2,363 matches
-
-a otomane. A urmat contraofensiva Corpului al 10-lea otoman. Contraofensiva otomană din partea de sud a frontului nu s-a bucurat de același succes ca aripa de nord a atacului. Pe 17 mai, forțele ruse au intrat în orașul Van. Otomanii au început să fie împinși pe pozițiile de start. Rebelii armeni au provocat mari dificultăți trupelor otomane în retragere, în principal prin atacurile asupra liniilor de aprovizionare. Regiunea de la sud de Van era una foarte vulnerabil. Turcii trebuiau să apere
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
front de 600 km cu doar 50.000 de oameni și 130 de tunuri. Turcii erau puternic depășiți numeric de ruși și trebuiau să asigure apărarea unei regiuni muntoase dificile. Pe 27 mai, în plină ofensivă rusă, ministrul de interne otoman Talal Pașa a ordonat deportarea tuturor armenilor din regiune în Siria și Mosul. Până pe 13 iunie, rușii fuseseră obligați să se retragă pe pozițiile de plecare, dar șase zile mai târziu au lansat o nouă ofensivă, de această dată spre
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
1916, forțele otomane însumau 126.000 de oameni, din care doar 50.539 erau forțe combatante. Soldații aveau la dispoziție 74.057 puști, 77 mitraliere și 180 de piese de artilerie. Rușii aveau o superioritate evidentă la toate capitolele, dar otomanii sperau ca ei să nu-și planifice noi ofensive. La începutul lunii ianuarie, Iudenici a ordonat trupelor să părăsească în secret taberele de iarnă și să se deplaseze spre importantul fort otoman de la Erzurum. Iarna nu era o perioadă obișnuită
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
defensiv important care mai împiedica înaintarea rușilor în Anatolia centrală și spre Mesopotamia. În iulie, generalul Iudenici a întreprins o ofensivă spre Erzican, oraș pe care l-a cucerit pe 2 iulie. Ofensiva otomană spre Trabzon a fost oprită și otomanii au încercat să stabilizeze frontul pe un aliniament cât mai favorabil defensivei. La începutul lunii august, Mustafa Kemal a reluat acțiunile ofensive și a cucerit Muș și Bitlis. După pierderea acestor orașe în fața atacurilor rusești la începutul anului, ministrul de
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
și au împiedicat, cel puțin pentru o vreme, asaltul otoman asupra Vanului. Atacul otoman și-a pierdut vigoarea la sfârșitul lui septembrie și s-a oprit. Armata a 2-a pierduse aproximativ 30.000 de oameni, uciși sau răniți. În fața otomanilor, rușii și-au fortificat liniile și au răspuns cu contraofensive. În această perioadă, până la izbucnirea Revoluției Ruse, flota rusă a dominat în mod incontestabil regiunea Mării Negre. Restul anului 1916 a fost folosit de turci pentru modificări organizaționale și operaționale pe
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
lacul Van și mai departe spre Baskale. Pe această linie, rușii dispuneau de 86.000 de combatanți și 146 de tunuri. Pe 5 decembrie 1917 a fost semnat armistițiul de la Erzincan, care a dus la încetarea focului dintre ruși și otomani. Din decembrie până în februarie, șapte regimente ale corpurilor armenești au fost trimise de urgență pe front. S-a născut o situație neobișnuită, în care soldații ruși se grăbeau spre casă, iar cei armeni spre prima linie a frontului. În graba
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
a fost preluat imediat de soldații armeni. Spre sfârșitul anului 1917 nu mai rămăsese pe frontul caucazian niciun militar rus. La începutul anului 1918, Puterile aliate, cazacii (în sud), georgienii, armenii și grecii pontici doreau cu toții să continue luptele împotriva otomanilor, mobilizându-și forțele în Caucaz, în ciuda oricărei înțelegeri între Rusia și Imperiul Otoman. Armenii, care preluaseră pozițiile de luptă părăsite de ruși au primit din partea Regatului Unit un ajutor financiar de 1 milion de ruble Generalul armean Tovmas Nazarbekian și-
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
la Van și Erzinjan și se opuneau forțelor otomane conduse de Vehib Pașa.Ofensiva Armatei a 3-a otomane a fost declanșată pe 5 februarie. Forțele otomane s-au deplasat prin estul liniei, printre Tirebolu și Bitlis. Teritoriile pierdute de otomani în timpul ofensivelor rusești au fost cucerite de la apărătorii lor armeni. Kelkit a fost eliberat pe 7 februarie, Erzincan pe 13, Bayburt pe 19, iar Tercan pe 22. Trabzonul, un important port la Marea Neagră, a fost cucerit pe 24 februarie. Prin
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
rusești au fost cucerite de la apărătorii lor armeni. Kelkit a fost eliberat pe 7 februarie, Erzincan pe 13, Bayburt pe 19, iar Tercan pe 22. Trabzonul, un important port la Marea Neagră, a fost cucerit pe 24 februarie. Prin acest port, otomanii au început să aducă provizii și trupe de rezervă. Armenii au încercat să apere orașul Erzurum, dar și acesta a fost ocupat în cele din urmă de otomani pe 12 martie. În următoarele două săptămâni au fost recucerite de către otomani
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
port la Marea Neagră, a fost cucerit pe 24 februarie. Prin acest port, otomanii au început să aducă provizii și trupe de rezervă. Armenii au încercat să apere orașul Erzurum, dar și acesta a fost ocupat în cele din urmă de otomani pe 12 martie. În următoarele două săptămâni au fost recucerite de către otomani orașele Malazgirt, Hınıs, Oltu, Köprüköy și Tortum. Pe 3 martie, marele vizir Talal Pașa și-a pus semnătura pe Tratatul de la Brest-Litovsk prin care Puterile Centrale puneau capăt
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
otomanii au început să aducă provizii și trupe de rezervă. Armenii au încercat să apere orașul Erzurum, dar și acesta a fost ocupat în cele din urmă de otomani pe 12 martie. În următoarele două săptămâni au fost recucerite de către otomani orașele Malazgirt, Hınıs, Oltu, Köprüköy și Tortum. Pe 3 martie, marele vizir Talal Pașa și-a pus semnătura pe Tratatul de la Brest-Litovsk prin care Puterile Centrale puneau capăt stării de beligeranță cu RSFS Rusă. Acest tratat stipula că Rusia bolșevică
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
de acord cu propunerile de pace și au anunțat că între Armenia și Imperiul Otoman nu a încetat starea de război. Pe 11 mai au început negocierile pentru o nouă conferință de pace la Batumi. În cadrul noii runde de negocieri, otomanii și-au extins pretențiile, cerând ocuparea orașelor Tbilisi (Georgia), Alexandropol și Ecimiadzin (Armenia). Ocuparea acestor regiuni le-ar fi permis să construiască o cale ferată care să lege Karsul de Djulfa și Baku. Delegații armeni și georgieni s-au opus
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
cu putere acestei noi ofensive otomane, considerând că regiunile din sudul Rusiei reprezintă sfera lor legitimă de interese. Atacul otoman a reușit în septembrie 1918 să îi alunge pe britanici din regiunea caspică în cursul Bătăliei de la Baku. În octombrie, otomanii au decis să pună capăt existenței formațiunii statale armene conduse de Andranik. Conflictul a fost foarte dur, dar indecis. Luptele au continuat până la semnarea Armistițiului de la Mudros și ieșirea Imperiului Otoman din război. Armistițiul de la Mudros i-a oferit generalui
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
de marți, 29 mai 1453. a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul. În cei aproximativ 1 000 de ani de existență a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
putere otomană. Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci. Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat "tunul Basilic" sau "Great Bombard" (nume
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
Serbiei. Comandantul lor era Zaganos Pașa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germană sau scoțiană), care a dat ordin să fie săpate contra-tunele, permițând astfel trupelor bizantine să intre în acestea și să ucidă geniștii otomani. Alte tunele turcești au fost inundate cu apă. În cele din urmă bizantinii au capturat și torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturor tunelelor, după care acestea au fost distruse. Mehmed a făcut o ofertă de a
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
unei secțiuni de ziduri din nord-vestul orașului, care era parțial prăbușită în urma loviturilor de tun. Această secțiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era mult mai slăbită; cruciații din 1204 au spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor. Unii istorici sugerează că poarta din acea secțiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuși a condus ultima apărare a orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldații săi. Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
zidurile catedralei în timp ce primii soldați turci au pătruns. Conform legendei, ei vor apare din nou în ziua în care Constantinopolul va reveni în stăpânirea creștinilor. Altă legendă se referă la "Regele de marmură", Constantin al XI-lea, spunând că atunci când otomanii au intrat în cetate, un înger l-a salvat pe împărat, schimbându-l într-o bucată de marmură și ascunzându-l într-o peșteră subterană de lângă Poarta de Aur, unde așteaptă să fie readus la viață.. Deși Mehmed al II
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
dezastrului provocat de a patra Cruciadă cu două secole mai devreme. Așadar, orașul era în 1453 doar o serie de sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile lui Theodosian, ridicate în secolul al IV-lea. După ce otomanii au reușit să treacă de ziduri, mulți locuitori ai acestor "sate" s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadar prevederilor tradiției islamice de supunere voluntară. Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
supunere voluntară. Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației și distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acești localnici urmau să-și răscumpere concetățenii după încetarea violenței, și au format ceea ce otomanii numeau un ""millet"", adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multinațional care a devenit Istanbulul otoman. Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și a intrat în oraș într-o procesiune ceremonială în care populația locală i-a oferit
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
și pe ei, a rezistat până în 1460. Cu câțiva ani înainte de căderea Constantinopolului, Demetrius a luptat pentru tron cu Toma, Constantin și ceilalți frați ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus și Teodor. Toma s-a refugiat la Roma când otomanii au invadat Morea, în timp ce Demetrius s-a așteptat să rămână pe tron ca vasal al turcilor, însă a fost luat prizonier și aruncat în închisoare unde a rămas pentru tot restul vieții sale. La Roma, Toma și familia sa au
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
și germanizării impuse de imperiali. Se crede că în 1787, la Bătălia de la Caransebeș (a cărei existență istorică este pusă la îndoială), ar fi avut loc aici. Mai târziu, Habsburgii au preluat controlul asupra regiunii, după mai multe războaie împotriva otomanilor. După ce căile ferate au început să apară, rolul Caransebeșului a crescut continuu. La sfârșitul secolului 19, românii din așezare l-au ales deputat în Paralmentul Ungariei pe maghiarul Lajos Mocsáry, care a fost un politician democrat progresist care a luptat
Caransebeș () [Corola-website/Science/296877_a_298206]