-l ajut, spuse Erickson. Vlad plecă indiferent. Cumva, în loc de prieteni, cum puteau fi, ajunseră nici să nu-și poată întoarce spatele unul altuia. Pe Vlad chestia asta îl obosea. Nu-i plăcea situația. Și, cum nu era nici dornic de efort să o schimbe, o lăsa moartă. Pe urmă, succesiv văd imagini desfășurându-se rapid. Vlad plecând în trăsură acasă, apoi cu trăsura spre Londra, cu Erickson. Richie Erickson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
bătrânețe. Trăise prea mult timp pentru a nu fi veșnic tânăr în lupte, în sport, în muzică și în toate activitățile mondene. Încă tânjea după ciocolată și înghețată, după bere și alte mici, dar importante plăceri ale vieții. Era însă obosit de cercuri viciate, de aceeași placă a vieții, colorată altfel, dar pe care erau înscrise toate celelalte în aceeași ordine. Obosit de durere și de zile, de nostalgie și trecut, de oboseală. În centru, se întâlni cu niște prieteni. Salutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mondene. Încă tânjea după ciocolată și înghețată, după bere și alte mici, dar importante plăceri ale vieții. Era însă obosit de cercuri viciate, de aceeași placă a vieții, colorată altfel, dar pe care erau înscrise toate celelalte în aceeași ordine. Obosit de durere și de zile, de nostalgie și trecut, de oboseală. În centru, se întâlni cu niște prieteni. Salutul lor sună lung în strada goală. Vuiet de mașini și de "plăcerile nopții. Glasuri nocturne. În fața blocului său, o clădire impresionantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Atunci, eu sunt singură. Și, conștientizând că sunt oricum numai cu mine, înțeleg că nimic rău nu mi se poate întâmpla. Dispare frica, dar inima îmi rămâne încleștată cu disperare de mine, cerșindu-mi protecție. Rămâne plăcerea de a fi obosit în fața lumii, pe care la un moment dat, nu o mai bagi în seamă; nu mai reacționezi, nu te mai grăbești; nu-ți mai pasă. Totuși rămâne furia, căci există energie în tine de consumat. Și rămâne o poezie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu o voi deranja. Fac un efort imens să trec printre materie, fără s-o afectez; nu-mi iese. Apoi măcar să-i iau durerea, împărtășindu-i-o. Dar are ea nevoie, îi pasă ei? Și cât timp merg simt că obosesc, întrucât totul se învârte și nu știu, nu pot ajunge. Este absurd. Da, este absurdă ceața grea ce nu mă lasă să mă mișc, este absurd că nu mă văd prin ea, și este și mai absurd să nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]