KorAP: Find »[drukola/base=ocean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...383 >

9,574 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

controlezi, eu mă duc să rezolv problema. — O defecțiune minoră? Doctore, n-a fost o defecțiune minoră - am auzit toți trei motorul rupându-se în bucăți. Uită-te în jur, dacă vrei, pentru toți sfinții! Adevărul e că suntem în mijlocul oceanului și ne înclinăm. Nu mă pricep cine știe ce la ambarcațiuni, dar știu că atunci când încep să se încline de obicei asta se datorează inundării. — Adevărul e-un mecanism complex, Scout, mai ales în locul ăsta, și nu am nici timpul, nici dispoziția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bubuit sub noi, butoaiele legate de ludovician frecându-se de fundul navei. Privind, al treilea și ultimul butoi sări peste bord într-o ploaie de apă marină și toate trei o luară la goană, șuierând și împroșcând stropi, în largul oceanului întins. Orpheus se clătină încet înainte și-napoi, după care se își continuă drumul puțin prea repede, înclinându-se la tribord. Am coborât scările alergând și-am dat ocol cabinei. Fidorous și Scout erau deja la balustrade. Scout clătină din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Clio. Îmi pare tare, tare rău. 34 Ultima sforțare Alunecând, pierzându-mi dezechilibrul, m-am sforțat să mă ridic în picioare. Împleticindu-mă pe puntea înclinată și udă cu laptopul lui Nimeni la subsuoară, am strigat spre apa nemișcată. — Scout. Oceanul se întindea oriunde mă uitam. — Scout. Doctore Fidorous. Nimic. — Iisuse, m-am auzit spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet peste punte în vălurele. Marea trăgând încet barca în adâncul ei, ca și când întregul ocean ar fi fost un gigantic animal unicelular, hrănindu-se cu ce-a mai rămas din lume. Cu toții ne scufundăm în apă și nu mai ieșim niciodată la suprafață. Așa se sfârșește totul. Miau. Miiiau. Un Ian cu ochi bulbucați, holbându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
tremurătoare și frântă de lacrimi. Bine, deci, unde ești? Unde ești, rechinule, pentru că eu sunt chiar aici. Sunt chiar aici. Am inspirat sacadat. — Și nu mai am unde să fug. Orpheus stătea înclinat acum la 45 de grade, jos în ocean, apa urcând pe punte. M-am cățărat în V-ul format de peretele dinspre babord al cabinei oblice și punte. M-am întins și-am lungit gâtul ca să mă uit peste balustrada dinspre babord, aflată sus în aer, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm, la distanță de o sută cincizeci de metri. Încet, mormanul acela începu să înainteze pe apă către mine. — Haide, am spus cu răsuflarea tăiată, uite-mă aici. Și am început să lovesc din picioare, în și afară din apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
abia întrevăzute în ceață, o ploaie de meteoriți a umbrelor. Cu ochii larg deschiși și gâfâind, m-am băgat sub apă când o bucată uriașă de carenă frântă se ivi rotindu-se din albul dimprejur și ateriză cu zgomot în ocean, în spatele meu. Ieșind repede la suprafață, tușind și scuipând, am înotat prin valuri și printre hălci de carne spre grămada năruită a navei Orpheus, m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut din cer și ultimele rămășițe. Marea se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade și pânze de păianjen, stăruitor și unduitor și tăcut. Mi-am lipit fruntea de scânduri, tremurând înfrigurat, înăbușindu-mi suspinele. M-am împins ușor în mâini și-am încercat să mă uit în jur, căutându-l pe Ian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mâini și-am încercat să mă uit în jur, căutându-l pe Ian și bărcuța lui, căutând orice, dar nu reușeam să văd decât la poate doi metri în fiecare direcție și nu era nimic altceva în bucățica mea de ocean. Eram singur singurel în toată albeața aia. M-am lăsat din nou pe scânduri. Am simțit ceva, o vagă vibrație ca o firavă zvâcnire musculară în spatele coapsei. Sunt rănit, mi-am spus, sunt spintecat și răceala amorțește durerea. Am dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Și am plâns și am plâns și am plâns. Trecură clipe mohorâte, spălăcite. Și-atunci. Spatele îmi fi atins de-o căldură. Am ridicat ochii. Raze de soare, lumină răzbătând prin ceață și decupând mici petice călătoare de albastru pe oceanul rece. Mi-am schimbat poziția pe epava lui Orpheus, încercând să văd prin ceața tot mai rară bărcuța lui Ian. M-am întors din nou, încercând să văd mai bine și-n clipa aceea am observat ce se întâmpla cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845

concursul specific unor premiere în raporturile româno-argentiniene: participarea tenorului Ludovic Spiss la opera națională Colon din Buenos Aires, traversarea Oceanului Atlantic a petrolierului Petroșani, care a transportat sodă caustică și a adus la întoarcere piei semicrude, primul avion românesc care a traversat oceanul spre Buenos Aires, transportând turiști turci etc. Este de notat concursul la pregătirea primei vizite oficiale în România a unui ministru de externe argentinian (1969) și un impuls remarcabil al acesteia în dezvoltarea ulterioară a relațiilor bilaterale în general. În 1969

[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

tare-i mai plac soartei micile ironii) a făcut ca tocmai cînd credea că a reușit, în fine, tocmai atunci să fie desființat Conservatorul. De același om cu frică (și cu iubire) de Stalin. După ispravă, s-a retras peste ocean. A emigrat în America. Stricăciunea nu s-a reparat decît după un deceniu. Cum a luptat tatăl meu, în războiul lui, asta contează. Nu rezultatul. Urăsc istoria scrisă de învingători. Și, da, prefer istoria scrisă de învinși. Am, dintr-odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
încrederea naivă în el pierise. Nu mai credeam nici în zburătoare, planta înzestrată cu puteri peste fire. Satul sărac, cu case sărace și garduri de mărăcini, încetase să fie primul rai. Pe taluzul strict al unui iaz, visam mări și oceane. Mă plictisea viața de-o simplitate cerească a bunicii Leonora și compotul ei de rebrize. Pe Rusalin îl regăsisem nu știu cum, cam sălbatic. Arăta a flăcău de țară. Tuns prost, în cămașă destrămată la guler, cu pălărie veche de pai și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
era gata să pășească pe el. L-a prins, a pășit! După Antofiță, alți comilitoni și comilitoane, "de toate armele, de toate gradele", s-au cățărat pe Rainbow. Arătau ca androizii reglați: gata s-o ia, în pas alergat, peste ocean. Dacă li se cerea, l-ar fi asfaltat. Alinierea! Urăsc exprimările de genul "acest popor nu mai e capabil să..."; "acest popor nu poate să..." (Antofiță nici nu-i spune popor, ci populație: "Speci'icul națio'al se pie'de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
și specia de tocșoiști pe subiecte politice. I-am răspuns, în șarjă prietenească: Fuku** ... yama. Nici nu mai e mult pînă-n 2050, Magdo! Cum amîndouă avem convingerea că rîsu' se interferează cu plînsu', ne-am amuzat de ieșirea noastră la ocean, după ce s-a mai pierdut din ieșirea României la mare. Și eu, și singura mea prietenă pentru situații groaznice posedăm ceva experiență (păguboasă) în a nu tăcea din gură. Am continuat să schimb programele, ca să aflu că Muzeul de Istorie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

reflexe argintii; flori de câmp, de un galben sau albastru intens, se iveau din solul uscat, secătuit de clorofilă. Chiar pe margine, curgea șerpuit o caravană de frunze mici, ce fremătau ca niște vele prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai înzestrați cu sentimentul cuplului și al loialității. Viața lungă a albatrosului, ce poate număra șaizeci și cinci de ani, vizează mereu același partener ce este curtat ritualic în fiecare an, în perioada estrului. Cuplurile nu par să se despartă nici în oceanul cerului, nici în cel terestru și nici în cele două luni de gestație pe care le petrec pe pământ. An de an, ritualul căsătoriei este oficiat prin acel "dans al albatrosului", ca preludiu al zămislirii oului și al reîntregirii cuplului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

încă o pagină. Toate atât de dense că te apucă disperarea. Realizezi că ai înaintea ochilor o scriitură aparent fără noimă, complet atipică, o construcție romanescă fără construcție, formată parcă din pâraie, râuri și fluvii, care nu-și găsesc un ocean în care să se reverse. Un schelet, totuși, există. Scheletul vieții și al morții, al spațiului și al timpului, cu alte sensuri și înțelesuri, nu de jos în sus, nu de sus în jos, dintr-o parte în cealaltă, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
plângerii care se cheamă viață, încătușată între tabieturi, stări de anxietate, spitalizări, bârfe și desigur (Revoluția?) renașterea energiilor adormite, păstrate, economisite, păzite, ascunse, nesecretate, nealterate, dar mustind de dorințe și căscate de dor, după cel mai vajnic pirat, naufragiat din oceanul iubirii pe țărmul arid al sufletului său, Mitică Petrache. O rază verde cât un bold o străpunse în ochiul drept și, prin glandele lacrimale, pătrunse în lobul frontal. Aici se opri o clipă să-și tragă sufletul. Și să crească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de liceană în călduri, îmi încep scrisoarea către tine. Nopțile și zilele vor fi numărate de la zero în clipa în care îți voi expune mostrele existenței mele închinate dragostei pe care ți-o port. În jur, încălzirea globală va crea Oceanul în care vom pluti. Nu vom căuta țărmul, pentru că e Apă. Nu vom găsi banchize, pentru că ele vor fi Apă. În Oceanul Dragostei, vom fi unul altuia țărm și banchiză. Foamea și setea mea ești tu of, iar mă privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
voi expune mostrele existenței mele închinate dragostei pe care ți-o port. În jur, încălzirea globală va crea Oceanul în care vom pluti. Nu vom căuta țărmul, pentru că e Apă. Nu vom găsi banchize, pentru că ele vor fi Apă. În Oceanul Dragostei, vom fi unul altuia țărm și banchiză. Foamea și setea mea ești tu of, iar mă privește Mama, ochii ei de ghionoaie mă străpung, dar scutul lespezii mă apără, ea e făcută din straturi de așteptare dură, striațiile, nervurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
lor au putrezit și eu sunt putredă, Mitică, dar nu înseamnă că nu păstrez amintirile proaspete ale tinereții; și pe noi ne va tăia cineva, dar va rămâne în oraș ideea perechii ideale de îndrăgostiți, Mioara și Mitică, piratul din oceanul iubirii, ne vom iubi și în cer Shakespeare i-a lăsat pe Romeo și Julieta morți și plânși de cei dragi, eu voi continua jurnalul iubirii în cer, moartea nu o va întrerupe, ci va trasa mai clar calea multicoloră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
însăși existența mea. Pământul se opri din mișcare. Val după val, împietri. Dâmb lângă dâmb, câmpia devenise o mare cu valuri de pământ, cu crestele inegale pe sub care se zbătea dedesubtul. Probabil că va mai fi o furtună imaginară, iar Oceanul bărăganic va produce un val și mai mare. Într-adevăr, valurile își spărseseră crestele, lăsând lumii o priveliște care ne tăia respirația. Copii murdari abia mișcând, cu ochii închiși și scâncete slabe, se iveau pe jumătate din țărână. Pământul năștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de oameni, de Dumnezeu, cu defectele lor, mi-au oferit o lecție din care nu știu dacă am învățat ceva, dar știu că, din acea clipă nu m-am mai gândit la viitor, viața mi s-a înfățișat ca un ocean întunecat pe care pășeam fără să văd, dar cu credința că voi putea merge ca Iisus, calea se lumina pe măsură ce înaintam, la câțiva metri bezna era un zid, dar eu mergeam alături de Mioara pe drumul nostru: cel al asimilării a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
nu ar fi putut opri o eventuală înaintare prin învăluire a grâului. A legiunilor sale dinspre Chiscani și Albina. Cu toții priveau la imensitatea galbenă din față, întunericul din est sau din vest putând fi oricând străpuns și forțele umane distruse. Oceanul nopții s-a desfăcut în două, lăsând vederii un canion larg, mărginit de apele zidurilor de noapte. Strategia grâului s-a dovedit atât de inedită, încât pompierii au pornit de spaimă tunurile cu apă în locul aruncătoarelor de flăcări. Noroc că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]