1,924 matches
-
să-mi aducă sifonul înapoi (nu mai puteam folosi chiuveta); tigaia au păstrat-o la dosar. Nu știu de ce. Oricum, după ce a fost suspendată oficial acuzația de tentativă de omor, l-am părăsit, scârbită; ceea ce-mi făcuse el era odios și dovada fusese publicată zile în șir în mai toate ziarele centrale; îmi amintesc doar câteva titluri: „Otrăvit de amantă, îngrijit de nevastă“, „Lucreția Borgia lovește la Interne“, „Oficialii guvernamentali mănâncă lucruri trăsnite“ și alte asemenea răutăți... Însurat de trei
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
nu mai mare, cu a dobitoacelor” (III, 357). Peste câteva pagini, dezamăgirea ia forme grave: „M-am apucat să citesc cărți despre «sălbatici», despre moravurile și obiceiurile lor. Mi-am pierdut toate iluziile în ceea ce-i privește. Sunt cruzi, neîndurători, odioși. ș...ț Dezgustat de civilizație, mă apucase simpatia pentru canibali. Dar vai!, aveau și ei să mă dezamăgească” (III, 359-360). Pe de altă parte, cum a fi natură înseamnă a fi lipsit de conștiință, identificarea cu ființa este posibilă și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nesuportat într-o țară în care toată lumea e la fel de irascibilă ca mine” (I, 333-334). Altundeva, într-o sinteză: „Crize de furie de dimineață până seara. Mă cert cu vânzătorii, cu toată lumea. După fiecare izbucnire, sentiment de rușine. Reacții de individ «odios», și, drept urmare, silă de mine însumi. / Toți cei care vând ceva mă scot din minți” (I, 34-35). Sau: „Dimineață dementă, senzație de scârbă subită. Am ieșit în stradă: neputința de a privi pe cineva în ochi; la farmacie, nu m-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
De aici utilitatea ascezei” (idem). Tot într-un magazin cu alimente de regim, Cioran e revoltat de înfățișarea patroanei: „De luni de zile de când merg acolo, n-am încetat s-o urăsc pe cucoana care, bănuiesc, e patroana. E hâdă, odioasă, poartă ochelari și te privește ipocrit. Culmea ironiei, dugheana se numește «La vie claire». De fiecare dată când am intrat acolo am presimțit că voi izbucni” (II, 90). Și, într-adevăr, într-o zi Cioran izbucnește: „Azi îmi oferă două
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sine că nu este „credincios, nici măcar religios” (II, 343), căutându-și, totuși, reperele dacă nu în Dumnezeu, măcar într-o singurătate care să i-l apropie pe Dumnezeu. Îl înfurie, oricum, ateismul, mai ales atunci când e agresiv, considerându-l „la fel de odios ca și intoleranța religioasă” (III, 30). O știm prea bine: simplificarea lucrurilor e împotriva metodelor cioraniene de a-și fixa identitatea; el preferă tortura de sine: „Creștinească la mine e doar pasiunea de a mă tortura, de a-mi complica
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
flecărește, pierde vremea, și-apoi își reproșează impostura; știe că nu are nimic de spus oamenilor: „N-am de spus nimic nimănui, am intrat de multă vreme în Incomunicabil” (I, 350). Într-un loc, mărturisește că a invidiat „singurătatea insului odios” (I, 105). Or, el nu poate fi nici odios, cum vrea, nici singur. Preferă, caragialean, aglomerările, pentru că-și găsește în rolurile pe care cu impostură le joacă, salvarea: „Nu am nimic să le spun oamenilor, iar ce-mi spun ei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu are nimic de spus oamenilor: „N-am de spus nimic nimănui, am intrat de multă vreme în Incomunicabil” (I, 350). Într-un loc, mărturisește că a invidiat „singurătatea insului odios” (I, 105). Or, el nu poate fi nici odios, cum vrea, nici singur. Preferă, caragialean, aglomerările, pentru că-și găsește în rolurile pe care cu impostură le joacă, salvarea: „Nu am nimic să le spun oamenilor, iar ce-mi spun ei nu mă interesează. Cu toate astea, sunt sociabil, e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la iveală minciuna? Cum se străvede în piesa lui Constantin Popa, cu dozajul ei de comic și dramatic și replica dură, bărbătească, jocul luminii și al întunecimii nu se sfîrșește cu una, cu două. De ce să-și recunoască unii fapta odioasă, cînd pot veni cu justificări de tot felul, cînd pot să mistifice trecutul, cînd pot da vina pe alții. Și tot așa, pînă ți se face greață. Dar, poate că alegoria nu-i o zădărnicie. Poate că, mărunt, pidosnic, "Salonul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu-l supăr pe ăla de la un anumit partid -, să nu-l ating pe altul fără partid dar nostalgic...). Exact ca "înainte", numai că, mulțumesc lui Dumnezeu, ca și în cazul scrierilor "de atunci", nici acum nu am cedat acestei odioase cenzuri ce se află în mine... Am scris această piesă pornind de la o experiență personală; mă dusesem la CNSAS pentru a-mi studia dosarul personal. În sala de lectură erau mai multe persoane bărbați și femei -, așezate la mese pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o perioadă de relaxare când Ceaușescu încă nu se instalase bine în scaun și nu era un dictator asemeni lui Gheorghiu-Dej, ca să procedeze la fel. Trecerea timpului avea să-l înfățișeze și pe el ca unul dintre cei mai odioși dictatori din Europa. Mi se părea aproape nefiresc ca totul să fie așa de simplu, să mă prezint la examen și să reușesc dintr-odată. După ce, pentru intrarea la liceu, mă chinuisem 2 ani de zile, intrarea la facultate să
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
semnul inconformismului. În 1946, publicând "Libertatea de-a trage cu pușca", reia zece din poemele publicate în primul volum și extinde atitudinea de frondă și aici, accentuând persiflarea a tot ce ține de convenție. Poetul își manifestă ostilitatea față de "războiul odios, față de literatura de goarnă și cădelniță care acompania zelos și festiv crimele și teroarea fascismului"9. Este epoca în care el persifla malițios arta, prietenia, adolescența, romantismul, eroismul: Mai sus, mai sus, vom trece de Dumnezeu/ pământul este o virgulă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce avea să pecetluiască un destin. Apa, ca un drum curgător, primordial, depozitar al bunelor și relelor pământului. Apa... în care se scaldă, în care aleargă, în care se cufundă... Tot apa îngăduie și pontonul pe care renasc amintirile cuplului odioasei echipe interpretate de Mircea Albulescu și Dorel Vișan. Este impresionantă economia de mijloace cu care Mircea Albulescu joacă senectutea personajului, altădată feroce, păstrându-i însă expresia torționarului. La fel, maestru al nuanțelor, Dorel Vișan este vital și puternic, dar, în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a tragediei antice. Ideea că nedreptatea nu poate rămâne nepedepsită, că această pedeapsă poate fi o altă nedreptate, identică și contrară. Această dialectică ananke lucrează încet și dârz. Anca, personajul poveștii, lucrează aproape zece ani ca să facă, până la urmă, pe odiosul ei bărbat, Dragomir, să mărturisească, puțin câte puțin, că el îl omorâse pe Dumitru, primul soț al Ancăi. În filmul Înainte de tăcere, Alexa Visarion ecranizase tot ce nu era caricatural în poveștile lui Caragiale, elemente insolite, fantastice, morbide, rocambolești. Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ulterioare asupra construcției Europei o vor arăta clar oricărui plan de organizare politică și economică europeană pe care va încerca să-l submineze pe toată perioada celor două decenii. Orice idee de Federație Europeană, de organizație continentală li se pare odioasă în măsura în care aceasta riscă să pună în discuție statutul și echilibrul Commonwealth-ului, așa cum afirmă, de altfel, cu cea mai mare claritate, D. Healey în expunerea sa: "Marea Britanie nu este decît o mică insulă suprapopulată din largul Europei. Ea reprezintă centrul nervos
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
și-ar pleca ochiii ... Din punct de vedere cosmopolit și roșu, domnul Bratianu nu culege, din nefericire, decât ceea ce a semănat din nou în țara noastră dreaptă și veche. Cu drept cuvânt dar un ziar de provincie exclama, la înregistrarea odioasei fapte: "Ale tale dintru ale 'tale, Brătiene!"". Oficiosul Partidului Liberal, "Românul", acuza în cinci editoriale " Timpul" de instigare la crimă, complot, adoptarea "în privința asasinilor politici" a devizei asasinilor: Ale tale dintru ale tale ... Eminescu raspunde acestui atac furibund pe 17
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
se aleg apele, criteriile politice desfac prietenii, colportajul și diatriba, pe zi ce trece tot mai radicale, între scriitori și critic, anunță un sfârșit de epocă. Astfel încât Ion Barbu, autorul "Jocului secund", proaspăt aderent al Legiunii, i se pare criticului "odios, nebun, vrea sânge, vrea răzbunare, asasinaea lui Carol etc., ultragardist". Prin textura pulsatorie a jurnalului lovinescian ce are toate datele unui "fabulos roman", circulă personalități ca Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Victor Eftimiu (taxat de diarist ca bolșevic), Eugen Ionescu (pleutre
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
rescrie filmul unei cariere care n-a dus lipsă de umilințe din partea dictaturilor de dreapta, dar mai ales de recriminări (din pricina grilei nemarxiste a operei) și de abuzuri jignitoare din partea oligarhiei comuniste. Lăsat totuși la catedră, deși ca subaltern al odiosului Novicov, Tudor Vianu este aproape interzis în viața publică; revine abia în 1954 în presa literară, și în Academie în 1955, ca membru titular, o dată cu Arghezi, Perpessicius, Al. Graur. Din 1958 este numit director al Bibliotecii Academiei, decorat, primește Premiul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
alonjă culturală, întîmplări cu oameni de teatru, sarcasm social-politic, sinceritate. E o carte serioasă care se-ntinde pe trei decenii deloc plicticoase: sînt portretizați mari actori, e demascată o epocă a tiraniei și a penuriei (1971-1989), se fac referiri la odioasa de cenzură, la inerentele umilințe cotidiene ale cetățenilor României... epocii de aur. E greu de sintetizat un volum atît de greu (la propriu și nu numai). Cum să-ncepi să scrii despre el? De unde s-o pornești? De la portretele actorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
în Banat, am mai auzit de un caz scîrbos: cică un ex-director a chemat un ziarist să-i dea un interviu, și cum ziaristul l-a criticat pe director, cînd acesta a plecat din birou pînă la toaletă, acel manager odios i-a umplut servieta cu... că...! Ptiu!... Am mai cunoscut un director care... nu cred că știa să citească! Un exemplu ar fi faptul că orice articol apărut în presă era citit de angajați ("N-am ochelarii la mine!" pretexta
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
mijloc. Femeia visată, idealizată, și femeia "cocotă" (e termenul folosit în romanele lui Camil Petrescu). De aici apăsata apropiere, în fragmentele citate, cu atributele falsității și lăcomiei, emblemele chiar ale iubirii venale. De aici sinteza: femeia actriță, de meserie, jalnică, odioasă. Care imită...o Damă cu camelii. În fond, de ce nu, putem vorbi de un tipar neîntinat, falsificat în variantele nefericite ale ...cîtor femei? Studiul personajului camilpetrescian a scos la lumină, nouă cel puțin cu limpezime, ceea ce am numit un "complex
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
le sînt auzite și orice mișcare înregistrată, Fred Vasilescu și Doamna T. reiau parca scena dintre Alfredo și Violeta. Drama femeii este adîncită prin expunerea publică, a poveștii intime, a secretului despărțirii, a disprețului lui Fred exprimat în cel mai odios mod posibil. Un salvator, prezent și el la reprezentația tristă a defăimării Doamnei T., este Ladima. El va cere satisfacție lui Fred, într-un gest fundamental de onoare. Cititorul înregistrează gesturile tuturor actorilor scenei, deopotrivă cu dispoziția lor în spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
deziluzii amare și fără ciocniri tragice“. Ralea afirmă de asemenea că: „Majoritatea acestor personaje sunt simpatice“. În mod sigur, teatrul lui Caragiale prezintă și canalii precum Cațavencu și Agamiță Dandanache, dar cei doi nu sunt identici. Doar Agamiță Dandanache este odios; Cațavencu devine până la urmă aproape simpatic, atunci când îl vedem la picioarele Joițicăi sau când ciocnește paharul de șampanie cu Tipătescu. Ralea are dreptate și atunci când spune că: „Ceea ce surprinde iarăși la acești eroi e superficialitatea lor. Pasiunile sau poftele nu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca sacră sistemă a oligarhiei burghezo moșierești, sinteza calităților odioase ale politicienilor vremii, relațiile dintre diferitele categorii sociale. Dramaturgul posedă arta tipizării: Fiecare din personajele lui rezumă comportarea, poziția, mentalitatea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca sacră sistemă a oligarhiei burghezo moșierești, sinteza calităților odioase ale politicienilor vremii, relațiile dintre diferitele categorii sociale. Dramaturgul posedă arta tipizării: Fiecare din personajele lui rezumă comportarea, poziția, mentalitatea, cultura unei întregi categorii, păstrând totuși atribute individuale, concrete - apte a le face viabile. Astfel, Prinstanda e simbolul servilismului, Cațavencu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
trupul principatului est-carpatic de către Rusia țaristă și supuse unui lung proces de deznaționalizare. Totuși, moldovenii de peste Prut și-au păstrat limba lor românească, tradițiile și cutumele proprii, fapt în virtutea căruia s-a decis, în 1918, revenirea la patria-mamă. Un pact odios, inițiat de Stalin și Hitler, i-a rupt iarăși, la 1940, din trupul țării, iar jumătatea de secol care s-a scurs de atunci a fost pentru ei un calvar, o continuă tragedie. Prin masive și persistente dizlocări demografice, deportări
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]