1,946 matches
-
te întorci în mai puțin de un an pe pământ. Noi nu plecăm încă acasă. Ne vom roti aproape un an în jurul pământului, ca luna voastră, până se liniștește pământul. Ai prilejul să înveți ce n-a mai învățat nici un pământean; și când te întorci ai să le poți fi într-adevăr de folos oamenilor voștri. Dar numai dacă rămâi viu. Moartea nu folosește niciodată nimănui. Nefert se agăță de umărul lui Auta. Bărbatul o privi, îndoit. Stătea în cumpănă. Apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și noi în zei, am avea măcar cui să cerem iertare. Dar fiindcă pământenii au zis că noi suntem zei, îți dai seama că n-are cine să ne ierte. Totuși când ne întoarcem, îmi caut și eu o zeiță pământeană ca a ta, și poate ea o să mă ierte... Gata! Plecăm! Toți aveau capetele în globuri. Și Nefert, care însă nu știa: i-l puseseră în somn. Hor întoarse un mâner, și toate jilțurile se răsturnară, lăsîndu-și călătorii să stea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în alte mări din partea de miazăzi a pământului, neamurile cu pielea întunecată și cu păr cârlionțat și des care locuiau încă de pe atunci pe o insulă uriașă și aproape rotundă, auzind de la un astfel de călător rătăcit despre plecarea perechii pământene în luntrea minunată a străinilor socotiți zei, povestiră urmașilor că după potop oamenii scăpați de la înec au fost strămutați în cer și prefăcuți în stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se abată, dar de la acestea nu. - Ca și de la moarte, zise Auta. - Dacă tinerețe veșnică aveți, întrebă atunci Nefert, de ce n-aveți și nemurire? - Crezi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta mîngîindu-l și cu palma și aducîndu-și un smoc de iarbă spre obraji, cârmaciul zise oftînd: - Sunt greu ca un elefant! Dar și pământenilor nu le venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii și perechea pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început să strige înspăimîntați ascunzîndu-se în vale, fără să se mai arate de atunci. Doi dintre străini, umblau întruna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi și goi care alergau pe uliți cărând poveri peste puterile lor și în cele din urmă întrebă: - Auta, toate orașele pământene sunt așa? Pământeanul zâmbi amar când răspunse: - În toate găsești ce ai văzut acum, dar nu e așa peste tot. Aici stă sărăcimea. Să te uiți mai departe! Peste puțin, trecură pe niște străduțe mărginite de șiruri drepte de căsuțe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpînă! Mirosea amestecat a lemn vopsit, plăcinte, pește, uleiuri înmiresmate, oțet. Simțind mirosul plăcintelor calde, văzând grămezile de curmale dulci și ulcioarele cu vin, Auta înghiți în sec, dar tăcu. Nefert însă nu-și mai putu lua ochii de la bunătățile pământene. - De când tot înghit sâmburii și pietricelele voastre, am uitat să și mănînc! zise ea alintîndu-se. - Și nu te simți hrănită îndestulător? zise Auta fără să-și poată lua ochii de la o grămadă de faguri de pe o bucată de pânză curată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rostește numele? Femeia necunoscută începu să rîdă: - Când ai să mă duci în stele, tot n-ai să știi? Uite, îți mai spun o dată, dar nu mai uita: Mehituasehet mă cheamă. Auta și ceilalți doi priveau uimiți. Cine putea fi pământeană care vorbea cu atâta liniște de călătoria în stele? Cu greu, Auta îi încredință și pe ceilalți doi prieteni ai săi că nu li se va întîmpla nimic în luntre. Și izbuti mai ales cu ajutorul zglobiei Nefert, care zise luînd-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de plăcere și zise bucuros: - Nu e mai dulce decât zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate petrece într-o călătorie prin văzduh. CAPITOLUL XXX În clipa când luntrea săltă și țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
v-a trimis Osiris să ne luați pe toți în țara lui! Dar nu-mi pare rău. Sau poate că sunteți zeii Min și Uh ai noștri... Da, tu ești Min, cel care te-ai uitat cu dragoste la o pământeană, la Mehituasehet a ta! Căci Min este zeul care stăpânește zăvoarele. Tu descui zăvoarele cerului și pe ale inimii. Iar tu ești fără îndoială Uh! îi spuse celuilalt. Te-am văzut cu un toiag umblând aici pe mal, chiar dacă toiagul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fript! - Ntombi le-a aruncat în apă! spuse vinovat Mai-Baka, sărind în picioare și punând mâna pe arc. Dar dacă zeul poruncește, pot să vânez alte păsări. - Deocamdată nu! Odihnește-te, Mai-Baka, îl opri străinul râzând. Numele date de logodnica pământeană a cârmaciului, și pe care în scurtă vreme le folosiră toți căci erau foarte ușor de rostit, îi aduseră aminte lui Uh de datoria toiagului său, așa că porni cu ceilalți spre munte. În luntre rămase numai cârmaciul, sau Min, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și îndărăt izbutise să împrietenească și pe cele trei pământence. Nefert era însă prietenă și cu gingașa femeie străină. Cu ochii lungi și înguști și cu pielea de culoarea laptelui în clocot, femeia străină părea mai fragedă ca o copilă pământeană, totuși își dăruia prea puține răgazuri, chiar dacă și ei începuse să-i placă să umble cu Nefert pe întinsul podișului să culeagă flori. Acum, când mai veniră două femei, veselia luntrei argintii putea crește, dacă avea să treacă îngrijorarea străinilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îngrijorarea străinilor pe care Nefert n-o prea luase în seamă. Deocamdată însă Mehituasehet și Ntombi o privea pe străină cu ochi reci, de vreme ce ea rămase să stea de vorbă în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene (ea, gazda!) singure. Când ajunseră printre flori și ierbi și se așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată. - Dar tu, Mehituasehet, îl iubești pe Min? o întrebă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mulțimea foștilor robi adunată în jurul focurilor cîntă: Să-ți fie dânsa, Anu, soție de-o seamă cu tine, înalț-o cu numele tău. Toți coborâseră din luntre, la poalele turnului de piatră, ascultând poate cea din urmă oară un cântec pământean. Corul stăpânilor liberi ai pădurii cînta: O cunună bogată ca a lunii i-ai pus pe frunte... Aceștia aveau să răspândească vestea, mai târziu, după plecarea luntrei, că fiii cerului, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, și-au ales dintre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai întoarce la țărâna lui... Vreau s-o mai văd o dată, s-o dezmierd cu palma care s-a dezvățat de ea. A doua zi s-au urcat în luntrea cea ușoară Min, Anu și Auta și patru femei, trei pământene, Nefert, Mehituasehet și Iștar, și una cerească, străina gingașă căreia i se spunea Maat. Mai-Baka nu mai voia să vadă nimic, fiindu-i teamă să nu mai piardă o dată libertatea cu care abia se obișnuise. Întâiul lor drum fu spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dezvățase, ar fi vătămat sănătatea celorlalți. Zborul din urmă se făcu deasupra Mării Atlantice, cu câteva ocoluri împrejurul Muntelui Vulturilor unde fusese odată Piscul Sfânt, și apoi luntrea se îndreptă spre răsărit. Și astfel se sfârși cel din urmă drum pământean. După o zi de odihnă, marea luntre, minunata luntre venită din stele începu să fie cercetată în vederea marelui zbor. În acest timp, Hor stătu de vorbă cu semenii de pe planeta lui. Nu le auzi ușor glasul și era înciudat, deși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văzduh fără să le ating cu mâna, cunosc obârșia omului și a lumii și știu s-o cercetez, dar pentru toate acestea îmi trebuie unelte pe care nu le am. Am învățat în răstimpul vieții mele vreo douăzeci de limbi pământene și vreo patru cerești. Am mai aflat și ceva înțelepciune. Asta-i singura mea avuție, dar văd că pe pământ nu e bună de nimic. Cel puțin acum... Babilonianul nu mai râse, nici nu mai zâmbi. Umblară multe zile împreună
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe Terra și unde au existat condiții propice de dezvoltare. Ideea este îmbogățită și înfrumusețată de subipoteze: a) Biomicroparticulele predestinate să ducă la apariția omului pe Pământ au ajuns în altă parte, noi fiind de fapt venusieni sau marțieni, nu pământeni, de unde și aspirația naturală a omului de a privi cerul, de a se înălța și a se întoarce spre ceea ce am fost predestinați să fim. b) Gheața căzută pe Pământ din cosmos a dat naștere oceanelor în 4,5 miliarde
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93030]
-
de cele ale divinității însăși? Să se fi ascuns, în această ultimă variantă, credința ulterioară a omului căzut: "Așa au făcut zeii, așa fac și oamenii!", credință conform căreia, în bună măsură, el își va desfășura activitatea ulterioarei sale existențe "pămîntene"? Sau poate, deasupra tuturor răspunsurilor, se află dorința tacită a lui Dumnezeu de a nu-și crea o problemă în plus cu o ființă care, prin cunoaștere, ar putea să-i devină chiar opozant? Ceea ce, așa cum rezultă din situația actuală
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pedepsească pe mincinoși, în secolul al XVI-lea această mentalitate nu a mai fost considerată mulțumitoare. Curtea denumită Star Chamber a introdus conceptul de sperjur, prin care o persoană care mințea sub jurămînt avea să se confrunte atît cu justiția pămînteană, cît și cu cea divină. Amenințarea chinurilor iadului sau a purgatoriului era destul de ineficace, lucru arătat de Sir Edward Coke într-un comentariu din Cazul lui Slade scrisă în 1602: experiența ne dovedește că în prezent conștiința umană s-a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
alte tribunale europene, acuzatul are voie să depună mărturie în absența prestării jurămîntului, încît să nu fie mai tîrziu pedepsit pentru sperjur (Freedman 1975:31; Wigmore 1976: s.1826). Alți martori ar putea ține cont de posibilele pedepse ale justiției pămîntene și divine; însă interesul acuzatului de a minți ar fi prea puternic pentru a fi intimidat de vreo amenințare, fie ea reală sau supranaturală. Însă dacă în comunitățile industrializate a scăzut credința în intervenția justiției divine, ea a rămas totuși
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
lor, atributele de suveranitate erau divizibile. Întâiul sfetnic al domnitorului a fost Întotdeauna Mitropolitul. După instalarea dominației otomane, domnul era ales de boieri și confirmat de Poartă, inițial și numit de sultan din sec. XVI. Între 1711/ 1716-1821 dispare domnia pământeană. În Transilvania: voievodul era numit de rege și avea atribuții militare, juridice și administrative, principele era ales de Dietă și confirmat de Poartă, După trecerea Transilvaniei sub stăpânire habsburgică, Împăratul preia și titlul de Principe al Transilvaniei. Sfatul Domnesc este
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
și de un jude, Districtele și țările - unități administrativ - teritoriale ale românilor ( fostele cnezate și voievodate, țări române). Evoluții: Sec. XIV - XVI, domnia are un rol esențial În lupta antiotomană, se menține dreptul de a alege domnul din rândul boierilor pământeni, 48 Sec. XVII - domnia slăbește ca autoritate, domnii Încep să fie numiți de turci și depind tot mai mult de voința sultanului. Au existat și Încercări de refacere a autorității domnești În timpul lui Șerban Cantacuzino, C. Brâncoveanu ( Țara Românească) și
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]
-
autorității domnești În timpul lui Șerban Cantacuzino, C. Brâncoveanu ( Țara Românească) și D. Cantemir În Moldova. Sec. XVIII - se instaurează regimul fanariot ( 1711 În Moldova și 1716 În Țara Românească), se accentuează dominația otomană , are loc degradarea instituției domniei, dispare domnia pământeană ( domnul este numit din Fanar), domnia este integrată structurilor administrative turcești, domnul devine , funcționar În administrația otomană cu rangul de mare dragoman și pașă cu două tuiuri, domnii foarte scurte, sistemul licitării domniilor, principalele atribuții ale domnitorului sunt cele fiscale
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]