2,791 matches
-
de pe insula Calf. în prezent acei ochi păstrau în ei o privire de-o plictiseală infinită - o păstrau ca și cum ar fi fost obișnuiți cu ea. Ușor abătuți, ei se uitau în jos, la mâinile-i bătătorite care smulgeau picioarele unui păianjen cu gesturi scurte și hotărâte. Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era Anthony St. Clair Peyrefitte Vânătorul, dar tovarășul său îl numea Puștiul De-Două-Ori. Numele îi rămăsese nu neapărat din cauza insultei indirecte pe care o sugera, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
picioare, rotindu-și brațele ca o moară și strigând: VINO ȘI PRINDE-MĂ, NENOROCITULE! PRINDE-MĂ DACĂ POȚI! Apoi a izbucnit în hohote convulsive, hohote bubuitoare, care-i făceau sprâncenele să-i tremure. în acest timp Vânătorul De-Două-Ori îi rupea păianjenului ultimul picior, lăsând din el un sâmbure rotund, zvâcnitor și muribund. Stop. Elfrida Gribb se gândise întotdeauna că problema lui Flann O’Toole era legată de două lucruri: năravul lui de-a fi un flăcău atât de scandalagiu și faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
comod dacă n-ar fi așa. Dar te doresc. Gata. O făcuse. — îmi iubesc soțul, a spus Elfrida Gribb cu o voce cuprinsă de panică. Noaptea. Irina Cerkasova stătea trează în pat și se gândea la acea sincopă temporală. Un păianjen se târa nevăzut de-a lungul draperiilor de deasupra capului ei, ale baldachinului său grosolan, cu cei patru stâlpi lipsiți de eleganță. Lilieci atârnau de streșinile din afara ferestrei închise. Pentru ea era prima sincopă, iar prima oară e cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui se citea emoția, dar într-un fel ușor morbid, satisfacția și emoția unui om care simte că evenimentele curg din nou așa cum vrea el, numai că e foarte nesigur pe puterile lui de a le da o direcție. Un păianjen își țesea pânza pe tavan. Tot mai multe cazuri de febră, spunea Virgil Jones. Cu siguranță, vor mai fi și altele. Mă tem că acum K este vulnerabil. Călcâiul lui Ahile este expus. Iată o lecție despre fragilitatea celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor. — în acest moment și în acest loc, cunoașterea unui astfel de adevăr e un lucru nimicitor de periculos, spuse cu tristețe Virgil Jones. Virgil Jones își examină bătăturile, mișcându-și degetele de la picioare. Vultur-în-Zbor stătea în tăcere și urmărea păianjenul. în cele din urmă Virgil vorbi din nou. — Aici oamenii mă tratează ca pe-un idiot, spuse el, pentru că am trecut printr-o fază în care așa mă și purtam. Imediat după... neînțelegerea mea cu... Dimensiunile Interioare. Și cu Liv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se desprinse dintr-un început de reverie. — Ai întâlnit-o? întrebă el. Ești sigur? Nu, zise Vultur-în-Zbor. Purta un văl negru. Din cap până-n picioare. — Ea este, spuse Virgil. E Liv. Vultur-în-Zbor se uită de jur împrejurul camerei. Plante agățătoare pe pereți. Păianjeni târâtori pe tavan. Era, probabil, una dintre ultimele încăperi pe care avea să le mai vadă vreodată. Când înțelese asta, își dădu seama că nu-i păsa prea tare. Acum era o forță în mișcare, unealta lui Virgil și nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care se luptau și se întreceau să ocupe un loc pe podea. Praful se așezase într-un strat gros peste cărțile și farfuriile împrăștiate. O bucată de pâine, invizibilă în spatele crustei de mucegai, zăcea pe o oglindă spartă, iar un păianjen își țesea pânza între una și cealaltă. Cârpe, hârtii și frimituri fuseseră și ele acoperite de învelișul atotstăpânitor al mizeriei. Iar deasupra podelei îmbâcsite, se ițeau, amenințătoare sculpturile. Sculpturi care, prin comparație își făceau străbunele cioplite din Casa Fiului Răsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că cerul a fost cândva foarte aproape de pământ, dar că a fost îndepărtat de Dumnezeu ca sa nu mai fie murdărit cu răutatea omului. În legenda „Slujba Vântului” se povestește cum vântul trimis de Dumnezeu a spulberat pânză groasă a unui păianjen care dorea să umbrească Pământul. În legenda Ariciului și a albinei se subminează atotînțelepciunea divină care se presupune că ar fi apelat la inventivitatea ariciului care a contribuit involuntar la modelarea lumii. Atribuirea tuturor acestor categorii organice câte un sens
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
Iată că și comuniștii au făcut-o. Probabil cei care azi își scriu memoriile sau își îngrijesc afacerile de prosperi capitaliști... Timpi morți, așteptând colecțiile de ziare solicitate. Lenea din Bibliotecă pogoară și în gând, mortifică așteptarea. O plasă de păianjen te-nvăluie, transformând enervarea incipientă în sentiment al zădărniciei, al neputinței. Mai cumplit decât supunerea față de destin e sentimentul acesta vâscos că timpul tău, clipele tale se duc aiurea din lenea unor slujbași, mânuitori sau mai știu eu ce inși. Plictisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cer și-i Întinzi o mînă de ajutor. Sfîntul Julián al FÎntînii, patronul nevoiașilor. — Doctorul Freud ăla Îți dereglează dibla, Miquel. Toți avem nevoie de prieteni. Chiar și tu. — Băiatul ăsta nu va avea niciodată prieteni. Are un suflet de păianjen. Iar dacă n-o fi așa, ai răbdare și vei vedea. Mă Întreb ce-o fi visînd... N-avea cum să bănuiască Miquel Moliner că visele lui Franciso Javier erau mai asemănătoare cu ale prietenului său Julián decît ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și am aprins-o. Încetul cu Încetul, parcă urmînd un ritual, am străbătut traseul lumînărilor lăsate de Bea și le-am aprins una cîte una, conjurînd un halou de lumină de chihlimbar ce plutea prin văzduh ca o pînză de păianjen atîrnată Între mantii de beznă de nepătruns. Itinerarul meu se sfîrși lîngă șemineul din bibliotecă, lîngă pledurile ce rămăseseră pe jos, mînjite de cenușă. M-am așezat acolo, cu fața spre Încăpere. Mă așteptasem să găsesc o tăcere deplină, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În focuri de armă. De-ajuns ca să uite orice plan de nuntă și să nu mai poată nutri nici un alt gînd În afara Întoarcerii la Barcelona, În căutarea Penélopei și a unei vieți irosite. Iar la Barcelona, acea mare pînză de păianjen pe care și-o Însușise, avea să-l aștepte Fumero. 7 Julián Carax a trecut frontiera cu Franța cu puțin Înainte să izbucnească războiul civil. Prima și singura ediție din Umbra vîntului ieșise de sub tipar cu două săptămîni În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nemișcată, la capătul de jos scării. Am trecut pragul și am coborît treptele. Am pătruns Într-o Încăpere dreptunghiulară, cu pereți de marmură. Răspîndea un frig intens și pătrunzător. Cele două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spus că Sanmartí era foarte bun prieten cu tot mai decoratul inspector-șef Francisco Javier Fumero. Amîndoi făceau parte dintr-o camarilă de indivizi răsăriți din cenușa războiului, care se Întindea prin oraș În mod inexorabil, asemenea unei pînze de păianjen. Noua societate. Într-o bună zi, Fumero și-a făcut apariția la editură. Venise să-l viziteze pe prietenul Sanmartí, cu care stabilise să ia masa Împreună. Eu, sub un pretext oarecare, m-am ascuns În arhivă pînă cînd cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cine așteaptă? Nu știu. A zis că e cineva care va veni odată cu tine, că tu o să-l aduci... CÎnd am ieșit pe coridor, se auzeau pași pe casa scărilor. Am recunoscut umbra prelinsă pe ziduri asemenea unei pînze de păianjen, gabardina neagră, pălăria trasă ca o glugă și revolverul din mînă, strălucind ca o coasă. Fumero. Întotdeauna Îmi amintise de cineva sau de ceva, Însă pînă În clipa aceea nu Înțelesesem de ce anume. 4 Am stins lumînările cu degetele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În urmă și iar În urmă, pierind În depărtări. Îmbrăcat În costumul lui alb, doctorul Noimann stătea cu fruntea lipită de geam, privind la toată această lume agitată ce se Închega și destrăma În spatele său, asemenea unei pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc În loc nu insecte, ci genți, fuste, costume, gulere, mustăți, umeri, cefe, eșarfe, rochii, ciorapi frumos mulați pe picior, gene Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri și traverse pline de mizerii, pe care locomotiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri și traverse pline de mizerii, pe care locomotiva, trăgând În spatele ei un șir nesfârșit de vagoane, se Îndrepta, clătinându-se, Într-o direcție necunoscută. În mintea sa, el asemui locomotiva cu un uriaș păianjen, pe cât de crud, pe atât de calculat, care după ce prinsese În plasa Întinsă o groază de insecte inserându-le venin sub crustă, le golise sugându-le viscerele și le Înșirase pe o ață, făcând din fiecare victimă o capcană, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se lipise de retină. Închidea ochii și vedea fața Oliviei, reprezentată printr-o gaură scorțoasă, din care ieșeau melci. Oliver Își vâra capul sub pătură, dar melcii nu-l lăsau În pace. Întinzându-și balele ca pe niște fire de păianjen, coborau de pe fața femeii imaginare, ce-și desfășura părul peste el, lunecând pe pat. Ieșind din cochilie, melcii se strecurau sub pătură și i se urcau pe trup. Îi foșgăiau târându-se pe piele și sub piele. Erau foarte greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un pericol imenent. O clipă de neatenție și melcii ascunși În trupul ei, sictiriți de mereu același habitat, vor migra pe trupul lui... Oliver se cutremură de scârbă. Ar fi preferat să fie bântuit de furnici, de viermi sau de păianjeni, numai de melci nu. Nici omul-gât, nici femeia-elefant sau omul-paie, destul de indolenți de felul lor, nu ar fi putut suporta, desigur, să vadă cum se târăsc pe corpul lor zeci, sute, mii de moluște, lăsând În urmă o spumă lipicioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cifrele se Învălmășeau În aer, luând forma unor note muzicale. Și, În timp ce medicul cădea În genunchi pe scări, din tuburi se Înălța un marș triumfător. Marșul triumfal nu se termina aici. Sunetele rămase Închise În eprubete se acopereau de pori. Păianjenii ieșeau din recipiente unul cîte unul și se strecurau pe gaura cheii, după ce În prealabil țeseau În jurul yalei și a clanței ruginite o pânză sinilie, În care se zbăteau alături de musculițe de oțet tot felul de litere și scame. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
punea stăpînire pe simțurile lui Noimann. Halucinația Începea după un program prestabilit ce se derula, de fiecare dată, cu o exactitate de ceasornic. Era suficient ca medicul să pună vîrful piciorului pe preș pentru ca fojgăiala din jurul său să capete amploare. Păianjenii apăreau de pretutindeni. Din cutia de scrisori, din tocul ușii, din pereți și din burlane ce, lichefiindu-se, luau o formă din ce În ce mai ondulată. Gulerul și mânecile Îi era pline de păianjeni mai mici și mai mari ce alergau cu iuțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe preș pentru ca fojgăiala din jurul său să capete amploare. Păianjenii apăreau de pretutindeni. Din cutia de scrisori, din tocul ușii, din pereți și din burlane ce, lichefiindu-se, luau o formă din ce În ce mai ondulată. Gulerul și mânecile Îi era pline de păianjeni mai mici și mai mari ce alergau cu iuțeală Încoace și Încolo, lăsând În urma lor dâre subțiri și lipicioase. Noimann Întoarse capul, privind cu precauție În jur. Pe stradă nu se vedea nici țipenie de om, doar păianjenii care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pline de păianjeni mai mici și mai mari ce alergau cu iuțeală Încoace și Încolo, lăsând În urma lor dâre subțiri și lipicioase. Noimann Întoarse capul, privind cu precauție În jur. Pe stradă nu se vedea nici țipenie de om, doar păianjenii care Își Întindeau pânzele de la un stâlp la altul, de o clădire la alta, și mașinile parcate de o parte și de alta a trotuarului, Înfășurate fiecare Într-o pânză subțire de mătase. Unele artropode erau de mărimea unor coropișnițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
hamacul Întins deasupra canapelei, și scrumiera plină de zaruri și toată recuzita pe care o folosea la Corso inginerul Satanovski. Acestea erau semnele pe care le aștepta cu nerăbdare. Balonul umflat al imaginației sale avea curând să se dezumfle. Curând păianjenii aveau să se transforme În ceasuri, bătând asurzitor mereu aceeași oră: șase... După care mahmureala avea să se risipească pentru câteva clipe și, odată cu ea, și durerea și senzația de teamă ce-i răscolea viscerele... Lumina pătrundea În cameră, strecurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ceasuri, bătând asurzitor mereu aceeași oră: șase... După care mahmureala avea să se risipească pentru câteva clipe și, odată cu ea, și durerea și senzația de teamă ce-i răscolea viscerele... Lumina pătrundea În cameră, strecurându-se anevoie prin storurile trase. Păianjenii Începură să devină tot mai activi, cărând dintr-o cameră În alta tot felul de haine și obiecte, Începând cu halatul, sutienele și lenjeria Mathildei, aruncată de luni de zile pe sub pat, și terminând cu sticlele de bere și scrumierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]