2,327 matches
-
100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci. Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat "tunul Basilic" sau "Great Bombard" (nume
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
Serbiei. Comandantul lor era Zaganos Pașa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germană sau scoțiană), care a dat ordin să fie săpate contra-tunele, permițând astfel trupelor bizantine să intre în acestea și să ucidă geniștii otomani. Alte tunele turcești au fost inundate cu apă. În cele din urmă bizantinii au capturat și torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturor tunelelor, după care acestea au fost distruse. Mehmed a făcut o ofertă de a
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
unei secțiuni de ziduri din nord-vestul orașului, care era parțial prăbușită în urma loviturilor de tun. Această secțiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era mult mai slăbită; cruciații din 1204 au spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor. Unii istorici sugerează că poarta din acea secțiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parțial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuși a condus ultima apărare a orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldații săi. Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
zidurile catedralei în timp ce primii soldați turci au pătruns. Conform legendei, ei vor apare din nou în ziua în care Constantinopolul va reveni în stăpânirea creștinilor. Altă legendă se referă la "Regele de marmură", Constantin al XI-lea, spunând că atunci când otomanii au intrat în cetate, un înger l-a salvat pe împărat, schimbându-l într-o bucată de marmură și ascunzându-l într-o peșteră subterană de lângă Poarta de Aur, unde așteaptă să fie readus la viață.. Deși Mehmed al II
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
dezastrului provocat de a patra Cruciadă cu două secole mai devreme. Așadar, orașul era în 1453 doar o serie de sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile lui Theodosian, ridicate în secolul al IV-lea. După ce otomanii au reușit să treacă de ziduri, mulți locuitori ai acestor "sate" s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadar prevederilor tradiției islamice de supunere voluntară. Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
supunere voluntară. Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației și distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acești localnici urmau să-și răscumpere concetățenii după încetarea violenței, și au format ceea ce otomanii numeau un ""millet"", adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multinațional care a devenit Istanbulul otoman. Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și a intrat în oraș într-o procesiune ceremonială în care populația locală i-a oferit
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
și pe ei, a rezistat până în 1460. Cu câțiva ani înainte de căderea Constantinopolului, Demetrius a luptat pentru tron cu Toma, Constantin și ceilalți frați ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus și Teodor. Toma s-a refugiat la Roma când otomanii au invadat Morea, în timp ce Demetrius s-a așteptat să rămână pe tron ca vasal al turcilor, însă a fost luat prizonier și aruncat în închisoare unde a rămas pentru tot restul vieții sale. La Roma, Toma și familia sa au
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
-lea—al XI-lea pe teritoriul ce avea mai târziu să devină principatul Moldovei veniseră de la Ani direct pe căile comerciale, în vreme ce, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cînd localitatea Caffa din Crimeea a fost ocupată de otomani, armenii formați ca negustori la genovezi au pătruns în zona Moldovei, drept singurul drum comercial care le rămăsese spre Orient. Primii refugiați din Armenia aparțineau păturilor avute - aristocrați, negustori, meșteșugari care își salvau viața, bunurile, dar și credința - și, datorită
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
în 1475, din Crimeea la ocuparea acesteia de către tătari și îi așezase la Suceava, Iași, Botoșani, Roman, Focșani, când mai apoi a acordat privilegii negustorilor armeni din Lemberg, care, nemaiputând trece, în drumul lor spre Adrianopol, prin Dobrogea ocupată de otomani, deschiseseră o nouă cale comercială dinspre Brugge și Nürnberg, cu tranzitarea Moldovei. Vlad Bănățeanu a consemnat această inițiativă: „Armenii au jucat un rol din cele mai importante în viața economică a țării noastre un rol social atât de importat în
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
stare să organizeze un asediu eficient, și după 4 luni bătute pe loc, infecțiile din tabără și ostilitatea localnicilor moldoveni l-au făcut pe Ioan Albert să decidă o retragere, învinuindu-l pe Ștefan de a se fi aliat cu otomanii. Ștefan s-a folosit cu iscusință de incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marș în forță. Retrăgându-se pe pe drumul Suceava-Siret-Cernăuți-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile împădurite care despart valea Siretului de valea Prutului. Hărțuind armata
Bătălia de la Codrii Cosminului () [Corola-website/Science/303542_a_304871]
-
avea încă un aspect rural. Liberalizarea comerțului cu grâne după pacea de la Adrianopol (1827) i-a dat un impuls deosebit în dezvoltare, portul fiind favorizat de poziția adăpostită față de vânturile de nord și est. Comercianți din toată lumea creștină ocupată de otomani au început să se așeze în micul port (greci, armeni, evrei) și să întemeieze chiar primele manufacturi. Mai ales după Războiul Crimeei (1853-1856), orașul și-a accelerat dezvoltarea și a devenit un mare centru comercial cerealier, în special pentru porumb
Balcic () [Corola-website/Science/303574_a_304903]
-
de turcoaz la Wadi Maghareh și Serabit el-Khadim. Aceste mine au fost exploatate sezonier timp de mii de ani. Ele sunt considerate primele mine cunoscute. Mamelucii care stăpâneau Egiptul au controlat și Sinaiul din 1260 pană în 1518, când sultanul otoman Selim cel Crunt a distrus statul lor în bătăliile de la Marj Dabiq și al-Raydaniyya. Din acel monent până la începutul secolului al XX-lea, Sinaiul a făcut parte din Pașalâcul Egiptului, aflându-se timp de aproape cinci sute de ani sub
Peninsula Sinai () [Corola-website/Science/303601_a_304930]
-
pe sultan să repromulge constituția suspendată. Șerbia privea către Kosovo și spre sud, în Grecia, ofițerii au asigurat numirea unui guvern simpatizant, care sperau că va rezolva problema Cretei în favoarea Greciei, iar Bulgaria, a cărei independența îi fusese recunoscută de otomani în aprilie 1909 și care se bucură de bunăvoință Rusiei, privea către Tracia Otomană și nord-estul Macedoniei pentru o expansiune ulterioară. În martie 1910, o insurecție albaneză a izbucnit în Kosovo. În august 1910, Muntenegru a urmat precedentul Bulgariei, devenind
Primul Război Balcanic () [Corola-website/Science/303640_a_304969]
-
ale Italiei asupra Imperiului Otoman au avut o influență majoră asupra declarației de război a statelor balcanice, în octombrie 1912 (în aceeași lună în care Italia a încheiat pacea cu turcii). Muntenegru a pornit primul război balcanic, declarând război împotriva otomanilor la 8 octombrie 1912. Grecii au ocupat Salonicul, apoi Albania, Epirul, Macedonia și Tracia au căzut în mâinile aliaților, în timp ce otomanii au fost obligați să apere Constantinopolul. Un armistițiu a fost semnat între Bulgaria (care reprezenta și Șerbia și Muntenegru
Primul Război Balcanic () [Corola-website/Science/303640_a_304969]
-
aceeași lună în care Italia a încheiat pacea cu turcii). Muntenegru a pornit primul război balcanic, declarând război împotriva otomanilor la 8 octombrie 1912. Grecii au ocupat Salonicul, apoi Albania, Epirul, Macedonia și Tracia au căzut în mâinile aliaților, în timp ce otomanii au fost obligați să apere Constantinopolul. Un armistițiu a fost semnat între Bulgaria (care reprezenta și Șerbia și Muntenegru) și Imperiul Otoman la 3 decembrie. Grecia continuat singură războiul, încercând să cucerească Ioannina, participând totuși la conferințele de pace de la
Primul Război Balcanic () [Corola-website/Science/303640_a_304969]
-
este o alianță între Șerbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria împotriva Imperiului Otoman în timpul războaielor balcanice. După izbucnirea războiului italo-turcesc din 1911, statele balcanice au înțeles nevoia de cooperare în lupta împotriva otomanilor. La această înțelegere s-au adăugat presiunile diplomatice rusești, ducând în cele din urmă la semnarea unei alianțe defensive bilaterale secrete între Șerbia și Bulgaria la 13 martie 1912, extinsă printr-un contract militar la 12 mai. Grecia, nedorind să
Liga Balcanică () [Corola-website/Science/303644_a_304973]
-
pentru o alianță defensivă, negocieri materializate prin semnarea tratatului greco-bulgar la Sofia la 29 mai 1912. Această înțelegere a fost apoi urmată de una asemănătoare între Bulgaria și Muntenegru, astfel formându-se un sistem de alianțe în Balcani, îndreptat împotriva otomanilor. Această situație nu a rămas neobservată printre Marile Puteri. Franța, care vedea Liga că pe un plan rusesc de a-și impune dominația în Balcani, s-a găsit aliată cu Austro-Ungaria, care la rândul ei nu dorea un stat sârbesc
Liga Balcanică () [Corola-website/Science/303644_a_304973]
-
de regele Constantin avea nouă divizii și o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu față de trupele bulgare. La Kilkis bulgarii construiseră defensive puternice, care includeau tunurile capturate de la otomani și care dominau câmpia de mai jos. La 3 iulie, diviziile a II-a, a IV-a și a V-a grecești au atacat peste câmpie în șarje, sprijinite de artilerie. Au suferit pierderi grele dar până în ziua următoare ocupaseră
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
fost salvat de la distrugere. În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorința guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a evenimentelor departe de Macedonia. La 10 iulie, românii au invadat regiunea disputată Dobrogea și amenințau Sofia din nord. Pentru a înrăutăți situația, otomanii au profitat pentru a-și recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc. Armatele otomană și română nu au pierdut trupe în lupte, deși au suferit puternic
Al Doilea Război Balcanic () [Corola-website/Science/303641_a_304970]
-
schimbată în cea de Piața “Mihai Viteazul”. Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, cu înălțimea de 7 m, montată un soclu înalt de 4,70 m, este amplasată pe o platformă cu trei rampe, decorată cu basoreliefuri, reprezentând luptele cu otomanii și Unirea Moldovei și a Transilvaniei cu Țara Românească. Pe soclul statuii se află o stemă sigilară a domnitorului, care reunește însemnele heraldice ale celor trei țări române. Tot pe soclu este montată o inscripție cu textul: "Mihai Viteazul/1593-1601
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu din Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/303682_a_305011]
-
o perioadă înfloritoare, devenind o țară importantă din punct de vedere cultural-artistic în centrul Europei până la Renaștere. Matia Corvin a luptat împotriva Imperiului Otoman, realizând independența Ungariei față de acesta. Independența regatului medievala luat însă sfârșit în 1526 după bătalia cu otomanii de la Mohács. Regatul a fost împărțit în trei părți: partea de vest a fost anexată Austriei, în est Principatul Transilvania a rămas independent, iar centrul Ungariei a ajuns raia (turcească) sub stăpânirea Imperiului Otoman. După 150 de ani de ocupație
Istoria Ungariei () [Corola-website/Science/303690_a_305019]
-
Balcanii, a fost zdrobită în 1444, în bătălia de la Varna. Cele cinci secole de dominație otomană au fost caracterizate prin violență și opresiune.. Populația Bulgariei a fost decimată și multe dintre relicvele culturale au fost pierdute. Marile orașe unde puterea otomanilor era mare au fost depopulate masiv până în secolul al XIX-lea. După războiul ruso-turc, 1877-1878 și Tratatul de Pace de la San Stefano din 3 martie 1878 s-a proclamat Principatul autonom al Bulgariei. Tratatul a fost însă respins de Marile
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]
-
tratat de pace, Tratatul de la Berlin (1878) care a proclamat Principatul autonom bulgar. Primul prinț bulgar a fost Alexander von Battenberg. Mare parte din teritoriul Traciei a fost inclusă în regiunea Rumelia, iar restul Traciei și Macedonia au fost date otomanilor. După Războiul sârbo-bulgar și unificarea cu Rumelia de Est în 1885, principatul s-a proclamat regat independent în data de 5 octombrie 1908, în timpul domniei lui Ferdinand I al Bulgariei. În 1912-1913, Bulgaria a fost implicată în războaiele balcanice, intrând
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]