491,506 matches
-
cele firești, dăinuia ca îmbălsămat, cu Olimpul său sulimenit și pastorala sa dulceagă, veacul galant. Dar, în cel mai împodobit dintre ele, contrastînd viu cu minunile de gingășie ce se aflau acolo, răsărea posomorît, din umbra unui colț, chipul unui om cu o stirpe cu totul alta decît a acelora, bărbați și femei, ce-și surîdeau viclean sau galeș din cadre. Mă reținu. Asemănarea sa cu Pașadia era așa desăvîrșită că s-ar fi zis că era chiar acesta, mai tînăr
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
acest nume, la care se adăogase porecla Măgureanu după o moșioară de danie domnească, fugind de undeva, de prin părțile turcești, ca să scape de ispășirea unui îndoit omor, se aciuase în Valahia și ajunsese armaș mare. O tristă faimă supraviețuise omului pătat de sînge ce nu fusese văzut rîzînd niciodată. La veneticul acesta necunoscut, despre care se zvonea că nu își destăinuia obîrșia că ar fi fost prea joasă, se întrevedeau tocmai dinpotrivă, trupește și sufletește semnele unei înalte stirpe în
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
ar fi zis că era chiar acesta...". E invitat cititorul în acest fel, cu doar cîteva momente înainte de a afla numele străbunicului, să-l vadă: "De o sobră eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume pînă în vărful unghiilor." Imaginea e a lui Pașadia și ne întîmpină la primele pagini ale romanului. Neîndoielnic, cititorul reușește să-l vadă pe Pașadia în același fel, odată cu Povestitorul, atunci cînd acesta pătrunde în fostele case ale
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
unui singur cuvînt, Pașadia încearcă să păcălească soarta potrivnică și să-l nege: "Fu un Bergami." Și Povestitorul acceptă jocul: urît era portul boieresc de acum o sută de ani și "nimic balcanic" la Pașadia. Nu haina îl face pe om, nici firea trădată de chip sau povestea vieții, ci numele, așa că Pașadia încearcă cel mai comun dintre jocurile care păcălesc soarta potrivnică: schimbarea numelui. Jocurile lui Mateiu Caragiale sînt mai degrabă comune, decît ezoterice. Dar sînt bine jucate. Străbunicul devine
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
clădirile ambasadelor și prin prestația jalnică a reprezentanților oficiali, România lui Ceaușescu și România lui Iliescu sunt perfect interșanjabile. Există, bineînțeles, câțiva ambasadori de bună calitate, dar nici unul dintre ei nu figurează pe lista premianților. După ce s-au descotorosit de oameni evident născuți pentru diplomație, promovați de Convenția Democratică, iliescienii au readus pe scenă bătrânele gloabe comuniste. într-adevăr, trebuie să ai o înțelegere cu totul anapoda a politicii internaționale ca să-l pui ambasador la Paris pe Oliviu Gherman. Acest substitut
Diplomația lui Oblomov by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14787_a_16112]
-
la fel de oneroasă ca și a recentei "aripi de bloc" de la Bruxelles... Ori ca a sediului ambasadei de la Strasbourg, de pe lângă Consiliul Europei. Dar asta e altă discuție, pe care o las în seama specialiștilor din "centrală".) A te dispensa de un om precum Vasile Popovici înseamnă a fi nu doar habarnist în materie de politică externă, dar și un catastrofal administrator al intereselor țării : imaginați-vă cu ce ochi de uită, după plecarea lui, comunitatea diplomatică și economică din capitala provensală, pe
Diplomația lui Oblomov by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14787_a_16112]
-
rezervat în minusculă Piața Sf. Gheorghe, lucrarea a fost expusă o vreme, pentru a fi văzută și de către bucureșteni, în curtea Muzeului colecțiilor, în spațiul aferent Galeriei Catacomba. Dacă ea a fost sau nu văzută de către un număr semnificativ de oameni este, acum, mai puțin important, dar, în mod cert, ea a fost privită cu multă atenție de către artiști și de către publicul prevenit. Ecourile acestei acțiuni, mai ales cele mediatice, au fost însă extrem de discrete și de firave, mai mult șoptite
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
literatura noastră și, adaug eu, singurul poem care poate sta alături, la orice nivel, de Levantul. Din aceste considerații confuze, asupra cărora ne-am oprit tocmai pentru că le-am găsit semnificative, se poate ușor desprinde o atitudine comună foarte multor oameni implicați în procesul literar de azi. Îndârjirea unora în a nu reconsidera literatura de până în 1989 ține mai mult de o motivație interioară, sentimentală, explicabilă numai până la un punct. Fiind și prozatoare, Maria-Luiza Cristescu vorbește despre autoimputare, deși simte prea
Critică supravegheată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14791_a_16116]
-
și-ar fi putut duce pînă la capăt mandatul de premier împăciuitor în atitudinea de ansamblu și, uneori, sclipitor în intervențiile sale orale. Farmec a avut însă dl Vasile și pe vremea cînd s-a numărat printre primii doi, trei oameni din PNȚCD. Pentru cineva care are o filosofie politică relativ coerentă și care știa cu ce se mănîncă relațiile interne din partidul său e destul de limpede că dl Vasile n-a știut să contracareze adversari de tip Ionescu-Galbeni sau Remus
Precipitata memorialistică a lui Radu Vasile by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14809_a_16134]
-
crâmpeie de viziune, intermitente intuiții poetice, din care se încheagă o lume proteică, aflată sub amenințarea vidului: "O blană strălucitoare dar/ înăuntru nici o vietate/ o lumină orbitoare/ dar înăuntru pustiu/ o lamă din care se scurge/ sângele cald/ al unui om ce n-a existat vreodată;" sau: " Nimic aici nimic dincolo/ nimicurile se conjugă apoi/ se separă pentru totdeauna/ aidoma morților de vii;" sau: " Nu mai e nimeni/ pe nicăieri/ doar trecutul se scurge/ cu-ncetul prin răni/ asemenea apei de
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
și renunță odată la obișnuință vicleana a poeziei./ Tu care în adolescență/ ai vrut să te faci oier, apoi/ funcționar la "Piscicola", tu care ți-ai amăgit/ insomniile cu sanskrita, cu Schlegel, cu Bopp, pentru ce/ persecuți tipografii, zețarii, amicii, oamenii cei/ cumsecade (criticii literări nu conteaza - șunt mult prea/ șireți ca să citească vreodată ceva). Iată din nou/ ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe/ sfoară, mai bine/ te-ai face copac, boiler electric sau varză
Poezia perena a lui Mihai Ursachii by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14767_a_16092]
-
de fapt, atât aștepta... Nu m-aș mira să fie biblia vreunui mormon în drum spre Paris... Este ULISE!... Așa ceva nu se poate citi în tren, îmi zic. Nu se poate. Imposibil. Ilizibil. Incocoșibil... Intramontan... Intravenos! maimuțăresc absurdul adjectival al omului din Dublin. Răsfoind cartea gravidă de atâta lectură, paginile ei, de atâtea ori întoarse, se derulează singure de la sine, subliniate des cu un creion albastru, fraze întregi. Ce să subliniezi în Joyce? Sunt sigur că e cartea unui babalâc bezmetic
Reflexe pariziene VI by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14800_a_16125]
-
destul de larg, ce s-ar întinde de la înțepătura amicală - între doi maeștri ai verbului coroziv -, pînă la injurie. Umbral susține, bunăoară, ca Cela i-ar fi furat ideea unui eseu despre înjurături, scriind Dicționarul secret. Ni se mai spune că omul care avea să fie înnobilat de Regele Spaniei cu rangul de Marchiz de Iria Fla-via profita fără scrupule de pe urma prietenilor săi bancheri (ceea ce nu e neapărat un lucru condamnabil), pentru a-și realiza proiectele literare și a-și satisface capriciile
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
publicitar. Formula "cadavru de lux" nu este aplicată doar lui Cela, ci tuturor participanților la o cină de Anul Nou (între care, Umbral însuși), în pragul Mileniului. Aceștia sînt considerați - pe un ton persiflant, dar și amar-melancolic - o adunare de oameni de soi, inutili pe pămînt, fiindcă și-au supravie-tuit lor insile și propriei epoci. Nu e mai puțin adevărat că, în alt loc, ni se spune exclusiv despre Cela că devenise, în ultimii săi ani, un mort în viață. Cu
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
suprarealism, din Familia lui Pascual Duarte, ori introducerea în literatura spaniolă a "simultaneismului" (tratarea, în paralel, a unor scene diferite) și a fragmentarismului liric, pentru a destructura narațiunea liniară (în Stupul). Nu numai scriitorul se bucură de elogii, ci și omul, căruia i se prețuiesc în repetate rînduri voința și energia, fiind aparat de acuzațiile de franchism și plagiat. Așadar, s-ar putea susține, cu destule argumente, ideea că Umbral este de partea lui Cela, în ceea ce privește chestiunile importante (valoarea fundamentală a
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
prețuiesc în repetate rînduri voința și energia, fiind aparat de acuzațiile de franchism și plagiat. Așadar, s-ar putea susține, cu destule argumente, ideea că Umbral este de partea lui Cela, în ceea ce privește chestiunile importante (valoarea fundamentală a operei și a omului). Săgețile pamfletarului țintesc, cu precădere, faldurile din vesmîntul idolului, nefăcînd decît să sublinieze, în acest fel, volumele pline și liniile de forță ale trupului. Trebuie subliniat totodată că, uneori, pledoaria e ironică sau suficient de extravaganța ca să se autodescalifice că
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
să se plîngă. Am incercat în mai multe rînduri să-mi explic dificultatea ei de a scrie. Cu o excepție, n-a scris nimic. În afara excelentelor interviuri din Dilemă anilor din urmă. Țîța era un povestitor înnăscut. Istoriile ei, cu oameni celebri sau cu anonimi, cu trecutul Bucureștiului pe care il stăpînea cum numai regretată noastră colega, Andriana Fianu, o mai făcea, cu pitorești evenimente literare, erau captivante. Avea o memorie, îndeosebi a amănuntului, fără egal. Dacă citise o dată o carte
Tita by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14811_a_16136]
-
drept, fiind probabil convinsă că ține în mînă un fir al Ariadnei. S-ar zice că se înșela. A rătăcit o viață prin labirintul memoriei și spiritului ei de observație. Formă cu Al. Ivasiuc un cuplu perfect complementar. El era omul ideilor generale, al ipotezelor, mereu grăbit, tentat de hazardul tuturor conexiunilor. Țîța era atașată de concret, precisă că o masinarie, fără o imaginație capabilă să transfigureze materialul acumulat. El era mitoman, fabulatoriu, abstract, creator. Țîța se mișcă la nivelul realităților
Tita by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14811_a_16136]
-
pentru Kierkegaard - dar anormalitatea "reîntrupării" danezului în Tubby Passmore e de tot hazul. Chiar modul nepriceput și ridicol în care acesta îl înțelege pe filosoful existențialist devine interesant și instructiv, demonstrând ce-ar putea să însemne azi gândirea acestuia pentru omul needucat, fanfaron și supertehnologizat de la începutul epocii globalizării. Tubby aude de Kierkegaard răsfoind o enciclopedie și e atras de titlurile acestuia, care par să-i oglindească temerile. Ia câteva cărți de la bibliotecă și, evident, răsfoirile haotice îl duc la concluzii
Kierkegaard, terapeutuli by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14781_a_16106]
-
de consum (merită amintită satiră la adresa modernei "medicine cu două viteze", cu servicii inutile pentru cei care plătesc bine și "aer, mult aer" pentru săraci), cu paradoxala nepotrivire între bunăstarea materială și goliciunea sentimental-spirituala, care nu se rezolvă decât dacă omul, cum ar spune Kierkegaard, vaelger sig selv i sin evige gyldighed (aș traduce prin "se alege pe sine însuși în ceea ce are veșnic valabil"). Excepțională traducere a lui Radu Paraschivescu face din această apariție o lectură deopotrivă deconectanta cât și
Kierkegaard, terapeutuli by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14781_a_16106]
-
în circulație, formularea distingându-se prin sinteză cuprinzătoare: "Personalitate complexă, istoric și critic de artă, eseist, poet de limbile română și spaniolă, profesor universitar la București și la Madrid, Alexandru Busuioceanu aparține deopotrivă culturii române ca și celei spaniole". Complexitatea omului, experiența scrisului și a frecventării mediilor literar-artistice și politice, din anii exilului, de la Madrid și Paris, se strâng de la sine pe teme mari, practic documentare, după lectura întregului. Adică pagini despre anii 1939, 1946, 1947, 1948 și 1949, scurte fragmente
"Singurătatea mea populată de cărți" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14799_a_16124]
-
-i pune pe hârtie toate numele citate pe parcursul "jurnalului" descoperă o adevărată lume față de care își arată un atașament mai mult sau mai puțin entuziast, într-o neobosită verificare de valori. Demistificări, opțiuni lipsite de echivoc, accentuat subiective ale unui om despre care nu știu cât era de sociabil decât după cum descria felul de a suporta viața istoricește determinată. În schimb, reiese fără echivoc, după hârtiile păstrate în dosarul său de epocă, scrisori, invitații la colaborări, apeluri telefonice, înregistrate atent pentru pitorescul persoanelor
"Singurătatea mea populată de cărți" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14799_a_16124]
-
decât orice dată strict informativă. Ele dezvăluie trăiri paradoxale între limitele dintre planul trăirii profunde, tăcute, și aceea a unei clevetiri filosofice și cu accentuată aplecare spre comparativism. Un scriitor li-vresc căruia nu-i lipsește însușirea de a scruta simpatetic omul, de a face adevărate fiziologii. Portretele lui N. I. Herescu, Victor Buescu, Basil Munteanu, Constantin Baciu, Cioran, Cotruș, C. Brâncuși, Pallady îi pun în valoare spiritul de observator cu accentuată notă critică, concretețea afirmațiilor, neaderarea la ambiguități. Despre diaspora scrie ca
"Singurătatea mea populată de cărți" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14799_a_16124]
-
și pulsația calmă, egală cu sine, a razei lăuntrice, a luminii veșnice și necreate, oare cum putea el să se întîlnească, în același spațiu, cu Vasile Gorduz: îngînduratul și solitarul luptător cu materia, creatorul de chipuri și cioplitorul de imagini, omul fără memorie personală, fără posesia măruntă a propriilor plăsmuiri și fără orgolii, mărturisite sau numai subînțelese, de stăpîn peste o împărăție de fantasme pe care doar el singur le vede și pe care tot numai el singur, în întregul univers
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
singurii care îl înțelegem, care îl putem cânta pe Enescu. Citisem o apreciere în-tr-un dicționar potrivit căreia Enescu ar aparține secolului XXI. Si eu cred că vremea lui va să vină. D.Av. Consideri că artistul performer trebuie să fie un om normal, că trebuie să-și găsească timp și pentru altceva decât pentru studiu. Ai timp să citești? Ceea ce citești te ajută în muzică? Al.T. Cititul este una dintre pasiunile mele. Sunt atașat de cărți. Când sunt departe de țară
Interviu cu Alexandru Tomescu - tînără vedetă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14804_a_16129]