21,114 matches
-
Mereu acolo. Încercănat și slab. O veghează neîncetat pe străina care moare. Trupul ei, așa cum l-a cunoscut el, nu mai e. Musa abia dacă-și mai aduce aminte de îmbinările lui molcome și cărnoase. Acum e un morman de oase ascuțite, frânte, care împung din toate părțile un cort cocârjat de piele violacee. Isabel. Prima oară când o aude vorbind. O voce mirată, ca de copil răgușit. Musa îi duce mâna la buze, dar ea repetă la nesfârșit numele ei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să se teamă de el. De ce îi este, oare, atât de prețioasă? Medici de toate felurile, creștini, arabi, evrei se perindă în iatacul ei. Toți clatină din cap. Toți frâng și mai tare trupul alb-vânăt în încercarea de a aduce oasele la loc. Gâtlejul se deschide și vocea de copil se împlinește în gemete lungi, care încetează doar când licărul de viață se topește într-o moleșeală prevestitoare de rău. Musa însă nu e pregătit să renunțe. În jurul lui, toți șușotesc
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Isabel... Oare cum râde? Musa nu a văzut-o niciodată nici măcar zâmbind. Câți ani o fi având? Și iar zvâcnește dintre așternu turi, împinge între pernele cu ciucuri mari, de catifea trupul ivoriu al grecoaicei și dă fuga la căpătâiul oaselor strivite, ținute laolaltă de pielea mereu unsă cu pomezi aduse din Egipt. Genele ei sunt lungi. Atât de lungi... Nu le văzuse până acum. Mereu umede, mereu fremătătoare, ca antenele unui fluture. Isabel? Zbaterea se întețește, dar nu, pleoapele nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care se ridică din ce în ce mai rar, din nou trimite după doctori, pentru că nu, nu poate să renunțe, trebuie să se poată face ceva! Dar nu se poate face nimic. În săptămânile care se scurg, licărul de viață pâlpâie din ce în ce mai slab. Îndărătnice, oasele nu mai vor să deseneze unghiuri drepte și linii continue sau boltite acolo unde au fost, odată, umeri, șolduri, genunchi. Mai cu seamă coastele împung prin pielea din ce în ce mai subțire, ca o pădure de spini. Pe Musa îl bântuie însă genele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Musa îl ascultă și vede dincolo de cuvintele lui. Vede o înțelep ciune mai adâncă. Da, și capul lui se poate rostogoli oricând pe o altă lespede de marmură, din alt serai... Nopțile se umplu de coșmaruri în care vizigota cu oasele frânte îi retează ea însăși grumazul, îi scoate ochii și pune în locul lor două perle mari, lăsându-și râsul să cadă în cascade peste trupul lui, de-acum fără viață. Zorii vin încăr cați de o căldură mută și sărată
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
prima încruntătură de sprâncene a lui Al-Walid. Sau că, într-o noapte, cu sau fără stele, ea va pieri și, în dimineața următoare, Musa, scuturat de vraja ei, va porni spre Damasc. Numai că nu se întâmpla nimic. Sacul de oase întârzia să-și dea sufletul. Așteptau. Lâncezeau, mai bine zis. Din când în când le ajungeau la urechi vești despre uneltiri care ar fi putut mătura cu totul curtea de la Al-Isbili. Din când în când, câte unul din oamenii lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
luat-o de soție ca pe o prințesă, i-a pus pe deget nestemata lui Solomon și a plâns-o ca nimeni altul când ea a murit, pentru că a murit, slavă lui Allah, a murit în chinuri groaznice, cu toate oasele sfărâmate, a murit și durerea lui s-a auzit până la Damasc, până la mine, care am fost sclavul lui, care i-am suferit toanele și cruzimea, care am cucerit Hispania în numele lui, care mi-am câștigat libertatea din mâna care mi-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
asta. Și? Și gata. Frații se urăsc întotdeauna. Autorul dixit, nu? Și muza nu subscrie. Asta ar însemna să am o voce a mea. Și nu ai. Nu. Adică ești... Banală. Comună. Lipsită de substanță, de credibilitate, de carne pe oasele mele de pixeli, de șolduri și gene și buze și un râs al meu, de unchi, veri de gradul trei, vecine și foste colege de generală, iubiți din liceu, amanți și foști amanți, soți potențiali și copii nenăscuți, câine cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
e, înainte ca ochii lor să se întâlnească, înainte să-și simtă, din nou, cerul gurii năpădit de un gust ca de piersică și tălpile mângâiate de lavandă și trupul încins, parcă, într-o mătase grea, care o arde până la os, până când rămâne numai ea, numai suflet, în pâcla subțire a nopții care mijește a ziuă. El era. Omul ușor adus de spate, cu umeri lați și barbă nerasă, îmbrăcat ca în urmă cu douăzeci de ani. Ochii lui nu se
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Code blue. Poate un nou capitol. Poate asistolă. Ești pregătit? Nu? Începem. Continuăm până când te stoarcem complet de puteri, până când plăcerea cea mai mare e amintirea de-a dreptul preistorică a unui timp în care te întindeai până-ți pârâiau oasele, în care zvâcneai, dimineața, din pat, în care te aplecai neimplicat să culegi o scamă de pe covor, aproape inconștient de complexitatea mișcării, de mușchii, oasele, nervii, tendoanele care funcționează, pardon, care funcționau perfect sau, mă rog, atât cât să traducă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
amintirea de-a dreptul preistorică a unui timp în care te întindeai până-ți pârâiau oasele, în care zvâcneai, dimineața, din pat, în care te aplecai neimplicat să culegi o scamă de pe covor, aproape inconștient de complexitatea mișcării, de mușchii, oasele, nervii, tendoanele care funcționează, pardon, care funcționau perfect sau, mă rog, atât cât să traducă intenția în gest, simplu, poate, pe-atunci, dar de-acum de domeniul imposibilului, asimilat plăcerii, și nu rutinei, stării de viu, și nu de vietate
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o soție. Și Isabel la segunda? Soția lui Theodomer. Văduva lui. O presupusă prințesă creștină ascunsă de lume în seraiul lui Musa. Fiica lui Roderic. Prostii. Cine să mai știe... Atât că după ce Theodomer moare... ...în luptă? ...înecat cu un os de pește, Isabel, care desenează cu un vârf de cuțit muiat în henna lumi de coral pe buza interioară a cochiliilor ce-i sunt aduse de la malul mării, Isabel, care urăște ghergheful, dar pictează cu degetele muiate în șofran și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
odată ce-ai trecut de el. Acolo s-a întâmplat. Când mateloții, redeveniți lupi de mare, și-au aprins pipele și s-au tolănit în hamace, prima oară după mulți, mulți ani de zile, fără să simtă că le-ngheață oasele. Când bucătarul-șef a ieșit dimineața pe punte, fără să fie nevoie să-și scuture mustața de promoroacă la întoarcerea în bucătăria în cinsă de cuptoare. Când ghețarii au dispărut de pe linia orizontului. Când, în enormul salon al stalagmitelor de pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dormea (se mutase, de câteva luni, în fosta cameră a lui Alexandre, băgând de seamă că el, proprietarul de drept, o vizita din ce în ce mai rar) cerul se vedea mov. S-a ridicat întâi, slăbită, într-un cot, pe urmă în capul oaselor, și-a dat o șuviță de păr după ureche, și-a pus ochelarii, după care și i-a scos, dându-și seama că nu-i folosesc la nimic, a aprins lampa, și a prins tâmplele între palme și a închis
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Cum ne-a fost vorba? Ne grăbim să ajungem la mama, altfel rămîi cu mine pînă la bătrînețe. Ei, poftim! Ce să-ți fac eu acum? Te-aș lua de după cap, ca pe puii de lup, dar nu ai tu oasele alea care să reziste. Hai, încă doi-trei pași, fă-o pentru mama, flămîngiosule! Căpriorul privea scena și nu înțelegea nimic. Ce să înțelegi? Un lup și-un pui de căprioară, unul lîngă celălalt, conversînd în bună înțelegere! Uite, dacă vrei
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
schimb, fizic, se resimțea. Atîtea confruntări, atîta mers fără odihnă... Puiandrul se mai înălțase, ajungînd acum de talia unui lup tînăr. Mușchii i se conturau ostentativ sub blana colbuită. Noroc de mușchi, pentru că altfel ar fi fost doar piele și os. Înfățișarea lui nu mai păstra nici o urmă a copilului rotunjor care fusese. Probabil că dacă ar fi întîlnit vreun membru al haitei sale, ar fi durat ceva timp pînă să fie recunoscut. Privirea, singura rămasă cea dintotdeauna, senină și înflăcărată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
știu, cu siguranță că nimeni nu știe, și sunt nevoit să le dau tuturor dreptate. Nu pot obliga pe nimeni să dezlege enigmele în care singur m-am încurcat. Trebuie neapărat să mă conving că este un om de sânge, oase și carne, care vorbește și doarme, merge și bea, înjură și vine de la slujbă, spune una și face alta... Altfel, risc să fiu luat drept neserios, umblând eu, vasăzică, cu fantasmagorii literare. În concluzie, pune mâna pe el și scutură
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
asemenea. Gura lumii slobodă! Eu n-am timp să ascult, eu am treabă! Grija număru’ unu: serviciul, așa cum este, bun rău, dar este! Pentru că, n-o spun cu modestie, ca să ajung aici am muncit, am tras la șaibă, am pus osul când a fost nevoie, chiar și în timpul liber. Fabrica a fost a doua mea casă, pentru mine orice sarcină a fost (și este!) sfântă! Poftim? Da, sfântă, o dau și eu puțin pe misticism, că tot am condus atâția ani
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
stăteau prea roz. Deși statisticile arătau negru pe alb, hașurat sau colorat țipător că, la nivel național, au scăzut drastic cazurile de sinucidere prin ingurgitare de somnifere, aceleași statistici indicau alarmant o suprasolicitare a spitalelor din cauza diverselor dureri de cap, oase, măsele, șale și a diverselor forme de gripă, guturai sau simple nevroze în imposibilitatea de a fi tratate. Însuși președintele României, mirosind că e rost de ceva propagandă, secondat de prim-ministru, în ciuda cu lorilor politice de neconciliat între ei
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
nițel cam aproape de inimă. Se lungi pe pernă și încercă să-și regleze răsuflarea. Hm, mai spuse el încă o dată, fără teama de a fi redundant. De emoție, măruntaiele începură să se lăbărțeze și să forfotească. Se ridică în capul oaselor, trase spre el blatul unui scaun descleiat și scotoci pe sub plapumă după un pix. Reuși să extragă o coală dintre două mape de pe poli cioara de deasupra capului. Înarmat cum se cuvine și cu toate cele trebuincioase, purcese să scrie
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
boțită de regulă pe la mijloc și o vâra în buzunarul drept al pantalonilor, căci buzunarul stâng depozita obiecte de o cu totul altă natură. Visa la noua achiziție câte o după-amiază întreagă, se amăgea cu ea înainte să-și întindă oasele, dar o lăsa întotdeauna pentru a doua zi dimineață, când urma să citească ziarele înghesuite prin coșurile de gunoi de la metrou, pe care le smulgea cu trei degete, aceleași cu care își făcea și cruce, imediat ce se strecura cu ele
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pas! Unii colecționează iluzii, alții risipesc aluzii... Iluziile, de regulă se spulberă, în vreme ce aluziile sunt mai cu picioarele pe pământ... Un animal modelat în ceramică este uneori (de foarte multe ori!) mai prețuit decât același animal viu, în carne și oase! Orbul „vede” altfel uneori mai profunddecât un om cu „vederea” întreagă... Omule, timpul trebuie lăsat să treacă lin, în legea lui, ca și când tu ai fi nemuritor!... Lasă-ți gândurile să se legene și la voia întâmplării.... În pomul înțelepciunii cresc
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
îndemna să nu creadă în ea. La sfârșitul cărții sale, Viața lui Don Quijote și Sancho, Unamuno constata învingător că nu trăiește creatorul ci creația sa: "... adesea socotim un scriitor drept persoană reală și istorică pentru că îl vedem în carne și oase, iar pe cei pe care-i închipuie în povestirile lui, nimic mai mult decât o pură fantezie, și se petrece de-andoasele, că tocmai aceste plăsmuiri sunt cât se poate de adevărate și se slujesc de celălalt care ne pare nouă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
pe care-i închipuie în povestirile lui, nimic mai mult decât o pură fantezie, și se petrece de-andoasele, că tocmai aceste plăsmuiri sunt cât se poate de adevărate și se slujesc de celălalt care ne pare nouă din carne și oase, ca să ia ele chip și ființă în fața oamenilor". Apoi, în ultimul aliniat: "... pentru ca Cervantes să le povestească viața, iar eu să le-o tălmăcesc și să le-o comentez, s-au născut Don Quijote și Sancho; Cervantes s-a născut ca
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
dar decis să o îngroape, necunoscută, într-un ermetic sertăraș de iridiu sau de molibden, când o să moară, ordonând să o îngroape cu el și lăsând destinului, ca în curgerea secolelor, să apară la suprafața pământului într-o zi, printre oase roase, când va fi deja genul uman demn de marele prezent. Pentru că, ceea ce își spune sieși: "Să muncesc eu pentru acest public, unde cele mai profunde și geniale studii ale mele au căzut ca într-un vid? Pentru acest public
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]