1,583 matches
-
într-un vis...// Încălziți de tărie, copiii Liubei lovesc cu pumnul în masă/ și vorbesc cu înflăcărare despre paradis." (pag. 22) Dacă ar fi continuat să scrie cu sânge, cum plastic se exprima, la apariția volumului precedent, un redutabil critic optzecist, autorul acestui Anotimp în Berceni ar fi rămas, în raport cu exigențele generației sale, un poet stimabil. Din fericire, zicând ca alții și făcând ca el, Claudiu Komartin a dat, probabil, așezat comod în fața calculatorului, una dintre cărțile reper ale ultimului deceniu
Poezie și deziderat by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7262_a_8587]
-
oficial. De aici se va constitui canonul estetic, susținut de criticii generației ´60 și construit în jurul celor mai importante valori ale aceleiași generații, cu extensiuni spre scriitorii recuperați (și necompromiși) din generațiile anterioare, ca și din generațiile ulterioare, șaptezecistă și optzecistă. După refugiul în fantastic și mitic (Ștefan Bănulescu, Dumitru Radu Popescu, George Bălăiță) sau într-o proză de analiză psihologică (Nicolae Breban, Augustin Buzura), într-o istorie imaginară dezvoltată din pretexte reale (Eugen Barbu, Dana Dumitriu, Eugen Uricaru etc.), după
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
Foarță) sau în oniric (Leonid Dimov, Dumitru }epeneag), propriul text rămânea ultimul loc unde scriitorul se putea ascunde de realitatea opresivă a regimului politic (așa au procedat Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și, pe urmele lor, mulți dintre optzeciști). Textualismul, experimentalismul și postmodernismul au devenit în anii ´80 soluții salvatoare, în aceeași sferă, devenită din ce în ce mai largă, a literaturii evazioniste. Pentru a păstra șansele estetice ale literarității, important era ca literatura (partea ei salvată) să nu intre în sistem, să
Literatura evazionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8514_a_9839]
-
excesul poeticului, atitudinea prea solemnă, gestul încărcat de hieratism, care poate da senzația unui văl transparent între poet și lume, a unei percepții distorsionate a realului. Dar, la urma urmei, această obiecție poate să nu fie altceva decît un reflex optzecist... Altfel, un poem cum e Cu simțurile jumătate în somn rămîne o notație frumoasă și sensibilă: "Soarele are acum un contur diform / ca o monedă veche într-o dimineață / în care ai ieșit să te privești în rîu, / desculț, cu
O retrospectivă by Romulus Bucur () [Corola-journal/Journalistic/8478_a_9803]
-
remotivate și desacralizante (a face pe cineva albie de porci): „Și-am fost/ albie de porci într-un sat...”. Destructurarea certitudinilor limbajului, ale psihologiei și ale miturilor sociale și personale e profundă și tulburătoare. A fost reeditat de curând volumul-manifest optzecist Aer cu diamante, din 1982, și poezia lui Ion Stratan, dispărut între timp, mi se pare tot mai tragică și mai puternică, depășind cu mult simplul joc de cuvinte sau aluzia la clișeele vremii.
„Pom de Anul Nou...“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5858_a_7183]
-
Cosmin Ciotloș Pe Liviu Ioan Stoiciu îl cunoașteți, desigur, ca poet optzecist (debutând chiar în anul de grație, cu volumul La fanion) și - eventual, în vremea din urmă - ca dramaturg. Vă sfătuiesc, însă, să puneți pentru câteva momente în paranteză toate aceste detalii istorice și să vă imaginați un Liviu Ioan Stoiciu
Tinerețea unui demon by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9767_a_11092]
-
estetic al bibliografiei. Acestea se văd cel mai bine după locul în care ajunge selecția în imediata actualitate. Cei mai tineri scriitori selectați sunt Ioan Es. Pop (n. 1958) și Cristian Popescu (1959-1995), singurii dintre nouăzeciști. Bibliografia reține doar cinci optzeciști, e adevărat, pe cei mai buni: Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Bedros Horasangian, Mircea Nedelciu și Matei Vișniec. Nu zic alte nume posibile, dar nu-mi pot reprima un comentariu ...regionalist: nici un ardelean între optzeciști și doar un moldovean? Se poate
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
dintre nouăzeciști. Bibliografia reține doar cinci optzeciști, e adevărat, pe cei mai buni: Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Bedros Horasangian, Mircea Nedelciu și Matei Vișniec. Nu zic alte nume posibile, dar nu-mi pot reprima un comentariu ...regionalist: nici un ardelean între optzeciști și doar un moldovean? Se poate discuta la nesfârșit. Selecția e mai generoasă cu șaptezeciștii: Gabriela Adameșteanu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Dana Dumitriu, Dinu Flămând, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Marian Papahagi, Dorin Tudoran, Daniel Turcea, Laurențiu Ulici, Cornel Ungureanu, Eugen
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
vreodată (se numește Eu și restul opus și a fost publicată la Editura Marist din Baia Mare), trebuie să mascăm cu aer doct curiozitatea în fața apariției, din senin, a acestui autor între prozatorii de la Cartea Românească. Prin vârstă, Constantin Ciucă e optzecist. S-a născut în 1958, a fost profesor de engleză la Liceul Energetic din Cernavodă, apoi liber profesionist și, din infor-ma-țiile de pe clapetă, globetrotter. Prin copyright, el aparține ultimului val al generației milenariste, la egalitate, s-ar spune, cu Dan
Romanul nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6883_a_8208]
-
acelea biologice rămân, desigur, tot trei. A doua întrebare se referă la comportamentul generațiilor sau, altfel spus, la conștiința lor de sine: este acest comportamennt identic? au conștiință de sine toate generațiile? Răspunsul este, evident, negativ. Generația junimistă sau aceea optzecistă au fost mai conștiente de ele înseși decât altele. Generația 27 a fost de departe cea mai agresivă, pe cale de a fi egalată de generația 2000. Comportamentul se măsoară prin intensitatea contestării „bătrânilor". O altă întrebare privește schimbarea de paradigmă
Generații biologice, generații literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6383_a_7708]
-
o anchetă pusă sub genericul Diferențe și asemănări. Sunt invitați să răspundă, în două tranșe, Mariana Marin, Matei Vișniec, Mircea Cărtărescu, Ioan Buduca și Traian T. Coșovei, Elena Ștefoi, Liviu Antonesei, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Prelipceanu. (În afară de ultimul, toți sunt optzeciști puri și duri.) Sigur că reacțiile sunt favorabile și cumva solidare. Dar, nu știu de ce, descopăr în tonul de adâncime celor mai mulți și o anume prudență, mascată sub vocabularul critic bine asimilat. Nu neapărat pentru că inventarierea deosebirilor ocupă, de obicei, un
Pact de neagresiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4419_a_5744]
-
în relații de rudenie cu practic orice înseamnă aristocrația românească de la 1900 și contemporană cu un întreg secol, Elisabeta Odobescu-Goga e unul din cele mai fascinante personaje dintre multele cu care sociologul Zoltán Rostás s-a întîlnit în peregrinajul lui optzecist de reînviere a Bucureștiului de altădată (Chipurile orașului. Istorii de viață în București. Secolul XX, publicată în 2002, e mărturia acestei aventuri cvasi-clandestine prin trecutul unei societăți). În '85-'86, cînd Rostás înregistrează pe benzi de magnetofon o serie de
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
această existență are companioni de drum pe care se poate baza. Textele din această secțiune sînt niște exerciții de admirație și un omagiu adus prieteniei închegate pe baza experiențelor spirituale comune. În plus, autorul propune o redesenare a tabloului generației optzeciste în istoria culturii române: "Cei patru (Patapievici, Stanca, T. Baconsky, Ică jr. - n.m.) aparțin, mai mult sau mai puțin precis, generației optzeciste (...), generație identificată în opinia comună cu o reușită în zona literaturii. Senzația, ba chiar aș putea spune certitudinea
Înțelepciunea justițiarului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12598_a_13923]
-
omagiu adus prieteniei închegate pe baza experiențelor spirituale comune. În plus, autorul propune o redesenare a tabloului generației optzeciste în istoria culturii române: "Cei patru (Patapievici, Stanca, T. Baconsky, Ică jr. - n.m.) aparțin, mai mult sau mai puțin precis, generației optzeciste (...), generație identificată în opinia comună cu o reușită în zona literaturii. Senzația, ba chiar aș putea spune certitudinea mea, este că reușita acestei generații nu este nici pe departe literatura, ci spiritualitatea. (...) Generația �80 va rămîne în cultura noastră în
Înțelepciunea justițiarului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12598_a_13923]
-
ar fi putut fi scrise, practic, oricând. Anticipând sau, dimpotrivă, potențând o mișcare literară aflată pe atunci în ecloziune. Acestea fiind doar amănunte de parcurs, e cazul să constatăm că în întregul ei poezia lui Ion Monoran respiră un aer optzecist fără a fi epigonică. Aparent paradoxală, afirmația mea acoperă o realitate: destui dintre autorii raliați mai devreme sau mai târziu acestui val sunt, în fapt, simpli emuli ai congenerilor lor... Nu și Monoran, iată, care ajunge pe cont propriu (și
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
din aprilie, cu o pagină întreagă (însoțită de recomandarea lui Dinu Flămând). Se află aici poeme ca Vârstă, Garcia Lorca, Brecht, Neruda și alții..., Orașule, Sunt un băiat furtunos,Țepeș, Zorba sau Copacul. Poeme, nu mai trebuie s-o spun, optzeciste avant la date. Sau, mai corect, pendant la date, dacă ținem seama că în același timp, în România literară (nr. 20/ 1978) apăreau cele două faimoase pagini consacrate Cenaclului de Luni. Nu știu dacă editorii lui Ion Monoran au consultat
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
gura păianjănului,/ mai puternic decît un cașalot, mai fragil decît o eprubetă: sînt un visător incurabil." Strofa e prima din Autoportret într-o flacără de brichetă, poemul ce deschide Monștri ai elegiei, din Poeme de amor, volumul emblematic al generației optzeciste, cel amînat la apariție, în 1982, din pricina acuzației de obscenitate. Aici s-a deschis, în jocul meu, volumul întîi din Plurivers. Postmodern, hazardul a vrut ca Mircea Cărtărescu să fie poet și visător incurabil. Mă văd nevoit să subscriu afirmației
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
restrictiv al cuvîntului, la fel de valabilă. Surprinzător jocul acesta al relecturii! Subscriu pe deplin la cea de-a doua constatare de relectură a lui Paul Cernat: intensitatea experienței recitirii poeziei cărtăresciene depășește în intensitate experiența recitirii oricărui alt poet din generația optzecistă. La nivelul limbajului, al imaginii, al ingeniozității parodice, al inteligenței intertextuale, Cărtărescu rămîne fără rival. Singure, volumele își fac concurență între ele. Pluriversul se lasă pe de o parte citit sacadat, "vîrstele poetice" sînt vizibile, în competiție cu ele însele
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
adeseori laxismul, extrapolarea, hibrizii. Nu numai în ce-i privește pe acești rumäniendeutsch (aceeași e în fond situația generației optzeci, al cărei inventar a fost sporit peste noapte cu nume ce nu aveau nimic în comun, programatic, cu autenticii poeți optzeciști). Exclusivistă, antologia realizată de Corina Bernic și de Ernst Wichner dezavuează inspirat tocmai această „larghețe” tipologică și se situează în continuarea frondei pe care o pun în act cei treisprezece poeți antologați. Fiindcă, alături de stilistica austeră (de regăsit și în
Grupuri și grupaje by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3291_a_4616]
-
Supplement" din Londra (care este și a rămas, zic eu, cel mai bun hebdomadar intelectual din lume) în care ziceam că cei doi mari scriitori ai anilor '80 în România sunt Sârbu și Steinhardt. Îmi mențin părerea. Aceștia sunt adevărații "optzeciști", nu diverși anonimi care se tot semețesc și se afirmă în sus și în jos. C.F.: Crezi că dacă ar fi fost publicate la timp, cărțile lui ar fi schimbat ceva în literatura română? V.N.: Nu-mi dau prea bine
Virgil Nemoianu în dialog cu Carmen Firan: Despre I. D. Sârbu și alții by Carmen Firan () [Corola-journal/Journalistic/15103_a_16428]
-
tradus aproape fără reproș și să poți scrie, la rîndu-ți, despre el, respectînd, firește, o cutumă, dar fără sîcîitoarele precauții pe care ți le cerea actualitatea literară românească era o mică frondă și-o mică (dar voinică...) răzbunare. Și, spun optzeciștii, una, cea mai importantă, din strategiile de coping. Felul lor (și-al intelectualilor din orice generație, de bună seamă) de-a răspunde întrebării cum se te adaptezi la realitate, în fapt eludînd-o. Cronicile acelea, la cărți pe care acum le
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
pe o dogmă, adevărul, în fond, de la Freud încoace, că fiecare om rămîne copilul care a fost. E teza pe care Alexandru Mușina o aplică, literaturizînd-o, comportării de grup a scriitorilor. Fiindcă au avut parte de o formare mai bună, optzeciștii au fost în stare de-o înnoire pe care generațiile mai vechi, pentru care avangarda, bunăoară, nu făcea parte din tradiția ,învățată", au respins-o ca scandaloasă. Sînt, în abordarea lui Mușina, destule parti-pris-uri discutabile (e, în fond, un autor
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
e, probabil, singurul criteriu, față cu diferențele, adîncite pe an ce trece, de stil, de talent, de opțiuni (literare și nu numai) care mai poate ține la un loc o generație: existența unui ,sanctuar" al autorilor frecventabili în grup. Pentru optzeciști, scriitori, în bună parte, cu Litere ,la bază", drumul spre ,afară" e ceva mai jalonat. Stațiile lor sînt americanii și, deopotrivă, literatura rusă nesovietizată, plus ,paradisurile" teoriei de bună calitate. Toate astea, devenite (mai) accesibile prin '82-'83, îi vor
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
unui cuib de cuci, la ,structurile" empatice ale lui Braudel. În fine, ,excursia" se termină cu un jurnal de cititor (partea de ,impresii" dezordonate, pe care cronicile, formalizate, totuși, o scuipă afară), în care se recunoaște foarte bine atît de optzecistul dans dintre ,așarnare" și poantă. Rețin, ŕ propos de citit și de scris, de mult discutatele drepturi de preempțiune și de doctoria amară pentru ,precocitate" literară - ,pune-te de-nvață, dragă/ nu știi carte, nu știi carte...", un singur fragment
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
Fie că-și propune sau nu să concureze starea civilă, scrisul prozatorului nu poate cuprinde decât fărâme cărora le caută/le construiește, într-un efort de imaginație și viziune, liantul. Această „infirmitate” e recunoscută deschis și asumată mai ales de la optzeciști încoace (Mircea Nedelciu: „Fragmente de intensitate diferită îmi ocupă mintea de la un moment la altul”), chiar dacă nu e greu să descoperi mărturii ale intermitenței funciare în toată proza lumii. Că scriitorul nu mai are acces la Marea Poveste fiindcă Adevărul
Fragmentul și defragmentările by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3352_a_4677]