3,023 matches
-
privat înainte de publicare. John Milton (scriitor englez) a criticat cu elocvență cenzura și legea de acordare a licențelor (cunoscută sub titlul "Licensing Order of 1643") care era o formă de cenzură apriori utilizată pentru a suprima opiniile potrivnice puterii în pamfletul polemic "Areopagitica: A Speech for the Liberty of Unlicensed Printing (1644)" și a solicitat Parlamentului să suprime sau cenzureze publicațiile ofensive după apariția lor dacă este absolut necesar. Deși abia în 1695 legea cenzurii presei englezesti a fost eliminată, obiecțiile
Libertatea presei () [Corola-website/Science/318899_a_320228]
-
au exercitat o influență deosebită la vremea lor, în special asupra unor scriitori precum Charles Dickens sau John Ruskin. Însă în urma Revoluției din 1848 și agitațiilor politice din Regatul Unit, Carlyle a publicat o colecție de eseuri intitulată „"Latter-Day Pamphlets"” („"Pamfletele zilei din urmă"”) (1850), în care a atacat democrația ca fiind un ideal social absurd, dar condamnând de asemenea aristocrația ereditară. Cea din urmă era paralizatoare, cea dintâi un nonsens : de parcă s-ar putea afla adevărul numărând voturi. Ar trebui
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
câteva bombardamente mimore. Royal Air Force a efectuat un număr de zboruri de recunoaștere combinate cu lansări de fluturași de propagandă deasupra Germaniei. Aceste raiduri de lansare de fluturași au fost numite în glumă de presa din Anglia "raiduri bomphlet" (bombardament - pamflet) sau or "război cu confetti".
Războiul ciudat () [Corola-website/Science/299650_a_300979]
-
Artur” și exilul românesc (2006). Menținându-se în limita judecății drepte, apelând și la „puțină psihanaliză”, Eugen Simion observă, deloc printre rândurile delațiunilor lui Caraion, ci la suprafața stilisticii acestora, o înverșunare a implementării de durități, vecine cu satira și pamfletul. Multe dintre acestea i-au vizat pe Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Geo Dumitrescu (ultimii doi ajutându-l în perioade critice ale vieții lui), Fănuș Neagu, Ov. S. Crohmălniceanu, Mircea Ciobanu, Pompiliu Marcea, Nina Casssian, Eugen Barbu
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_370]
-
și pe femeie. Odinioră, în adevăr, când avea 20 de ani, el avusese un roman de dragoste, care sfârșise rău; de atunci păstra o ură neîmpăcată întregului neam femeiesc. El începu deci s-o atace cu îndrăzneală pe marchiză; compuse pamflete împotriva ei. Și, cum acest apărător al moralei n-avea mână ușoară, el nu cruță dușmancei sale nici un fel de ocară.: regină a nerușinării, ocara lumii, scandal al universului, otravă ucigătoare, desfrânată, curtezană, acestea erau unele din gingășiile cu care
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
domeniul învățământului, culturii și afacerilor locale. Aceste schimbări s-au bucurat de sprijinul a numeroși intelectuali polonezi. În 1869, un grup de intelectuali conservatori din Cracovia, (Józef Szujski, Stanislaw Tarnowski, Stanislaw Kozmian, Ludwik Wodzicki ș.a.), au publicat o serie de pamflete "Teka Stańczyka" (Mapa lui Stańczyk ). La doar cinci ani după înăbușirea în sânge a Insurecției din Ianuarie, pamfletele ridiculizau ideea revoltei armate naționale și propuneau ajungerea la un compromis cu inamicii Poloniei, în principal cu Imperiul Austriac, concentrarea asupra dezvoltării
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
1869, un grup de intelectuali conservatori din Cracovia, (Józef Szujski, Stanislaw Tarnowski, Stanislaw Kozmian, Ludwik Wodzicki ș.a.), au publicat o serie de pamflete "Teka Stańczyka" (Mapa lui Stańczyk ). La doar cinci ani după înăbușirea în sânge a Insurecției din Ianuarie, pamfletele ridiculizau ideea revoltei armate naționale și propuneau ajungerea la un compromis cu inamicii Poloniei, în principal cu Imperiul Austriac, concentrarea asupra dezvoltării economice și acceptarea concesiunilor politice oferite de Viena. Această grupare politică a fost cunoscută cu numele de „Stanczykiști
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
mulți regi ai Suediei au avut metrese, dar nici una nu a fost oficială în "stil francez". Regina s-a încchis în apartamentul ei, preoții au refuzat să aducă un omagiu în biserică regelui "cu două soții", au început să circule pamflete satirice în Stockholm; opinia publică era favorabilă reginei, care era respectată pentru comportamentul ei pios. În 1720 regina a abdicat în favoarea soțului ei. Regele a recunoscut public urmașii lui cu Taube și a negat zvonurile că s-ar fi căsătorit
Hedvig Taube () [Corola-website/Science/323099_a_324428]
-
fost educat acasă de niște refugiați francezi, dobândind o cunoaștere amplă a filosofiei politice. Îi citează pe Locke, Rousseau, Montesquieu, Voltaire, dar și autori obscuri precum Sabatier de Castre. Ideile sale s-au răspândit mai mult prin corespondența sa și pamfletele sale politice. Dar a lăsat și anumite lucrări interesante, precum "Socotințele mele asupra meșteșugului ocârmuirii" sau "Cercare împotriva deiștilor și materialiștilor". Intenția sa a fost să construiască o teorie politică începând cu antropologia creștină a condiției firii. Sistemul politic este
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
de a fi independentă. Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de coloniști ca un act de opresiune, cunoscut sub numele de Intolerable Acts și care aproape a sugrumat autoguvernarea coloniilor americane ale Angliei. Cel de-al doilea este minunatul pamflet a lui Thomas Paine, intitulat "Common Sense", publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut un puternic rol de galvanizare a minților, sufletelor și mândriei coloniștilor, dându-le tuturora impulsul esențial de a trece de la cântărirea pragmatică a
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/302887_a_304216]
-
sau, poate, prin ea, chiar al altor scriitori mai mari, de la care să Împrumute un stil de geniu sub semnătură să imperiala și să-l combată pe Victor Hugo care, din exilul de la Londra, nu-l ierta nicdecum de sub tirul pamfletelor În care-l numea Napoleon cel mic . Hortense Cornu, născută Lacroix de servanta mamei sale, regina Hortense a lui Louis Bonaparte pus de Napoleon I pe tronul Olandei, moștenind inteligență naturală și setea de ascensiune a familiei simple din care
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_354]
-
întoarce la foștii săi prieteni: Regnier de Montigny (Christophe Odent) și Colin de Cayeux (Bernard Farcy), care intraseră în breasla calicilor condusă de Marele Coțcar (Ion Marinescu), „regele vagabonzilor”. Dezgustat de comportamentul mârșav al Catherinei de Vaucelles, Villon compune un pamflet în care dezvăluie că aceasta avea relații imorale cu Philippe Sermoise. Datorită Bastardului, care devenise informator al poliției, textul poemului ajunge la Sermoise. Acesta din urmă îl atacă pe stradă pe Villon cu un cuțit și îi taie buza, dar
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
că își va strica relațiile cu poliția. În aceste condiții, poetul se duce la bordel, unde este primit ca oaspete de către Marion, noua matroană. Timp de câteva săptămâni, François Villon vine cu studenții la fereastra Catherinei de Vaucelles și recită pamflete defăimătoare la adresa acesteia. În urma plângerii acesteia, magistratul dispune la 10 septembrie 1456 biciuirea poetului sub geamurile Catherinei. Refuzând oferta lui Le Harlay (Jean Pierre Sentier), comandantul gărzii regale, de a deveni informator al poliției și de a afla planurile calicilor
François Villon - Poetul vagabond () [Corola-website/Science/327380_a_328709]
-
anului 1907, l-au determinat pe Caragiale să publice, în noiembrie 1907, la București, broșura: "1907 din primăvară până'n toamnă", un celebru eseu referitor la cauzele și desfășurarea marii mișcări țărănești din primavara lui 1907. Înainte de a-și publica pamfletul în broșură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, "Die Zeit", întâia și cea mai însemnată parte a viitoarei broșuri, care l-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnătura: "Un patriot român", arătând tot ce s-a petrecut înainte
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
stilistică diferite: Prin modul de a scrie și prin diversitatea preocupărilor, articolele politice ale lui Caragiale au devenit sinteze satirice concentrate. O mișcare caracteristică a făcut să alterneze observația de moravuri cu generalizarea și cu construirea ironică de tipuri. Cu privire la pamfletul caragialian trebuie remarcat textul din "", greu de clasat într-un gen și așa destul de elastic. Din relațiile lui Caragiale cu publicațiile anilor 1870 - 1910, dincolo de constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenței sale, Caragiale a înnobilat genul
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
lăuda pe Ludovic al XIV-lea. Apoi a jucat într-o piesa de Molière, în acelasi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes. Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale. Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie
Jean Racine () [Corola-website/Science/304261_a_305590]
-
ca lectură obligatorie și temă posibilă de examen. În această perioadă, scriitorul a lucrat ca redactor la ziare, reporter, corespondent special, publicând numeroase reportaje din actualitatea socialistă (înființarea de gospodării agricole, depășirea planului în industrie, inovații realizate de muncitori etc.), pamflete îndreptate împotriva dușmanilor externi ai țării, articole de critică literară, evocări istorice etc. La Conferința Uniunii Scriitorilor din România din 22-24 ianuarie 1962, a fost ales ca președinte activ poetul Mihai Beniuc, președinte de onoare poetul Tudor Arghezi și ca
Valeriu Emil Galan () [Corola-website/Science/308318_a_309647]
-
familia Polignac a fost una din numeroasele cauze care a alimentat nepopularitatea Mariei Antoaneta. În 1780, soțul ei a acordat titlul de duce de Polignac soțului Gabriellei, o altă sursă de iritare pentru curteni. La sfârșitul anilor 1780, mii de pamflete pornografice au afirmat că Gabrielle ar fi amanta lesbiană a reginei și deși nu au existat dovezi să susțină aceste acuzații, au făcut pagube incomesurabile prestigiului monarhiei. În 1782, guvernanta copiilor Franței, Victoire de Rohan, prințesă de Guéméné și soția
Yolande de Polastron () [Corola-website/Science/320867_a_322196]
-
aceste decrete au împins "Burschenschaften" în ilegalitate, au restrâns publicarea de material naționalist, au extins cenzura presei și a corespondenței personale, și au limitat dreptul academic la libertatea exprimării interzicând profesorilor universitari sa încurajeze dezbateri naționaliste. Decretele au fost subiectul pamfletului lui Johann Joseph von Görres "Teutschland [arhaic: Deutschland] und die Revolution" ("Germania și Revoluția") (1820), în care el a concluzionat că este și imposibil și de nedorit reprimarea libertății de expresie prin măsuri reacționare. O altă instituție-cheie pentru unificarea statelor
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
el era capabil să puna ulterior în contrast caracterul său rezonabil și dulce cu ranchiuna lor personală.”" Totuși, așa cum Schofield a subliniat, Priestley și-a modificat rareori opinia personală ca rezultat al acestor dezbateri. Iar la Leeds, el a scris pamflete controversate privind Cina Domnului și doctrina calvinistă; mii de copii au fost publicate, pamfletele devenind unele dintre cele mai citite lucrări ale acestuia. Priestley a inființat "Theological Repository" în 1768, aceasta fiind o revistă angajata în cercetarea deschisă și rațională
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
ranchiuna lor personală.”" Totuși, așa cum Schofield a subliniat, Priestley și-a modificat rareori opinia personală ca rezultat al acestor dezbateri. Iar la Leeds, el a scris pamflete controversate privind Cina Domnului și doctrina calvinistă; mii de copii au fost publicate, pamfletele devenind unele dintre cele mai citite lucrări ale acestuia. Priestley a inființat "Theological Repository" în 1768, aceasta fiind o revistă angajata în cercetarea deschisă și rațională a întrebărilor teologice. Deși promisese că va tipări orice contribuție, numai autori cu viziuni
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
toate acestea, Priestley a avut o mică contribuție la această călătorie oferind echipajului o metodă de a face apă carbonatată care, credea el în mod eronat, ar fi putut fi un leac pentru scorbut. Mai târziu, el a publicat un pamflet intitulat "Directions for Impregnating Water with Fixed Air" (1772). Priestley nu a exploatat potențialul comercial al apei carbonatate spre deosebire de alții, precum Johann Jacob Schweppe, care au făcut avere din aceasta. În 1773, Royal Society a recunoscut realizările lui Priestley din
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
de 17 aprilie 1774, Lindsey a organizat prima celebrare unitariană din Marea Britanice, la noua Essex Street Chapel din Londra; el și-a planificat și prima liturghie, despre care mulți au fost foarte critici. Priestley și-a susținut prietenul în pamfletul "Letter to a Layman, on the Subject of the Rev. Mr. Lindsey's Proposal for a Reformed English Church" (1774), afirmând că doar forma de cult a fost modificată, ci nu fondul său și atacându-i pe ce care se
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
Jefferson și alți disidenți raționali au fost de acord cu munca sa, el a fost aspru recenzat datorită poziției sale teologice extreme și în special datorită refuzului credinței în Sfânta Treime. În 1785, în timp ce Priestley a fost ocupat cu un pamflet despre "Corruptions", el a publicat "The Importance and Extent of Free Enquiry", susținând că Reforma Protestantă nu a reformat în întregime biserica. În cuvintele care ar fierbe într-o dezbatere națională, el și-a provocat cititorii să adopte schimbarea: Prin
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
zile trec, / Mă Întreb și mă frământ/ Unde-i casa-mi pe pământ?”), Ține-mi, Doamne, dorul, Mă Întreb ca omul, Dor de pupăză și cuc, Song sparow. Poetul rămâne totuși om. De aceea, scrie cu sau fără frenezie, satire, pamflete, fabule. În toate, Alex Cetățeanu are știința sintezei, a laconicului. Are convingerea eminesciană că adevărul trebuie exprimat clar, exact și concis: Golgota, Jurământ („Am jurat să nu mă doară/ Nici bătaie și nici ură, / Nici minciuna Împotrivămi./ Viața-i cuminecătură
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_318]