1,607 matches
-
fi vrut să-i vorbesc, lasă-ți inima să vorbească, cum am luat la spovedanie păcatul sărutului asupra mea, dar n-am mai avut când, televizorul merge dincolo și spovedania mea dezlânată către părintele Dumitru s-a întrerupt precum începuse, ostenit rămân cu capul pe pernă și tac după un efort ce m-a costat slaba putere ce-mi mai rămăsese, Odihnește-te, Daniel! mă îndeamnă părintele, mai vorbim și mâine, ești obosit, și privirea îmi trece peste părintele Dumitru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
că, iubindu-te pe tine cu atâta patimă, renunț la idealul meu, școala, dar trec peste mine, mă zbat, mă frământ și nu pot Învăța decât după ce pleci tu, după ce totul mi se limpezește În cap, iar somnul se așterne ostenit peste ochii ce Încearcă zadarnic să citească. Oare viața mea se compune numai din tine, oare lumea, universul visurilor mele ești doar tu? Odată, demult, am renunțat, așa ziceam eu, la tine. Tu erai cu o femeie, iubeai, erai fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
drăguț din partea ta că ai observat, dar de fapt e pentru o petrecere la care mă duc mai târziu. Se opri sperând că fusese mai convingătoare decât i se părea. Acum eu trebuie să înțeleg că și tu te-ai ostenit atât pentru mine? El își duse imediat mâinile la păr să și-l dea la o parte de pe față. — Mda, arăt ca dracu’, așa-i? spuse el ușor jenat. Am pierdut trenul de dimineață și asta mi-a dat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
se arătă destul de reținut să nu jubileze, dar Leigh simți că zâmbește satisfăcut. — Îți mulțumesc, Leigh. Voi fi plecat din oraș în următoarele două săptămâni ca să mă documentez. Îți convine a doua săptămână din august? Leigh nici nu se mai osteni să se uite în calendarul pe care îl ținea deschis pe ecranul computerului. Ce mai conta? Henry spusese foarte clar: dacă îi convenea lui Jesse, îi convenea și ei. Trase adânc aer în piept și își mușcă degetul mare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
respiră întuneric, miros de bătrânețe, de tradiție parfumată în tămâie, de sălaș secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză pe ea. Se simțea ostenit, ostenit de moarte, de parcă toată întunecimea, toată senectutea aceea pe care le respira îl apăsau pe inimă. Dintr-o șoaptă ce părea să vină de departe, de foarte departe, se ridica din când în când o tuse înăbușită. Își aduse aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
uscate de buzele ei și așa, fără să o sărute, rămase o vreme apăsându-și gura de-a ei, în vreme ce-și scutura capul. Și apoi, dându-i drumul: — Hai, du-te! Rosario ieși. Și de îndată ce ea ieși, Augusto, ostenit de parcă tocmai ar fi alergat leghe întregi prin munți, se aruncă pe pat, stinse lumina și începu să monologheze: „Am mințit-o și m-am mințit. Totdeauna e-așa! Totul e fantezie și nu există decât fantezie! Omul, cât vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai toți sunteți în afara realității. — Și care e realitatea? - am cutezat eu să-l întreb. — Ai dreptate - mi-a răspuns -. Oricine știe care e realitatea și care irealitatea! Și mai cu seamă acum, când sunt atâția cei care nu mai ostenesc să repete că trebuie să ne lăsăm de sentimentalism și să ne vedem de interese, fie ele individuale sau colective, ba ale unui om, ba ale unui popor sau ale unei națiuni. Căci, crede-mă, sentimentul e o călăuză mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Încăperea se Întunecase atât de mult, că Tamar fu nevoită să aprindă lumina ca să poată vedea careul de cuvinte Încrucișate. În timp ce stătea acolo cu spatele la el, Fima decise să se apropie de ea și s-o Îmbrățișeze. Să-i culce capul ostenit pe umărul lui, să-i alunge toate gândurile. Să-i acopere ceafa cu sărutări, rădăcina părului ei frumos, pe care Îl strângea Într-un coc mic și sobru, dar pe care Îl putea totuși lăsa măcar o dată să cadă liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
remarcă sarcastică? Moștenirea nu-l apăsa, dar nici nu-l bucura. Adevărul era că nu știa nimic despre cosmetice, Însă de fapt n-avea habar despre nimic altceva. Ceea ce, Își zise Fima, putea fi chiar un avantaj, dar nu se osteni să descopere care anume. Mai mult, nu avea nici un fel de necesități. În afară de nevoile vitale, stringente și simple - hrană, căldură și adăpost. Nu avea nici un fel de dorințe, În afară poate de dorința obscură de a-i Împăca pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fratele și tatăl lui. Nu putea să-și depășească umilința. Creștea în el ca o drojdie amară, chiar dacă niciodată nu câștigase atât de mult cu vânzarea macaralelor ca în ultima jumătate de an. „Săpunul lui Pipin“ - Hans Saner nu mai ostenea de la acea noapte de Crăciun să povestească anecdota iar și iar, printre hohote de râs; anecdota era legată de tata, care descoperise într-unul dintre coșurile cu prospecte sosite de curând un fruct necunoscut. Arăta ca o pară, dar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
așchiile tale mi-au zdrelit carnea. Cuie nu am știut să bat și scândurile patului, descumpănite de povara ciolanelor mele, s-au ridicat de pe caprele tale aspre și groase ca să se întoarcă împotriva mea și să-mi surpe trupul ostenit. - Ostenit de lenevie fără leac, adăugă în diapazon avortonul monstruos , bătând enervat cu pumnișorul în coșul pieptului meu. - Pălmuit de sănătatea judecății tale, spusei mai departe, plimbându-mă între ușă și cuptor, începui să mânuiesc rindeaua, sângerându-mă și am bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
așa cum vorbeau și ei între ei. - De când Ianca a surzit nu mai cântă nimeni, răspunse el. Zece ani, seară după seară, i-am cărat balena la operă. „Ioșca”, mi-a spus Ianca într-o noapte, „Nu mai trebuie să te ostenești, de mâine încolo, fiindcă am surzit și n-am de ce să mă mai duc la operă”. „Ianca”, i-am răspuns fără șovăire, „crezi oare că ți-am cărat coșciugul ăsta numai de dragul hamalâcului?” „Dar de ce l-ai cărat zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu un zâmbet mâhnit. În cazul prietenei mele Mary Ward a avut. Dar nu cred că o va face. — Robert Elsmere? se strâmbă Du Maurier. Am primit primul volum de la Mudie. Nici eu și nici Emma nu ne-am mai ostenit să le citim pe celelalte două. Femeia nu știe să scrie, Henry. Nu ca tine. — E frumos din partea ta că mi-o spui, dragă Kiki, și n-am să mă prefac că nu sunt de acord. Fapt este Însă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
greu să se gândească la intervalul lung care trebuia să treacă până când varianta Îmbunătățită a Americanului se va prezenta la Londra. Septembrie era prima dată posibilă, pentru că trupa avea angajamente să joace În provincie până În luna iulie. Nu se mai ostenea să Își ascundă față de prieteni legătura cu lumea teatrului, dar pretindea că o disprețuiește ca pe o „ocupație nedemnă“, pe care era obligat să o practice din motive financiare. Realitatea era Însă că noul mediu de expresie Îl acaparase complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu avea altceva de făcut decât să scoată piesa din repertoriu, Henry nu găsi nici un argument rațional pentru a se opune. Totul se Încheie pe 3 decembrie, după șaptezeci de reprezentații. Nu Își scosese avansul și, dacă s-ar fi ostenit să adune cheltuielile făcute cu piesa Încă de la Început - telegramele, onorariul copistului, biletele de tren, hotelurile, coșurile cu gustări și dineurile -, ar fi constatat probabil că a scos bani din buzunar, dar nu avu inima să facă un astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
căci acesta urma să Îi fie numele, destul de lipsit de modestie), provocate de greva națională a zidarilor. Se părea Însă că textul cel nou era pe placul directorului, dat fiind că acesta nu Își exprima nici o nemulțumire. Nu se mai osteni să Întrebe care erau planurile lui Hare cu privire la Doamna Vibert, căci se simțea umilit de șirul nesfârșit de pretexte, promisiuni goale și tărăgăneli transparente pe care le provocau inevitabil Întrebările lui. Astfel, anul se apropia de sfârșit și planurile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să te lași purtat de imaginație și să te Întorci În timp, până În după-amiaza aceea de la sfârșitul lui februarie 1916, să te strecori În dormitorul mare al apartamentului 21 din Carlyle Mansions, aruncând o vrajă pe deasupra micului grup de veghetori osteniți de la căpătâiul patului, să Îți tragi un scaun și să Îi spui lui HJ câteva cuvinte de Încurajare, Înainte de a se despărți de lumea aceasta, despre viitorul său În literatură. Cât este de plăcut să Îi poți spune că, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vechi, cântam de trei ori pe săptămână. Un țigan țambalagiu acompaniat de fiul lui la contrabas erau angajați pentru celelalte zile. Înghesuiți sub scara ce ducea la etaj, pe mâncare și băutură și contra unei plăți nu foarte mari, ne osteneam până după miezul nopții în fața unui public de noi îmbogățiți, din care făceau parte și artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți și admninistratorii lor. Și, pentru că patronul și patroana de la Czikos, amândoi ospătari, păreau personaje descinse dintre-o acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
privit-o și a zis: — Ești un tigru. Acum Îmi vei da un fante de pică. Molinari a scos altă carte și i-a dat-o. — Acum un șapte de treflă. Molinari i-a dat o carte. — Jocul te-a ostenit. Am să scot eu pentru tine ultima carte, regele de cupă. A pus aproape neglijent mâna pe o carte și a așezat-o lângă cele trei dinainte. Apoi i-a poruncit lui Molinari să le Întoarcă. Erau un rege de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
șerifă: d-aia s-a și luatără ea cu Claudio Zarlenga. Don Vicente Renovales și Zarlenga ăsta a tunat de i-a adunat În fruntea bucatelor. Un brelan dă veri mai nainte, Renovales s-a făcut partăner cu Zarlenga. Ghiuju ostenise să tot lupte d-unu singur, iar perfuzia cu sânge cârlan a dat un brânci dă toată frumusețea lu hanu Noul Imparțial. Fie vorba Între noi, da ăsta ie secretu lu Polișinelu: că totu merge acu mai rău ca nainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bâiguind de istov. Așa c-am tras frâna la serbarea dă adio, care ie mereu dureroasă, m-am catapultat cum mi-a căzut mai bine dân car și m-am Împlementat În antret, să scap de un casus belli cu ostenitu. Că io Îmi zic Întruna: nu te pune, dacă poți, cu lihniții. Când ieșeam dân debaraua dă 0,60, care acolo mi-au dat, pă straiu dă urs care mă năbușea, o legumă stătută și un carcalete cu molan, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Limardo, vorbă care am crezut-o În graba mare sub beneficiu dă inventar, si vocé m’entende. Față cu șpionu, fii șpion și juma, mi-am zis, și pă peste tot i-am ținut umbra pă blat, așa că l-am ostenit dă tot și chiar În seara aia mi-a zis că, de-l mai filam ca dulău, o să simțesc gustu la dinți. Jmecheria mi să brodise la fix; omu avea ceva de blătuit la rafturi. Puneți-vă matale În locu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai dăgrabă un măcelar morcoviu, da ie tot timpu În stare dă pază la remorcă și la bibilice. Dă otravă nu știu dă ce să-ngrijește atâta. Libelulele ie altă mâncare dă pește, care Chantal, blonda, io nu m-aș osteni să mă benoclez la ea, dă n-ar fi Jacqueline, că poa să i-o ia nainte. Gagigăresele ie cât hău dă dezghețate și crede-mă că te scoală dân morți, da bunicu ie o piesă dă muzeu care, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aia amară. Cárdenas nu venea ca leterat, ci ca studinte amator dă mașini filmatoare. Anche dă doamna Mariana, după fabula care a vrut să ne-o bage Între sprâncene prăpăditu dă Farfarello intrusu. Măndel i-am esplicat până m-am ostenit (că aveam decât chef să trag la moment o sforăială În patu cușcă) că comunicarea lui n-avea bază d-a dreptu, fincă cum, spune-mi și mie, avea să-i pese dă doamna Mariana, dacă io am zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
recunoscut-o pă loc, că iera oglindă cum o zugrăvise Cufărașu. Iera ciufută la moacă. I-am Înmânat garoafele și cartea de vezetă și m-a Întrebat că de ce să deranjase Cufărașu. A mai ciripit și că, ca să nu mă ostenesc, o să oprească juma dân ele și mi-a trasat, fără ca să-mi deie vro para chioară, să duc ce-a rămas și cartea ei de vezetă la donșoara Inés Tejerina, de stă pă Arroyo. N-am avut Încotro ș-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]