KorAP: Find »[drukola/base=pătrundere & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...252 >

6,278 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

menținut și în vremea stăpânirii hunilor, acestea au apărat pe locuitori împotriva năvălitorilor. Împăratul Justinian a reorganizat episcopatele, subordonându-le autorității imperiale. Însă, după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a avut loc sub forma unor episcopate latine puternice ce au dăinuit câteva secole. Așa cum am văzut, adoptarea creștinismului în Dacia nord-dunăreană este urmarea întăririi noii credințe latine, provenite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de jos. Refacerea așezărilor de pe malul drept, restaurarea fortificațiilor și altor cetăți de pe malul stâng, instalarea unor garnizoane, stăpânirea unor puncte nordice, reluarea schimburilor comerciale, circulația monetară și cea umană, legăturile între creștinismul nordic și cel sud-dunărean au dus la pătrunderea masivă a creștinismului în nordul Dunării, în regiuni încă păgâne până atunci. Restaurarea scaunelor episcopale pe malul drept, înființarea altora în Scythia Minor (Dobrogea), reorganizarea bisericească a Illyricumului, prin înființarea, în 535, a arhiepiscopiei Justiniana Prima, dependentă de Roma, sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
două etnii: catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a gepizilor în interiorul arcului carpatic (Transilvania), conviețuirea dintre romanici și gepizi aici a fost o realitate. Evoluția creștinismului romanic, în secolele V-VI, a pus problema organizării comunităților locale și raporturile lor canonice cu biserica din Imperiu. În teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau protobulgari păgâni sau pe cale de creștinare. O dată cu dispariția incinerației, după secolul al X-lea, numărul mormintelor de înhumație crește simțitor în Dobrogea. Un fenomen important ce datează din secolele VII-X, cu implicații mari în viața religioasă a românilor, este pătrunderea unor cuvinte de origine sud-slavă în vocabularul limbii române, aspect legat de procesul complex de interculturație între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este pătrunderea unor cuvinte de origine sud-slavă în vocabularul limbii române, aspect legat de procesul complex de interculturație între populația dunăreană-pontică, romanici și slavi, bizantini, bulgari, la finele primului mileniu. Pe de altă parte, contactul cu neamurile slave a determinat pătrunderea, mai întâi pe cale populară, apoi pe cale instituțională, din secolele IX-X, a unor cuvinte originare din patrimoniul lexical slav în greaca bizantină, albaneză și română. Acest aspect este strâns legat de creștinarea slavilor sudici și a bulgarilor, și de organizarea structurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
scad dramatic în Transilvania, Banat, Oltenia, teritoriile provinciei Dacia, în Crișana și Maramureș, ele sunt complet absente ca și înainte. Explicația acestei situații: schimbările de structură în civilizația Transilvaniei, odată cu sfârșitul secolului al VII-lea (bulversările politice și demografice în urma pătrunderii unor grupuri numeroase de slavi dinspre nord-vest și infiltrarea avarilor târzii pe valea Mureșului). În Banat, la Sânnicolau Mare (jud. Timiș), s-a aflat un tezaur cu vase de aur cu cruci și inscripții, de proveniență bizantină. La sud de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de unde revine la vechile sale vetre. Sub dominația nominală a hunilor (375-454), exercitată asupra unor mari părți ale Daciei romane, se constată o anumită stabilitate, o dezvoltare pașnică a populației locale. Prăbușirea puterii hunilor sub loviturile gepizilor, în 454, și pătrunderea acestora în Transilvania au produs alte perturbări demografice și a adus o nouă dominație, cea gepidă. În această perioadă (454-567), viața populației autohtone din Dacia a cunoscut o relativă liniște și evoluție social-economică. Această perioadă se încheie în 567, când

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deplasare a lor a fost de-a lungul Nistrului, având ca obiectiv zonele de câmpie ale Moldovei. Precizăm că descoperirile sarmatice din secolul I d. H., ca și acelea din secolele următoare, nu atestă întotdeauna o prezență efectivă a populației sarmatice. Pătrunderi sarmatice mai numeroase au loc abia după cucerirea Daciei (106), la începutul secolului II d. H., când asistăm la noi valuri de migrațiune cu o populație amestecată, în care predomină roxolanii. Se înregistrează un aflux masiv de sarmați în șesurile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei se extind mai ales în Câmpia Moldovei și spre Bârlad și Răut, dar stăpânirea lor nu are proporțiile celei din Câmpia munteană. În paralel cu extinderea teritoriilor stăpânite de sarmați, se produce și o creștere a populației lor, prin pătrunderea continuă a noi grupuri de nomazi. Infiltrarea sarmaților în spațiul dacic și cel daco-roman (după 275) a avut loc numai în zonele de câmpie, de unde au înaintat de-a lungul unor râuri, precum valea Bârladului, niciodată ei nu s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mării Baltice, când se produce migrația lor spre sud, în a doua jumătate a secolului II d. H. 2. Acoperă epoca migrației lor, a deplasărilor lor succesive spre sud și sud-est și așezarea temporară în regiunile dintre Carpați și Nistru până la pătrunderea definitivă în Imperiul roman (sudul Dunării), în urma invaziei hunice în Europa, în anii 376-378. 3. Se referă la istoria goților după trecerea lor în Imperiu (376) și încercările repetate de constituire a unor state, precum regatul ostrogot a lui Teodoric

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
produs replierea frontierei romane pe linia Dunării (275), retragerea armatei și administrației romane din Dacia a urmărit nu numai abandonarea unei provincii expusă atacurilor din toate părțile, dar și consolidarea sistemului militar defensiv roman. Retragerea aureliană nu a dus la pătrunderea imediată a goților în fosta provincie romană. De altminteri, după 275, Dacia, părăsită de pătura bogată de coloniști, nu mai era tentantă pentru goți. Pătrunderea și așezarea goților în teritoriile de la de la sud și est de Carpați, care au dus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
toate părțile, dar și consolidarea sistemului militar defensiv roman. Retragerea aureliană nu a dus la pătrunderea imediată a goților în fosta provincie romană. De altminteri, după 275, Dacia, părăsită de pătura bogată de coloniști, nu mai era tentantă pentru goți. Pătrunderea și așezarea goților în teritoriile de la de la sud și est de Carpați, care au dus curând și la izbucnirea unor conflicte cu foștii "aliați", daci, carpi și sarmați, nu s-a petrecut, în același timp, în toate teritoriile. Primele teritorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în teritoriile de la de la sud și est de Carpați, care au dus curând și la izbucnirea unor conflicte cu foștii "aliați", daci, carpi și sarmați, nu s-a petrecut, în același timp, în toate teritoriile. Primele teritorii afectate de această pătrundere au fost cele din nordul arealului (spațiului) dacic, în care, în a doua jumătate a secolului al III-lea d. H., au pătruns grupuri restrânse de goți. Înaintarea spre sud a goților s-a făcut treptat, zonele de podiș locuite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
când ei au devenit foederati (aliați) ai Imperiului. În Dacia, ei au înaintat spre apus doar până în preajma fostului limes transalutanus, condiție impusă de romani, în 338, de a nu pătrunde pe teritoriul fostei provincii, așa se explică poate și pătrunderea mai târzie și limitată în Transilvania. În perioada tetrarhiei (285-305), goții au reluat atacurile împotriva Imperiului pe uscat, dar sunt înfrânți sistematic. În aceeași vreme, carpii își intensifică din nou atacurile (acțiunile) împotriva romanilor, uneori împreună cu goții și sarmații, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
totală din așezări și necropole a obiectelor creștine. În plus, obiceiurile (ritul) de înmormântare erau în contradicție cu cele creștine, goții practicau pe scară largă incinerația, iar într-o măsură mai redusă inhumația, însă după alte reguli decât cele creștine. Pătrunderea creștinismului în spațiul sud-est european dominat de goți se datorează contactelor dintre populația acestor teritorii și lumea romană. 14 Una din cauzele importante care au dus la creștinarea goților și altor popoare din regiunile stăpânite de ei a fost prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pragul sfârșitului de secol IV, apariția hunilor pe Don, în marginea Europei, a fost un eveniment brusc și neașteptat. Ammianus Marcellinus, istoric latin, redă impresia generală a oamenilor vremii atunci când prezintă invazia hunilor ca o "năvală bruscă" sau "furtună neașteptată". Pătrunderea hunilor în Europa spre sfârșitul secolului al IV-lea (375) semnifica prima intervenție masivă în evoluția istorică a continentului, a unei seminții asiatice de neam turcic. Cine erau hunii ? Hunii fac parte din grupul populațiilor turcice din Asia centrală și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
jud. Satu Mare). Stăpânirea gepizilor în Oltenia, conform lui Iordanes, nu este confirmată de mărturiile arheologice, de aceea nu se poate vorbi nici măcar de o prezență nominală a lor în zonă, de unde rezultă că ei n-au trecut Carpații în sud. Pătrunderea gepizilor dinspre nord-vest în Transilvania propriu-zisă a avut loc la mijlocul secolului al V-lea, după prăbușirea stăpânirii hunilor. Descoperirile gepide din cursul acestui secol, în Transilvania, sunt mormintele principale de la Apahida (Cluj), cu piese bogate de aur, și tezaurul cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
București, 1995. 4. Istoria Românilor, vol. II, p. 602-603; D. Protase, Autohtonii în Dacia. II. Dacia postromană până la slavi, Cluj, 2000, p. 99-103. 5. Istoria Românilor, vol. II, p. 603-604. 6. Ibidem, p. 604-605. 7. Ibidem, p. 663-668; Gh. Bichir, Pătrunderea sarmaților la Dunărea de mijloc și de jos și relațiile lor cu geto-dacii, în MN 3, 1976, p. 115-124; Idem, Date noi cu privire la pătrunderea sarmaților în teritoriul geto-dacic, în SCIVA 44, 1993, 2, p. 135-169; 47, 1996, p. 297-312. 8

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Istoria Românilor, vol. II, p. 603-604. 6. Ibidem, p. 604-605. 7. Ibidem, p. 663-668; Gh. Bichir, Pătrunderea sarmaților la Dunărea de mijloc și de jos și relațiile lor cu geto-dacii, în MN 3, 1976, p. 115-124; Idem, Date noi cu privire la pătrunderea sarmaților în teritoriul geto-dacic, în SCIVA 44, 1993, 2, p. 135-169; 47, 1996, p. 297-312. 8. Istoria Românilor, vol. II, p. 668-669; C. Daicoviciu, Banatul și iazigii, în Apulum 1, 1939-1942, p. 98-109; V. I. Grosu, Sarmații în spațiul geto-dacic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolele VII-VIII, avarii își întăresc puterea militară și trec la reorganizarea teritoriilor intrate sub dominația lor politică. În acest context, o parte a Transilvaniei precum și regiunile aflate la vest de Munții Apuseni au cunoscut o serie de schimbări demografice, prin pătrunderea și stabilirea unor grupuri de avari asociați uneori cu slavii. Astfel, descoperirile arheologice din localitățile aflate în bazinul Mureșului mijlociu (Teiuș, Brateiu ș.a.) arată că avarii au preluat de la localnici salinele de la Ocna Mureș, Ocna Dejului, Sic, Turda, saline necesare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la sud și est de Carpați au cunoscut, în aceste secole, o perioadă de liniște și prosperitate, care se va prelungi și după secolul al X-lea. În aceste secole, în regiunile sud și est-carpatice, nu se mai produc noi pătrunderi de populație, slavă, avară sau proto-bulgară și nici garnizoanele militare ale primului țarat bulgar nu vor mai acționa în vreun fel-aceste teritorii au rămas, până la sfârșitul secolului al VIII-lea, în sfera de dominație politică avară. Armatele chaganatului avar, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de dominație politică asupra populației autohtone, cu menținerea formelor de organizare tradiționale ale acesteia. Relațiile cu populațiile migratoare aveau să ducă treptat la sedentarizarea acestora este cazul slavilor -, la integrarea în timp a acestora în sânul comunităților autohtone. În momentul pătrunderii slavilor pe teritoriul carpato-dunărean, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, ei se găseau în faza de destrămare a societății gentilice, forma lor de organizare politică fiind "democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istoricii bizantini Procopius din Caesarea, Iordanes, Mauricius, Teophilact Simocata, Theophanes, Ioan din Efes, aceștia fiind multă vreme singurele surse pentru reconstituirea istoriei migrațiilor slave. Pe de altă parte, cercetările arheologice din ultima jumătate de secol au adus date noi cu privire la pătrunderea și stabilirea slavilor în regiunile carpato-dunărene. Teritoriile de locuire ale slavilor înainte de marile migrații erau vastele spații situate la nord de râul Pripet, în regiunile păduroase aflate între Vistula și Niprul superior până spre zona de nord-est, în bazinele superioare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la răsărit, dincolo de Nistru (până la Nipru). Dar, după Procopius, Justinian îi descoperă la cetatea Turris, în zona Dunării, oferită slavilor ca să se opună avarilor. Iorga citează pe istoricul ungur Niederle, care susține că nu avarii au împins pe slavi, ci pătrunderea slavă ar fi fost "susținută" de "huni, bulgari și avari". Însă, de regulă, pe slavi îi întâlnim în serviciul avarilor. Istoricul englez Bury, menționat de Iorga, considera că încă din vremea lui Justinian (527-565) ar fi avut loc o pătrundere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]