1,267 matches
-
o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, Îngenunchind pe rînd la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din Întîmplare apropiate. Și toți patru, În preamurgul din Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumînări aprinse, flăcările noastre pîlpîind invizibile, simțindu-le numai căldura, În timp ce ochii Mariei Lung se pironiră spre crucea fostului ei soț; Își duse mîna dreaptă la gură, În timp ce crucea se mărea și Îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
singur lucru... Unde-i câinele meu? O să-l primești înapoi când va veni vremea. Bărbatul îl prinse de braț și îl duse în partea cealaltă a încăperii cu tavanul jos, făcut din bârne de lemn. În cămin, focul abia mai pâlpâia. — E al tău. Salvează-l, zise bărbatul împingându-l pe Valerius. Grăbește-te. Pe o băncuță sprijinită de perete era întins un tânăr. Ținea ochii închiși. Chipul îi era crispat de durere și respira greu. Valerius observă petele închise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Grijuliu, Errius îi spuse lui Valerius să mănânce. Puse pe masă mâncarea simplă a soldaților, completată de un fazan pe care el însuși îl vânase și îl gătise. În cortul lui Antonius Primus erau aprinse câteva lămpi, dintre care una pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în Ludi... Ar trebui totuși să-l lase, pentru că e tribun... — Tribun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ieșit biruitoare. Dar moartea lui C. Hamangiu nu mi evocă atât o ca rieră de magistrat, o muncă de harnic colecționar de legi, nici seria codurilor, îmi evocă ceva mai simplu, mai emo țion al: fărâma de flacără idealistă ce pâlpâia în sufletul lui. Magistratul sever, omul adâncit în studiul legilor, păstra un cu lt d e o rară noblețe: cultul lui Eminescu. Niciodată nu mi-a fost dat să văd atâta constantă iubire închinată celei mai frumoase spovedanii a sensibilității
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
Sosise așadar ziua cînd rătăcirile mele intime pe pergament aveau să fie notate. Jocul Înceta, nu era just, dar părea necesar. Toată lumea fiind de acord că trebuie să Înfrunți realitatea. Deși nimeni nu pricepe ce e. În viața imponderabilă, abia pîlpîind a textelor mele, avea să dea buzna sau ce-avea să dea un Profesor. Am fost convins destul de repede, argumentul decisiv fiind evident unul de ordin literar: soția lui Sorin, Rodica, o splendidă și blondă colegă de facultate, În costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pînă nu ne-om cîștiga, libertatea noastră”. Cer frumos. Ora douăsprezece. Sonor: Ofranda muzicală, de Bach. Tăiat la: Cadru interior: O sufragerie de bloc. Se disting cîteva mobile ieftine. În centrul imaginii, ecranul televizorului, pe care se vede președintele țării pîlpîind, zîmbind și mulțumindu-le minerilor, adunați pe un stadion, pentru Înalta conștiință civică de care-au dat dovadă. Imaginea Începe să se dilate. Tăiat la: Cadru interior: Aceeași sufragerie, același televizor, acum stins. În fața lui apare președintele țării care spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o deschise cu multă luare-aminte. Surprins de întunerecul și tăcerea din sală, făcu un pas și strigă: - II Comandante! Atunci se auzi, foarte încet, ca venind de departe, o orchestră, și în sală, în mai multe părți deodată, începură să pâlpâie lumini palide, parcă de luminări și de vetuste lămpi cu gaz. - Cu alte cuvinte, reluă Adrian, apropiindu-se din nou de Orlando, numai unul ca mine, un poet conștient de misiunea politică a poeziei, e susceptibil să înțeleagă mesajul... - Il
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încălzită. Mașina unui prieten din corpul diplomatic... Parcă de-abia acum își dădu seama cât e de vastă și de ruinată sala. Se îndreptă încet către cămin și-l privi cu atenție. Sub cenușă, se mai zăreau resturi din jăratic, pâlpâind brusc, la răstimpuri, când, pe sub ușă, ajungea până aici viscolul, în gura căminului rămase, doar pe jumătate carbonizat, un picior de lemn, neașteptat de gros. Când întoarse mirată capul, Ieronim zâmbi. - Credeți că e picior de masă? întrebă. Nu. Picioarele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
multe șanțuri proaspete... Noroc că mi-ați spus de comoară, adăugă. Și atunci m-am liniștit. Zâmbea, cu ochii în ochii Ilariei. Se întunecase bine când l-am adus în biserică. De cealaltă parte, spre vale, cerul se aprinsese și pâlpâia. - Numai de-ar începe să plouă, spuse dascălul. Să nu se întindă focul. Obuzele cădeau acolo dincolo de crâng, pe șoseaua spre Dumbrăvi. Ieșeam mereu din biserică să văd ce se întîmplă. Mă duceam până la cimitir, mă întorcea printre șanțuri, să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de pierdut, victima a fost condamnată la închisoare pe viață, chiar dacă nemulțumirea englezilor față de acest gest de îngăduință era inevitabilă. - Duceți-mă la închisoarea noastră. Nu vreau să cad în mâinile englezilor - a cerut condamnata, în adâncul ființei sale mai pâlpâind o undă de speranță. - Duceți-o acolo de unde ați luat-o - s-a învoit vicleanul Cauchon, care încă mai avea în vedere pedeapsa capitală. Pentru împlinirea diabolicei dorințe, mai era câte ceva de pus la cale. Inventiv, monseniorul a găsit imediat
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
munceai mai din greu, cu cît Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atît mai urît se purta cu tine000000000000000000000000000000000 Televizorul se stinge. Nu știu dacă e zi sau noapte. Niște cutii mov goale zac În fața mea. Focul Încă pîlpîie. O femeie de la asistența socială a sunat la un moment dat. Nu-mi pot aminti ce-a spus. Trebuie să fac ceva. Îmi trag pe mine niște haine și mă duc afară, luînd-o spre Colinton Village. Singura persoană pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
caz atitudinea omenească de un sublim curaj manifestat de Viorica Agarici ca președintă a Crucii Roșii din România oprind acele trenuri, și deschizând larg ușile lăcătuite ale vagoanelor, oferindule mâncare și apă și salvând astfel pe cei în care mai pâlpâia încă viața. Viorica Agarici este comparată cu un înger Ocrotitor coborât din cer. Apoi e cazul să ne amintim și atitudinea ocrotitoare a Reginei Elena a României la care, indubitabil vine marea toleranță manifestată de poporul român pentru cei ce
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Un alt șofer îi transmise prin intermediul farurilor că ar fi timpul să se grăbească. Ștergătoarele se mișcau dintr-o parte în alta și nu avu timp să vadă prin parbriz decât un chip difuz. Culoarea verde a semaforului începuse să pâlpâie. Pe partea cealaltă a străzii, un bătrânel cu o umbrelă imensă, de culoare neagră, se apropie de el și încercă să-l consoleze: - Nu mai există bun simț, domnule, toți gonesc ca disperații. Către ce s-or grăbi așa, către
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
care împărțea bezele cumpărătorilor, întrun hypermarket oarecare dintr-un orășel oarecare, aruncând din când în când priviri îngrijorate către ferestrele mari care lăsau să se vadă norii negri și fulgerele decise să sugrume cu gheare de foc întreaga lume. * Cursorul pâlpâi indiferent. Apoi reapărură cuvintele, iar laptopul continuă să scrie, cu toate că tastele rămâneau nemișcate. Din când în când, salvarea automată împiedica pierderea vreunei... idei. Dacă nu cumva însăși această ipoteză conform căreia un aparat poate să aștearnă propriile idei în format
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o privire de îndrăgostit bleg cu care nu e bine să ai de-a face dacă ești o femeie cu capul pe umeri. Privi în dreapta și în stânga, aproape panicată. Trotuarul era pustiu, spălat de ploaia furibundă, iar luminile reclamelor care pâlpâiau se reflectau în câteva bălți. Până și mașinile se împuținaseră, dintr-o dată, iar bărbatul din mijlocul străzii întinse mâinile în fața sa și țipă:Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o veghează Noaptea-i stăpâna tăcută si tristă Vântul se vaită în alb de batistă Nu se-aud câinii prin satele ninse Pe la ferestre zac lămpile stinse Tremură nucii ascunși prin vâlcele Cerul tânjește la hora de stele Candela inimii pâlpâie trează În suflet simt pacea cum se așază Adorm în sfârșit, când zorii se-adună Mă legăn în vis sub clarul de lună
De?ertul alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83351_a_84676]
-
legiuite? Am să te schingiui pentru toate ticăloșiile neînfăptuite de oameni Jucând pe tine hora de flăcări Îmbrățișate de vânturi Când surlele zbârnâie la o Înmormântare nesfințită Oricât se vor ruga moaștele tale, fii sigur că nu ești tu; Mai pâlpâie-n mine scântei din toate visele călcate-n picioare de viață Cioburi din ele mâncând, simt că Încep să mă Îngraș ca un vierme candid Sfârcuri de viermi o să-mi crească din creier O să fiu cineva, o să vă-nspăimânt, mărunțeilor, prichindeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
alți tovarăși, ca la o șezătoare mare. Vorbeau despre aceleași necazuri, ca totdeauna, doar mai cu luare-aminte, ca și când s-ar feri să nu-i audă cineva. Nu se prea priveau în ochi fie de teamă să nu se vadă ce pâlpâie în ochii celorlalți sau să nu vadă ceilalți focul din ochii proprii. Pe toate fețele, însă, juca o întrebare, aceeași, posomorâtă și pătimașă, care aștepta un răspuns. Primarul, de câte ori trecea, striga: ― Da ce, măi oameni, voi n-aveți case, n-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
atârna o uriașă perdea de flăcări. Cu toate că satul se afla la peste trei kilometri, vâlvătaia părea atât de aproape, ca și când ar fi fost la marginea Amarei. Cerul era curat și luminos ca în zorii zorilor, doar câteva stele mari mai pâlpâiau, înfricoșate și mirate, gata parcă și ele să moară. Dintr-o vatră de jăratic în care mâini puternice parcă zvârleau mereu hrană nouă focului, limbile de flăcări țâșneau, se zvârcoleau, se împleteau neîncetat, ca niște șerpi apocaliptici, lingeau și înțepau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prin creier gândul care-l frământase toată ziua și pe care-l înlăturase mereu. Te pomenești că țăranii vor crede că mi-a fost frică și..." Ajunsese la marginea grădinii, unde începea ogorul. Conacul rămăsese în urmă. Felinarele din curte pâlpâiau galben de departe, ca niște sfioase candele de veghe. Se opri și se întoarse pe loc să mai vadă cum ardea conacul lui Buruiană. Bătrânul avu subit o strângere de inimă. Privind de aici, focul părea că mistuie chiar propriile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de onoare simpatică. Adică pe Tanța. Ochii doamnei Ionescu se înduioșară de mulțumire; chiar bătrânul Ionescu se sili să surâdă și reuși. Grigore Iuga sosi la București abia peste trei săptămâni după Titu. Deși avea figura obosită, în ochi îi pâlpâia parcă o nouă încredere. ― S-au întors, firește, toți cei fugiți, răspunse dânsul curiozității tânărului Herdelea. S-a întors și Platamonu, dar fără fiul său, mutilat, care, probabil, bolește undeva, în vreun sanatoriu... Numai morții nu se mai pot întoarce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-l ascultau, încheietura păpușarului rămânea imobilă. — Numele ! ceru Vocea. — Nu... gemu bătrânul, astupându-și urechile cu palmele. — Numele ! repetă Vocea cu un calm neîndurător. Și prenumele ! Zadarnic își astupase urechile, căci, de data asta, lumina era cea care vorbea, pâlpâind în ritmul silabelor. Nu din nou... șopti bătrânul, pierdut. Își strânse și mai tare palmele peste urechi și se ghemui în fotoliu, închizând ochii, pentru a opri corpusculii de lumină să-i pulseze în priviri. Dar cercul de lumină curse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înainte să fi început. Și tot din acest motiv, bărbatul își trase gluga pe cap și își urmă calea. Se oprea, din când în când, să asculte, pe la răscruci, apoi pornea din nou, fără să se grăbească. În urma lui, felinarele pâlpâiau, dacă nu se stingeau cu totul. Ușa blocului era deschisă. Nu citi numele de pe avizier, ochii lui deprinși cu întunericul ar fi putut să o facă, dar, după cum simțise vibrațiile, știa că acela e locul. Ușile apartamentelor, pe toate cele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec lipsit de vreo noimă. Lumea se ducea la ora asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă un aer de sărbătoare, mai degrabă sugerând o sărbătoare ratată, la care oaspeții nu mai ajunseseră. Printre trecătorii răriți, Coltuc zări căciula albă, agitându-se în căutarea lui. — E soră-mea, Melania, le explică celorlalți. Vine să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aicea, printre gunoaiele astea, suntem în comunism ! Totul se pune la bătaie la mijloc. — Muream prost, se minună Iadeș, și nu știam ce-i comunismu’ ! Măsură cu privirea muntele de gunoi, care, de la poale și până la stelele ce începeau să pâlpâie în vârf, părea uriaș : Au tot construit ăștia comunismu’... nu glumă... adăugă. În întuneric, muntele începuse să sclipească, ici- colo, ca un povârniș de cristale de cuarț. Bunelu avea dreptate. Acolo erau de toate, șine ruginite de tramvai, frigidere cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]