KorAP: Find »[drukola/base=palmă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...48 49 50 ...835 >

20,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

și de tihnă, fierbea ca-ntr-un cuptor, crăpând coaja pământului. Sufletul ei subțire și străveziu aștepta noaptea. Singurătatea nopților răcoroase. Atunci se înzdrăvenea ca prin minune. Se punea din nou pe zburdat. Gonea pe câmpuri ca ciutele dezmierdându-și palmele de grumaji mestecenilor. Cum să asculte de bătrână, rămânând încremenită lângă ea, în odaia bântuită de insomnie, când afară o chema noaptea cu miile ei de glasuri și ispite, vrăjindu-i sângele și luându-i mințile! Nopțile erau viața ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Ce mai întrebi? Ca o gură de bărbat. Gură de bărbat, gură de cerb, seamănă. Ochii lui, spunea, seamănă cu ochii cerbului pe care l-am văzut cu Tom când am fost la mare. Cerbul care mi-a mâncat din palmă. Când ai fost la mare!? Tu n-ai fost niciodată la mare. Minți. Ba nu. Dumneata nu știi nimic. Era un cerb blând. venea de departe, de la Vama Veche și răscolea nisipul pe plajă. Mânca zahăr și biscuiți din palma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
palmă. Când ai fost la mare!? Tu n-ai fost niciodată la mare. Minți. Ba nu. Dumneata nu știi nimic. Era un cerb blând. venea de departe, de la Vama Veche și răscolea nisipul pe plajă. Mânca zahăr și biscuiți din palma oamenilor, apoi intra în mare să se scalde, să înoate. Frumos ce spui, dar nu te cred. Dimineață, în zori, înainte de răsăritul soarelui., încălecam pe spinarea cerbului și mă plimbam călare cât era plaja de lungă. Închidea ochii când spunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
umbră se desprinse din capătul scărilor și coborî spre el. Jocul surprizelor continua. Ce faci? Asta-i bună! Ea acolo, la ora aceea? De unde venea? Nu se culcase? Ce se întâmpla? De ce-l aștepta? Cumnată-sa coborî și-i puse palma peste gură. Sssst! O simți neliniștită, ca un foc gata să izbucnească. Ce-i? Ce s-a mai întâmplat!? Nu s-a-ntâmplat nimic, nimic, scutură capul Cerboaica. Sssst, îl rugă iar, strângându-l de mână, și continuă să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Râsul ei îl dezmetici, și-l făcu s-o urască îndârjit. De fapt se ura pe sine că venise și stătea acolo caraghios și flămând, în hainele de împrumut, lung și slab cât toate zilele, să se ia singur la palme, cu capul vâjâind, neajutorat și scofâlcit, cu coșuri pe față, topit de hăituială, oboseală și nesomn, ținând halba goală în mână, neștiind unde s-o arunce și-n cine... Ce dorești? Ce cauți aici? Cineva stătea-n fața lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
sau urlau cu rândul spre lună. Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându-se spre salteaua întinsă pe podele, unde dormea, că rămase cu ochii, cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
încărcat de neliniște. Venit din fundul lumii și ducând în cenușa prăpădului năruit peste lume, drumul se zvârcolea între ziduri, lângă ea, ca o ființă strivită. Bătrâna respira tot mai greu. Ținea coatele strânse la piept, fața îngropată în podul palmelor, ochii îi erau pustii. Privea totul în același fel, intens și dureros, dar nu părea speriată. Mai curând buimăcită de ce vedea: de mașinile acelea și de tunurile care se legănau greoi, surpându-se la vale, mașini și tunuri, unele după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
înfruntă, zbătându-se să scape. Vă arunc în stradă pe toți. Idioților! strigă Invalidul, bătând cu pumnu-n tejghea. Ce-i asta? Ia te uită! Cerboaica e gata să-mpungă! Prinde-o, mă! I se păru că întreaga încăpere zvâcnește o dată cu palma trăsnită pe obrazul acela fierbinte, întunecat și aspru ca o perie. Se uită la toți fără să-i vadă, cu chipul neclintit, cu ochii limpezi, albă de furie și indignare. Brusc, parcă s-ar fi dezlănțuit în ea un vârtej

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
l-a văzut că-i face semn să-l pună în gardă și-i ia lopata din mână, ca și cum s-ar fi supărat pe el că-i neîndemânatic și umblă încet?! Ha-ha, al dracului! izbucni mecanicul, și se izbi cu palma peste frunte, pricepând figura. Deștept. Hai, copăcel. Vino să-ți plătim, coană Profirița! strigă el, bătând cu pumnu-n masă. Patroana veni. Ne-ai văzut, coană Profiriță? De-o lună nu mai dă nimeni pe la mine, de unde să vă văd? se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
toată frumusețea în zâmbetul acela trufaș și inaccesibil de care lui îi era atât de frică la mare și pe care-l dorea atât de mult. Îi știa timiditatea. Rămăsese la fel. O roșeață adolescentină îi coloră fața. Trecându-și palmele peste ochi, ca și cum ar fi vrut să-și alunge o vedenie ce-i izbea inima, se smulse din loc și se apropie, în grabă, de ea. Nemaipomenit! Dora-Tudora! Cerboaica! După cum vezi! zâmbi ea. Iată cum ne-a fost dat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
fost dat să ne ne-ntâlnim. Își îndreptă pieptul, încordându-și trupul străbătut de-un zvâcnet lung și-l privi în adâncul ochilor, buimăcită de apropierea lui, tulburată și ea și încurcată de prezența soacrei. Nemaipomenit! repetă el. Își freca palmele, parcă-l scutura frigul. Nu știa cum să se stăpânească. Eram convins că ești refugiată cine știe unde în țară. Nici Tom nu știa nimic. Pe oricine am întrebat... Mi-a dat la un moment dat prin gând să te caut cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să nu-i cadă părul în ochi. Luă secera de la bătrână. Vezi să nu te tai! Ai grijă! Paiele țepoase erau gălbui, cu noduri negricioase, frunzele rare, răsucite de uscăciune. Aduna mănunchiuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
țărână răscolită în urmă și mănunchiurile dese din miriște. Era uimitoare cât de repede i se mișcau mâinile și cât de vioaie se făcuse! parcă ceva din pământ ar fi urcat până la ea, o forță necunoscută, și mâinile vânoase, cu palmele bătucite și aspre, îmbătate de puterea aceea tânără, ar fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
locomotivă sub presiune. Se strecură prin gard. Ascultă. Nu se-auzea nimic. Aruncă, icnind, lădița. Se-ndreptă să răsufle. Ce-o zvârli așa! îl luă la rost Ghiță Todireanu. Stătea aplecat lângă stiva de zgură și scotea o așchie din palmă. Cămașa aruncată neglijent pe el atârna răsfrântă din pantaloni, lăsându-i bustul gol. Miluță își aminti valul uscat de căldură arzătoare de pe locomotivă. Strigă repede, disperat: Unde-i Irina? Ce-i cu Irina? Ce ți-a venit? Unde-i? repetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Ușa! strigă Irina. Vocea îl lovi cu violență, dureros, crispându-i întregul corp. În mod inexplicabil, izbucni în râs. Râse cu ochii închiși, scuturându-și umerii pân-o simți pe ea udă și goală lângă el astupându-i gura cu palmele. Te-ai scrântit!? Ce-i cu tine? Heraus! Schnell! urlă Erika pe scări și trânti ușa de la apartament cu atâta putere, că se zguduiră pereții. A plecat! Ufff! făcu Irina palidă suflând zgomotos. Ce spaimă am tras! Uite cum tremur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
apelor dogorite în țărâna zgrunțuroasă, măcinată de mersul căznit al furnicilor, drumurile înfundate-n văiugi spârcuite pe buza crăpată a râpelor și ponoarelor, șerpuirile bătătorite și însăilările șovăitoare încrucișate la tot pasul cu prăpăstiile înguste, cotite și-ntortocheate, săpate sub palmele brusturilor, în amara aromă de pelin, ca și drumurile late și hârtopite, cu colbul ars pe ele, zvârlite parcă de-a dreptul spre cer, legau puterea nopții libere și proteice a câmpiei, pădurilor, apelor și munților de misterele și osteneala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Ascuns în dreptul coloanei de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ, ducându-și palma la gură, mușcându-și buzele până la sânge. Ochiul de foc clipi, strivindu-l de pământ. Fără trup, tăiat de lumină peste bărbie, fața lui Ghiță Todireanu se profilă în închipuirea lui sau aievea masivă, uriașă, cu buzele strânse și ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și se-nmulțeau, silindu-se în fierbințeala momentului să se cațere unele peste altele. Timpul se-nvolbura cu o viteză chinuitoare. Mișcările lui încete, pline de precauție și spaimă, i se păreau că se succed într-o infinitate de timp. Palmele arse de asprimea metalului căutau siguranța unui echilibru. Picioarele-i rămaseră agățate pe creasta bombată, mâna stângă și cotul într-o încordare supraomenească sprijinite-n streașina vagonului. Fața spânzurată-n gol. Cu dreapta, ținând ștanga cu mânerul în jos, căuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
în mână. Trebuie să plec. Trebuie, desigur, dar nu chiar acum. Să fugim și noi. E-o prostie. Șansele sunt egale peste tot. Nu te mai gândi la nimic. Ah! țipă ea, și-și astupă urechile, strângându-și capul între palme, îngrozită. Nu-i nici un motiv să te temi. Spui asta ca să mă umilești. Nu. De ce? Toate vor trece și-o să te simți minunat. Dă-mi, te rog, mâna. Ai mâini de pianistă. Trebuia, în loc să-l fi găsit pe bunul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ar fi vrut s-o muște de buze. Simțea nevoia să se agațe de ea poate și pentru că, pentru prima dată, prezența mamei îl stânjenea. Ar fi vrut să rămână singur cu Irina, lăsându-se, fără griji, mângâiat de căldura palmelor ei moi, visând, cuprins de emoție, și-nchizând din nou ochii, că ea, cu răsuflarea ei, se va apleca și, cu buzele ei fierbinți și umede, îi va căuta gura. Mi-e foame, scânci viclean. Mamă, nu vrei să-mi aduci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Și ce dacă! bravă el plin de ifose. Domnule, îl preveni ea, fii atent că nu te pot ține și-ți pierzi echilibrul. Mi-am pierdut eu capul, ce mai contează? Bine-mi pare! Bine-mi pare! bătu ea din palme și-o rupse la fugă-nainte. Se înălță bombându-și pieptul costeliv și se uită împrejur, parcă ar fi căutat ceva de care să se-agațe mai repede. Ea veni să-l sprijine. El, șmecher, o-nlănțui cu brațul și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două ierni să se învețe și să obișnuiască animalele), îmbrăcă șuba croită din pielea altor patru Seco, cu guler lat de-o palmă, căptușită cu blăniță de ied; își potrivi cochet, puțin lăsată pe-o sprânceană, căciula cu urechi și cozoroc de șapcă, croite din spinarea negrie a lupului bătrân și bolnav, hărtănit și sfâșiat în luptă dreaptă de Tudora, în ajunul Crăciunului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu peria până-i lucea părul ca zăpada-n soare. Îi plăcea, să-i simtă coastele umflându-se sub apăsarea pulpelor ei, călărind pe deșelate, aplecată pe coama lui stufoasă, fără frâu și fără bici, dirijându-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea drumurile, usca albia apelor și umfla asfaltul orașelor, despicând pietrele, Cerboaica, ocrotită-n cercul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
știu? Atunci de ce veniți încoace? A fost Tudor și m-a chemat! M-a scos din casă. Nu știu ce vrea să-mi arate! Pădurarul izbucni în hohote cum îi era felul, dar își trase de seamă și-și acoperi râsul cu palma. Se sfia. Era bărbat voinic, dobora și ursul, dar îl ciopârțise războiul. Venise de pe frontul "cu Hicler", cum spunea el, cu falca obrazului smulsă și un ochi cârpit, privind șui, într-o parte.Glumea singur că se uită cu-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213

spre est, spre Bucșoaia, unde este biserica catolică. Am întors capul și am văzut cum biserica catolică se apropia tot mai mult de biserica ortodoxă, până a ajuns în curtea bisericii ortodoxe. Dar de adus a adus-o Maica, pe palma mâinii stângi, stând în ușile împărătești, cu fața spre biserică. A lăsat-o jos în curtea bisericii ortodoxe ; ca mărime, această biserică era mult mai mică decât biserica ortodoxă. M-a mai chemat o dată, anul trecut, și mi-a arătat

Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp (2008) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]