1,564 matches
-
ascuț, Iar celui viclean și neted eu i-am zis că-i înțelept, Am numit nebun pe nobil, prost i-am zis acelui drept, Din ale mulțimii patimi făcui scară de mărire Și, sunt sigur, mă urmează toți în vecinică orbire; Te ferește însă de-una, te ferească însuși cerul În momente de uitare a le spune adevărul, A le spune că nu-s vrednici decât de adânc dispreț, Că pentru o vorbă goală tu jertfești a lor vieți, Că în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Oare un glonte, otrava, un pumnar Nu sting deopotrivă o lume de amar? O, pârghie a lumei ce torci al vremei fir, Te chem cu desperare în pieptu-mi, cu delir! Răspunde-mi, cine-i suflet a lumei? Dumnezeul? {EminescuOpVIII 276} Orbirea? Nepăsarea? E binele - e răul? Tu taci!... și piatra tace... și tu ești piatră... Bine, Mi-oi chinui dar mintea - să răspund pentru tine Orbirea? Nepăsarea?... Nevinovata-orbire Cât de frumos ș-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a mielul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
desperare în pieptu-mi, cu delir! Răspunde-mi, cine-i suflet a lumei? Dumnezeul? {EminescuOpVIII 276} Orbirea? Nepăsarea? E binele - e răul? Tu taci!... și piatra tace... și tu ești piatră... Bine, Mi-oi chinui dar mintea - să răspund pentru tine Orbirea? Nepăsarea?... Nevinovata-orbire Cât de frumos ș-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a mielul aprig el pentru lupul blând, Carne cu ochi creat-a el pentru cel flămând. Natura-i fericire și vecinic e în pace - Și leul și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-va chiar la a tale oase. Învie, măgulește tu patimi dușmănoase, Invidia și ura botează-le virtuți, Numește brav pe gâde, isteți pe cei astuți, Din patimi a mulțimei fă scară de mărire Și te-or urma cu toții în vecinică orbire. C-o frază lingușește deșertăciunea lor, Din risipite roiuri atunci faci un popor. Fii dinainte sigur, la rele el urma-va, Cu sânge și cenușă pământul presăra-va. Ferește-te de una:... Să te ferească ceriul Ca-ntr-un moment
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
9. ALEXANDRU LĂPUȘNEANU 10. DESPOT VODĂ 11. ALEXANDRU LĂPUȘNEANU {EminescuOpVIII 303} 5 2306 I Dragoș. Lațco i-este frate. II Petru Mușat, ginerele lui Lațcu. Roman Mușat, III Alexandru cel Bun - tragica ură a fiilor săi. IV Alexandru și Ilie - orbirea unuia -- rugăciunea Sf. Ioan - murmure * de mormânt, încheiere - Ștefan cel Mare. V Ștefan cel Mare - fuga lui Petru Rareș VI Bogdan cel Chior - Petru Rareș VII Ștefan cel Tânăr - Arbore; fata lui. Moartea la Hotin. VIII Petru Rareș - Dom[nița
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
că nimic din ce spunea nu ieșea din el, frazele lui ezitante rămâneau neauzite. Nimeni nu-i arunca o frânghie, nimeni nu-l ridica. W. vedea cum fanta se închidea, înghițindu-l. Trebuia să accepte ceea ce era de neevitat, ca orbirea pe vremuri, și privirile tatei tremurau. Pe urmă ajunseseră la un armistițiu. Fără să se uite la mama sau la vreunul din noi, a spus ca era de acord, că își va da demisia și se va muta la S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu prietenii la Turnul negru. Au existat și momente de iritare, și W. a fost atins doar în treacăt de amintirea fetei de la birou. Era atât de tânără și emana atâta prospețime, cum lui nu-i fusese dat niciodată din cauza orbirii. În apropierea ei simți un neajuns dureros, pe care W. nu-l putea numi nici acum, când, pentru o clipă, asta îl făcu să se oprească, împotriva intenției lui, în fața porții deschise din dreptul turnătoriei. Își pipăi ochelarii. Era întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cutia albastră de pilule din vremea când tata își pierduse vederea. Voiam atât de mult să am ochelari, exact ca Emmanuel, un băiat grăsuliu care știa să citească, și le arătam tuturor cutia, afirmând că trebuia să înghit pastile contra orbirii progresive - și mă uitam aici, în S., la băieți cum îl frecau cu zăpadă pe puștiul cel mic al poștașului, cum bombardau cu bulgări tramvaiul, cum se înghesuiau la sunetul clopoțelului ca o grămadă turbată spre intrare, ca să dea năvală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o mișcare rapidă, să-și umezească degetul și să întoarcă pagina. Ochii îi alunecau peste coloanele liniate cu albastru și roșu, completate cu un scris corect, dar lipsit de elan. Și atunci stătuse tot ca acum, aplecat peste liste, când orbirea i s-a suit ca o ceață pe ochi; o învălmășeală de nori care mâncau tot mai mult din vederea lui și W. renunță, la fel de rapid cum își umezea degetul, la ținuta încordată, își înălță capul și privi prin perdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Onkel Ralph le proiectase pe pânză în camera întunecată l-au făcut pe tata să se gândească la boala lui de ochi, când a trebuit să stea săptămâni întregi nemișcat în pat la clinica de oftalmologie, într-o noapte a „orbirii“. Atunci și-a dat seama cât de săracă era colecția lui de amintiri cu care trebuia să-și petreacă tot restul vieții, imagini care nu arătau încă nimic dintr-o viață de adult, devenite deja mai șterse și mai lipsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Leonida și consoartă; automistificarea nu scutește nici personaje de mare calibru intelectual, mai ales În gheara situațiilor extreme. Tensiunea socialistă Între idealul „conservat” și realitatea putridă Întreținea celor care nu renunțau nici la dispreț, nici la complicitate un soi de orbire narcisistă și megalomană. Se știau de partea opusă dogmaticilor, dar fără aceștia excitația „participării” nu se mai legitima, nici autoamăgirile, nici sensul, demult devalorizat, al „reflexelor condiționate” geografic și istoric. La vârsta senectuții, Lili Brick fusese invitată de cumnatul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
descântec: „Seninătatea, sâmburele puterii mele... nu știu de partea cui este dreptatea, de aceea măsura mea este toleranța și iubirea... am trăit cu mine Însumi, fără să-i spun altuia: fă la fel”. Șoapta sa nu se mai aude, Însă, orbirea și surzenia au umflat eul și anulat dialogul. Zgomotele planetei isterizate acoperă, azi, prea adesea, pulsul isterizat al solitarilor. Întrebarea veche nu s-a devalorizat, Însă. „Până unde se poate glumi?”... Pragmatismul competiției cinice și al consumului copilăresc, față În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
argumentelor de rezistență ale ființei umane: libertatea, adevărul, morala. Și, bineînțeles, cultura... ideile... arta. Stafii amenințătoare cutreierau nu doar haosul cazon totalitar, orânduirile concentraționare. În țările Încă fidele democrației, confuzia celor ce se voiau „neimplicați” nu era egalată decât de orbirea care polariza toate frustrările În „angajări” sumare. Începea să nu mai fie timp, s-ar zice, pentru nuanțe... Acesta este, totdeauna, semnul cel mai grav. N-ar trebui uitate asemenea experiențe. Politicul și politica deveniseră treptat temele acaparante În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Îndoielile, Încrederea. Rezistența, Înfruntarea, avertismentul Își intersectează ardoarea prin tragica asumare creatoare a destinului. Omul-artist, omul-creație apare ca martirul-reper al solitudinii neînfrânte, cel ce Își răscumpără vulnerabilitatea interogativă, ca semn de „coerență” cu sine și cu lumea. Scrutând Întunericul și Orbirea, refuzând amăgirile binevoitoare (față de lagărele de exterminare, față de apocalipsa atomică, față de ura organizată, ca și față de atâtea corupte forme de seducție și vandabilitate ale scrisului), față de toate capcanele de pactizare cu răul, Sábato afirmă (prin negație) și propune (prin refuzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
fi În lume și de a se redescoperi, din nou, Înstrăinată În lume, „extazul final de a fi străin În lume”. Urmărindu-și cu sadică scrupulozitate vulnerabilitatea, retractilitatea, rușinea, lucida călătoare pe sinuoasele trasee ale interiorității speră, totuși, cu alarmantă orbire, că evenimentele imediatului nu vor penetra prea prețioasele ceruri ale spiritului... Strania dedublare cu care se urmărește, detașată, pe sine Îi amintește totuși, Îngrijorător, acel trecut În care recunoaște, acum, cu „voluptuoasă, vagă oroare”, șansa de a fi vie, vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sori care să strălucească pe cerul Chinei, îmi zice Mao în timpul zborului înapoi spre Yenan. El vede războiul civil ca pe ceva inevitabil. Îi spun că-i admir curajul. Îmi răspunde: Iubito, cea care mă împinge să câștig este frica, orbirea față de moarte. Mânios, Chiang Kai-shek începe să-și arunce din nou bombele peste acoperișul nostru. Mao ordonă faimoasa evacuare din Yenan. Soldații Armatei Roșii și țăranii sunt mobilizați să se mute în zonele muntoase îndepărate. Mao refuză să vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
încercă să-și dea seama dacă mințise spunând că nu știa de el sau uitase pur și simplu. Văzuse oameni cu adevărat orbi la fețele celorlalți, dar asta era altceva. Toate cărțile lui descriau o formă sau alta de agnozie - orbirea față de obiecte, orbirea față de locuri, orbirea față de vârstă, expresie sau privire. Scrisese despre oameni care nu puteau distinge alimente, mașini sau monede, deși, pe undeva, creierul lor știa încă să interacționeze cu obiectele acelea derutante. Spusese povestea Marthei T., ornitologă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dea seama dacă mințise spunând că nu știa de el sau uitase pur și simplu. Văzuse oameni cu adevărat orbi la fețele celorlalți, dar asta era altceva. Toate cărțile lui descriau o formă sau alta de agnozie - orbirea față de obiecte, orbirea față de locuri, orbirea față de vârstă, expresie sau privire. Scrisese despre oameni care nu puteau distinge alimente, mașini sau monede, deși, pe undeva, creierul lor știa încă să interacționeze cu obiectele acelea derutante. Spusese povestea Marthei T., ornitologă pasionată, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mințise spunând că nu știa de el sau uitase pur și simplu. Văzuse oameni cu adevărat orbi la fețele celorlalți, dar asta era altceva. Toate cărțile lui descriau o formă sau alta de agnozie - orbirea față de obiecte, orbirea față de locuri, orbirea față de vârstă, expresie sau privire. Scrisese despre oameni care nu puteau distinge alimente, mașini sau monede, deși, pe undeva, creierul lor știa încă să interacționeze cu obiectele acelea derutante. Spusese povestea Marthei T., ornitologă pasionată, care-și pierduse peste noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se întunecă. Îi susțin recomandarea fără să clipesc. —Bine, dar terapie comportamentală pentru o leziune? E ca și cum ai încerca să convingi pe cineva că nu a orbit. —O persoană care a orbit recent poate fi ajutată să se adapteze la orbire. Deci e doar un ajutor pentru adaptare? Altceva nu? Nimic medical? Chiar dacă e evident că-i e din ce în ce mai rău? Doctorul Hayes își duse arătătorul la buze. Nu există nimic altceva recomandabil. Nu uita, nu facem asta pentru noi. E pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
jenată de modul în care amușinase vitrina. El îi răspunse la zâmbet cât de bine putu, incapabil să se apropie de ea prin șuvoiul de turiști de pe vechiul pod. Amorul ochii-i de i-ar lua, s-ar lecui de orbire. Cronica din Times apăruse chiar înainte de plecarea lor din State. O citise la micul dejun, în timp ce Sylvie trăgea de el ca să plece la aeroport. Ia-o cu tine, spunea ea. Nu ocupă loc. Nu voia s-o ia cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
făcea din prerie imaginea tipică a unei pustietăți uitate de Dumnezeu o elibera pe Karin. Rețeaua verticală, ca dintr-un joc de Lego, din Chicago o apăsase. Munții Stâncoși o neliniștiseră. Vălul sclipicios al Los Angelesului îi dăduse senzația de orbire isterică. Măcar locul ăsta îi era cunoscut. Doar locul ăsta era suficient de deschis și de gol ca să te pierzi în el. Farmer’s Daughter se afla pe locul unei vechi prăvălii din anii 1880, cu lambriuri din lemn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
străfundurile unui interior impenetrabil. Studenții goliră sala, mocnind pe culoare în pâlcuri răzvrătite. Weber fu cuprins de o senzație, de o dorință de a suplimenta neurologia adevărată cu literatură de duzină, cu ficțiune care măcar era conștientă de propria sa orbire. O să-i pună să-l citească pe Freud, prințul povestitorilor: Istericii suferă în principal de reminiscențe. O să le recomande Proust și Carroll. O să le dea Funes al lui Borges, omul paralizat de o memorie perfectă, pe care l-a distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
casă superbă, cu camere mari, împodobite cu mobile vechi, picturi și covoare. Aveau o grămadă de servitori. Pe urmă au apărut comuniștii, nemernicii ăștia, și i-au expropriat pe toți. Faptul că-i luaseră avutul nu l-a doborât. Nici orbirea. Sau moartea bunicii tale adevărate. Nimic nu l-a doborât, a devenit din ce în ce mai încăpățânat, mai închis în el.” „Bunico, e adevărat că bunicul vorbea cu spiritele?” „Bunicul tău a fost un om de calitate. Construit dintr-un material mai fin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
toată pielea acoperită de zbârcituri. Fața ei strălucea de zâmbet. Pe când mă îmbrățișa, eu am furișat o privire spre ceasul micuț pe care bunicul i-l adusese din călătoria lui în Elveția, în anii treizeci. Căutase ajutor la elvețieni, contra orbirii. Dar și în Elveția oamenii orbeau, ca pretutindeni în lume și el se întorsese acasă. Până la întâlnirea cu Ariana, mai aveam încă destul timp. „Ei, nepoate, stăteai așa de cuminte, încât am crezut că bunica te-a plictisit și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]